Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Alina și Omul Rău

Alina Hospice

Am întrebat-o pe Alina ce ar face dacă într-o zi ar veni la ea un Om Rău, care să o ia de lângă toți cei dragi și să nu o mai lase niciodată să se întoarcă la HOSPICE Casa Speranței. Zâmbetul a dispărut de pe fața fetiței internate în centrul de îngrijiri paliative din București, care și-a strâns mai tare în mână Eti puf-ul cu cocos și s-a încruntat. „Răule, pune-ți pofta în cui! Te bat cu tuciul!", i-ar spune și și-ar încleșta la El pumnul mic, cu urme de carioci pe alocuri.

În urmă cu două săptămâni, o bună prietenă care lucrează la HOSPICE mi-a propus să îmi donez ziua de naștere, adică să ajut copiii bolnavi de cancer ori alte boli terminale să amâne cât mai mult întâlnirea cu Omul Rău și, în loc de durere și respingere, să simtă dragoste și compasiune. Am acceptat imediat propunerea și am început să îmi conving prietenii că împreună putem transforma polimerul bancnotelor în zâmbete și fapte bune. Deși este neprețuită, orice mică bucurie are un preț și oricine are dreptul la fericire, indiferent de sex, vârstă sau starea de sănătate.

După zeci de filmulețe de la HOSPICE urmărite pe net, sute de mulțumiri adresate prietenilor mei și câteva mii de lei strânse în cont, astăzi a venit momentul să pătrund pentru prima dată în Casa Speranței. Nu atât ca să văd „pe ce se duc banii", ci ca să îi cunosc personal pe copiii mai mici sau mai mari pe care îi știam deja de pe Facebook și YouTube. Pe Alex, căruia Raul Rusescu i-a adus un tricou cu semnăturile tuturor colegilor de la Steaua; pe Ana, care a descoperit că își poate mișca picioarele atât timp cât acestea sunt așezate pe un uriaș pian de podea; pe Mery, căreia locul ăsta i se pare un „paradis” în care vine să uite de operația pe creier și de faptul că nu vede cu un ochi.

Și pe Alina, sora lui Mery, care cu toată puritatea unui copil de 5 ani a făcut ca HOSPICE-ul să nu mai aibă nevoie de slogan vreo sută de ani de acum încolo. Întrebată, într-un clip de pe Facebook, ce înseamnă locul ăsta pentru ea, a răspuns timidă: „Pentru mine, înseamnă o mare iubire și o mare generație de iubire”. Eu lucrez în copywriting și în general mă preocupă proprietatea termenilor și evitarea repetițiilor. Dar, dacă m-aș închide opt ore cu toți colegii în birou să găsim un motto mai bun, când am deschide ușa am vedea-o pe Alina râzând de noi cu toată gura și făcând roata, în loc de „sâc”.

„Generația de iubire" mi s-a urcat în brațe de cum am ajuns la HOSPICE, m-a făcut rapid asistentul ei și, în timp ce cu o mână mă ținea strâns după gât, cu cealaltă îmi arăta direcția în care trebuie să mergem. Am fost la doamnele doctorițe, care încercau să o convingă să dea eugenia pe o ciorbiță, am fost la ea în salon, unde am aflat că pe YouTube există compilații de ore întregi cu slime, și am făcut atâtea poze și filmulețe încât telefonul meu s-a culcat de prânz.

Când Alina m-a rugat să o las jos, aproape am crezut că va merge și ea la odihnă. Dar piciorușele ei au stat doar două secunde pe mocheta colorată. Le-a ridicat spre mine, s-a împins în mâini și a zis: „Acum cu capul în jos". În lumea ei, noi eram cei invers: a rugat-o pe Mery, care avea o carte în mână, să o întoarcă pentru a putea citi și ea. "Hai că azi ai fost răsfățată, eu nu te pot duce așa, mă doare spatele. Dar îți împletesc codițe", i-a spus o doamnă asistentă, în timp ce Alina o privea mirată, iar eu aveam grijă ca bretonul ei, acum căzut de pe frunte, să nu șteargă podeaua.

Cum după ținutul în brațe cu capul în jos nu poate urma decât ținutul în brațe „normal", Alina s-a ancorat de gulerul cămășii mele și mi-a cântat melodia ei preferată: „De unde vii la ora asta? / Pe unde ai umblat? / Vii cu haina șifonată / Și cu părul deranjat". Uitându-se mai bine la mine, a transformat o banală constatare într-o rimă involuntară, pe care Smiley n-a fost în stare s-o găsească: „Ai uitat unde ți-e casa / Și de mine ai uitat / Ia-ți amintirile și du-te... Ai transpirat!".

Am băut un pahar cu apă, dar nu prea rece ca să nu „lăcesc", după care ne-am jucat de-a magazinul, dar și de-a managerul de spital. Într-un moment de respiro, am întrebat-o pe Alina când a fost cea mai fericită. „Într-o seară, mi s-a făcut rău și mami m-a dus la spital, unde doctorul mi-a pus o branulă...", a început ea, moment în care am oprit-o, atât pentru că nu înțelegeam, cât mai ales pentru că nu voiam să îmi „transpire” și genele. Mi-a explicat: „Și când mi-a scos branula, am fost cea mai fericită”.

Din fericire, acela a fost un episod izolat: Alina e perfect sănătoasă, merge la grădiniță și are voie să mănânce atât Eti puf cu mult zahăr și eugenia cu ciocolată, cât și gumă de mestecat, chiar dacă „e din aia dulce puțin și apoi prea mentolată". Motivul pentru care stă totuși internată într-un centru de paliație este pentru a fi alături de sora ei bolnavă și de mama lor. HOSPICE nu are grijă de boli, nici măcar de bolnavi, ci de familii, iar un copil sănătos ar ajunge de multe ori să se simtă neglijat sau exclus, dacă toată atenția se mută pe fratele mai puțin norocos.

Faptul că Alina crește la Casa Speranței pare să îi influențeze inevitabil viitorul. „Vreau să fiu asistentă, ba nu, doctoriță aici la HOSPICE!”, mi-a răspuns când am întrebat-o ce vrea să se facă atunci când va fi mare. Nu e puțin lucru, dar în lupta cu Omul Rău e nevoie de toată lumea, inclusiv de tine. Anul acesta, poți redirecționa spre HOSPICE 3,5% din impozitul pe venit, în loc de 2%. Dar termenul este mult mai scurt: 15 martie. Completează formularul pe https://www.hospice.ro/3punct5hospice/

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Tășuleasa Social

„Este o uriașă sală de clasă și o formă de protest. S-au înscris foarte mulți adolescenți și tineri. Generația noastră le lasă lor o datorie. Și uneori le lăsăm conștient datoria asta, iar ei vor trebui să repare toate problemele care decurg din ea”, spune Alin Ușeriu. (Foto: Facebook Tășuleasa Social)

Citește mai mult

Carmen Avram, BEC - Inquam Photos / Octav Ganea

„Erau fericiți că ajunseseră acolo, doreau să facă ceva. Și din față erau ăia, ca la Hollywood, cu ventilatoare, cu...să îi oprească din a avansa”. (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Citește mai mult