Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Am aflat de la un om de afaceri adevărul despre achizițiile publice din România: cine lucrează doar cu statul devine la fel ca statul, corupt și incompetent

Una dintre plăcerile mele nevinovate este să beau un espresso și să admir, pe timp de seară, valurile Mării Negre. Într-o seară din vara anului trecut, în timp ce savuram o cafea la o terasă din portul Constanța și mă bucuram de priveliștea apei zguduită de bărcile pescarilor, l-am văzut pe Sebastian Ghiță, care se plimba aproape la braț cu Dan Andronic.

Au trecut prin fața mea, mergând agale și fără griji. De fapt, cred că nu se grăbeau nicăieri pentru că încercau să poarte o conversație ca oamenii simpli, fără înregistrările ambientale ale procurorilor DNA. Îmi aduc aminte că Sebi gesticula din mâini, își scotea și își băga bărbăția în Ponta, iar Andronic fuma calm un trabuc și mai mult asculta decât vorbea. 

După câteva minute s-au întors și i-am văzut de aproape pe acești distinși maeștri: tânărul antreprenor și om politic român de succes împreună cu faimosul jurnalist și consultant politic de campanie electorală al politicienilor bogați și cinstiți.

Dar uite cum e și destinul omului …

Dacă ar fi câștigat Ponta alegerile, poate că acum Sebi era Ministrul Justiției și scria de zor la ordonanțe și lucrări științifice, iar Kovesi era căutată prin Serbia de către Bogdan Diaconu, în calitate de Ministru al Internelor și Administrației Publice. În schimb, firmele înființate de Ghiță se apropie cu pași repezi de faliment, Diaconu a rămas și fără partid și fără soție, iar Ponta, sărmanul, ca un nefericit al sorții s-a rătăcit pe drumul Damascului.

Ca să vezi! Politica nu crede în lacrimi, au ajuns cu toții oameni necăjiți și cu probleme.

Cu toate acestea viața merge înainte, iar piața serviciilor de calitate din domeniul IT are nevoie ca de aerul de după ploaie de un nou lider.

În acest context apare o întrebare legitimă: cine este tânărul IT-ist care îi va lua locul lui Sebi Ghiță?

Ce firmă românească plină de energie și creativitate va ocupa spațiul lăsat liber în achizițiile publice din România? Care dintre jucătorii de tenis va primi în dar afacerile cu statul și se va bucura de moștenirea lui Sebi?

Sistemul își înlocuiește oamenii din terenul tactic al economiei așa cum se schimbă liniile la un meci de hochei, iar povestea achizițiilor publice va fi în continuare aceeași: simplă și ușor de relatat. Întotdeauna furtul din achiziții este premeditat, în mod legal și cu capul limpede, aproape de sfârșitul anului, când se întocmește planul anual al achizițiilor publice pentru anul viitor. Direcțiile de specialitate din cadrul instituțiilor publice întocmesc referatele de necesitate care conțin aproape de fiecare dată aceleași bunuri, servicii şi lucrări. Următorul pas este alegerea procedurii de achiziție, când fără prea multe explicații se alege, la achizițiile sensibile și cu bugete doldora de bani, negocierea cu sursă unică (Negocierea fară publicare prealabilă (NFP)). 

Atât de speciale și greu de găsit în România sunt aceste produse sau servicii încât de cele mai multe ori pot fi furnizate numai de către un anumit operator economic, o singură firmă, mereu aceeași. Există un top al acestor firme, care sunt abonate la contractele cu statul de parcă încasează ajutorul social lună de lună, ca vecinii mei șomeri din Schela Cladovei.

Valoarea estimată a procedurilor de negociere cu sursă unică inițiate de instituțiile publice din România ajunge în fiecare an la aproximativ un miliard de euro.

În acest fel nu e de mirare că românii asociază achizițiile publice cu furtul legalizat și corupția, dar cu cât lucrezi mai mult în acest domeniu îți dai seama că povestea se complică pe parcurs și că, de multe ori, părțile dintr-un contract nu sunt adevarații beneficiari.

Teoretic, prevederile legale din domeniul achizițiilor publice conferă oricărui doritor de bună credință șansa să câștige contracte cu statul, dar în practică lucrurile se schimbă. Apar situații în care marea majoritate a operatorilor economici nici măcar nu se gândesc să participe la licitațiile publice pentru că se consideră deja învinși și pe bună dreptate pentru că nu au nicio șansă.

Și asta poate pentru că doar unele companii au găsit rețeta succesului câștigând pe bandă rulantă toate licitațiile la care depun ofertă. Au ajuns să fie considerate câștigătoare din start, înainte de începerea evaluării ofertelor și nu pentru că ar fi depus cea mai bună propunere tehnico-financiară.

Revistele financiare de specialitate s-au întrecut un sfert de veac în prezentarea firmelor românești apărute de nicăieri și a celor mai admirați CEO din estul european, aici în România.

Cum au devenit acești lupi tineri, manageri de succes, populari și filantropi cu sportul și unele partide, dar mai ales atât de buni să câștige contractele cu statul atât de darnic? De unde să începem?

Valoarea estimată a procedurilor de negociere cu sursă unică inițiate de instituțiile publice din România ajunge în fiecare an la aproximativ un miliard de euro. În acest fel nu e de mirare că românii asociază achizițiile publice cu furtul legalizat și corupția, dar cu cât lucrezi mai mult în acest domeniu îți dai seama că povestea se complică pe parcurs și că, de multe ori, părțile dintr-un contract nu sunt adevărații beneficiari.

Ion-Constantin Șolga

A fost o dată ca niciodată un început revoluționar atunci când Parlamentul a votat Legea de funcționare a Serviciului Român de Informații nr. 14/1992. Adrian Năstase a modificat-o prin Ordonanță de Urgență în 2003 și a permis acestei instituții să desfășoare activități comerciale.

Și cine știe ce au desfășurat!?

Întâlnim în așa zisul mediu de afaceri corporații specializate în tranzacțiile cu statul, creatoare a unui fel de administrație paralelă, dar în privat, având același comportament defect ca și instituțiile publice.

Într-o conversație de complezență am aflat de la un om de afaceri adevărul despre achizițiile publice din România: “cine lucrează doar cu statul devine la fel ca statul corupt și incompetent”.

Această situație persistă de prea mulți ani fără să genereze o dezbatere publică despre ciudățeniile procedurilor de achiziții publice.

Corupția funcționarilor este răspunsul dat de fiecare dată de către autorități atunci când sunt descoperite proceduri de licitații trucate câștigate de anumite firme. Surprinzător sau nu este faptul că opinia publică a fost convinsă prin intermediul presei că funcționarii publici sunt responsabili în totalitate pentru corupția din sistemul achizițiilor publice. Corpul funcționarilor a devenit țapul ispășitor al sistemului și vinovatul de serviciu, dar să nu le plângem de milă pentru că merită tot ce li se întâmplă.

La o privire mai atentă putem să descoperim circuitul banilor proveniți din contractele câștigate cu statul și vom pricepe că mascarada achizițiilor se leagă de serviciile secrete. Întâlnim proceduri în care unele dintre serviciile secrete nici măcar nu se mai ascund și sunt implicate oficial, în licitațiile publice, în calitate de membrii ai consorțiilor câștigătoare.

Cine ar putea câștiga o licitație în fața unui consorțiu din care face parte Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), de exemplu? 

Acest mod de lucru nu poate veni din altă parte decât din trecutul comunist. În structura organizatorică a Departamentul Securităţii Statului, înainte de anul 1989, pe lângă direcțiile specifice de informații și contraspionaj existau și unități special dedicate comerțului exterior, inventatorii afacerilor ceaușiste (vezi cazul controversatei firme CRESCENT).

Lucrătorii serviciilor secrete aveau o bogată experiență în activitățile economice, iar menținerea controlului asupra economiei după 1990 a fost păstrată prin înființarea companiilor private. Se poate spune că unitățile speciale din administrația publică comunistă au fost transferate în privat ca firme serioase fără cazier. Asta până când și-au provocat celebrele falimente controlate.

La fel de interesant în această epopee a achizițiilor publice este și rolul companiilor străine venite să facă afaceri în România și care au devenit partenere ale firmelor fostei Securități. Aproape că nu ne mai miră faptul că ulterior au devenit marii câștigători ai contractelor cu statul.

Domnul Adrian Ţuţuianu, preşedinte al Comisiei SRI din Parlamentul României, supranumit de pesediști „cel mânios precum Grivei și de grabă vărsătoriu de sânge securist” dacă dorește ar putea să ne răspundă la câteva întrebări:

1. Corupția și frauda din achizițiile publice au vreo legătură cu serviciile secrete?

2. Legislația din acest domeniu conține proceduri create special pentru firmele serviciilor secrete devenite câștigătoare sigure ale contractelor cu statul?

3. SRI a influențat întocmirea legislației din domeniul achizițiilor publice pentru ca firmele proprii să câștige licitațiile publice?

4. Este legală participarea la licitațiile publice a firmelor serviciilor secrete?

În România securistă furtul organizat chiar de către autorități va continua la nesfârșit, atât timp cât nu ne vom implica să aflăm adevărul. Vom rămâne pe margine să admirăm dezastrul socializând la un espresso sau ne vom face timp să scriem un e-mail (a nu se înțelege denunț) domnului Adrian Ţuţuianu și celorlalți membri ai comisiei parlamentare SRI?

Ion-Constantin Șolga

5. Documentațiile procedurilor de achiziții publice sunt întocmite sau aprobate neoficial, în prealabil de către lucrătorii Serviciului Român de Informații?

6. Unele dintre instituțiile publice din România sunt anexe ale serviciilor secrete obligate să pună în practică interesele economice ale acestora prin demararea unor proceduri de licitații?

7. Funcționarii publici sunt forțați să încalce legea pentru ca firmele servicilor secrete să câștige procedurile de achiziție publică?

8. Care sunt contractele cu statul câștigate de firmele serviciilor secrete din România?

9. Există concurență neloială între firmele serviciilor secrete? Companiile deținute de SRI sunt dezavantajate de concurența acerbă făcută de firmele Direcţiei Contrainformaţii şi Securitate Militară?

10. Lupta firmelor deținute de serviciile secrete blochează implementarea proiectelor cu finanțare europeană?

Răspunsurile la aceste întrebări și la multe altele despre fenomenele aproape paranormale din achizițiile publice ar putea să facă lumină în acest domeniu și să salveze statul român de la faliment și pe noi toți de la emigrarea în Canada.

Recent am participat la un curs de management în achiziții publice și am realizat că experții privesc realitatea din acest domeniu ca pe ceva normal. Toată lumea știe că banii românilor sunt furați legal prin intermediul procedurilor de achizițiile publice, dar nimeni nu vrea să spună nimic.

Mi-a rămas în minte întrebarea unui profesor:

- Crezi că în alte țări nu e la fel?

Nu știu dacă și în alte țări este la fel. E o altă întrebare.

În România securistă furtul organizat chiar de către autorități va continua la nesfârșit, atât timp cât nu ne vom implica să aflăm adevărul. Vom rămâne pe margine să admirăm dezastrul socializând la un espresso sau ne vom face timp să scriem un e-mail (a nu se înțelege denunț) domnului Adrian Ţuţuianu și celorlalți membri ai comisiei parlamentare SRI?

Domnul Helvig poate să răspundă împreună cu Dan Andronic despre cum se fumează un trabuc scump, altfel să nu-l deranjăm că e prea delicat și se supără ușor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Întrebarea esențială mi se pare cea pusă de profesorul respectiv:
    „ - Crezi că în alte țări nu e la fel? ”
    Eu chiar nu cred că în alte țări e la fel! Adică, probabil că în Rusia, Venezuela sau Bangladesh o fi la fel, dar în Germania cu siguranță cu este la fel.
    Ei, ce model ne alegem?
    • Like 1
    • @
      check icon
      Am ales deja: altă întrebare ...
      • Like 0
  • Procedurile de atribuire si achizitiile directe sunt generate de nevoile concrete ale autoritatilor si institutiilor publice si alte entitati care sunt general denumite autoritati sau entitati contractante conform legislatiei in vigoare. Aceste nevoi sunt cuprinse in referatele de necesitate intocmite de diverse persoane. Eu m-am intrebat mereu, cum de uneori aceleasi persoane din compartimentul de achizitii publice stiu atat de multe lucruri tehnice din atat de multe domenii, caci acesti oameni fac lista cu caracteristicile tehnice minimale si totodata obligatorii pentru orice doritor sa se inscrie ca participant la atribuirea unui contract de achizitie publica. Apoi inainte de evaluarea tehnica, comisia de specialitate cum isi da seama ca o demonstratie de montaj rolete semitransparente este corect facuta si ca se respecta gramajul minimal impus prin caietul de sarcini, in lipsa specificatiilor de la producator sau ca mostra ceruta indeplineste aceleasi conditii minimale cerute prin caietul de sarcini.
    Problema in achizitiile publice este una sistemica pentru ca nu exista obligatia de a avea un specialist in domeniul contractului ce se doreste a fi atribuit, iar caracteristicile tehnice ale nevoii concrete ale AC sau ale EC sunt stabilite prin metoda copy-paste de catre nespecialisti. Dar de ce sa avem experti pana la urma ca oricum legislatia in domeniu este foarte relaxata, plus ca poti atribui direct un contract de prestari servicii sau de furnizare daca este estimat la o suma sub 132 519 de lei
    • Like 0
  • check icon
    Da, iată un text care pune multe întrebări și dă, parțial, și destule răspunsuri. Nu e singurul astfel de text scris în ultimii ani, dar – cert – se va pierde în hățișul complicat al intereselor personale împletite, evident, cu „interesul național”, cum bine zicea domnul acela cu frunte îngustă și privire rea.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult