Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Am fost 180 de studenți la început și am rămas in jur de 60 la final. Iar dintre cei 60, șeful departamentului de jurnalistică din Iași a preconizat că doar 10 vor ajunge să lucreze cu adevărat în presă

Jurnalist radio

Foto: Getty Images

Sunt de două săptămâni la Iași. E o întoarcere la rădăcinile maturității. Sunt dobrogeancă, dar am ales să las delta pentru coline acum 12 ani când am fost acceptată la Universitatea Alexandru Ioan Cuza/ Facultatea de Litere/ Jurnalism din Iași.

Opțiunile acum 12 ani erau fix cele pe care le avem și acum. Nu s-au schimbat foarte multe din acest punct de vedere. Cele trei mari orașe unde se putea studia pe bune erau și sunt în teorie: Iași, Cluj și București. Bine, ar fi și Timișoara, dar parcă prea e în vestul extrem al României și, la ce drumuri avem, am preferat să urc spre Moldova.

Mulți au fost cei care m-au întrebat, odată ajunsă aici: „De ce Iași?!” Bucureștiul era mai aproape de Tulcea. Într-o logică a proximității, la București ar fi fost marea cu sarea. Am ales însă Cuza dintr-un motiv cât se poate de simplu – baza practică pe care o oferea specializarea Jurnalism. Nu știam eu prea mult pe vremea aia, dar intuiam că jurnalismul e o meserie care se învață făcând, iar eu voiam sî fac. Așa am ajuns în Copou și aici am rămas vreme de 3 ani îndrumată de unii dintre cei mai buni profesori de jurnalism din țară. 

Am fost călăuzită în călătoria mea de oameni care știau cu ce se mănâncă meseria de jurnalist și care nu ne-au scutit de realitățile mai puțin digerabile ale meseriei în sine.

Îmi aduc aminte și acum prima oră de Discurs Jurnalistic susținut de Stelian Dumistrăcel (RIP). Ce energie de om! Câtă pasiune și cât umor! Fin și necruțător observator al discursului jurnalistic autohton, dl. Dumistrăcel a ținut din start să ne vorbească despre hipercorectitudine și greșelile încă actuale ale prezentatorilor de știri care ne vorbesc cu patos si falsă compasiune despre „ambuteiajele din trafic care au ținut mai bine de două ore” - ce o fi „mai bine” în a sta în trafic 2 ore – se întreba Dumistrăcel?

Adrian Hazaparu m-a desființat în primă instanță când i-am dat mândră prima mea știre (ziceam eu) culeasă de pe domeniul care mi-a fost alocat – Universitatea de Arte George Enescu și care, de fapt, s-a dovedit a fi un eseu lamentabil. Domeniu, da, pentru că fiecare student primea un domeniu de activitate încă din primul an. Eu am fost norocoasă și m-am pricopsit cu Universitatea de Arte unde actualitățile erau relativ vizibile și simplu de găsit. Acolo mi-am făcut prima mea sursă. Un student instrumentist din anul 3 care știa tot ce mișcă în clădire. Cu el am reușit să trec CuzaNEt-ul (agenția de presă a Universității Alexandru Ioan Cuza) care devine din anul 2 de studiu visul și coșmarul oricărui student la Jurnalism. Am început să simt din plin presiunea cantității, dar și a calității știrilor. Scriam știri pe bune care apoi erau editate și publicate de profesorii departamentului. Eram notați la numărul de știri publicate. Am muncit de mi-au sărit capacele ca să trec bine Cuzanet-ul.

De parcă nu era de ajuns, din anul 2 am început să fac practică și la radio. Pe atunci Radio Nord Est – un radio studențesc unde își găseau locul toți cei care aveau un pic de glas și multă ambiție. Am încercat și la Opinia Veche (Studențească) - baza practică pentru presa scrisă-, însă erau prea multe rotocoale de fum în jur și am zis că nu e pentru mine. Așa că la radio mi-am găsit menirea. Și ce bine am mai fost! Călăuzită îndeaproape de Violeta Cincu (jurnalist de primă clasă, cu experiență BBC, RFI și Europa FM), am descoperit cum se scrie o știre radio și cum lumea dispare când butonul ON AIR se aprinde.

În anul 3 eram deja responsabilă pentru matinal și făceam și o emisiune tip sinteză de actualitate - Puls Nord Est - seara. Ziua mea era plină de cursuri și practică de dimineața până seara când încheiam cu lecții de muzică bună de la Aurel Nedelcu.

Am fost 180 de studenți la început si am rămas in jur de 60 la final. Din cei 60, Daniel Condurache (șeful departamentului de jurnalistică din Iași) a preconizat că 10 vor ajunge să lucreze cu adevărat în presă (și, drept vorbind, a avut gura aurită). „Să nu vă credeți niște eroi călare pe cai albi, că nu sunteți” – ne-a avertizat la ceremonia de absolvire din Aula Magna a Bibliotecii Central Universitare, unde ne-am aruncat pălăriile în iunie 2010.

Instruită la Iași, am plecat spre București. Cu o bază practică așa bună, mă gândeam eu naivă, sigur îmi voi găsi loc într-un redacție din Capitală. La București mi s-a ascuțit cheful de muncit. Pentru că orașul acesta te învață să supravietuiești, să îți rupi coatele muncind, chiar dacă, mi s-a părut mie la început, accentul e pus pe cât și mai puțin pe cum.

Dupa multe încercări, am găsit un post într-o televiziune de știri. Era singurul loc liber și era de voice over – se lega cumva de radio, dar eram departe de a contribui editorial la conținutul știrilor care erau de cele mai multe ori copy paste-uri din ziare. Ce entuziamsm? Ce calitate? S-au dus toate pe calea Dâmboviței. Am rezistat cu greu 6 ani în fabrica de știri cu amenzi date la salarii de 1500 RON și multă lipsă de respect pentru meserie, pentru oameni, pentru școală.

Noroc de mine că am avut curajul curajul să sparg cerul vicios și să-mi doresc mai mult.

Acum, dupa 12 ani de experiențe jurnalistice, spun cu mâna pe inimă că școala de la Iași m-a făcut să fiu azi unul dintre cei mai versatili fixeri/producători internaționali din Romania. Sunt recunoscătoare celor care au pus o cărămidă în fundația valorilor și principiilor jurnalistice cu care am rezonat atunci când am lucrat cu echipe de la BBC, RFI, Times, The Guardian, Channel 5. La Iași am învățat presă de calitate. Iar pentru asta mă înclin și recomand cu încredere Iașul ca oraș de studiu. E ceva ce te îmbie aici să vrei să înveți, să vrei să descoperi, să vrei să faci lucruri de calitate și care să dureze în timp.

Mulțumesc, Iași, că m-ai învățat meserie! Mulțumesc, București, că mi-ai arătat ce e munca! 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Angajat dându-și demisia

Atunci când vorbim despre costul pierderii unui angajat, avem două categorii de costuri: există costurile hard, respectiv costurile soft. Costurile hard sunt în general cele care se referă la cheltuieli vizibile, directe și tangibile, lucruri care se pot măsura material foarte ușor, lucruri pe care le identificăm cu toții foarte ușor. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

e.on - energie

În viața de zi cu zi, când spunem energie, ne referim la lucrurile mici pe care le facem în mod uzual, fie că aprindem un bec, deschidem televizorul, gătim sau dăm drumul la centrală pentru a ne încălzi. Aceste acțiuni au devenit atât de uzuale, încât nu mai stăm să ne gândim cum a fost produsă energia respectivă - dacă vorbim despre energia electrică - sau de unde provine ea - dacă vorbim despre gazele naturale.

Citește mai mult