Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Am fost 180 de studenți la început și am rămas in jur de 60 la final. Iar dintre cei 60, șeful departamentului de jurnalistică din Iași a preconizat că doar 10 vor ajunge să lucreze cu adevărat în presă

Jurnalist radio

Foto: Getty Images

Sunt de două săptămâni la Iași. E o întoarcere la rădăcinile maturității. Sunt dobrogeancă, dar am ales să las delta pentru coline acum 12 ani când am fost acceptată la Universitatea Alexandru Ioan Cuza/ Facultatea de Litere/ Jurnalism din Iași.

Opțiunile acum 12 ani erau fix cele pe care le avem și acum. Nu s-au schimbat foarte multe din acest punct de vedere. Cele trei mari orașe unde se putea studia pe bune erau și sunt în teorie: Iași, Cluj și București. Bine, ar fi și Timișoara, dar parcă prea e în vestul extrem al României și, la ce drumuri avem, am preferat să urc spre Moldova.

Mulți au fost cei care m-au întrebat, odată ajunsă aici: „De ce Iași?!” Bucureștiul era mai aproape de Tulcea. Într-o logică a proximității, la București ar fi fost marea cu sarea. Am ales însă Cuza dintr-un motiv cât se poate de simplu – baza practică pe care o oferea specializarea Jurnalism. Nu știam eu prea mult pe vremea aia, dar intuiam că jurnalismul e o meserie care se învață făcând, iar eu voiam sî fac. Așa am ajuns în Copou și aici am rămas vreme de 3 ani îndrumată de unii dintre cei mai buni profesori de jurnalism din țară. 

Am fost călăuzită în călătoria mea de oameni care știau cu ce se mănâncă meseria de jurnalist și care nu ne-au scutit de realitățile mai puțin digerabile ale meseriei în sine.

Îmi aduc aminte și acum prima oră de Discurs Jurnalistic susținut de Stelian Dumistrăcel (RIP). Ce energie de om! Câtă pasiune și cât umor! Fin și necruțător observator al discursului jurnalistic autohton, dl. Dumistrăcel a ținut din start să ne vorbească despre hipercorectitudine și greșelile încă actuale ale prezentatorilor de știri care ne vorbesc cu patos si falsă compasiune despre „ambuteiajele din trafic care au ținut mai bine de două ore” - ce o fi „mai bine” în a sta în trafic 2 ore – se întreba Dumistrăcel?

Adrian Hazaparu m-a desființat în primă instanță când i-am dat mândră prima mea știre (ziceam eu) culeasă de pe domeniul care mi-a fost alocat – Universitatea de Arte George Enescu și care, de fapt, s-a dovedit a fi un eseu lamentabil. Domeniu, da, pentru că fiecare student primea un domeniu de activitate încă din primul an. Eu am fost norocoasă și m-am pricopsit cu Universitatea de Arte unde actualitățile erau relativ vizibile și simplu de găsit. Acolo mi-am făcut prima mea sursă. Un student instrumentist din anul 3 care știa tot ce mișcă în clădire. Cu el am reușit să trec CuzaNEt-ul (agenția de presă a Universității Alexandru Ioan Cuza) care devine din anul 2 de studiu visul și coșmarul oricărui student la Jurnalism. Am început să simt din plin presiunea cantității, dar și a calității știrilor. Scriam știri pe bune care apoi erau editate și publicate de profesorii departamentului. Eram notați la numărul de știri publicate. Am muncit de mi-au sărit capacele ca să trec bine Cuzanet-ul.

De parcă nu era de ajuns, din anul 2 am început să fac practică și la radio. Pe atunci Radio Nord Est – un radio studențesc unde își găseau locul toți cei care aveau un pic de glas și multă ambiție. Am încercat și la Opinia Veche (Studențească) - baza practică pentru presa scrisă-, însă erau prea multe rotocoale de fum în jur și am zis că nu e pentru mine. Așa că la radio mi-am găsit menirea. Și ce bine am mai fost! Călăuzită îndeaproape de Violeta Cincu (jurnalist de primă clasă, cu experiență BBC, RFI și Europa FM), am descoperit cum se scrie o știre radio și cum lumea dispare când butonul ON AIR se aprinde.

În anul 3 eram deja responsabilă pentru matinal și făceam și o emisiune tip sinteză de actualitate - Puls Nord Est - seara. Ziua mea era plină de cursuri și practică de dimineața până seara când încheiam cu lecții de muzică bună de la Aurel Nedelcu.

Am fost 180 de studenți la început si am rămas in jur de 60 la final. Din cei 60, Daniel Condurache (șeful departamentului de jurnalistică din Iași) a preconizat că 10 vor ajunge să lucreze cu adevărat în presă (și, drept vorbind, a avut gura aurită). „Să nu vă credeți niște eroi călare pe cai albi, că nu sunteți” – ne-a avertizat la ceremonia de absolvire din Aula Magna a Bibliotecii Central Universitare, unde ne-am aruncat pălăriile în iunie 2010.

Instruită la Iași, am plecat spre București. Cu o bază practică așa bună, mă gândeam eu naivă, sigur îmi voi găsi loc într-un redacție din Capitală. La București mi s-a ascuțit cheful de muncit. Pentru că orașul acesta te învață să supravietuiești, să îți rupi coatele muncind, chiar dacă, mi s-a părut mie la început, accentul e pus pe cât și mai puțin pe cum.

Dupa multe încercări, am găsit un post într-o televiziune de știri. Era singurul loc liber și era de voice over – se lega cumva de radio, dar eram departe de a contribui editorial la conținutul știrilor care erau de cele mai multe ori copy paste-uri din ziare. Ce entuziamsm? Ce calitate? S-au dus toate pe calea Dâmboviței. Am rezistat cu greu 6 ani în fabrica de știri cu amenzi date la salarii de 1500 RON și multă lipsă de respect pentru meserie, pentru oameni, pentru școală.

Noroc de mine că am avut curajul curajul să sparg cerul vicios și să-mi doresc mai mult.

Acum, dupa 12 ani de experiențe jurnalistice, spun cu mâna pe inimă că școala de la Iași m-a făcut să fiu azi unul dintre cei mai versatili fixeri/producători internaționali din Romania. Sunt recunoscătoare celor care au pus o cărămidă în fundația valorilor și principiilor jurnalistice cu care am rezonat atunci când am lucrat cu echipe de la BBC, RFI, Times, The Guardian, Channel 5. La Iași am învățat presă de calitate. Iar pentru asta mă înclin și recomand cu încredere Iașul ca oraș de studiu. E ceva ce te îmbie aici să vrei să înveți, să vrei să descoperi, să vrei să faci lucruri de calitate și care să dureze în timp.

Mulțumesc, Iași, că m-ai învățat meserie! Mulțumesc, București, că mi-ai arătat ce e munca! 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult