Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Oamenii se blochează atunci când află cu ce mă ocup: ce înseamnă să fii fixer în România

G. îmi strecoară ușor hârtia bine mototolită cu gândurile lui cu tot. Pentru o fracțiune de secundă îmi scapă mișcarea. G. mă face atentă:

- Vezi că ai ceva în buzunarul de la ghiozdan.

Rămân înțepenită un moment. Pun mâna în buzunarul exterior al ghiozdanul și găsesc foaia ruptă dintr-un caiet de matematică de clasa a III-a pe care scrisese cu litere de-o şchioapă:

ACESTA ESTE UN MESAJ PENTRU FAMILIA MEA CARE NU AM MAI VAZUTO DEMULT. MAMA IARTĂ CA TEAM FĂCUT SĂ PLÂNGI.

Așa arăta mesajul lui G., deținut condamnat la închisoare pe viață, în Penitenciarul de Maximă Siguranță din Craiova. G. e închis pentru omor și e unul dintre contributorii cu care cei de la Netflix au filmat un episod din seria „Inside the World’s Toughest Prisons”.

Atunci când lucrezi la o producție media de o asemenea amplitudine începi să îți dai seama că rolul de media fixer te poate duce în cele mai întunecate colțuri ale realităţii. Puțini cunosc ce înseamnă să fii fixer sau dacă asta e o meserie în sine. 

De fiecare dată când sunt întrebată cu ce se mănâncă rolul de fixer încep explicațiile cu „Fixeur” (2016), film care prezintă într-un mod explicit responsabilitățile de ordin editorial și logistic pe care le are un fixer, dar și provocările de ordin emoțional și moral cu care se confruntă când lucrează la firul ierbii și se lovește de diverse provocări.

Un job despre care nu a auzit mai nimeni

Oamenii se blochează atunci când află cu ce mă ocup. Alții dau semne că știu, crezând că e vreun job cu nume pompos împrumutat de la americani, din seria copywriter, content editor. E drept că și mie mi-a luat ceva timp să înţeleg ce presupune meseria asta. Cred că încă mai lucrez la un răspuns concludent și acum.

Cert este că, atunci când am început să fixăresc în România și pentru România, a fost în 2016, la Cluj, într-o perioadă în care patronii de presă, candidați la primărie, promiteau marea cu sarea cu un post TV ce împrumuta inițialele CNN-ului. Ceea ce pe moment a părut o mare țeapă, în timp, s-a dovedit a fi cea mai mare șansa pe care aveam să o trăiesc.

Provocarea a venit de la un român plecat în UK, care s-a lăsat cu greu convins de cei de la TV Shorts să lase Bucureștiul pentru Londra. Ați putea spune că e încă un român care s-a dus la muncă în străinătate. Însă replica nu se aplică în cazul lui Paul Andrei Lungu, care a plecat din țară cu gând de întors şi care avea nevoie de un om de producție capabil să continue munca începută de el – producție media pentru echipe internaționale de filmare.

Astfel am schimbat eu redacțiile gălăgioase din posturile TV și radio din România pentru o meserie ce părea la prima vedere mai mult o aventură decât un job în sine.

Primii au fost cei de la History Channel cu ai lor „Ancient Aliens”, care au ajuns la Cluj la Muzeul de Istorie să filmeze o rocă preistorică. Filmarea a durat doar două zile, iar cadrele s-au concentrat în mare parte pe rocă personaj central.

Misiunea mea era să fiu prezentă și să intervin în caz de nevoie. O misiune destul de ambiguă și care mi s-a părut fără prea mult rost la acel moment. Asta și pentru că nevoile echipei de producției erau puține, iar eu sunt un om de acțiune.

Drogul fixingului mi-a intrat în sânge odată cu protestele masive din Piața Victoriei, din februarie 2017, care au provocat venirea jurnaliștilor Vice Tonight News HBO la București, în plină iarnă. O Românie sătulă să tacă, pe care am arătat-o lumii întregi, a fost momentul în care mi-am dat seama că meseria de fixer înseamnă să găsești oameni, voci și locuri care pot deveni știri internaționale/ documentare în serie/ travel show-uri sau scenarii de film. 

România în presa internațională are, de regulă, alocat foarte puţin spațiu, iar de cele mai multe ori, avem parte de o prezentare care nu ne face cinste sau de exagerări și generalizări care fac doar senzație. Din partea română știrile externe nu sunt o prioritate. A se vedea cât spațiu au alocat știrile internaționale în jurnalele TV naționale. Fascinaţia pentru media din străinătate se manifestă însă de fiecare când auzim că România apare în The Guardian, BBC sau Netflix. Întrebarea e cum ajung marile case de producție să filmeze în România în condițiile în care sunt străine de tot ce înseamnă cultură locală și limbă? Aici intervin atribuţiile unui fixer.

National Geographic/ „One strange Rock”, filmare în Maramureş – arhiva personală

Am avut șansa să aduc în România în ultimii patru ani zeci de echipe de producție media care au căutat să filmeze povești de viață autentice și cadre spectaculoase demne de National Geographic sau Discovery Channel.

Am arătat o Românie autentică și plină de umor alături de Michael şi Jack Whitehall în aventurile europene surprinse în seria „Travels with My Father” sezon 2 (Netflix). Ne-am plimbat cu Mocănița din Vișeul de Sus alături de Chris Tarrant şi ale lui „Extreme Railway Journeys” şi am călătorit în cele mai periculoase și spectaculoase zone cu Discovery Science pentru producția documentarului „What on Earth”.

„Travels with my father”/ Netflix team – arhiva personală

Chris Tarrant – Castle Dracula – filmând „Extreme Railway Journeys”

Am bătut România în lung și în lat, din Dobrogea până în Maramureș, în încercarea de a descoperi locuri ce pot deveni, instant, platouri de filmare și oameni plini de zvâc care se pot transforma în personaje de film. Așa am ajuns să cunosc oameni frumoși care îmi fac cinste că sunt româncă.

Managerii de castel, cum e cel de la Bran, s-au dovedit de fiecare dată flexibili şi eficienți și au demonstrat că atunci când există bunăvoință se poate orice. Acelaşi lucru şi şi pentru bucătarii precum Mirela, care a reușit să facă din usturoiul nostru artă pură şi dintr-o floare de mușcată decor demn de stele Michelin - totul din dorința de a fi bine, de a fi perfect. Graiul lui Pitiș din Maramureș, care își duce zilele într-o casă veche, plină de fotografii şi amintiri din concertele lui internaționale. Caliul care mă gratulează cu apelativul Prințesa mea de fiecare dată când ne întâlnim și nu uită niciodată să îmi spună că el a cântat chiar şi cu Johnny Depp. Maria Câmpina, regina magiei albe, care face şi desface şi are tot timpul ce face, și care s-a oferit să mă angajeze ca tranzlator - că ea are şi clienți internaționali și i-ar prinde bine o mâna de ajutor la vorbe! Petre și Maria – familie de ciobani aspri și harnici, care ne-au primit la stâna din Poarta Raiului ca să ne arate cum se face transhumanța la români.

Și Fechete - cel mai puternic om pe care l-am cunoscut vreodată! Pe Fechete îl știe toată lumea din Cluj și din împrejurimi. Lucrează cu copiii din Pata Rât şi e mândru că e țigan, iar eu sunt mândră să lucrez cu el de fiecare dată când am ocazia. Toţi preoții, polițiștii, pădurarii, oameni ai satului și căutătorii de povești pe care i-am găsit în drumurile mele și care mi-au oferit o mână de ajutor au fost perlele aventurii mele de fixer.

Bine a fost şi atunci când am convins chinezii - lideri mondiali la producția de usturoi - să vină în România să filmeze la Copălău cum se face plantarea naturală. Și nu mică le-a fost mirarea chinezilor când au văzut că usturoiul nostru încolţeşte și are și efecte antivampiriene.

Un moment de film a fost și cel în care Traian Băsescu, intervievat de un jurnalist BBC, a întors capul întrebător spre mine să-l informez: cine e Ştefan Mandachi? Sau cel în care am împărțit același teren cu Simona Halep pentru un spot Nike.

Tot organizând filmări în țară am văzut și partea mai puțin frumoasă. M-am luptat cu autoritățile statului atunci când am căutat permise de filmare și nu mică mi-a fost mirarea când am aflat câte mii de euro cere Casa Poporului său Casa Ceaușescu pentru o filmare ce până la urmă nu face decât să încurajeze turismul românesc.

Am înțeles că o aprobare de filmare de la stat durează în medie 30 de zile până obține răspuns. Dar nu am înțeles comunicarea deficitară între instituțiile statului de care m-am lovit de fiecare dată când am căutat să respect protocoalele de filmare. Nu am înțeles nici lipsa de digitalizare din muzee. Muzee cu tradiție unde arhivele înseamnă un sac plin cu poze uitat în podul muzeului.

Nu am înțeles de ce nu sunt bariere la trecerile la nivel cu calea ferată din zona Moldova când țara noastră e fruntașă în ruşinosul clasament UE privind rata accidentelor rutiere (ascultă Radio BBC Crossing Continents – Romanian Killing Roads)

Nu am înțeles nici de ce ne batem joc de pădurile noastre. Oare nu era codrul frate cu românul? The man who died for trees e o poveste radio BBC care arată lumii întregi încă o dată că ce se întâmplă în pădurile din România rămâne în pădurile din România. 

Nu am înţeles nici de ce sunt atât de prost plătiţi lucrătorii sociali și cei care lucrează cu grupuri vulnerabile. Am lucrat îndeaproape cu asistenţii sociali, pentru că ei au fost aceia care m-au dus în locuri precum Pata Rât din Cluj sau în cartierul Ferentari din București la filmat schimbul de seringi. Oare nu fac ei diferența pentru cei pe care noi, restul, vrem să îi trecem cu vederea? Iar aici vorbim despre toate categoriile vulnerabile din România, indiferent de etnie.

Fixer Romania în formula completă alături de oamenii care ne fac țara mai frumoasă. De la dreapta la stânga - Paul Andrei Lungu, Daniel Leş, Andra Samoila și Dan Carpov 

Am înțeles, în schimb, că odată ce ai trecut Carpații eşti în altă țară. Am înţeles că România e as la capitolul diversitate. De la ciobani care par rupţi din Mioriţa, până la olari izolaţi în Maramureșul vechi, care frământă lutul ca acum 200 de ani, de la viața pe apă din Caraorman până la transhumanța din Poiana Poarta Raiului pot spune, cu mâna pe inimă, că țara noastră a fost parcă plămădită să fie un platou natural de filmare.

Apropo de personaje, poate vă întrebați ce s-a întâmplat cu biletul lui G. Protocolul penitenciarului în astfel de situaţii nu a permis transmiterea mesajului clandestin. G. a aşteptat ziua de scrisori pentru a transmite gândurile sale de bine familiei. Iar eu am rămas cu ideea că peste 25 ani, pentru bună purtare, G. ar putea să iasă de la răcoare, supărat că nu am fost un bun mesager.

Dar, în definitiv, în momentul când îți asumi rolul de fixer, pe lângă privilegiul de a vedea la cald cum poveștile prind viață, ai și misiunea de a te lăsa deoparte pe tine, cel care descoperă personajul şi firul roșu al poveștii.

Asemenea unui Michelangelo care era convins că statuia exista deja în bucata de marmură și că ceea ce face el nu e să dea formă marmurei prin cioplire, ci să îndepărteze excesul de marmură ca să scoată la lumina statuia, fixerul sapă după povești și ajunge să scoată la suprafață versiuni unice ale realității, în aşteptarea unui ochi bun care să le descopere. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Am aflat ceva nou!Îmi place, dar găsesc că nu-i tocmai uşor să practici o astfel de meserie. Se potriveşte persoanelor creative, pline de idei, de energie şi iniţiativă.Felicitări fixerilor!
    • Like 0
  • Interesant, frumos. Intrebari: cum face rost de bani cineva care se ocupa de stfel de lucruri? Ce trebuie sa stie un tanar care ar vrea sa se ocupe de asa ceva? (intreb pentru un prieten, eu am 65 de ani, si , desi vorbesc doua limbi straine si iubesc calatoriile si investigatiile, nu mai am vlaga si entuziasmul)
    • Like 1


Îți recomandăm

iziBAC

„Am primit mesaje după ultima sesiune de Bac, pe unul dintre ele chiar l-am postat. Era o fată care nu a putut să se pregătească pentru biologie și a învățat la această materie doar cu iziBAC și în contextul acesta a luat 9.20”, povestește Adrian Stratulat.

Citește mai mult

RacketPal

„Două luni am făcut research, am vorbit cu peste 500 de oameni. I-am găsit pe grupuri de Facebook, m-am dus la terenuri. Am făcut un sondaj și peste 70% aveau aceeași problemă ca și noi”, spune unul dintre fondatori.

Citește mai mult