Foto: Sabin Cîrstoveanu/ Inquam Photos
A venit şi rândul României să voteze un partid de extremă dreaptă în Parlament. AUR pare că a apărut de nicăieri, şocând atât cetăţenii activi politic ai ţării, cât şi, aparent, presa. După aflarea rezultatelor scrutinului am revenit asupra alegerilor din Germania din anii 1924, 1928, 1930 şi 1932, încercând să găsesc o conexiune sau legătură între ascensiunea NSDAP şi AUR, însă legăturile mă lasă fără concluzii şi fără o imagine completă a fenomenului. Istoria ajută în explicarea originilor şi elementelor fundamentale ale unor astfel de mişcări, însă pentru înțelegerea fenomenului în sine consider că este nevoie să privim în vremuri mult mai recente.
În primul rând, putem observa că fascismul european a avut în toate momentele în care acesta s-a manifestat, câteva elemente comune tuturor partidelor de acest fel, un lider puternic, un crez comun si simplu articulat (nici Mein Kampf, nici Cărticica şefului de cuib nu sunt mari opere filosofice sau surse de valori profunde). Totodată, sunt comune rigiditatea faţă de orice opinie opusă, refuzul oricărui dialog, impunerea unui singur crez şi impunerea unei singure estetici, în linii simple, drepte, fără nuanţe şi metafore ce pot stimula gândirea. Cel mai important, intoleranţa faţă de celălalt şi separarea cetăţenilor unei ţări în funcție de etnie şi orientări reprezintă un alt element specific fascismului. În cazul AUR întâlnim deja o parte din aceste elemente. Programul e scris într-un limbaj simplu, telegrafic, uşor de înţeles. Dialogul nu există, lucrurile sunt clare, marxismul e inamicul, ateismul e rătăcire, unicul crez acceptabil este cel ortodox. De asemenea, AUR este în momentul de faţă singurul partid politic din România care discriminează făţiş o parte considerabilă din populaţia ţării, declarându-se clar antimaghiar şi direct împotriva comunităţii LGBTQ+. Lipsesc deocamdată cartea fundamentală (deşi o bănuim în cele menţionate anterior), estetica şi liderul suprem, eroic, atotştiutor, dar el lipsea şi în Germania în ’24, apărând patru ani mai târziu.
În al doilea rând, AUR trebuie analizat în contextul zilelor noastre. Deşi este adevărat că partide precum AfD, Golden Dawn, Cinque Stelle ş.a.m.d. îşi au originea în ,,trezirea viperei” aşa cum o numea Yanis Varoufakis, contextul în care acestea apar nu este cel al Europei interbelice devastate de război şi haos economic, ci mai degrabă în contextul unei Europe paşnice şi unite, deşi nu trebuie neglijat contextul economic de după 2008 în care acestea au început să-şi scoată capul la lumină după vreo 75 de ani de adormire. România a fost o excepţie, dând naştere mai degrabă unui partid moderat după 2008. Aşadar se impune întrebarea: De ce 2020?
Ultimii ani au produs în România un şir aparent nesfârşit de conflicte sociale, fie între clasa politică şi populaţie, fie între sfere ale populaţiei. Stânga, deşi nereprezentată politic, are o voce puternică în online, iar progresismul moderat a prins un avânt evident în sânul societăţii. O dată cu acest avânt a apărut şi un alt discurs ce a lovit într-o bună parte a populaţiei cu băşcălie, aroganţă şi superioritate. Aşa cum în SUA suporterii lui Trump au fost numiţi „rednecks”, „backward”, „naive”, aşa şi în România o parte a românilor au fost numiţi „pupători de moaşte”, „primitivi”, „medievali” ş.a.m.d., greşeală pe care am făcut-o şi eu, şi pe care mi-o asum. Astfel, această aroganţă a produs în sufletul unor oameni pentru care Biserica şi valorile ei au o importanţă enormă un sentiment de alienare, umilinţă şi cu siguranţă revoltă. Lipsa dialogului a produs o mişcare care nu mai doreşte dialog, care nu mai crede în conservatorismul moderat al PMP şi care doreşte acum acţiune, voce şi susţinere. Aşa, cred eu, s-a născut AUR.
Concluziile rămân incomplete, însă un partid de extremă nu poate urca atât de rapid fără o profundă nemulţumire în interiorul unei părţi a populaţiei indiferent de cât de inaptă e clasa politică, de condiţiile de viaţă sau de marile mişcări incontrolabile ale istoriei. Acelaşi Yanis Varoufakis spunea că oamenii care votează partide „fascistoide” nu sunt fascişti, ci doar furioşi, iar injuriile şi afirmaţia că Putin i-a păcălit sunt doar jigniri ce le alimentează furia. Aceşti oameni nu trebuie marginalizaţi sau demonizaţi. În ultimă instanţă intrebarea rămâne: Ce facem acum?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Prin urmare am ajuns aici si ne meritam soarta. Singura problema pe care o am este ca numele meu nu prea suna romanesc, chiar daca parintii si bunicii au fost romani. In plus provin dintr-o familie cu radacini greco-catolice si sunt pro multiculturalismului si altor etnii. Prin urmare nu prea corespund conceptului de familie traditionala romaneasca pura si perceptelor radicale cum spunea seful galeriei, scuze, seful noului partid.
De aceea, ceea ce aud la acesti domni, si este numai inceputul, nu ma face sa ma simt prea confortabil in tara mea. Vom vedea ce se va intampla.