Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Am fost foarte fericită când N, un copil fără mamă, cu tată alcoolic, a intrat la liceu. Într-o zi însă, am primit un telefon de la dirigintă

Elevi - vedere din spate

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

M-a surprins foarte tare ce mi-a povestit nepotul meu, student în primul an la Studii Europene în Cluj. Nici nu au apucat să intre în prima lor sesiune de examene că cel puțin 10 colegi de grupă au și renunțat. Mulți, tare mulți, m-am trezit spunând. Și nu-s toți! Mi-a spus că, din ce vede pe grupurile de studenți, se întâmplă des și nu doar în rândul celor din primul an. Am discutat mult pe tema asta, de ce merge un copil la facultate ca apoi să renunțe în primul an sau în următorii?! O fi oportunitatea unui job bine plătit pentru care n-ai nevoie de studii? Lipsa banilor, a motivației? O fi dezamăgirea legată de profesori sau de cursuri, gândul că școala e fără rost? Sau e familia, prea săracă să-l susțină? Câți dintre ei n-or fi precum N, M, A sau C, copii care și-au dorit să meargă mai departe cu școala, dar nu s-a putut. Așa că au fost nevoiți să se oprească și să meargă la muncă. 

Pe N l-am cunoscut când era în clasa a VII-a. Profesoara lui de română, un om de pus la rană, mi-a povestit despre el. Îi murise mama și era în grija unui tată alcoolic. Dascălul spunea despre el că-i tare isteț, dar, în egală măsură, și greu de stăpânit la ore sau în pauze. Cumva, de înțeles. În cea mai mare parte din timp avea singur grijă de el. Stomacul îi era gol de multe ori când ajungea la școală, gol când mergea acasă, gol când se culca. Umbla în pantofi de pânză primăvară, vară, toamnă și iarnă. Discret, profa de română și secretara școlii îl ajutau cu îmbrăcăminte și de-ale gurii, cât să nu remarce colegii și să iasă discuții. Stăteau amândouă de veghe ca N să nu cadă pradă tentațiilor de tot felul, fiind singur față-n față cu preadolescența. Se supărau tare pe el când îl prindeau cu țigara-n gură, când se lua la bătaie cu alți copii prin microbuzul sau curtea școlii. Dar nu-l lăsau niciodată din mână, știau cât îi e de greu. Imaginați-vă un copil cu dureri mari pentru că, de foame, a mâncat alimente stricate, sau care la 12-13 ani își cară tatăl în spate, după ce-l găsește mort de beat afară, în zăpadă. El e N.

A fost fericire mare când băiatul a intrat la liceul din comuna vecină. Poate vă sună ca ceva normal, ușor. Dar faceți un nou exercițiu de imaginație, gândiți-vă că aveți 14 ani și pe nimeni din familie care să vă poarte de grijă. Mergeți singur pe drum, luați decizii cum vă pricepeți mai bine, căutați singur cancelarii și secretariate, depuneți dosare, căutați gazde și apoi microbuz sau mașină de ocazie să vă puteți întoarce acasă. Poate aveți noroc de profesorii care să vă deschidă ochii și să vă lumineze calea, poate nu...

Profele de acasă l-au susținut, i-am plătit gazda și masa de prânz iar familia care l-a găzduit ne-a fost parteneră de la început până la final. Nu mai spun de diriginta sa, care ne suna la fiecare maldăr de absențe strânse să ne sfătuim ce și cum să facem să-l motivăm să se țină de școală. Mergea la muncă cu ziua, nu prea avea încotro.

A terminat primul an de liceu. L-a început cu bine și pe-al doilea. A venit pandemia și toată lumea a fost nevoită să se baricadeze în casă. Greu au dus-o și familiile unde domnea în casă atmosfera frumoasă, caldă, d-apoi cele disfuncționale, unde nu-i liniște, nu-i mâncare, nu-s bani sau cele necesare pentru școala online. Au mers însă șantierele, ce au momit minori cu nevoie de bani și i-au scos de la școală. M-am trezit într-o dimineață cu telefon de la dirigintă. Se scuza, îi era greu s-o spună pentru că făcusem echipă bună iar elevul avea potențial. Adunase însă prea multe absențe, teme nefăcute, netrimise. Nu-i putea încheia media. L-am sunat. Era pe un șantier, în Sibiu. Nu se mai întorcea la școală. Nu înțelegea nimic din școala online, nu se putea descurca și cu temele, și cu munca. Știam că nu e doar atât. Că pe listă mai erau foamea, dorința de a avea haine noi sau telefon șmecher. Erau anturajul, convingerea că cine are bani contează, nu cel cu diplome - modelul de succes validat de comunități întregi nu doar la sat, ci și la oraș. Și, poate cel mai mult, lipsa familiei, a unui sprijin de acasă care să-l țină pe drumul cel bun.

A plecat N, a rămas M. Locuia la aceeași gazdă, în camera de alături cu alți doi prieteni. Mergea la ore, învăța bine, însă problemele de acasă erau cam aceleași: mult alcool, violență, sărăcie cumplită, plus doi frați mai mici de care, cum putea, trebuia tot el să aibă grijă. Visa să dea la facultate, să meargă la Silvicultură. Pentru asta, muncea cu ziua la un gater ca să poată termina liceul. L-am asigurat că poate sta liniștit în privința chiriei și a meselor de prânz. Mi-a mulțumit și a acceptat să-l ajut doar cu gazda, cu 200 de lei pe lună. I se părea oricum foarte mult. Era aproape alocația lui, adică toți banii pe care îi avea, de regulă, în buzunar pentru a supraviețui lună de lună. Vorbeam la telefon în general despre școală, mai deloc despre familia lui. Îmi spunea doar: „Dacă ați ști ce-i la mine acasă!...” Și acolo se oprea. 

Școala a dus-o până la finalul clasei a XII-a, fără a avea însă norocul lui N cu dirigintă și profesori implicați la ore, cu drag de elevi. Cum pentru el, în pandemie, a fost mai mult despre munca la gater decât despre cea la cursuri online, a pierdut șirul materiilor. Obosit de muncă și descurajat de profesorii din liceu care i-au spus că mai bine NU se înscrie la examen (Da, sunt profesori care fac asta pentru a-și apăra „reputația” și a-și securiza numărul elevilor la pregătire, în privat!), i-a fost frică să meargă la BAC. S-a dus la muncă pe șantier, cu gândul să facă bani suficienți ca măcar frații lui să urmeze un liceu bun, la oraș. Acolo unde au ajuns să învețe A și C.

Veneau din același sat, din familii la fel de sărace și de chinuite. A a rămas de mic doar cu tatăl și cu fratele său. Calul din grajd și căruța din curte le-au oferit singurul venit, pe lângă cel social. C vine dintr-o familie cu mai mulți copii, unul dintre ei având handicap. Despre problemele mamei cu alcoolul nici nu are rost să vă mai spun, tare mulți copii de la sat își văd zilnic unul sau ambii părinți cufundați în băutură.

În cazul celor doi am primit ajutor de la familie și de la prieteni de suflet pentru a acoperi căminul și cantina. Tare bine le-a prins. O perioadă bună de timp au fost liniștiți, mâncați, odihniți și s-au putut ține de școală. Și așa ar fi putut rămâne lucrurile dacă veștile proaste de acasă și gândul la câștiguri mari în străinătate nu-i urmăreau. C nu a mai intrat în ultimul an de liceu, a mers la muncă în altă țară. Familia sa a avut de ales între a primi bani de la copil sau a-l trimite la școală, la oraș. Și a făcut-o!

Urmărit de necazuri a fost și este în continuare și A. Tatăl i s-a îmbolnăvit, stă mai mult în spital decât acasă, iar gospodăria e ținută de fratele mai mic, care zilnic merge la școală, îngrijește calul, face de mâncare și tot așa. La carte A nu a renunțat. Peste câteva luni va absolvi un colegiu tehnic din Focșani, va avea o meserie. Și va fi al doilea elev din cei patru de pe lista mea care termină un liceu!

Dar mă întorc la nepotul meu și la discuția despre studenții care nici n-au intrat bine la facultate că au și renunțat la ea, la întrebarea ce a fost în spatele deciziilor lor, cât au contat bagajul de acasă, partea materială, școala „fără rost”... Și-l simțeam în rolul de aspru judecător. El a avut de așteptat ani până să-și poată depune dosarul de admitere la facultate, dar nici c-a renunțat! După liceu, n-a avut de ales și și-a urmat părintele în străinătate, a muncit în afară ca să-și strângă bani pentru școală. Inițial, doar pentru un an. Apoi a venit pandemia, care le-a dat tuturor planurile peste cap. La asta s-a adăugat birocrația înscrierii la facultate care i-a doborât atât pe el, cât și pe bunica desemnată să stea la ușa secretarelor din liceu pentru documente. Și a mai trecut un an... 2022 a fost cu noroc! Primul an de facultate, iar el - primul reprezentant al familiei sale ce urmează studii superioare. Am încredere că le va duce până la capăt. Așa cum trag nădejde că N va strânge bani și va găsi „valoare” și-n școală, se va întoarce să-și ia diploma, sau că M își va da BAC-ul și va intra la Silvicultură. Căci despre asta este vorba, despre puterea și determinarea lor, a copiilor mai puțin norocoși de la sat, indiferent de situația de acasă, de modelele validate de comunitate, indiferent de școala care numai primitoare sau gratuită nu e...  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Faptul că educația românească e praf și pulbere n-ar trebui să ne mire, din moment ce și-a păstrat încă rădăcinile sovietice. Să nu uităm că arhitectul sistemului educațional sovietic - Anton Makarenko - și-a făcut experimentele pedagogice într-o colonie penitenciară. Sistemul sovietic a devenit astfel un penitenciar imens; la fel și cel românesc din perioada comunistă.
    Senzația de școală/închisoare este și una din amprentele sistemului actual. Care ar fi punctele cheie ale educației actuale, păstrate din sistemul sovietic?

    1 Principiile politehnizării și policalificării (legea educației din 1986) - dacă v-ați întrebat vreodată de ce materiile din sistemul românesc sunt atât de dificile, aflați că obiceiul s-a conservat din educația sovietică. Sistemul sovietic nu lucra cu persoane, ci cu mase de manevră. Toți trebuiau să fie bine pregătiți în toate domeniile, pentru ca partidul să transforme fără probleme filologi în neurochirurgi, neurochirurgi în artiști plastici - care să zugrăvească gloria clasei muncitoare - matematicieni în muzicieni sau maeștrii patiseri în chimiști. Cele două principii se pliază perfect pe filosofia trasată de sovieticul Makarenko: în scoală e ca la pușcărie, scapă cine poate. Prin contrast, capitaliștii putrezi au gândit un sistem educațional suplu, în care CULTURA GENERALĂ și VOCAȚIONALUL sunt separate. Fracțiile sunt cultură generală. Logaritmii sunt vocație. Lectura, jocul de rol și scrierea creativă sunt cultură generală; comentariul literar e vocație.

    2. Educația adusă cu tancurile sovietice n-a văzut cu ochi buni noua știință care începuse să se facă simțită în anii 40: psihologia. Ideea că există trepte de înțelegere pentru un copil nu se plia pe doctrina marxistă, pentru că în marxism nu există copii, adulți, femei sau bărbați, tineri sau în vârstă, ci MASE și CLASE SOCIALE. Pentru marxiști, ideea de copil sau de adolescent e periculoasă. Așa se face că, deși am avut cercetări pedagogice - chiar un institut pe care partidul l-a desființat în anii 80 - psihologii și-au văzut de treaba lor și comuniștii de a lor. Spre deosebire de vestul putred, aflat în ghearele otrăvite ale doctorului Freud, educația românească n-a fost așezată pe niște fundamente psihologice. Conform comuniștilor, se poate preda orice, al orice vârstă, și probabil doar teama de eventualele revolte a făcut ca grupele mici de grădiniță să nu-și spargă capetele cu logaritmi.

    3. Programe făcute de persoane care n-au predat la grupele de vârstă respective. Adică faci programă și manual de clasa a V-a, dar tu n-ai predat niciodată la această grupă de vârstă. E ca și cum ai afla că medicul care trebuie să te opereze n-a mai operat niciodată.
    Nu mai vorbim de autori de manuale care au funcții în sistem sau care fac parte și din comisia de aprobare a manualului. Na, cum e pe la noi...

    D-aia n-are ursul coadă și educația românească elevi. Pentru că nu ne-am rupt încă de trecut.
    • Like 4
    • @ Valentin
      Ba dimpotrivă, socialismul, Makarenko și modelul superior sovietic au fost o binefacere pentru învățământul din România.

      Înainte, în România burghezo-moșierească interbelică, învățământul era un privilegiu de clasă, taxele erau foarte mari, cărțile foarte scumpe, iar consecința a fost procentul foarte ridicat al analfabetismului. Peste 70 % din populație trăia în mediul rural și era analfabetă, iar abandonul școlar al copiilor puși la diverse munci chiar de propriii părinți era la ordinea zilei.

      Odată cu trecerea României la orânduirea socialistă, învățământul de toate gradele a devenit gratuit, de la creșă până la doctorat, iar manualele școlare de asemenea erau gratuite. De asemenea, odată cu înființarea ARLUS - Asociația Română pentru Legături cu Uniunea Sovietică de către tovarășul Parhon și prin ARLUS a Editurii Cartea Rusă și a lanțului de librării Cartea Rusă, cărțile au devenit foarte ieftine, afordabile pentru întregul popor.

      Ba mai mult, statul socialist dădea burse SUFICIENTE pentru elevi și studenți, iar cazarea la cămin/internat era, dacă nu gratuită, oricum foarte ieftină și afordabilă.

      Și, last but not least, înainte, în orânduirea socialistă, dreptul la muncă era garantat prin Constituția Republicii Populare Române și orice absolvent al oricărei forme de învățământ primea repartiție pe un loc de muncă la Stat, conform calificăriii sale, în condiții decente și cu retribuție suficientă, în condiții de egalitate de șanse și tratament garantate prin Constituția RPR ( "La muncă egală, plată egală").

      De asemenea, omului muncii i se repartiza locuință de la Stat, cu chirie mică, afordabilă sau cazare în cămin de nefamiliști; și existau cantine unde se mânca ieftin și bine, deci cele două nevoi primare ale omului, de locuință și respectiv de hrană, erau garantat satisfăcute.

      Acum, odată cu restaurarea capitalismului exploatator în urma contrarevoluției din decembrie 89 designed & decided in the usa și cu privatizarea distrugătoare în toate sectoarele de activitate, inclusiv în învățământ, cam toate aceste binefaceri socialiste au încetat, treptat, să mai existe. Iar rezultatul... este cel din articol.
      • Like 3
    • @ Ovidiu Jurj
      Valentin check icon
      Nu știu dacă ați observat nuanța peiorativă la adresa comunismului dar... :) Învățământul a fost un privilegiu cam peste tot. Învățământul de stat s-a introdus gradual nu doar în România, ci în toate țările, când guvernele au decis că anumiți ani de studiu trebuie să intre în sarcina statului. Peste tot, în Franța, Italia, SUA etc. Am fi făcut și noi la fel, cu sau fără comunism.
      Nu confundați însă facilitățile cu bezna spirituală în care s-a cufundat România în comunism. Degeaba au dat prietenii sovietici drumul cărților, dacă piața a fost invadată de lături! Cei care încercau să mai scoată capul erau reduși la tăcere de Securitate. Acum ne luptăm cu americanii pe supremația ciberneticii, dar Securitatea este cea care a împiedicat cercetările lui Ștefan Odobleja să capete recunoaștere.
      Contrastele comunismului sunt evidente: dreptul la muncă era garantat, dar nu prea se muncea de nicio culoare pentru că nu aveai ce. Uzinele Roman produceau mașini pe care le casau de noi, iar din piesele obținute făceau altele, care intrau din nou la casare. În multe fabrici și instituții se închideau secții încă din comunism.
      Bezna și foametea din anii 80 au fost o dovadă evidentă: puteai intra într-o alimentară cu banii strânși pentru o Dacie, dar nu aveai ce cumpăra.
      Comuniștii au refuzat cu obstinație să modernizeze mega-fabricile construite, să cumpere echipamente noi, moderne, linii de asamblare automatizate etc. În cele din urmă ne-am ales cu niște schelete de metal din anii 60, goale și inutile.
      Nu uitați că în comunism comerțul se făcea doar pe Piața Comună și nu se punea problema unei piețe libere. Când Piața Comună a căzut, fabricile comuniste n-au putut ține pasul cu lumea liberă.
      Blocurile repartizate sunt făcute de mântuială, și nu se știe câte vor pica la următorul cutremur. Adevărat, și cele făcute după comunism sunt la fel, dar asta tocmai pentru că sunt făcute cu mentalitate comunistă, adică repede și prost.
      • Like 3
    • @ Valentin
      Scuze, mă bag și eu ca musca în lapte în chestiunea discutată. Între Dvs și Dl. Jurj, eu mă situez mult mai aproape de poziția Dvs, deși nu mă identific 100% cu ea. Dl. Jurj e, pare-se un comunist / ceaușist nostalgic declarat. Dvs sunteți exact anti așa ceva. Eu cred că adevărul este între cele 2 poziții, aș zice ”extremiste” dar nu vreau să vă necăjesc, că știu că nu agreați extremismul. Între ele, zic, dar nu la mijloc, ci mai mult către poziția Dvs. N-o să mă apuc să critic direct poziția D-lui Jurj, dar o să o fac indirect, comentând-o pe a Dvs.
      În primul rând, ideologic vorbind, comunismul a fost o utopie urâtă, așa cum sunt sigur că se va dovedi și neomarxismul / progresismul de azi sau cum să-l numim. Mulți vorbesc despre cominism în necunoștință de cauză, uitând că ceea ce a fost în România nu a fost chiar comunism, ci un socialism dur. Partidul aflat la conducere era unul comunist, adică avea în program (cele de azi n-au oricum niciun program) trecerea, într-un viitor incert la societatea comunistă, așa cum a fost definită de Marx (cred că și Engels) în acel faimos Manifest al partidului comunist. Cred că se mai poate găsi pe internet. Dacă îl citim ne cam îngrozim. Acolo erau niște idei așa de tembele (să le zicem progresiste) încât chiar conducătorii comuniști ai acelor vrremuri au realizat că nu se putea ajunge cu una - cu două la așa ceva, ci numai după crearea așa-zisului OM NOU, cu o conștiință superioară de clasă, bla, bla, bla. Acolo găsim idei de genul: nu va mai exista proprietate privată. Atenție: nu mijloace de producție private în economie, nu, pur și simplu nu mai trebuia să existe NIMIC privat. Nici măcar hârtia igienică de la toaleta de acasă, ABSOLUT NIMIC. Totul trebuia să fie proprietate comună, utilizată reponsabil, după necesitățile fiecăruia. Urma ca fiecare să muncească din convingere, cu abnegație, după întregile sale capabilități, iar plata (retribuția) să se facă numai după nevoile individuale. De exemplu, dacă un mare cercetător lucra în proiecte de importanță deosebită și aducătoare de plusvaloare uriașă societății, dar era necăsătorit, tânăr și sănătos, urma să fie plătit mult mai puțin decât un simplu salahor cu familie numeroasă și cu nevoi diverse. Nu conta ce muncă depuneai, ci ce nevoi aveai. Bineînțeles religia era considerată nocivă, retrogradă. Mai mult decât atât, era dezavuată familia tradițională, considerată ”burgheză”, însă atunci nu se dădea importanță minorităților sexuale, ca acum. Dar - grozăvia supremă - se considera FEMEIA un BUN COMUN. Ascultați și vă minunați. Eu cred că nimeni normal cap din zilele noastre nu mai poate concepe asemenea absurdități, Deși văd că mulți marșează pe alte absurdități, mai ”moderne”, care însă se vor dovedi și ele, peste timp, o porcărie. În general am observat că tot ce este nenatural pentru morala socială și se vrea impus cu orice preț, poate are câștig de cauză o vreme, dar la un moment dat bunul simț și concepțiile naturale își vor lua revanșa din plin.
      Revenind la oile noastre. Și pe vremea regimului pseudo-comunist și în vremurile noastre cu regimul capitalist - aș zice - alienat, au fost și bune și rele. Și atunci și acum am avut / avem conducători obtuzi. Atunci se impuneau direcții economice insuficient gândite și pregătite. Conducătorii comuniști erau și ei profitori pe plan personal, dar în mică măsură, neimportantă pentru economie. E de presupus că în ceea ce privește buna intenție pentru mersul societății, erau OK. Ceea ce a produs fiasco-ul vechiului regim a fost nu corupția și furtișagul generalizat și nici aservirea țării intereselor străine (lucruri de care ne lovim din plin acum), ci amestecarea ideologiei proaste în viața economică. Cu alte cuvinte, comuniștii chiar vroiau să facă ceva bun pentru țară, dar ideologia a lucrat împotriva bunelor lor intenții. Și aș mai adăuga și VIOLENȚA și STILUL DICTATORIAL. Anii 50 au fost marcați de genocidul închisorilor comuniste, unde s-a distrus elita țării, iar ulterior, deși genocidul s-a încheiat, totuși a continuat DICTATURA. Adică tot ceva oribil. Astăzi suntem la extrema opusă. S-ar ști ce e de făcut, dar interesele proprii, sau de partid, sau ploconirea în fața intereselor străine ne-au făcut efectiv praf din punct de vedere economic și social, iar viitorul se arată și mai negru.
      Totuși să nu negăm o evidență: NU TOT ce a fost pe vremea comuniștilor a fost o grămadă de fiare vechi inutilizabile. Măcar fiindcă din ”osânza” vechii industrii și agriculturi s-a furat de s-a rupt în noul regim fără să se pună nimic bun în loc, asta creând o clasă politică extrem de bogată și firme private românești sau străine ”bine hrănite”. În România zilelor noastre se trăiește pe seama structurilor de pe vremuri (rețeaua CFR, drumurile, energia etc) și prea puțin s-a creat ceva nou. Sau dacă s-a creat ceva nou, de exemplu niște flinticuri de autostrăzi, atunci la fiecare leu valorificat, practic s-au furat alți 5-10. Asta nu e țara construirii de bunuri, ci țara sifonării banilor prin orice mijloace, de exemplu prin studiile de prefezabilitate sau fezabilitate, sau căpușare, sau etc etc. Mă gândeam uneori amuzat, văzând (la TV) piramidele egiptene, oare câte studii de prefezabilitate și fezabilitate a trebuit să facă bieții egipteni antici :-) :-) Că altfel văd că astăzi nu se poate.
      Și am ajuns la ultimul paragraf al Dvs, unde ziceți că blocurile comuniste sunt făcute de mântuială. Da, d.p.d.v. al confortului și calității percepute au fost făcute de mântuială, dar NU în ceea ce privește structura de rezistență. Poți avea un bloc cu pereți strâmbi, instalații (sanitare, electrice) de rahat, cu tencuiala care cade și alte probleme, dar la cutremur sunt sigur că fix acestea vor rezista, fiindcă după 1977 s-a construit după alte norme și era nasol dacă nu le respectau. În schimb blocurile actuale sunt făcute de mântuială din toate punctele de vedere și ATENȚIE! nu fiindcă au fost făcute cu mentalitate comunistă, ci dimpotrivă ”sălbatic-capitalistă”. S-a mers pe reducerea la minim a costurilor, chiar cu ÎNCĂLCAREA normelor și totală neglijență, iar inspecția de specialitate a fost, probabil, ”unsă” pentru a închide ochii. Ce e de sorginte comunistă în asta?
      Sunt de acord cu Dvs că vechiul regim comunist a fost malefic, păgubos, contraproductiv în multe aspecte, dar să nu absolutizăm. Nu ne ajută la nimic dacă mutăm tarele capitalismului de azi tot în cârca trecutului. Pentru a rezolva problemele trebuie să le remarcăm obiectiv, fără părtinire și ideologizare. Dacă m-ați întreba în ce societate aș vrea să trăiesc, dintre cele două comentate, aș spune că în niciuna. Dacă totuși m-ați obliga să aleg neapărat una, aș alege-o pe cea actuală, dar cu mari resentimente și sub rezerva luptei pentru a o schimba în (mult) mai bine.
      • Like 1
    • @ Ovidiu Jurj
      Mihai check icon
      Problema e ca s-a plecat de la o educatie pe care putini si-o permiteau la una pe care putini ajungeau sa o foloseasca iar pentru restul era degeaba. Statul comunist avea nevoie de persoane care sa execute sarcini si nu de persoane care sa stie cum stau lucrurile intr-o societate. Din pacate sistemul de invatamant nu s-a reformat in privinta asta, cu mai putine ore de matematica, fizica, gramatica, chimie si mai multe materii aplicate legate de functionarea unei societati democratice, cum ar fi economia si dreptul. Elevilor le sunt predati tot felul de algoritmi matematici dar ei nu stiu nici sa treaca strada ca sa nu mai zic sa analizeze o oferta de credit. Apoi ne miram ca scoala e abandonata desi pentru multi nu este utila.
      • Like 1
    • @ Mihai
      Valentin check icon
      O recomandare: Pedagogica, blog dedicat educației

      https://pedagogicamagazin.blogspot.com/
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Petru check icon
      "Dar - grozăvia supremă - se considera FEMEIA un BUN COMUN." !!!!!!!!
      Nu vreau sa intru in polemicile dv. dar ma intreb de unde ati scos "grozavia asta"? In RO femeia a fost considerata egala cu barbatul , prima data, in socialism. Am trait acele vremuri, dar niciodata n-am auzit enuntata sau presupusa o astel de aberatie. Prima data cand am auzit de "traiul in comun" a fost de la o membra a USR, cea care spunea ca proprietatea privata trebuie sa dispara.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Un comentariu echilibrat și care denotă o înțelegere bună lucrurilor. Mă bucur să văd că mai sunt oameni care gândesc în felul ăsta!.
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult