Foto: Inquam Photos/ Casian Mitu
E vecina mea de la țară. A fost... A dus un trai simplu, într-o casă din chirpici. Când eram mică, intram la ea ca la mine acasă. Pe jos nu exista parchet, pardoseală sau gresie, doar un covor frumos țesut. N-avea frigider, aragaz sau mașină de spălat. Ani de zile a spălat hainele la râu, cu maiul. Inclusiv iarna. Se trezea la 4 - 5 dimineața, punea mâna pe sapă, pe hârleț sau pe furcă, în funcție de anotimp, și muncea pământul cât era ziua de lungă, desculță. Avea talpa groasă de un deget, nu se încălța decât atunci când mergea la biserică sau la Sfat, din respect pentru preot și pentru autoritate. Creștea gâște. Cel mai mult am numărat 31 de gâște la ea în curte. Cel mai puțin, vreo 13. Când se întorceau seara de la râu, era spectacol. Răsuna în tot satul: Ga! Ga! Ga! N-am auzit-o niciodată plângându-se că-i prea mult de muncă sau că îi e greu. Deși îi era.
Și-a crescut fiica de una singură. Cu bani strânși din muncă cinstită. Singura ei ambiția a fost să-și vadă fata realizată. Adică cu o diplomă de facultate în mână. A muncit pe brânci să nu care cumva să-i lipsească vreun caiet, vreo carte, la școală. Când i-a intrat fiica la liceu a știut tot satul. Bucuria n-a fost doar în casa ei, ci și-n a noastră, știind efortul din spate. Apoi a venit facultatea. Fiica ei a intrat din prima la Agronomie, în Iași. Țin minte și acum dimineața în care le-a urcat tata în mașină, pe ea și pe sora mea, ca să le ducă la școlile înalte. Ele au plecat, eu am rămas la poarta cu tanti Tuța, radia de mândră ce era: fata ei era studentă!
Diploma de inginer a fetei a fost, de fapt, examenul trecut cu brio de mama. De tanti Tuța, femeia simplă de la țară ce, singură, fără o sursă constantă de venit, a crescut un intelectual. Un model pentru mine, de simplitate, de onestitate, de rezistență.
Lasă în spate o avere: un om cu carte și un uriaș respect pentru semeni. Pentru mine, tanti Tuța e imaginea omului autentic de la țară. Cel onest, simplu, cu respect pentru educație, cel care ia viața așa cum e. Necosmetizat de lumea modernă, nemanelizat, neitalienizat/nespaniolizat.
Drum lin!
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
De când eram copil, am iubit (în taină) niște nume din Atlasul Geografic al României: Neagra Șarului era una dintre iubirile mele secrete. Pe sticlele de apă minerală erau Poiana Negri și Șaru Dornei, nu Neagra Șarului, deci nu la Alimentara m-am îndrăgostit :D. Nu mi-am explicat niciodată de ce mi-s mie dragi cuvintele astea, că nu erau pentru mine decât vorbe. Până ce am ajuns la Neagra Șarului și am cunoscut "îngerii" de care vă vorbisem. Și am înțeles atunci "bucla în timp" care făcuse pentru mine locul acela special, cu mult înainte să devina așa. Când ma gândesc la perechea de bătrâni care mi-a rămas în suflet, îmi sare gândul și la Mădălina Amon și al ei "Trei sferturi în cer" (Încerc sa pun un link aici - https://www.youtube.com/watch?v=hMlaA5psecA să vă bucurați și voi de vorbele cântecului care mie îmi aduce atâtea amintiri...
Respectul meu ne-exprimabil in vorbe pentru Domnia-Sa, tanti Tuța, și o plecăciune bine-simțita pentru cei care sunt in stare sa observe Sacralitatea simpla de lângă noi