Am fost la Paris și am văzut ce a făcut frica de terorism din acest oraș. Nu intri în niciun magazin pe Champs Elysees fără să ți se inspecteze bagajul

(Foto: Guliver / Getty Images)

Vizitez Parisul cam de vreo două ori pe an. Și în ciuda a ceea ce se întâmplă acolo, încă îl iubesc. Muzeele, expozițiile, boutique-urile de artă mă inspiră și îmi stimulează creativitatea. Gastronomia franceză, eclerele cu ciocolată la care nu pot fi convinsă să renunț, mic dejunurile delicioase la boulangeria de la colț... Siluetele franțuzoaicelor, discrete și nemachiate, dar frumoase... Atmosfera din La Defense când toată lumea își respectă cu strictețe pauza de prânz. Eleganța francezilor de vârsta a treia pe care îi întâlnești pe stradă sau la restaurantul din colț e o permanentă lecție de stil.

Alaltăieri de exemplu eram pe un bulevard aproape de Trocadero și din sens opus venea un domn trecut de 80 de ani – mai rar mi-a fost dat să văd atâta eleganță vestimentară și stil – mergea drept, avea părul alb, îngrijit, lung, tuns egal până mai sus de gulerul cămășii bleu, purta o vestă roșie îndrăzneață la costumul bleumarin, la care asortase o batistă albastră cu buline roșii. Mă privea îndrăzneț cu privirea omului pe care puține lucruri îl mai suprind, în timp ce își mișca destul de zglobiu bastonul.

M-am emoționat văzându-l.

Urmărisem știrile din Barcelona, recepționasem ceva mesaje îngrijorate de la prieteni și mă îndreptam spre Trocadero, lângă Tour Eiffel, un loc teoretic periculos într-un Paris în stare de urgență. Văzându-l pe acel domn, era ca și cum timpul se oprise în loc și Parisul era din nou cel pe care l-am cunoscut odinioară, cu vreo paisprezece ani în urmă și nu orașul de azi, un oraș pândit, agresat.

Cum s-a văzut de la mine ca turist această stare de urgență într-o capitală europeană?

Nu intri în niciun magazin pe Champs Elysees fără să ți se inspecteze bagajul – procedură valabilă și în muzee sau parcuri de distracții, ori alte locuri cu trafic mare.

Pe străzi patrulează cam peste tot, în special în zonele frecventate de turiști, echipaje înarmate de câte doi sau trei polițiști.

Aceștia legitimează, controlează și pun întrebări persoanelor ce li se par suspecte. În general aleg să legitimeze persoane de culoare, am observat asta de mai multe ori în special în metrou, fapt ce provoacă oarecare tensiuni rasiale.

Prezența acestor echipaje pe mine personal nu mă liniștește, îmi aduce în permanență aminte că lumea în care trăim s-a schimbat, capăt comportamente pe care nu le aveam anterior, devii vrând nevrând mai vigilentă. De exemplu: în metroul parizian în care albii/non musulmani devin minoritari, începi să te uiți circumspect. Când treci strada ai urechile ciulite la maximum la orice motor ambalat brusc. Ori când vrei o clipă de liniște – alegi instinctiv să nu-ți mai bei sucul chiar la masa de la stradă căci nu se știe… Mă uit protectoare la oricine se apropie la doi pașii de copiii mei, le urmăresc mâinile, e paranoia pe care mi-o dau armele la vedere, soldații și toată nebunia de la știri.

Alaltăieri la Trocadero de exemplu doi polițiști s-au dus țintă la un cetățean arab ce avea în fața lui un cărucior de copil, gol însă. Luat la întrebări și vizibil deranjat, omul și-a chemat soția și copilul ce se opriseră sa facă câteva fotografii. Precauție.Tensiuni.

Tot zilele trecute, un ins se ridică precipitat dintr-un restaurant și fuge. Oprit brusc de chelneri, se legitimează ca fiind polițist și fuge în direcția metroului nu înainte de a se coordona preț de câteva minute cu alți polițiști sub acoperire din zonă. Par îngrijorați și automat te îngrijorezi și tu. Asta e situația din zonele turistice. Îmi pot imagina cam cum e în cartierele enclavă, în cartierele în care se spune că poliția a pierdut controlul.

Prin oraș au dispărut coșurile de gunoi, iar unde sunt au numai saci de gunoi transparenți, ca să se poată identifica ușor eventualele obiecte suspecte.

Prin aeroport sunt mai multe echipaje cu câini dresați special.

În cartierul în care merg de obicei, prin Neuilly sur Seine, în fața liceului local au apărut afișe pe care scrie „Interdiction de stationner”. Mai nou prin fața școlii au început să-și piardă vremea ceva cetățeni ce par azilanți. Francezii din cartier, neobișnuiți încă cu situația, sunt deranjați, privesc circumspect orice străin, inclusiv pe mine. Apropos, în clasele din școlile publice franceze, mi-o spun prietenii locali, albii au devenit o minoritate – asta așa ca fapt divers.

Constat că de data aceasta nu am mai agățat copiilor de gât datele lor și ale noastre de contact. Într-un scenariu similar cu Barcelona am toate șansele să-i pierd, așa că nu faceți ca mine. Am avut însă grijă să am copii după pașapoarte prin genți, just in case.

Așa ca fapt divers, nu am văzut nicio mișcare prin puținele biserici creștine rămase prin capitala franceză. Ce-i drept, nu era duminică.

Nu comentez motivele pentru care Franța a ajuns în acest punct, nu am competența de a comenta greșelile istorice ale liderilor politici francezi vizavi de imigrație. Concluzia mea este că suntem într-un altfel de război, în care dușmanul acționează fără scrupule, cu mare cruzime. Și deși ești în vacanță, cumva pe „relaxing mode”, uită această stare și rămâi vigilent pentru binele tău și al familiei tale! Aceasta este realitatea zilelor noastre. Nu numai Parisul e în stare de urgență, lumea civilizată, așa cum o știm noi, cu valorile și principiile sale, este sub asediu. Iar noi, cei de pe cealaltă parte a baricadei, trebuie să rămânem uniți, demni, vigilenți, de neclintit!

Articol publicat pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp