Am fost operatoare la 112. Mândria mea a murit încet și a fost înlocuită de o rușine imensă

Foto: Inquam Photos

Unul dintre primele mele cazuri ca operatoare 112 au avut ca protagonist un băiat de aceeași vârstă cu Alexandra: 15 ani. Era iarna lui 2005, era zăpadă mare și se anunțau în continuare ninsori abundente, mai ales în zona de munte. Băiatul era din satul Noapteșa, dar învăța la un liceu din Herculane, la internat, și luase autobuzul spre casă. La Baia de Aramă, însă, toți călătorii au fost dați jos, pentru că autobuzul nu mai putea înainta din cauza troienelor. Era după-amiază, în jur de ora 4, iar băiatul nostru a pornit-o pe jos spre Noapteșa, aflată cam la 30 de kilometri distanță. Nu știu ce l-a făcut să creadă că va reuși să ajungă: poate mai făcuse drumul și altădată, poate n-a avut pe moment altă soluție, poate a fost puțin inconștient sau prea încrezător în forțele lui. Părinții nu-l așteptau, pentru că nu le spusese că vine acasă. Mobil nu avea și, chiar dacă ar fi avut, nu era nicio rețea în zonă pe timpul acela...

Eu intrasem în tura de noapte cu doamna Mariana Lădaru iar dispecerul de serviciu la poliție era Mitică Pârvulescu, polițist vechi, priceput și experimentat - specie cvasi-dispărută în prezent.

Apelul a venit în toiul nopții. După vreo nouă ore de mers prin zăpadă, ud, înghețat, flămând și speriat, băiatul care mergea acasă, la Noapteșa, a realizat că nu mai știe unde se află. A sunat la 112 de la un telefon public din mijlocul lui nicăieri - nici vorbă de localizare la momentul acela, ne apărea doar că este un post public Romtelecom. Am transferat apelul la poliție. După ce l-a chestionat scurt pe copil, polițistul Pârvulescu a înțeles gravitatea situației și a introdus în conferință Poliția Baia de Aramă, mai precis pe ofițerul de serviciu Căpăstraru, care presupun că făcea parte din aceeași specie aproape extinctă ca și colegul său. După ce a aflat când pornise băiatul din Baia de Aramă și după ce i-a cerut să-i descrie exact ce vede (o clădire dezafectată, pe care rămăseseră literele "Autoservire" și "Poșta"), polițistul Căpăstraru și-a dat seama unde se afla rătăcitul: undeva la mijlocul drumului, în zona Bala.

-Și acum închizi telefonul și o iei pe stradă în jos. Nu prima, nu a doua, a treia casă pe dreapta are un gard verde. Bați în poartă și spui că te-am trimis eu. Acolo stă soacră-mea. Să-ți dea ceva să mănânci și să te culce acolo, la ea, că mâine vin eu și te duc acasă.

-Nu, nenea, știți... Eu vreau să ajung la Noapteșa, la părinți..., încerca copilul să bâguie, cu vocea aprope stinsă de frig, foame și oboseală.

-Măi, băiete, nu ajungi nicăieri în noaptea asta. Ai tăi nici măcar nu știu că vii. Du-te acolo unde îți spun eu, c-o sun acum pe soacră-mea să-ți dea drumul.

Ireal, nu?

Dimineața, înainte de a ieși din tură, am aflat de la colegul Pârvulescu că apelantul nostru petrecuse noaptea în siguranță, în casa cu gard verde, și că poliția îi anunțase părinții, care urmau să meargă să-l ia.

N-am să uit niciodată cazul ăsta. N-am să uit cât de mândră m-am simțit că fac parte dintr-un sistem care salvează vieți. Voi avea mereu tot respectul pentru polițistul care n-a stat să se gândească la proceduri, ci a acționat rapid, în condițiile date (un copil înghețat și epuizat, într-o noapte geroasă, într-un loc greu accesibil din cauza zăpezii mari). A acționat rapid, dar, mai ales, a acționat uman. Astfel că băiatului din Noapteșa nu i-a fost frânt drumul la 15 ani, în mijlocul lui nicăieri. 

Din nefericire, mândria mea a murit încet și chiar a fost înlocuită de o rușine imensă, după Apuseni și după Colectiv și după crima de la metrou, din motive pe care nu le voi detalia aici. Cert este, așa cum îi spuneam unui prieten în seara asta, că, dacă n-aș fi ieșit deja din sistem, ieșeam acum cu siguranță. Cum aș mai fi putut să-mi îmbrățișez copiii, știind că o fată puțin mai mare decât ei nu va mai fi niciodată îmbrățișată de mama ei? Că a fost chinuită și batjocorită în feluri inimaginabile și înainte și după moarte, iar eu sunt parte a sistemului care n-a fost în stare s-o salveze?

Plecați, toți! Voi, cei buni, plecați acum! Nu mai girați incompetența ucigașă a celorlalți! Nu mai permiteți să fiți băgați în aceeași oală cu ei! Nu mai munciți pentru ei sau în locul lor! Sistemul trebuie dărâmat și reconstruit de la zero, e singura șansă.

Nu știu ce să mai zic. Poate doar că îmi pare atât de rău pentru tot, încât simt că mi se rupe inima...

Precizare: Scopul acestei istorisiri, pe care am publicat-o inițial pe pagina mea de Facebook, a fost să arăt că localizarea se putea face foarte ușor de către orice polițist profesionist, doar din descrierea locului oferită de victimă. Sunt persoane care au dat o cu totul altă conotație poveștii mele. Nu atac STS-ul sau Poliția, spun doar că, având perimetrul aproximativ și descrierea făcută de victimă, un profesionist dedicat, care își conștientizează rolul, ar fi găsit imediat adresa. Mai ales într-o localitate atât mică.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp