Prin anii ’90 apare în peisajul social românesc un tip ciudat, ceva între desene animate și film de acțiune prost, un Popescu mic și gras, nervos din cale-afară. E dat la televizor cum se năpustește peste piețarii din sectorul 6, le aruncă marfa pe jos, îi ceartă strașnic, lumea e grămadă ca la circ. Încă de atunci am observat că nu e normal ca lucrurile să fie rezolvate astfel, fiind martori la un abuz moral, dar și legal. Până la urmă, orice organ de control nu are calitatea de a-i umili pe cei controlați și ar trebui să plătescă pentru genul acesta de manifestări de mahala. Poporul însă aplauda frenetic ca atunci când asista la o execuție publică . Cei care aplaudau se bucurau tâmp și molipsitor că nu sunt ei în locul victimelor.
Nimeni nu i-a atras atenția că încalcă niște limite, în primul rând ale bunului simț. Iar fostul ospătar și șef de restaurant fără bacalaureat a simțit vânt bun din pupă pentru o carieră politică într-o țară în care se distrugeau orice repere de moralitate.
Tot într-un gest manelistic de prost gust, Popescu a ajuns Piedone, să poată fi identificat mai ușor. După cum ne spune Valeriu Nicolae, și-a terminat liceul la 32 de ani, după care a făcut o facultate la Petroșani în timp ce era primar în funcție. Și-a mai luat și permisul de conducere la Pitești, cinci categorii într-o singură zi. Un model de cinste și corectitudine.
Sunt niște filmulețe pe tik-tok cu celebrul personaj: în același stil, îi ceartă pe unii, îi umilește, printr-un un limbaj grosolan, pe câțiva angajați ai primăriei. Este evident că sunt parte a unei acțiuni de marketing, însă ceea ce mă deranjează este faptul că se acreditează iarăși ideea potrivit căreia angajații sunt sclavii necondiționați ai angajatorului. Primarul îi face pe unii maimuțe că nu au dat amenzi, îi acuză că sunt prieteni cu cei controlați, așa, la grămadă și fără alte argumente. Îl pune pe unul să-și ia singur zece la sută din salariu, un lucru absolut ilegal și imposibil de făcut. O ceartă pe o angajată a unui supermarket, amenință cu amenzi fără respectarea procedurilor legale, se comportă ca un Ceaușescu care nu se pricepe la nimic, dar știe să ceară de la alții după un simț al lui needucat, dar viclean. Este grobian și greu de privit sau ascultat acest om.
Am lucrat o scurtă perioadă de timp într-o firmă privată românească. Era un patron și câțiva angajați. Nu aveam sâmbătă și duminică, disponibilitatea trebuia să fie 24 de ore din 24, salariații de la IT erau folosiți pentru munci necalificate pentru că nu era personal. Patronul era veșnic nemulțumit și amenința în permanență că dă pe cineva afară. Când era în toane bune organiza grătare la care participam toți fără nicio plăcere. El simțea nevoia să ne hrănească din mâna lui ca pe sclavi. Salariul era mic și ne anunța periodic că din motive de ineficiență se diminuează, ineficiența afacerii lui, nu a muncii noastre. Că în rest era cooperativa Cucu, nu sunt bani, dar e de lucru. Bineînțeles că am plecat și după mine au plecat și ceilalți până într-acolo încât activitatea s-a blocat.
Realitatea e că la noi lipsește cu desăvârșire respectul angajatorului față de angajat. S-a moștenit o relație de muncă din feudalism, boier-argați. Cu toate că suntem în secolul 21, am intrat în UE, lumea s-a schimbat radical, noi am rămas în mentalitatea medievală de la țară.
Prin forța împrejurărilor, am ajuns într-o sală de judecată care soluționa litigii de muncă. Fără voia mea am asistat la câteva procese între angajați și angajator. Era un salariat care fusese concediat abuziv și căruia instanța îi dăduse câștig de cauză, societatea la care lucrase trebuia să-l reangajeze pe același post. Iar societatea nu făcuse acest lucru și pentru această pricină se judecau iarăși. În loc ca societatea și managerul ei (era o firmă multinațională) să fie aspru sancționați pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești, am asistat la un spectacol penibil în care avocatul angajatorului îl jignea și umilea pe salariatul nedreptățit. Că e bețiv, că nu a venit la serviciu, că nu e serios, că ei i-au oferit un post, dar el l-a refuzat. Din păcate în România nu se acordă încă despăgubiri morale pentru genul ăsta de tratament din partea angajatorului.
Am lucrat mai mult pentru angajatori din vestul Europei. Nu am să spun că totul e perfect, însă, în ceea ce privește respectul între oameni, diferențele sunt colosale. Niciodată nu și-ar permite cineva din occident să te abuzeze în felul în care se întâmplă la noi. Iar acest lucru nu se întâmplă din conștiință, se întâmplă mai ales din frica de lege. Acolo 8 ore de muncă sunt 8 ore de muncă, concediu e concediu, week-end-ul e respectat. O vorba aruncată aiurea de un șef îl poate costa serviciul.
Oameni ca Piedone cred că dacă sunt agresivi verbal, mojici și mârlani obțin rezultate cu orice preț. Fiecare angajat trebuie să știe ce are de făcut, dacă nu-și îndeplinește sarcinile trebuie sancționat, dar dându-i-se posibilitatea să se apere în cadrul unei cercetări disciplinare. Chiar și în această situație salariatul nemulțumit poate să acționeze în instanță. Sancțiunile se dau gradual în funcție de frecvența și gravitatea abaterilor. Nu mergem pe stradă și facem pe lupul moralist dând sancțiuni din gură.
Am văzut că sunt susținători ai acestui sistem de lucru, oameni mulțumiți că alții sunt beșteliți, au un fel de satisfacție sadică la suferința altora. Cetățenii ăștia sunt desensibilizați, nu au empatie pentru suferință și mai ales nu se gândesc că ar putea să fie chiar ei abuzați, la locul lor de muncă, după același model.
La un moment dat îi spunea Piedone unuia să-și dea demisia dacă nu poate respecta un termen, eu aș spune că ar trebui Piedone să-și dea demisia, și toți ca el, dacă nu pot vorbi și nu se pot comporta civilizat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.