Foto: Guliver Getty Images
Mâine-poimâine împlinesc 18 ani de Căpșunistan. Optsprezece. Ani. O perioadă de timp în care:
... niciun polițist nu m-a tratat de sus, nu am văzut tupeul cum respiră prin uniformă,
... niciun funcționar public (de la mărunta primărie, până la nivel de minister) nu m-a privit printre gene, acru, distant, disprețuitor,
... nicio asistentă, niciun medic, nu mi-au cerut plicuri cu bani sau ciocolățele pentru serviciile oferite,
... nu am auzit în presă cazuri asemănătoare cu mizeriile gen „Ciomu, Lascăr, Burnei, Lucan”. Eventualele derapaje pe care le-am văzut în presa spaniolă s-au soldat cu demiterea imediată, retragerea licenței și închisoare, după caz.
... nu am auzit la tot pasul cazuri de corupție în care s-au furat zeci de milioane de euro. Există hoți și aici la nivel înalt, dar există și procese, și închisoare, și pedepse în funcție de gravitate.
Nu este un sistem perfect. Spaniolii sunt departe de ceea ce ne-am imagina a fi o societate ideală. Dar sunt altfel. Reacționează dur în fața impertinenței statului, a legilor proaste, a politicienilor care întind coarda. Ies cu milioanele când e nevoie și nu îi mișcă nimeni din stradă până când mișelia pusă la cale nu dispare.
Am avut tot timpul din lume să-i cunosc și să-i compar. S-au trezit din dictatura franchistă și reprezintă un corp viu. Sunt o societate din ce în ce mai liberă, mai deschisă, mai tolerantă. Au văzut că extremele sunt toxice și încearcă din răsputeri să se poziționeze mereu în centru, căutând echilibrul care însănătoșește o nație.
Și mă întreb mereu: nouă cât ne mai trebuie?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cred că astfel de articole sunt utile. Până nu suntem în stare să ne privim cu luciditate în oglindă, să ne vedem defectele nu la vom putea remedia. Schimbarea începe totdeauna cu acceptarea realității. Nici vorbă de "voluptatea autodenigrării" văd aici doar o incursiune incomodă în realitate, care e uneori greu de digerat. Scuzele că alții au avut colonii...că au avut sprijin nu ajută, aruncă un văl de îngăduință de care NU mai avem nevoie, ajuta doar la complacerea pe mai departe și justificarea actualei stări de lucruri.
Ceea ce spune autorul despre Spania și spanioli ar trebui să fie doar" privirea peste gard" . La scara unei națiuni ar fi modele, bune de preluat sau nu.
Nu ajută deloc nici what-about-ismul( dar și la ăilalți e așa și așa) uitând că proporția contează! Și că soluții de obicei există,
chiar la scară sau buget mai mic. Scuze pentru cuvintele in engleza, sunt termeni clari care nu au corespondent direct în română.
Cauza?Cititi comentariile..
Ce votăm? Pe cine votăm? Vorba lui nenea Iancu: io pă cine votez?
Noi, ca și spaniolii, am ieșit din dictatură. Dar a trebuit să suportăm așa zisul experiment al democrației originale. Nu am avut un Rege pregătit din vreme tocmai de către ”el Caudilio” și nu am avut un lider ca și cel al Partidului Comunist Spaniol care în loc să se suie pe valul libertății, a închis pumnul luptei de clasă și a îndemnat la unire națională și la muncă pentru viitorul Spaniei.
Suntem asemenea cu ei dar atât de diferiți.
Asta nu înseamnă că nu putem face ca ei. Ține doar de noi...
Totusi, in noul regim post-decembrist, nu te mai aresteaza nimeni daca iti afirmi punctul de vedere si ii critici pe politicieni.
Si mai uita distinsul colaborator al Republicii ca daca nu era Franco, rau asa cum a fost el, spaniolii ar fi simtit pe propria lor piele ce inseamna comunismul si ar fi invatat ruseste la scoala...
Când Spania a ieșit de sub dictatură, coloniile sale (?) contau cât negrul sub unghie. Au contat oamenii!