Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Am revăzut „Occidentul” după 27 de ani

Brugges

Foto Dave Porter / Alamy / Alamy / Profimedia

Când am ajuns prima dată în Belgia pentru o săptămână eram studentă. Ieșisem din România doar de câteva ori- era România anilor '90, deci nu e de mirare. Pentru cei mai tineri probabil ajută o reamintire a faptului că, nefiind membri UE, cetățenii români aveau nevoie de vize pentru mai toate țările europene. Până atunci mai văzusem scurt Istanbulul și Viena - prima, o excursie de 3 zile cu autocarul, a doua puțin mai lungă dat fiind că tatăl meu primise o invitație de serviciu de la o firmă-partener pentru întreprinderea unde lucra. Belgia a apărut pe agenda mea tot legat de un motiv "de serviciu"- prietenul meu de atunci locuise acolo câțiva ani și își deschisese o firmă prin care importa anumite produse belgiene (vopseluri industriale, mai exact). A fost nevoie să primim o invitație scrisă, "oficială" pentru a putea pleca acolo. Urma să ne întoarcem și cu un microbuz, necesar pentru activitățile ulterioare ale noii firme în România.

Totul era atunci nou pentru mine - a fost și primul meu zbor cu avionul, desigur Tarom. Am ajuns undeva în zona flamand- nu îmi mai amintesc exact numele orașului, oricum nu unul din cele mari. La prima strigare m-a uimit multitudinea de case- comparat cu majoritatea cartierelor gri, ilustrative pentru arhitectura comunistă de la noi. Și încă ceva a rămas o amintire vie: era noiembrie și mulți copaci încă verzi, de parcă toamna nu trecuse și pe acolo. Mi s-a explicat că iernile nu sunt așa de friguroase ca în Romania ...(pe vremea aceea încă erau și la noi cu zăpadă multă și grade sub zero).

Îmi amintesc că oamenii erau amabili, am vizitat pe urmă și orașe mai mari- Bruges,Gent, Ostende, un pic de Bruxelles. Alte premiere pentru mine: fructele de mare care pe atunci în România erau o raritate servită doar în restaurantele de lux; am făcut o excursie de o zi cu mașina până la Paris, iar la trecerea în Franța am constatat spre surpriza mea totală că nu există nicio verificare - fiind o traversare în spațiul Schengen...ceva greu de conceput pentru mine, având în vedere și experiențele precedente de trecere a granițelor prin Ungaria, Austria, Bulgaria și Turcia. Peste tot așteptasem ore în sir la vamă (cred că recordul a fost la Nădlac, o vamă care arăta absolut groaznic, fără toalete funcționale și mizerabila în general, unde în 1992 am petrecut țoață noaptea în mașină, așteptându-ne rândul...).Bruges și Gent, cu piețele lor medievale, păreau desprinse dintr-o carte de istorie; la momentul acela nici România nu o știam prea bine, cred că fusesem sporadic prin Transilvania- singura regiune care ar fi putut semăna cât de cât cu stilul acela de orașe.

Am aflat despre flamanzi și valoni- din istoria învățată în scoală, cu accent pe date și mai puțin pe explicații coerente și care să îți ofere claritate și dorință de a descoperi mai multe.

Țin minte că în Gent am vizitat o universitate la care erau studente fiicele partenerului de afaceri al prietenului meu. Scriau ceva la un PC și primeau aproape instantaneu un răspuns scris de altcineva. Era internetul, ceva de asemenea cvasi-necunoscut în România acelor ani...Chiar înainte de plecarea noastră înapoi în oraș se pregătea aprinderea unor lumini stradale, sub forma unor decorațiuni și mi s-a explicat că se pregătesc de Crăciun- să mai spun că nu exista așa ceva la noi ? Încă mai aveam probleme cu iluminatul corespunzător în general, multe bulevarde - nu mai zic de străzi- erau nu numai întunecoase, dar și pline de gropi, deci ce să mai vorbim de decorațiuni ? Autostrăzile luminate pe care am ieșit din Belgia în drumul nostru spre casă erau o altă surpriză.

Au trecut anii, am avut șansa să călătoresc destul de mult- nu suficient după standardele mele totuși - și cu serviciul, dar mai ales personal, uneori și pe alte continente. Am ales anul acesta Belgia având prieteni stabiliți acolo, dar și pentru că eram curioasă să văd cum mi se vor părea niste locuri văzute cu atâta timp în urmă. Am revăzut Bruges, Ostende și un pic de Antwerpen (Anvers), a fost prea puțin timp și pentru altele.

Belgia din 2022 are multe case, păstrează stilul tradițional. Bruges mi s-a părut cu mult mai mic decât îl păstram eu în amintire, dar mixul de "ciocolata & bere" care definește brandul comercial al orașului rămâne atractiv. Ostende l-am prins pe ploaie mare parte din timp, nori mari și negri, dar și un pic de soare. Faleza nu m-a impresionat în mod deosebit, am remarcat doar plaja largă și am aflat că a fost mărița acum aproximativ 10 ani, pentru că marea inunda străzile din jur (de altfel, când te uiți dinspre faleza, orașul este mai jos). Destul de multe biciclete, desi nu la fel ca în vecina Olanda. Autostrăzile nu mai sunt luminate integral noaptea, din rațiuni economice. E și multă verdeață și în general o senzație de "ordonat" și predictibil.

Sigur că nu e totul perfect, mai ales când mai afli detalii și de la oameni care locuiesc acolo zi de zi, dar per ansamblu rămâne o destinație de vacanță foarte agreabilă. Pentru mine nota particulară a fost legată de prima mea experiență acolo -ar fi fost imposibil să nu observ cât de mult s-a schimbat de atunci în bine România și cât de redus era orizontul meu în anii '90 față de o fată de o vârstă similară din Europa occidentală...probabil comparația este la fel de relevantă pentru cei care au trăit acele vremuri pe care, retrospectiv nu pot să le numesc decât "o tranziție gri" spre o Românie căreia mai am și eu multe să îi reproșez, dar care indiscutabil oferă acces la incomparabil mai multe opțiuni. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • corne check icon
    orice comuna din zona flamanda a belgiei arata mai bine decat orasul meu (care, pasamite, nu e unul de-a dreptul ordinar). intrebati-va ce parti ale romaniei s-au schimbat cat de cat (locuiti intr-un municipiu?) si mai calculati cati ani s-au scurs de la prima dvs experienta, apoi bucurati-va la gandul ca peste alti treizeci de ani va fi muuult mai frumos pe aici.
    • Like 0
  • Yron Oul Yron Oul check icon
    Ff mulți ani de închisoare la liber....... și eu sunt născut în timpul PCR prin 65 niciodată nu am putut să înțeleg acel sistem nemernic și criminal nu Am plecat imediat după revoluție dar din 2002 n-am mai putut să înțeleg toată revoluția cu schimbarea dorită de toată lumea..... România a rămas în urmă . probabil lipsa de educație teama de schimbare care și după 32 de ani încă mai persistă........ nemernici oribili din sistemul politic al vremii mau făcut să întorc spatele și să-mi văd de drumul spre o țară normală.Am urmărit cu interes evoluția noastră dar după 32 de ani de democrație suntem aproape la fel . Servicii publice dezastruoase murdărie cît cuprinde o justiție politică oameni nepregătiți începând de la politruci de prin politică fără educație de a fii un decizional doar interes de loc de muncă mult mai mult aș vrea să spun dar în viitor
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult