Am suferit mulţi ani de SAD - tulburare afectivă sezonieră

Foto: Kzenon / Alamy / Alamy / Profimedia

De vreo cȃţiva ani încoace (din 2005 mai precis) în media s-a vehiculat informaţia că a treia zi de luni din ianuarie (supranumită “lunea albastră”, Blue Monday) ar fi cea mai depresivă zi a anului.

De fapt acest concept a fost lansat de o agenţie de turism care urmărea să îşi crească vȃnzările din ianuarie (lună aproape “moartă” în ceea ce priveşte călătoriile), arătȃnd că activităţile turistice ar putea preveni depresia accentuată din ianuarie.

De atunci psihologii (inclusiv psihologul al cărui nume a fost asociat cu această definiţie) se străduiesc să combată această teorie pseudo-ştiinţifică, arătȃnd că – pe de-o parte – nu există o anume zi care să indice un maxim de depresie general uman şi – pe de altă parte – că soluţia la depresie nu este neapărat călătoritul.

Totuşi, ideea „a prins” la public. De ce oare?

Din cauza faptului că unele persoane chiar suferă de un tip de depresie ciclică, numit „tulburare afectivă sezonieră” (Seazonal Affective Disorder, sau SAD), care se manifestă, în majoritatea cazurilor, în perioada iernii (deşi unele persoane – mai puţine – o pot simţi în legătură cu alte anotimpuri). O versiune mai puţin accentuată a depresiei sezoniere de iarnă este tristeţea de iarnă (Winter Blues) pe care o resimte, din cȃnd în cȃnd, cam toată lumea.

SAD este legată de ritmurile organismului uman. Ştim că homo sapiens îşi are originile în zona ecuatorială (chiar dacă nu există cunoştinţe precise asupra locului de origine şi arheologia, antropologia şi paleontologia aduc permanent noi informaţii despre acest lucru). Zona ecuatorială are drept caracteristică faptul că ziua şi noaptea sunt cam la fel de lungi pe tot parcursul anului, iar creierele umane sunt adaptate unui astfel de ritm circadian. Pe parcursul istoriei umane, homo sapiens s-a răspȃndit pe întreg globul pământesc – iar odată cu avansarea spre latitudinea nordică/sudică s-a confruntat cu apariţia anotimpurilor şi a unor diferenţe din ce în ce mai mari între duratele de lumină zilnică între iarnă şi vară, la care s-au adăugat şi temperaturi mai scăzute în timpul iernii, asociate cu nopţi care, către poli, pot ajunge să dureze cȃteva luni. Mai mult decȃt atȃt, zilele scurte se asociază şi cu precipitaţii, cer noros, ceea ce reduce şi mai mult cantitatea de lumină în perioada de iarnă. Omul s-a adaptat tehnologic vieţii la latitudini ridicate, dar cei 200-400,000 de ani de la apariţia homo sapiens pȃnă azi nu au reprezentat un timp suficient pentru evoluţia biologică a creierului (cercetările au arătat că s-a mărit masa neurală dar nu au apărut formaţiuni noi), aşa ca omul modern este dependent de acelaşi ritm circadian ca şi strămoşul său originar din zona ecuatorială (probabil de undeva în Africa). În zonele nordice – unde ne aflăm şi noi – reducerea simţitoare a luminozităţii în perioada de iarnă este un semnal de alarmă pentru creier, care reacţionează prin tulburări de dispoziţie, tristeţe, lipsă de interes pentru diferite activităţi, lipsă de concentrare, tendinţă de somn prelungit. Asociat cu acestea, frigul duce la o tendinţă crescută spre supra-alimentaţie, în special bazată pe carbohidrați. Cuplat cu activitatea fizică mai redusă, aceasta are drept rezultat creşterea în greutate, care “atȃrnă” în balanţa elementelor depresive prin accentuarea senzaţiei de insatisfacţie cu propriul corp. Şi uite aşa se adună toate elementele care caracterizează SAD – depresia sezonieră de iarnă.

Nu toţi oamenii o simt în aceeaşi măsură, unii nu experimentează de loc astfel de simptome, în timp ce unele persoane sunt puternic afectate. Dar fenomenul există, iar înţelepciunea socială a încercat să îl combată – de aici şi sărbătorile de iarnă, care există încă din antichitate. Nordicii sărbătoreau (şi mai sărbătoresc încă) Yule – solstiţiul de iarnă. Romanii au adoptat această sărbătoare sub numele de Sol invictus (soarele neînvins) iar creştinismul a făcut din Crăciun cea mai mare sărbătoare a anului (nu întȃmplător aflată la doar cȃteva zile după solstiţiul de iarnă). De fapt toate aceste sărbători au scopul de a reda speranţa – şi a marca faptul că ziua începe să crească şi că lumina se va întoarce.

Cum arată iarna omului modern din emisfera nordică? Începe prin noiembrie, cu ploi şi zile mohorȃte, iar din decembrie se lasă şi frigul. În plus au trecut destul de multe zile de la ultima vacanţă, deci se acumulează şi oboseală, accentuată de nevoia de a purta haine mai groase şi mai grele. Această monotonie este întreruptă de sărbătorile de iarnă, care aduc o rază de bucurie, dar, de multe ori, şi mai multă oboseală. În consecinţă lunile ianuarie şi februarie, cele mai reci din an şi relativ terne, lipsite de evenimente plăcute, sunt de multe ori greu de dus, mai ales dacă sunt noroase, limitȃnd astfel şi mai mult cantitatea de lumină. Atunci se manifestă cel mai puternic simptoamele depresiei de iarnă.

Ce e de făcut?

Ei bine, avem la îndemȃnă cȃteva metode, unele dintre ele de natură biologică, altele de natură psihologică.

Biologic ne ajută o alimentaţie echilibrată, bogată în vitamine, şi eventual un adaos de acizi graşi nesaturaţi Omega 3: aceştia sunt prezenţi în mod natural în peştele oceanic, iar cercetările au arătat că oamenii din țările din extremul nord (de exemplu Islanda), ce au o alimentaţie bogată în peşte, suferă mai puţin de depresie sezonieră de iarnă, deşi au parte de nopţi mult mai lungi decât cele de pe continentul european.

Tot biologic ne mai ajută şi menţinerea unui regim de mişcare, şi expunerea la lumina naturală a zilei – a face plimbări în perioada prȃnzului menţine tonusul organismului şi oferă “porţia” de lumină, combătȃnd amorţeala legată de a pleca de acasă si a ajunge înapoi pe întuneric.

Psihologic este important să nu ne lăsam copleşiţi de iarnă – a păstra contactele sociale, a găsi un hobby potrivit pentru zilele de iarnă, a căuta ritualuri specifice zilelor mohorȃte (un ceai cald aromat sau o ciocolată fierbinte, aromaterapie, bai cu spumă, etc.) vor ţine depresia la distanţă.

Ajută mult şi găsirea unui înţeles psihologic al perioadelor de iarnă – a vedea anul ca o evoluţie, în care şi iarna are rolul ei, a înţelege că fiecare zi care trece reprezintă un progres pe un anumit plan, a găsi o semnificaţie iernii şi zilelor mai scurte, toate acestea pot atenua mult manifestările depresiei sezoniere de iarnă.

Eu personal am suferit mulţi ani de SAD. Asta pȃnă cȃnd i-am găsit iernii un înţeles: o numesc “germinaţie” şi consider că fiecare iarnă este momentul cȃnd încep să pun în practică planurile pentru anul care urmează. De atunci, iarna a devenit, pentru mine, una din cele mai productive perioade ale anului: stȃnd “la gura sobei” încep proiecte pe care le desfășor pe durate lungi, şi de ale căror rezultate ajung să mă bucur odată cu exerciţiul de sfȃrşit de an, în iarna următoare. Acest mod de reinterpretare a iernii m-a ajutat mult şi iată că sunt deja ani de cȃnd nu mai sunt afectată de depresia sezonieră de iarnă. Sper ca rândurile de mai sus să îi ajute pe toţi cei care au simţit-o, dar nu au ştiut nici să şi-o explice, nici cum să o combată. Să avem cu toţii o iarnă frumoasă!

articol publicat inițial pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp