Reguli pentru adulţii cu ADHD. Regula nr. 2: „Nu-i pe listă, nu există”

Foto: Anastasy Yarmolovich / Alamy / Alamy / Profimedia

Într-un articol anterior am început să prezint unele reguli de organizare a muncii şi a vieţii în general, pe care le-am descoperit singură, încercȃnd să compensez ceea ce la vremea respectivă nu ştiam că se numeşte ADHD. Le prezint în speranţa că vor fi sursă de inspiraţie şi pentru alte persoane.

Dacă anterior m-am adresat în special întârziaților, acum voi vorbi cu uitucii.

Iar regula de bază pentru aceştia este Regula nr. 2 – “Nu-i pe listă, nu există!”

Evident că nu neg realitatea obiectivă, doar punctez că pentru un adult cu ADHD tot ce nu a notat are șanse maxime să se piardă în neant.

Aşa că …viaţa de ADHD este o viaţă cu liste – liste la plural, pentru că sunt mai multe, şi fac parte integrantă din viaţă.

Prima listă ar trebui să fie una de obiective importante pe termen lung. Aş zice că o astfel de listă ar trebui, la nivel de un an, să conţină maxim 2 obiective profesionale, unul de dezvoltare personală şi unul legat de starea de bine personală/de cuplu/familială. De fapt o astfel de listă o recomand tuturor, şi cu siguranţă o sugerez în cabinet tuturor clienţilor, indiferent de motivul pentru care au apelat la psihoterapie. Oamenii au nevoie de scopuri şi e bine să şi le definească clar.

Lista asta poate avea orice formă – a mea e într-o agendă, una din alea scumpe şi cu coperți frumoase, în care pun doar lucrurile de mare importanţă pentru mine. O familie de prieteni are un panou pe perete, cu obiectivele lui, ale ei şi ale cuplului, şi când unul e împlinit ridică post-it-ul aferent din partea de jos în partea de sus a panoului. Alţii mai tehnici poate că le ţin on-line sau chiar le postează pe vreun site de socializare (şi asta e corect, pentru că un angajament public creşte gradul de motivare – a se vedea teoria cognitiv-comportamentală). Nu contează în ce formă e, dar e bine să fie consultată periodic, pentru a vedea cum avansăm în împlinirea acestor obiective globale … şi a ne bucura din plin cȃnd vreunul a fost atins.

După aia vine lista nr 2, care e o listă de termene: pȃnă pe 20 mai e de predat un proiect, pȃnă pe 30 iunie am de slăbit 4 kg, pȃnă în septembrie am de terminat cu zugrăvitul casei, şi tot aşa – unele termene ţin de defalcarea pe etape a listei 1, altele ţin de necesitățile obiective ale job-ului, familiei, sau de unele proiecte personale la care ne-am angajat şi vrem să le ducem la bun sfȃrşit.

Apoi vine lista cea sfȃntă, de zi cu zi, pe care eu o numesc “multe şi mărunte”, care îmi aduce aminte şi de orele de la facultate, şi de deadline-ul la corectarea temelor studenţilor, şi de programările clienţilor, şi de ce mi se mai cere prin diferite raportări, şi de faptul că mai e nevoie să fac şi curăţenie, să nu uit că am bilete la un concert, sau că am de făcut o programare la dentist. Asta e lista aia pe care pui orice a venit pe e-mail, sau la telefon, sau orice ţi-ai adus aminte brusc că trebuia făcut ieri şi tu uitaseși. Cu lista asta îţi cam începi ziua şi tot pe asta o vezi seara înainte de a zice că ai încheiat ziua, după ce ai tăiat de pe ea tot ce era programat.

Sunt multe de zis despre această listă, pentru că foarte uşor se poate transforma dintr-un ajutor într-un tiran (am scris mai multe despre asta aici).

Una la mănă, ar fi să fie suficient de detaliată încȃt să ia în considerare şi problemele de job şi pe cele de familie şi personale (adică are în ea şi să îţi amintești să iei copilul de la sport, şi să îţi suni prietenii să ieșiți la o cafea, nu doar că ai de făcut o documentație pentru job).

Doi la mȃnă ar fi mai bine să nu fie pe zile şi pe ore, ci mai degrabă săptămȃnală, pentru că o listă prea “la minut” uşor ajunge să se transforme în teroare. Eu cel puţin aşa procedez, scriu cam ce mi-am propus (sau mi-au impus alţii) să fac în săptămȃna care urmează, mai adaug şi vreo cȃteva poziţii numite “diverse” pentru ce am uitat sau va mai apărea din neant, apoi îmi pun nişte durate de timp şi văd cȃt iese timp zilnic de trudit. Mă ajută mult să ştiu că am de depus un număr de ore de activitate, dar pot să îmi aleg ce aş vrea să fac, pentru că nu în fiecare zi am chef de curăţenie, dar uneori nici de scris rapoarte nu am chef. Normal că unele sunt fixe (orele de la facultate şi şedinţele din cabinet sigur, programarea la dentist sau la cosmetică la fel), dar există destul de multă libertate ca să îmi satisfacă şi agitația de ADHD-istă.

Trei la mȃnă, dacă lista aia te aduce la 14 ore pe zi, atunci nu e bine. Nici la 8 nu se va rezuma dacă pui şi treburile casei şi timpul pentru tine, dar oricum e bine să fie vreo 2 ore pe zi pentru … ce se mai ivește, uneori sarcini importante, uneori leneveală, uneori surprizele mai plăcute sau mai puţin plăcute ale vieţii, de la o răceală pȃnă la cheful de a da o tură prin magazine.

Pe lȃngă listele astea de organizare, mai pot exista nenumărate altele: eu am una de subiecte despre care vreau să scriu pe blog (îmi vin idei din diverse locuri sau discuţii cu alţii, şi cum nu am neapărat timp să scriu imediat, notez un titlu sau o idee). La fel, când lucrez la vreun proiect mai mare, că e un manual, o cercetare sau chiar o călătorie, tot pun pe listă bucăți de idei, titluri de capitole sau locuri de văzut – şi cȃnd ajung să “construiesc” lista 3, le mai consult şi pe astea auxiliare. Nu mai vorbim de lista de cumpărături sau lista de cadouri de Crăciun, că pe astea pare să le aibă cam toată lumea. Pe scurt, tot ce cred că pot să uit, pun pe o listă.

Mă simt încorsetată de aceste liste? Uneori da. Dar … privind în timp, pot să consider că bună parte din cȃt am avansat se datorează şi faptului că, în ciuda ADHD, am stat nu doar organizată, ci şi focalizată pe ce doresc să realizez.

Articol publicat inițial pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp