Foto: Guliver Getty Images
Am tot vorbit eu despre experimentele pe care le fac, de la a mânca doar a dată pe zi, la a face dușuri reci sau la a renunța la cafea și alcool.
Ei bine, mai este unul despre care nu am vorbit aproape cu nimeni. Pe acesta l-am făcut acum ceva timp, prin 2012.
În ce a constat experimentul?
Să văd dacă pot trăi cu doar 8 lei pe zi bani pentru mâncare și băutură. Am ales suma de 8 lei pentru că, dacă nu mă înșel, cam aceasta era valoarea unui bon de masă pe vremea aceea.
Aveam voie să cheltuiesc mai mult într-o zi, important era ca la finalul săptămânii să mă încadrez în limita a 54 de lei. Trebuia să-mi cumpăr totul, nu aveam voie cu nimic „de acasă”. Costuri precum gazul folosit pentru gătit, sau uleiul, nu le-am inclus, dar nu cred că ar fi influențat mult calculele.
Trebuie să recunosc că din toate experimentele pe care le-am făcut, acesta m-a provocat cel mai mult.
Ok, e greu să renunți la cafea, mai ales dacă îți place, sau să stai vineri seara cu prietenii și să comanzi o limonadă, când tu de obicei făceai mișto de cei care nu beau alcool (prost obicei, știu).
Dar experimentul acesta m-a testat din mult mai multe puncte de vedere, nu doar al disciplinei.
Dacă vrei să supraviețuiești cu doar 8 lei pe zi bani pentru mâncare, trebuie să te gândești la cum o faci. Nevoia de bază, supraviețuirea, nu îți mai e asigurată. Dacă greșești și te avânți la prea mult, stai și rabzi până la finalul săptămânii, când poți să intri în bugetul pentru săptămâna viitoare.
Am făcut experimentul timp de o lună și a fost una din cele mai transformaționale experiențe din viața mea.
Prima lecție, cât de greu este să mănânci cât de cât echilibrat dacă nu ai bani.
Pentru a mă încadra în buget, și pentru a asigura corpului nutrienții de bază de care are nevoie pentru a funcționa cât de cât ok, a trebuit să fac tot felul de combinații în bucătărie.
Salvarea, dar și oroarea mea, a venit de la un mix de legume pentru supă pe care l-am găsit la Kaufland și care costa aproximativ 4 lei. Acesta conținea mai multe tipuri de legume și mă ajuta să consum o mare parte din vitaminele de bază de care are nevoie corpul. Dar conținea și varză de Bruxelles și Dumnezeule, fiartă, alături de celelalte legume, e pur și simplu oribilă!
Pentru că mixul acesta nu prea avea calorii sau proteine, am mai adăugat orez, paste și soia. Cartofii, năutul și lintea completau restul dietei mele.
Această combinație, sub formă de ciorbă, a reprezentat principala mea masă în acea perioadă. Mai adăugam diferite condimente pentru a o face cât de cât comestibilă.
O dată pe săptămână îmi permiteam câte o aroganță și cumpăram carne, cum ar fi pastă de mici (12 lei) sau spate sau pulpe de pui, dacă voiam să-i dau ciorbei gust. De ce vorbesc despre o dietă „echilibrată” sau despre a mânca sănătos?
Pentru că asta mă duce la:
Cercul vicios al alimentației proaste
Pentru a lua decizii bune, corpul tău trebuie să funcționeze bine. Am realizat că cei care nu au bani și nu au educația nutrițională la care am avut eu acces, locuind în unul din cele mai mari centre universitare din țară și având acces la internet, intră într-un fel de cerc vicios.
Nu se simt bine pentru că nu au o alimentație corectă, asta îi face să își spună o poveste despre cât de rău le este, iar această stare îi face să ia decizii care îi mențin acolo și tot așa. E greu să ai perspectivă când te simți ca naiba.
Nu pentru toată lumea o astfel de experiență e un experiment
E dovedit științific faptul că sărăcia reduce puterea mentală. O parte din creier mereu e preocupată cu asigurarea supraviețuirii, nu cu decizia legată de unde ne petrecem următoarea vacanță.
Cei care o ducem cât de cât bine, și dacă citești aceste rânduri înseamnă că trăiești mai bine decât 80% din populația planetei, nu îi înțelegem și ne enervăm pe cei care votează cu anumite partide politice, sau care cred niște promisiuni care este evident că sunt minciuni.
Dar pentru astfel de persoane, gândirea pe termen lung, sau gândirea critică, nu reprezintă o opțiune.
Sunt concentrați doar pe ziua de astăzi, trebuie să-și calculeze banii pentru a ști ce pun pe masă mâine. Merg în fiecare zi la poștă pentru a vedea dacă a venit alocația și pot să-i facă celui mic ceva diferit de ziua lui.
Și atunci, cum îi putem acuza pentru că se lasă seduși de anumite vise care le sunt vândute, când nu numai că nu au acces la resursele și educația noastră, dar nici la un confort de bază care să le dea timp să se gândească la viitor? E dovedit științific faptul că sărăcia reduce puterea mentală. O parte din creier mereu e preocupată cu asigurarea supraviețuirii, nu cu decizia legată de unde ne petrecem următoarea vacanță.
Într-o astfel de situație, în care te simți ca naiba pentru că mănânci toate ieftiniturile din supermaket-uri, te agăți de orice fărâmă de speranță ți se dă, de orice „erou” îți apare în cale. Asta e tot ce ai.
Aceasta e viața oamenilor pe care de multe ori îi privim cu superioritate și îi acuzăm de deciziile politice. Dar facem asta din spatele unui laptop și (probabil) ne certăm în secțiunea de comentarii.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sa fim seriosi, trebui doar sa nu-ti fie lene ca sa-ti castigi un trai modest, fara sa numeri daca iti ajung sau nu caloriile.
Sa luam cazul meu , un account assistant care si-a luat apartament ( pe credit of course ..cum altfel ?) si masina ( care-I platita déjà, dar trebuie intretinuta).
As vrea sa fac un mini buget al meu dat fiind faptul ca mie imi iese mai putin /zi.
Cu un salar de 2000 lei /luna
Din cei 2000 vine asa
2000-1100 rata apartament =900 ramasi
900- 248 (100 lei gaz, 50 curent , 40 cheltuieli bloc, 28 lei abonament net, 30 abonament orange)=652
652- 200 ( consumabile lunare: detergent, fairy, pasta dinti, crema fata, fond de ten , hartie igienica – ca nah ne trebuie si aia, sampon, balsam par, produse de curatat casa,etc)
452- 300 benzina minim / luna = 152
Mi-ar ramane 152 de lei pentru mancare pe luna/31 zile = 4.9 lei / zi
DAR SA NU UITAM CA MAI SUNT SI ALTE CHELTUIELI LA FEL DE NECESARE
Avand in vedere ca-s femeie trebuie sa ma imbrac frumos, sa miros frumos, sa arat rezonabil ( lucru care necesita investitie daca ii sa –I spunem asa) .
Doar ca sa zic niste preturi orientative minime pt intretinere la care am renuntat din lipsa de fonduri si mi le fac singura. Dar trebuie subliniat ca rezultatul nu este de aceeasi calitate.
Vopsit – o data pe luna – 150 lei
Pensat –min 20 lei
Manichiura -69 lei
Parfum 1 la 3 luni -250-350 lei
Crema corp – ca trebuie sa mirosi frumos 80 lei
Abonament sala-150 lei
Haine
Daca-mi iau intr-o luna ceva , doua luni nu mai am posibilitatea ca is déjà in gaura bugetara.
Intretinere masina , vine iarna trebuie schimbate cauciucurile asta inseamana = gaura bugetara minim trei luni, revizie, asigurare , consumabile etc.
In decembrie – sarbatori – cadouri – bani …nicht! Niente
In ianuarie impozit casa, impozit masina, asigurare masina etc , etc
Socializare : la fel, daca ies in oras de maxim 4 ori pe luna sparg 400 lei – care nu-s….
Vacanta/ concediu Pentru ultimul conecdiu am strans bani un an de zile , anul asta nu m-am mai dus si uite asa …
Deci din 12 luni pe an is in gaura sa zicem cam 10 luni pt ca tot invart banii si ii impart in enspe mii de feluri ca sa ajunga.
Tin sa mentionez ca sunt zile in care lucrez si 10-12 ore pe zi , ii drept ca sunt platita extra …si banii astia ma mai ajuta sa trec cumva luna.
Ca si concluzie ; cu toate ca am scoala , am job , lucru mult, si nu cheltui asa mult …tot nu am bani si intru la categoria mediu chiar under average. So, stau si ma intreb cand ii vad pe aia care numa dintr-o vacanta in alta , care tot timpul au bani si-s pe la cafele/restaurante , care au tot timpul haine de ultimul racnet , aia cat castiga , cat lucra pt banii aia?
15000. De 7 ori cat suma cu care ai calculat tu. Din banii astia respectivul are acelasi apartament, o masina poate nitelus mai scumpa, dar probabil merge cu metroul, cheltuieli mai mici cu haine si farduri (pt ca e barbat si poate nici chiar atat de ingrijit).
Merge si el la parinti cu cadouri de Craciun, iese si el in oras si bea bere.
Si atat castiga. Cunosc multi care spun sincer ca ei castiga mai mult decat pot cheltui in mod rezonabil, asa ca ii pun deoparte, ii tin pentru zile negre (spital, nenorociri, etc.), doneaza la caritate, trimit acasa, etc.
Cam asta ar fi "bula" corporatistilor in IT in Bucuresti. Nu stiu cati anume sunt, cel putin 15.000 (pentru ca 4000 sunt doar in gaming, domeniul meu).
Asta e o problema MAJORA in Romania. Diferentele astea enorme intre cat castiga unii (pentru ca au noroc, pentru ca e cerere, etc.) si cat castiga altii, desi cu totii muncim si muncim mult. Diferentele enorme intre "bogati" si saraci creeaza falii in societate care ne afecteaza pe toti.
Altfel recomand actiunea O masa calda (https://www.facebook.com/omasacalda/) si acolo reusesc sa faca portii de 2lei de persoana, dar gatesc de la zero si un nr mare de portii deci anumite ingrediente se scad. Inspirata de acoloo si de la meniul histaminei de 300 lei pe luna 2 adulti, am reusit sa combin un meniu pe sapt. pt toata familia, 3 mese pe zi (pachete incluse) si sa scad bugetul de mancare saptamanal la o treime, dar cu legume de la piata de sezon, cu preturi si calitate decenta, faina si lapte de la ferma etc.