Am vrut să aflu, „de la Statistica lor”, câți români sunt în Marea Britanie și în Franța. Apoi m-am îndreptat spre INS-ul nostru cel de toate zilele

(Foto Guliver/Getty Images)

De mai bine de un an, un grup de persoane din diaspora și din țară lucrează împreună la o inițiativă de care poate ați auzit: Un timbru pentru dreptate. Ca rezumat, „vrem ca legile din România să țină cont de egalitatea în drepturi și de realitățile din afara granițelor țării, cum ar fi numărul real al cetățenilor români din străinătate. Vrem să educăm cetățenii români din afara granițelor să contribuie/voteze. Vrem să lucrăm cu instituțiile românești și europene pentru a face ca cetățenii români din afara granițelor să aibă un cuvânt de spus în țara lor de origine.” Pentru asta, avem nevoie de informații și date statistice care să ne ajute să înțelegem răspândirea românilor în lume.

Dincolo de legalitatea acțiunii, la baza ei se află calcule simple matematice care se sprijină pe date statistice oferite de diverse birouri naționale de statistică din Uniunea Europeană.

Și pentru că îmi place să compar serviciile din mai multe țări, din curiozitate, dar și pentru că eu cred această comparație ne poate ajuta să învățam unii de la alții, am să vă povestesc experienta mea în legătură cu două dintre acestea: oficiul național de statistică francez și cel britanic.

În Marea Britanie sunt 400.000 de români, iar în Franța între 150.000 și 200.000, conform datelor oficiale. Personal cred însă că cifrele sunt mai mari, pentru că nimeni nu știe foarte exact câți români sunt în orice țară din Europa.

Mi-a fost foarte simplu să găsesc informațiile statistice în Marea Britanie. O simplă căutare pe Google pentru oficiul național de statistică te conduce către site-ul oficial. Acolo, datele sunt furnizate grupat, se pot descărca și le poți întoarce pe toate fețele, din toate punctele de vedere, o adevărată plăcere pentru statisticieni. Totul este publicat în format simplu, ușor accesibil, electronic și pus la zi. Dincolo de asta, marile publicații (The Guardian, Financial Times, The Telegraph, etc.) citează întotdeauna sursele datelor pe care le folosesc în articolele lor și aceasta este o altă metodă de a ajunge la aceleași informații. 

Când a venit vorba despre câți romani trăiesc astăzi în Regatul Marii Britanii și al Irlandei de Nord, mi-a fost foarte ușor să găsesc toate informațiile necesare, în mai puțin de o jumătate de oră, cu tot cu referințe verificabile din ziare.

În Franța, pe de altă parte, am dus interacțiunea un pic mai departe. Oficiul național de statistică francez publică un raport mare și lat pe site-ul său oficial. Site-ul oficial se găsește la fel de ușor ca și cel britanic, printr-o simplă căutare pe Google. Pentru că doream să testez și să mă asigur pe de o parte că datele sunt la zi și pe de altă parte, că răspund mesajelor într-un timp rezonabil, i-am căutat și i-am găsit pe Twitter și le-am scris o cerere simplă, fără accente. Am fost plăcut impreionată când, în mai puțin de 24 de ore, am primit un răspuns de la ei, cu tot cu un link către raportul pe care îl găsisem și scuzându-se că nu dispun de alte date pe care să mi le pună la dispoziție.

O interacțiune simplă, fără bătaie de cap, care mi-a luat mai puțin de o jumătate de oră de fiecare dată, folosind ultimele tehnologii. Informația este disponibila în toate formatele actuale, de la telefon mobil la calculator, fără a periclita integritatea datelor.

Un mare contrast cu Institutul Național de Statistică despre care aflam că „Interpelată de deputatul Matei Adrian Dobrovie, INS - instituție care, conform art. 4 din legea 208 furnizează numărul locuitorilor care se iau în calcul la stabilirea normei de reprezentare - a transmis că nu furnizează așa ceva”. Unde este transparența în relația cu publicul plătitor de impozite?

Dacă în alte țări există date despre cam câți romani erau pe acolo la un moment dat, sprijinindu-se pe diverse statistici, de la încasare de beneficii, pensii, salarii, treceri de frontieră etc, la INS te lovești de refuzul de a discuta și de a comunica public, la care se adaugă declarații în care oficialii de la Statistică spun că ei nu se ocupă de asa ceva. Mai multe despre aceasta, în articolul Epoch Times Romania.

În opinia mea, spre deosebire de INS, instituțiile din Marea Britanie și Franța care furnizează date statistice au câteva plusuri: accesibilitatea unor informații de bază, plăcerea de a interacționa cu funcționari publici într-un limbaj politicos și relaxat și încrederea că informațiile furnizate sunt cele mai recente de care aceștia dispun. Faptul că le pot accesa și de pe social media reprezintă un avantaj, dar nu o necesitate.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp