Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Amintire din „abatorul” corporatist: experiența de job a lui Henry Miller citită managerilor de azi

Henry Miller

Deși au trecut peste noi treizeci de ani de capitalism, piața muncii din România este încă o piață incipientă în ceea ce priveşte profesionalismul şi onestitatea relaţiei angajator-angajaţi. O piață care progresează cu pași mici și uneori dă înapoi cu pași mari. O piață plină de contradicții care par să fie din ce în ce mai numeroase de la zi la zi, în loc să se reducă. O piață în care firmele se plâng că nu găsesc oameni să angajeze iar cei care caută un job se plâng că nu găsesc unul serios. O piață în care recrutorii se plâng de superficialitatea aplicanților iar aplicanții se plâng de lipsa de profesionalism a celor care fac selecția. O piață în care și corporațiile cu zeci sau chiar peste o sută de ani de istorie în spate par uneori că nu-și folosesc cu convingere experiența și progresele privind relaționarea cu oamenii, dobândite în economii occidentale dezvoltate, preferând să procedeze într-un mod balcanic. O piață în care mulți manageri nu-și înțeleg angajații iar aceștia își acuză șefii de incompetență. O piață în care relația firmă-angajați și manageri-subordonați mai are de făcut multe progrese. O piață în care adeseori, în unele firme, interesul pentru oameni este copleșit cu totul de o multitudine de interese obscure.

De multe ori, discutând cu diverse persoane sau citind sute de postări și comentarii de pe rețelele sociale, cu privire la aspectele menționate mai sus, gândul mi-a fugit la autorul american de literatură (cu o puternică componentă de critică socială) Henry Miller și la una dintre cărțile sale. Este vorba de „Tropicul Capricornului” (carte apărută pentru prima dată în 1939 în Franța la Obelisk Press și publicată în limba română de editura Polirom în 2018), o carte despre care cea mai veche publicație săptămânală de politică și cultură progresistă din America, prestigioasa The Nation, spunea: „Prin romanul său, Miller a spulberat pentru totdeauna ipocrizia morală, socială și politică”.

Henry V. Miller nu a reușit să schimbe societatea americană, de la acea vreme, din temelii. Dar prin cărțile sale i-a zguduit atât de puternic temeliile bazate pe „ipocrizie morală, socială și politică”, încât America s-a speriat și timp de aproape treizeci de ani publicarea operelor lui a fost interzisă, invocându-se faptul că ar fi scrieri pornografice. A fost nevoie de o decizie a Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite, în 1964, care să decidă că Miller nu a scris obscenități, ci literatură. Și una de o calitate deosebită, care a deschis un drum nou pentru literatura americană din acea perioadă, creând un curent literar la care s-au alăturat și alte nume de mari scriitori ai secolului XX.

În demersul său de demascare a valorilor, principiilor și conduitelor false din societatea americană a primelor decenii ale secolului trecut, menite nu să înnobileze, ci să degradeze natura umană și eul personal, Miller nu putea să piardă din vedere două componente sociale importante ale respectivei societăți: munca și corporația. Autorul își descrie propria experiență de muncă, trăită într-o corporație înființată în 1851 care și astăzi este emblematică pentru America și omniprezentă în lume, numită metaforic în carte „Compania Telegrafică Cosmodemonică”. O experiență relatată într-un mod genial, ceea ce o face să devină „un reflector care aruncă lumină” asupra realității grotești, cu iz de „abator”, care se poate instala într-o firmă atunci când oamenii pierd din vedere cea mai importantă valoare care ar trebui să le guverneze acțiunile: respectul pentru oameni.

În debutul cărții îl regăsim pe Henry V. Miller în postura de candidat disperat pentru găsirea unui job, oricare ar fi acesta. Postură din care ne dăm seama că uneori pentru obținerea și păstrarea unui job nu sunt necesare competențe, ci disponibilitatea de a îndoi coloana vertebrală, de a admite fără logică că albul n-ar fi alb ci negru, de „a linge în cur” șefi zămisliți din prostie sau chiar mai mult decât atât: disponibilitatea de a te complace să devii unealtă în mâinile murdare ale unor persoane cu putere, animate de interese oculte.

Refuzat inițial pentru un post de curier, post catalogat de autor „ultima slujbă din lume”, spre stupefacția sa primește o ofertă de a ocupa postul de șef la personal.

Prețul plătit de Miller pentru a fi instalat şi pentru a se menţine în scaunul de manager de personal nu a fost unul mic. Cel care până atunci fusese dat afară rapid de peste tot unde se angaja, pentru că era asemenea unui „reflector care arunca lumină asupra prostiei și zădărniciei”, de data asta trebuie să stingă lumina şi să se conformeze sistemului putred.

Iată cum descrie Miller departamentul de personal:

„Era un adevărat abator. un lucru lipsit de noimă de la un cap la altul. O risipă de oameni, de material, de efort. O farsă hidoasă pe un fundal de sudoare și de mizerie”.

Timp de patru ani Miller a fost șef de personal, până când, într-o zi, a dispărut de la „abator”. A ieșit pe aceeași poartă pe care intrase fără să spună măcar: „Cu permisiunea dumneavoastră, domnule!”.

Cât de lipsită de umanitate poate deveni munca în domeniul resurselor umane și cât de mult și-a îndoit coloana și și-a abandonat propriile valori și principii, în perioada în care a lucrat la „Compania Telegrafică Cosmodemonică”, demolatorul de valori și principii sociale ipocrite Henry V. Miller?

Romanul răspunde fără echivoc la aceste întrebări.

„Tropicul Capricornului” este o carte pe care o recomand tuturor celor care lucrează în domeniul resurselor umane. O carte pe care o recomand, mai ales, angajaților de orice fel, care trebuie să știe că astfel de experiențe, ca cea relatată de Miller, se pot întâmpla. O carte pe care în mod special o recomand managerilor de orice fel, deoarece ei sunt până la urmă cei care pot opri o firmă să devină „abator”. O recomand celor care nu au citit-o, dar le-o recomand și celor care au citit-o deja, propunându-le să recitească, dintr-o nouă perspectivă, pasajele referitoare la experiența de muncă trăită de Miller.

Întâmplările din carte se petrec în preajma anului 1920, așa că orice asemănare cu situații auzite, întâlnite sau trăite în ziua de azi, în firme din România sau de aiurea, este pur și simplu întâmplătoare și total neintenționată. Dreptul la comparație vă aparține.

Mai multe despre experiența lui Miller ca director de resurse umane puteți citi în articolele „Henry Miller în căutare de job” și „Henry Miller șef la personal” de pe blogul www.worklifeintegration.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Din seria astazi pupam si maine...nu mai pupam, avem astazi un articol din seria...nu mai pupam referitor la cat nocive, distrugatoare de personalitati si comportamente, "abator" mai nou.
    Asteptam cu interes si un articol in seria...pupam...in care sa intelegem de ce este bine sa incepem o cariera intr-o corporatie, cat de mult contribuie acestea al bugetul tarilor, salarii, taxe, etc.
    Niciodata nu am vazut atatea fatete puse unei chestii care in fapt nu exista fizic si nu are personalitate.
    Orice lucru se intampla intr-o corporatie nu este vina corporatiei ci a persoanelor care lucreaz in aceasta entitate. Si nu este nici o diferenta intre organizatii de stat, firme local mici sau mari, corporatii in doua tari (cam aceasta este definitia corporatiei in Romania) sau in peste 100 de tari. De fapt este una singura: in corporatii se fac bani, pe langa faptul ca in celelalte nu se fac prea mult bani sau deloc. Dar nu stiu unde sunt cele mai toxice atmosfere de lucru: in mult hulitele corporatii sau in firme mici/mijlocii conduse de patroni cu egocentrici sau in institutii de stat conduse de alti egocentrici numiti politic.
    • Like 2
    • @ Nume
      Din pacate in mai toate partile situatia/atmosfera este nociva pentru ca comportamentul este dictat cu un nivel mai sus, la nivelul societatii Romane, unde printr-un cumul de factori s-a ucis si se ucide in continuare ce-i mai bun, se creeaza neoameni pe banda rulanta. Atmosfera din corporatii si din institutiile statului sunt un efect cauzat de proasta educatie, nepasare, coruptie, etc, generalizata la nivel de natie.
      • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult