„Uitați câte am făcut eu pentru oraș”. Proiectele bune nu fac din nimeni salvatorul unic al Bucureștiului. Iată câțiva dintre oamenii care lucrează pentru patrimoniul Capitalei

Foto: Facebook/Street Delivery București

Aș fi pus titlul acestui articol „O merdenea pentru București”, dar articolul este, de fapt, despre oamenii care fac o grămadă de lucruri și proiecte pentru orașul ăsta.

În ultimele zile, cu ocazia conflictului unt-margarină, s-a deschis o fereastră de atenție publică pe care aș vrea s-o folosesc ca să vorbesc despre ceva despre care se vorbește mult prea puțin: munca ONG-urilor și a inițiativelor independente din zona patrimoniului cultural și natural, din București.

Acum, cât oamenii sunt încă încălziți pe subiect, precum merdeneaua proaspăt scoasă din cuptor, hai să vorbim despre cine mai face, de fapt, lucruri pentru oraș.

Una dintre strategiile de damage control adoptate de Edmond Niculușcă după situația din Amzei a fost să arate câte lucruri a făcut el pentru București. Înțeleg argumentul. Numai că, pe alocuri, narațiunea începe să semene cu aceea a salvatorului unic al orașului, un erou care se duce și prinde cu propriile-i mânuțe zidurile clădirilor ca să nu cadă.

Iar aici am o problemă. Nu pentru că proiectele bune n-ar trebui recunoscute. Evident că trebuie. Ci pentru că Bucureștiul nu este făcut, salvat, cercetat, protejat sau pus în valoare de un singur om ori de o singură organizație. Nici pe departe.

În spatele multor lucruri de care bucureștenii se bucură sunt zeci de ONG-uri, grupuri civice, cercetători, arhitecți, istorici, activiști, curatori și echipe de proiect despre care publicul larg știe foarte puțin.

Noi, cei care lucrăm în bula asta, îi știm. Ne întâlnim la proiecte, la finanțări, la dezbateri, la evenimente. Pentru foarte multă lume din afara ei, însă, proiectul există, dar oamenii care l-au făcut rămân invizibili.

Așa că am ales cinci exemple. Nu sunt „cei mai buni cinci” și nici nu pretind că lista este reprezentativă pentru tot ce se întâmplă în București. Sunt pur și simplu cinci oameni și cinci proiecte care arată cât de diferită poate fi munca făcută pentru un oraș.

1. Andrei Răzvan Voinea - CVARTAL. Patrimoniul Cultural al Cartierelor din București - Studio Zona

Andrei Răzvan Voinea este istoric al arhitecturii și cercetător urban, iar Studio Zona face un tip de muncă pe care îl apreciez foarte mult: se uită și acolo unde patrimoniul „clasic” se uită mai rar.

Prin CVARTAL au cercetat ansambluri de locuințe și cartiere bucureștene construite în perioada postbelică, folosind arhive, interviuri cu locuitorii, filme și expoziții. Adică blocuri, parcelări, forme de locuire și istorii de cartier care fac parte din București la fel de mult ca vilele spectaculoase din zonele protejate, doar că sunt mult mai rar tratate ca patrimoniu.

Și poate tocmai aici e una dintre problemele noastre: ne gândim la patrimoniu aproape exclusiv atunci când vedem o casă foarte frumoasă și foarte veche. Orașul are însă și o istorie a locuirii obișnuite, iar cineva trebuie să o cerceteze înainte să dispară.

2. Maria Duda - Street Delivery București - BAZA. Deschidem orașul

Maria Duda este arhitectă și urbanistă și lucrează de ani buni cu spațiul public, cercetarea urbană și activarea orașului.

Street Delivery este poate exemplul perfect pentru ce încerc să spun aici. Foarte mulți bucureșteni cunosc evenimentul. Au mers pe Arthur Verona, s-au plimbat pe o stradă fără mașini, au văzut instalații, expoziții, concerte, dezbateri sau ateliere.

Dar câți dintre ei știu cine face toate lucrurile astea să se întâmple?

BAZA. Deschidem orașul, cu Maria Duda în echipa care coordonează și curatoriază proiectul, lucrează exact în zona asta: spațiu public, intervenții urbane, cercetare și experiment. Publicul vede câteva zile de eveniment. În spate sunt luni de muncă, negocieri, autorizații, finanțare, selecție de proiecte, logistică, comunicare și o mulțime de oameni care fac posibilă experiența aceea.

3. Ana Rubeli - Festivalul AICI A STAT - Asociația Culturală AICI A STAT

Ana Rubeli cercetează și promovează patrimoniul construit și cultural al Bucureștiului într-o manieră care reușește să îl facă accesibil unui public mult mai larg decât cercul specialiștilor.

Prin Festivalul AICI A STAT și celelalte proiecte ale asociației, case istorice, muzee și alte spații de patrimoniu sunt activate prin tururi, concerte, expoziții, serate și povești despre oamenii care au locuit sau au creat acolo.

Și asta este tot muncă de patrimoniu. Nu trebuie să pui neapărat o schelă pe o clădire ca să contribui la salvarea ei. Uneori trebuie să-i spui povestea suficient de bine încât oamenilor să înceapă să le pese că există.

4. Damian Anfile - București, bine înțeles - proiect independent

Damian Anfile este istoric, teolog și ghid cultural și probabil unul dintre cei mai buni povestitori contemporani ai Bucureștiului.

Prin tururile și conferințele sale, explorează mahalale, cartiere istorice, comunități religioase și etnice, cimitire, străzi, clădiri și personaje ale orașului.

Îl includ aici chiar dacă nu vorbim despre un ONG, pentru că face o muncă esențială de mediere culturală: ia informație istorică, uneori foarte specializată, și o transformă în ceva care îi face pe oameni să privească altfel strada pe care trec în fiecare zi.

Poți locui douăzeci de ani într-un oraș fără să-l cunoști. Uneori este nevoie de cineva care să ți-l povestească.

5. Dan Bărbulescu - Rewilding Bucharest - Asociația Parcul Natural București

Dan Bărbulescu este director executiv și cofondator al Asociației Parcul Natural București, organizație care lucrează pentru protejarea și regenerarea zonelor naturale ale capitalei.

Prin Rewilding Bucharest și celelalte proiecte ale asociației, echipa lucrează în locuri precum Pajiștea Petricani, Pădurea Băneasa, Valea Saulei sau Lunca Dâmboviței.

L-am ales intenționat și pentru că mi se pare important să ne amintim că patrimoniul unui oraș nu este numai construit. Bucureștiul are și natură, biodiversitate, zone umede, păduri și spații care trebuie protejate.

Și, uneori, cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru un oraș este să te lupți ca într-un loc să nu se construiască nimic.

Și astea sunt doar cinci exemple. Lista este, în realitate, mult mai lungă.

Chiar și eu organizez, an de an, Urban Explorers – Night Session, un proiect prin care deschidem publicului case de patrimoniu care în mod obișnuit nu pot fi vizitate și folosim tururi, cercetare, expoziții și intervenții culturale pentru a explora cartierele Bucureștiului și poveștile lor. Fac asta împreună cu o echipă și cu o mulțime de parteneri, specialiști și voluntari fără de care proiectul pur și simplu nu ar exista.

Și mai sunt Tamina Lolev și Nod Makerspace, Teodor Frolu și Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23, cu proiectele dedicate Dâmboviței; Asociația Încotroceni, cu proiectele de patrimoniu și de cartier; De-a Arhitectura, cu programele de educație de arhitectură și urbanism pentru copii și tineri; grupurile de inițiativă civică din cartiere; Oana Marinache și Asociația Istoria Artei; Re:Rise, care lucrează pe reducerea riscului seismic și siguranța fondului construit; Alina Kasprovschi și Fundația Comunitară București, care finanțează și sprijină inițiative locale.

Și lista poate continua mult.

Dacă aș încerca să-i enumăr cu minuțiozitate pe toți cei care fac proiecte serioase pentru București, articolul ăsta s-ar transforma într-un roman. Și poate că n-ar fi rău. Poate chiar avem nevoie de câteva astfel de romane despre oamenii care fac orașul, nu doar despre cei care vorbesc cel mai tare despre el.

Dar vreau să închei cu un singur lucru. Nu cădeți în capcana salvatorului unic. Un oraș de dimensiunea și complexitatea Bucureștiului nu este salvat de un om. Nici de un ONG. Nici de o instituție. Este făcut, zi de zi, de o rețea enormă de oameni care cercetează, documentează, restaurează, educă, negociază, organizează, protejează, contestă, finanțează, plantează, deschid uși, scriu proiecte, strâng bani, fac voluntariat și pierd foarte multe seri și weekenduri încercând să miște câțiva centimetri un sistem care se mișcă greu.

Faptul că Edmond Niculușcă și ARCEN au făcut proiecte bune pentru București nu este contestat de nimeni și nici nu trebuie contestat. Dar proiectele bune nu oferă nimănui un statut special și nu justifică orice comportament. Iar folosirea lor acum ca argument suprem = „uitați câte am făcut eu pentru oraș” - mi se pare nedreaptă față de foarte mulți alți oameni care muncesc la fel de serios pentru București și care, de cele mai multe ori, nu apar în centrul conversației publice. Orașul nu aparține celui care vorbește cel mai tare despre cât l-a salvat. Aparține tuturor celor care îl fac.

Așa că, data viitoare când mergeți la un festival de cartier, intrați într-o casă istorică deschisă pentru o zi, participați la un tur, vă bucurați de o stradă pietonală temporar, descoperiți un parc salvat sau vedeți că cineva a readus la viață o bucată uitată din București, uitați-vă puțin și la cine este în spatele proiectului.

Căutați organizația. Căutați echipa. Căutați oamenii. S-ar putea să descoperiți că Bucureștiul este făcut de mult mai mulți decât cei ale căror nume ajung cel mai des în fața noastră.

Articol publicat anterior pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp