Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Anatomia unei neînțelegeri. „Sclav” corporatist sau „slugă” comunistă: o alegere culturală

După decembrie '89, societatea românească s-a scindat în două. De o parte, au fost cei care își doreau o țară ca afară (prin asta, majoritatea înțelegând ca în Vest). Ei au văzut în Revoluție și în evenimentele care i-au urmat (aderarea la NATO și UE, deschiderea pieței economice și financiare, libera circulație a persoanelor) o oportunitate de a reduce decalajele economice și diferențele culturale, prin asimilarea unor valori occidentale (și a costului lor) și renunțarea la unele cutume locale, care, pentru respectiva parte a societății, își dovediseră ineficiența și lipsa de fiabilitate. 

De cealaltă parte, au fost cei care își doreau ca lucrurile să rămână în mare așa cum erau, dar cu mai puțină oprimare politică și mai multe privilegii sau, după caz, mai puțină foamete. Oamenii din eșalonul doi politic doreau mazilirea lui Ceaușescu pentru a accede la putere și la privilegii. Filiația lor a dat filonul CPUN - FSN - PD - PDSR - PSD (deși, pentru a fi obiectivi, majoritatea partidelor prezintă trăsături similare de ideologie și conduită politică). Oamenii simpli, fără educație înaltă sau idealuri abstracte, au văzut în omorârea lui Ceaușescu o șansă de a scăpa de sărăcie și de foamete. Dacă, după 30 de ani, au scăpat de sărăcie și de foamete, este discutabil. Cert este că ei constituie masa de manevră a PSD, care le promite de 30 de ani același și același lucru: că vor scăpa de sărăcie și de foamete daca vor vota cu PSD.

Foto: Miting PSD. Sursa: Alberto Groșescu/Inquam Photos. 

Foto: Miting Rezist. Sursa: Liviu Florin Albei/Inquam Photos.

Falia dintre cele două grupuri s-a adâncit în timp. Încă de la început și în mod necontenit, s-a întâmplat ca primul grup să-i numească pe ceilalți: „comuniști" (neocomuniști, comunistoizi etc.). Din partea cealaltă, numiții „comuniști" au încercat să riposteze și să le dea, la rândul lor, un nume celor care i-au atacat. Le-au spus: „golani", „vânzători de țară", „corporatiști" și recent, într-o sclipire de branding, „statul paralel". În aparență, ar fi fost mai simplu să le întoarcă simplu epitetul și să-i numească: „capitaliști", însă cumva și-au dat chiar și ei seama că încă nu este momentul sa înfierezi la liber, ca odinioară, capitalismul.

În America anilor '60, acuzația de a fi comunist sau suspiciunea de a cocheta cu o formă oarecare de comunism era mai gravă decat faptele penale sau apartenența la orice altă formă de extremism. Literatura, presa și cinematografia vremii ne relevă însă faptul că, dincolo de oroarea viscerală față de comunism, nu a existat și o cunoaștere profundă a termenului. Ca o boală contagioasă și letală, ca un păcat de moarte, eticheta de comunist reprezenta un zid opac dincolo de care nimeni nu avea curajul sau dispoziția să analizeze omul sau gândurile lui. „Se știa", pur și simplu, că este ceva oribil, un pericol extrem care trebuie anihilat de la rădăcină, sau altfel va contamina și va distruge iremediabil întreaga lume. De partea cealaltă a cortinei de fier, ni se prezentau „capitaliștii" ca niște bestii obsedate de înavuțire, care își construiesc imperii financiare prin exploatarea nemiloasă a clasei muncitoare. „Americanii cu creierul îndobitocit de Coca-Cola" urmau sa ducă, fără dubiu, lumea la autodistrugere. Două lumi erau astfel separate de un zid prin care nimeni nu îndrăznea să se uite, dar toată lumea era convinsă ca de partea cealaltă se află răul absolut.

Foto: Miting PSD. Sursa: Alexandra Pandrea/Inquam Photos

Foto dreapta: Miting Rezist. Sursa: Octav Ganea/Inquam Photos

După ce zidul a căzut (la propriu), cele două lumi s-au văzut pentru prima dată față în față. Un capitalism în floare, bine cosmetizat, cu oameni bogați și relaxați, se prezenta altruist în fața unui comunism în colaps, cu oameni în pragul disperării, înapoiați economic și cultural și spoliați de umanitate. Atunci, în anii '90, s-a declarat public falimentul sistemului comunist.

Ceva mai târziu s-a încercat și condamnarea sa politică. Totuși, comunismul nu este o întreprindere cu răspundere limitată și declararea falimentului său nu a fost sinonim cu dispariția lui. Liderii neocomuniști s-au văzut renegați și disprețuiți de o nouă clasă de oameni, apărută aparent de nicăieri, în timp ce o mare parte a populației, „oamenii de bine" ai lui Iliescu, s-a văzut privată de promisiunile de bunăstare pe care își construiseră filosofia de viață.

În plan politic și economic, capitalismul a invadat rapid piața si societatea virgină din Romania: ne-am îndobitocit și noi, în sfârșit, creierul cu Coca-Cola. În plan ideologic, unii oameni și-au văzut împlinindu-li-se visul de a avea țara ca afară mult dorită și au pus umărul la schimbarea ei pe această direcție. Alții, însă, s-au văzut deposedați de orice statut, material sau social, trezindu-se peste noapte că sunt văzuți ca „hoții", „leneșii", „proștii", „inculții" și, în general, piatra de moară care ține țara pe loc. Într-un cuvânt: „comuniștii".

Însă pe cât erau de clare acuzațiile pentru cei care le formulau, pe atât de nefondate și, prin urmare, nedrepte, li se păreau celor acuzați. Ce reprezintă epitetul de „comunist" astăzi, în România și de ce este el văzut de unii ca o ciumă și de alții ca o demnitate fundamentală care le este furată de către „statul paralel"?

Credința că vestul „vrea să ne ajute", sau că „are datoria morală de a îndrepta injustetea istorică", sau că UE trebuie să ne sprijine în împlinirea idealurilor democrației este, deși nu neapărat stupidă, profund naivă și utopică. În lumea de astăzi, nimeni nu mai are nici idealismul, nici mijloacele materiale de a oferi beneficii fără a primi ceva în schimb. Prin urmare, toate afilierile politice, militare, economice sau de orice altă natură, la nivel de stat sau la nivel profesional, trebuie văzute ca afaceri bilaterale încheiate în vederea unui beneficiu mutual și nimic mai mult. Iar când zic beneficiu, mă refer în proporție covârșitoare la profit financiar imediat sau pe termen mediu. Pare că toate patimile și defectele romantice ale lumii antice și medievale - orgoliul, dorința de glorie, înfumurarea, slăbiciunea pentru femei - au dispărut din caracterul conducătorului modern lăsând loc unui unic criteriu de performanță: atașamentul insațiabil, cinic și lipsit de scrupule față de bani. În fața acestei noi paradigme ale societății moderne, fiecare individ a încercat să găsească un mod de a se conforma ambițiilor conducătorilor, obținând în același timp un beneficiu personal (creșterea calitatății vieții). Descendente ale „capitalismului" și „comunismului" din vremea Cortinei de Fier, s-au format două modele organizaționale în vederea obținerii acestor beneficii.

Primul model, cel occidental, oferă beneficii pentru muncă și resurse. Omul muncește și, în schimbul muncii, depuse primește bani. Marxiștii au văzut și denunțat în mod corect exploatarea celor care muncesc, de către cei care îi conduc. Totuși, au pierdut din vedere un efect colateral esențial al muncii forțate: rodul muncii a dus la progres material, la creșterea bunăstării, în primă instanță doar pentru conducători, dar în final și pentru cei care munceau. Societatea în ansamblu a beneficiat direct de pe urma muncii, chiar dacă ea s-a făcut prin exploatare. În timp, unii dintre „sclavi" au devenit clasa de mijloc, oameni care, prin valoarea lor profesională, au putut să-și ridice propriul nivel de trai și au descoperit că, muncind mai mult, pot trăi mai bine. În zilele noastre, „corporatiștii" sunt forma cea mai evidentă de „sclavie": oameni care lucrează „ca hamsterii", până la epuizare, pe altarul companiilor „multinaționale". Modelul este al unui mecanism complex care funcționează cu atât mai bine, cu cât fiecare piesă își îndeplinește mai bine funcția.

Al doilea model de organizare, cel oriental, oferă beneficii pentru subordonare si obediență. Conducătorii avizi de putere se înconjoară de oameni docili și servili, care îi susțin necondiționat pentru a primi privilegii de la stăpâni. Competența profesională, valorile intelectuale, civice sau morale sunt complet irelevante, pe când supunerea și devotamentul sunt esențiale. Organizarea este ierarhică, iar ierarhia este respectată cu sfințenie. Cine nu respectă structura ierarhică este eliminat. Cel mai slab servește pe cel mai puternic. Modelul este al unui edificiu piramidal care este cu atât mai stabil și mai puternic cu cât cei de la bază îi susțin mai bine pe cei de la vârf.

Foto: Miting PSD. Sursa: Alberto Groșescu/Inquam Photos. 

Foto: Miting Rezist. Sursa: Liviu Florin Albei/Inquam Photos.

Unii oameni se simt mai confortabil în acțiune, în competiție. Au încredere în propriile forțe și sunt motivați dacă răsplata este direct proporțională cu aportul profesional pe care ei li-l aduc organizațiilor în care activează. Cred în meritocrație și susțin promovarea pe criterii de competență. Alții, din contră, se simt mai confortabil fiind supuși și obedienți, fără a-și pune probleme de moralitate sau productivitate. Dacă șeful sau partidul o cere, atunci așa este bine și asta trebuie să facă. Cred într-o formă primară de loialitate și în puterea celor mulți, pe care o revendică, asimiland-o, în mod discutabil, democrației.

Cei din prima categorie îi acuză pe ceilalți de lipsă de moralitate, de lipsă de competență, de lipsă de viziune, de lipsa valorilor progresiste. Cei din a doua categorie îi acuză pe primii de lipsă de respect față de autoritate și de lipsa valorilor tradiționale. Sunt două lumi care nu se înțeleg reciproc și nu au cum să se reconcilieze vreodată, pentru că fiecare are propria definiție asupra binelui și a răului, asupra valorilor și a defectelor. Cu adevărat și din toate punctele de vedere, sunt două lumi paralele (acesta este amarul adevăr din spatele sclipirii de branding).

Dacă pe reprezentanții primei categorii i-am numit deja „sclavi", de dragul discursului și respectând etimologia termenilor, pe ultimii îi voi numi „slugi". „Sclavul" este individul exploatat pentru interesele proprii ale unei companii. „Sluga" este individul exploatat pentru interesele proprii ale unui partid.

„Sclavia", oferirea de muncă pentru beneficii, promovată de companiile private, poate avea efecte nocive, dacă este scăpată de sub control: corporațiile pot ajunge să conducă guvernele slabe și corupte în interesul lor, să încurajeze concurența absurdă, bazată pe marketing și nu pe calitate, sau să intimideze întreprinderile independente, favorizând marile trusturi. Totuși, în prezența unor politici de stat responsabile, produce efecte benefice și progres pentru societate, prin aportul de marfă și servicii, creează locuri de muncă și, lucru esențial, plătește taxe către stat, susținându-l din exterior.

„Slugărnicia", oferirea de supunere pentru beneficii, promovată de aparatul de stat, este sinonimă cu corupția, produce beneficii de grup de tip mafiot, nu întoarce nimic în economie și, de departe cel mai pervers aspect, se bazează pe „sclavie" pentru a se susține financiar, biciuind-o în același timp public cu discursuri anti-corporatiste. În final, slăbește statul din interior și îl face vulnerabil și neperformant.

Dincolo de imaginea idealistă a unei lumi juste și echitabile, în care fiecare individ este liber să aleagă, cu o conștiință curată, propriul destin, pe care să și-l alăture, într-o armonie perfectă, destinelor celorlalți indivizi și echilibrului spiritual divin deopotrivă, omul modern ajunge într-un punct al vieții în care trebuie să facă o alegere pragmatică: să devină „sclav" sau să devină „slugă". Formarea și experiența intelectuală, culturală, emoțională, etică, socială se condensează determinant în clipa deciziei. Fiecare alege să dea ce are mai bun pentru a obține ce își dorește mai mult. Unii își vând brațele și creierul, alții își vând sufletul și conștiința. Să ne întrebăm fiecare, cu sinceritate și luciditate: Eu ce mi-am vândut? A meritat? 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Prea simplista ideea articolului de a incadra omul “modern” in doar 2 categorii, evident omite cateva categorii de oameni.
    Imi vin in minte cel putin 2 :
    - antreprenori, cu afaceri mici, medii, mari
    - politicienii si sefii si sefuletii aparatului de stat (sri, armata, jandarmerie etc.)
    Nu poti incadra aceste categorii nici in slugi nici in sclavi. Prin urmare omul modern poate opta si pentru a deveni patron ( sau liber profesionist ) , sau stapan de slugi, daca este suficient de lipsit de scrupule
    In plus , cred ca toata lumea i-a vazut pe participantii la mitingul Psd, nu poti alatura cuvantul modern , si poate nici cuvantul om, de acele creaturi
    • Like 0
  • check icon
    Foarte bun articolul, dă de gîndit...
    • Like 0
  • Imediat după Decembrie 1989, ”apele” s-au despărțit. De o parte cetățenii care au trăit rău din toate punctele de vedere, care puneau de seara pe sfoară sacoșa cu sticlele de lapte, care stăteau la coadă cu speranța că vor prinde și ei o pungă cu gheare de pui și, alte multe încercări care le-au scurtat viața pentru că aveau copii de crescut. Pe de altă parte erau cei care s-au descurcat dar mai ales care au scris delațiuni cele mai multe mincinoase, pentru aș asigura (așa credeau ei) o viață mai bună, mai plină de acțiune dată tocmai de aceste denunțuri. Și unii și alții au rude, au prieteni, au colegi de serviciu, au vecini, care sunt de o parte sau alta. Începând cu Iliescu și continuând cu urmașii lui, toți au cultivat o relație specială cu delatorii + restul „gunoaielor„ angajându-i și menținându-i în toate funcțiile publice, ajungând ca astăzi să le plătească salarii ca în Occident, numai pentru ai îi menține de partea lor peste tot și în orice situație.
    • Like 0
    • @ Dorel Romica Palenciucc
      a-i mentine cred ca este corect, ca sintem pe republica.ro
      • Like 1
    • @ Mario Popesco
      Sau ”ai îi menține”....Mulțumesc oricum.
      • Like 0
  • WOW!
    Un articol excelent, de citit, înțeles și dat mai departe!
    • Like 1
  • Felicitari pt articol. "Contributorii" au articole mult mai bune fata de "fondatori" care nu fac altceva decat sa invrajbeasca si mai mult taberele!
    • Like 0
  • Dumneavoastră, domnule Găleșanu sunteți sclavul unor prejudecăți și limitări de înțelegere. Viziunea dumneavoastră asupra capitalismului, exprimată în articol, reprezintă opinia unui inginer despre economie.

    ”sclavia”, ”în prezența unor politici de stat responsabile, produce efecte benefice și progres pentru societate”.

    Va jucati cu termenii. Noi suntem companiile, mai mult decat suntem statul. Pericolul real pentru orice mediu economic este monopolul. De acord. Si cel mai periculos pentru politicile monopoliste este insusi statul, monopolist prin natura. Statul este eficient cu cat este mai mic si mai putin prezent in economie. El trebuie sa stabileasca un mediu competitiv si reguli corecte de participare la piata, dar el insusi trebuie sa se abtina de la a participa pe aceasta piata.

    Cei pe care ii numiti sclavi exploatati sunt oameni liberi, pentru ca munca lor nu este fortata, asa cum o prezentati mai sus, ci liber consimtita. In capitalism a munci este o alegere, iar cei care se simt sclavi sunt cei lipsiti de competenta si necompetitivi.

    Pentru ca vad ca sunteti pasionat de diverse forme de sclavie si mai putin de economie, va recomand ”Drumul catre servitute” al lui Friedrich Hayek. V-ar putea ajuta sa intelegeti cu adevarat limitarile economiei planificate, problema monopolului si de ce libertatea(adica opusul sclaviei) este compatibila doar cu capitalismul.
    • Like 1
  • florin check icon
    Imi aduc aminte cum parintii si vecinii se-nvrajbisera in martie 1990 din cauza divergentelor politice. Mare curva politica asta! Azi se pupa, maine se scuipa. De fapt vorba batranului: corb la corb nu-si scoate ochii. Partea cea mai urata este ca din cand in cand se razboiesc semanand moarte nu intre dansii, ci printre noi necombatantii (vezi cazul revolutiei, mineriadei si colectiv). Binenteles ca acum c-am pomenit ceva de Colectiv altfel decat se spune sunt catalogat deja fsn-ist. Ca sa stiti cine scrie aceste randuri va spun ca am fost doar de cateva ori la vot sustinandu-l pe Emil Constantinescu, Prigoana si Iohanis. Acest ziar lauda mereu Clujul dar uita sa spuna ca acolo liderii politici din partide total opuse si-au dat mana si au zis: ''da-o-ncolo de politica, hai sa facem ceva pentru orasul asta''. Acum strainii, la fel ca pe timpul lui Eminescu, vor tara cu totul iar psd-ului i s-a pus cruce. Va dau si momentul cheie al acestei decizii: Merkel il ia pe Ponta de brat: ''hai ma baiatule ca nu te mananc, vreau sa facem afaceri'', iar batranii il trimit p-asta micu sa faca afaceri cu chinezii. Problema coruptiei si furtului este nefinantarea partidelor. In occident marile companii si bogatii fac donatii, aici partidele sunt lasate sa crape. Ei finanteaza doar ong-uri care mi se par mie ca sunt intesate cu diversi spioni, tradatori... Cea mai oribila realizare a ong-urilor a fost infestarea oraselor cu caini vagabonzi ca au ajuns pana acolo sa fim mancati de animale. Oricine m-ar contrazice pe acest subiect l-as intreba simplu: ''ai fost in vest, cati caini vagabonzi ai vazut?'' Va spun eu; nici unul. Si uite asa fara finantare partidele fura ca sa supravietuiasca. In occident nu se da mita se plateste ""comision''. Cat despre infierarea comunismului... pe vremuri existau sate de mosneni, pamantul campului era impartit dupa nevoi fiind destul si niciodata nu se dadea acelasi lot anul urmator pentru ca nimeni sa nu zica; asta-i al meu. Pamantul ramanea satului. Comunisti, nu? Asigurarile sunt o forma de comunism, in Israel exista chibutzuri, comunism absolut, fara bani si proprietati. Unii mai nedescurcareti dar muncitori le-a prins bine comunismul; Au primit apartamente in rate, erau trimisi in statiuni. Dupa revolutie 90% din muncitorii care aveau peste 35 de ani n-au mai mers in concediu decat la tara, n-au mai intrat intr-un restaurant decat la nunta. Sa nu uitam ca comunismul a venit in Romania din vest (Marx) via Moskva.
    PS Nu ne mai invrabiti impartindu-ne in slugi si sclavi. Suntem romani frati de acelasi neam!
    • Like 1
  • De notat - după ce citiți articolul - că dintre «patimile și defectele romantice ale lumii antice și medievale» enumerate lipsește atât onoarea personală, cât și credința în Dumnezeu. Mai exact, ambele abordări sunt pur materialiste. Le lipsește atât duhul, cât și Duhul. Ambele tratează omul ca fiind NUMAI un animal ceva mai perfecționat. Dar omul e singurul animal care poate gândi despre gândurile lui. Oare de unde îi vine acest atribut, care îl poate face fericit sau nefericit, independent de soarta lui biologică?
    • Like 0
  • „s-a scindat în două”; „mai simplu să le întoarcă simplu”; „în schimbul muncii, depuse” - cam multe bîlbe de formă, autorule. Iar dacă e să mă iau de bîlbele de fond, alegerea de care pomenești spre final e falsă, pentru că definițiile „sclavului” și „slugii” sînt incomplete și tendențioase. Cei care înțeleg asta devin, pur și simplu, „oameni”.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult