A vorbit doamna fostă cancelar Angela Merkel despre arta compromisului în politică, la București, un eveniment important ce merită menționat, din ultima săptămână.
Doamna și-a lansat cartea „Libertate” la noi și și-a expus ideile la Ateneul Român, într-o discuție excelent condusă de Emil Hurezeanu. Fascinantă discuție, fie numai și pentru că înțelegi azi, despre trecut, mai multe decât ai fi înțeles atunci.
Întrebările care-mi vin în minte însă sunt cât de departe poți să mergi cu compromisul, dar mai ales care sunt costurile ascunse ale acestuia? Ce revolte latente sunt înăbușite sau amânate pentru scurtă vreme, atunci când se exercită constant arta înțelegerii prin renunțare, găsirea căii de mijloc, mulțumirea (uneori aparente, alteori pe moment) a tuturor participanților la o masă a dezbaterii?
Compromisul înseamnă, în unele situații (nu puține), renunțarea temporară la convingeri sau idei de către una dintre părți sau de către toate părțile, în sistem de reciprocitate.
Unde este astăzi Germania, după „rotativele” lor rezultate din compromis (model împrumutat de România și implementat cum nu se poate mai prost și neinspirat)? „Coaliții semafor”, alternanțe, „rotative”, alegeri anticipate tăiate de pe lista cu opțiuni (atunci când poate poporul votant avea nevoie să se descarce într-o schimbare), multe teme care preocupau societatea și care au fost amânate intervale lungi de timp.
Inclusiv relația dintre Germania doamnei Merkel și Rusia lui Putin a rezistat datorită compromisului. Germania a preferat să închidă ochii la multe, în schimbul unor cantități imense de gaze naturale la cel mai bun preț din Europa, ceea ce a contribuit la performanțele remarcabile ale economiei germane.
Înainte de invazia Ucrainei, Germania lui Merkel minimiza probabilitatea ca asta să se întâmple, deși tocmai fusese pe față făcută ocuparea Crimeei, manevră la care protestele au fost firave și numai la nivel declarativ.
Este compromisul în politică cheia mersului înainte? Azi avem revolte care au mocnit aproape un deceniu, legate de politica de primire a imigranților în Europa; avem un AFD care este la un pas de a obține rezultate spectaculoase la alegeri în diferite locuri (un semnal că poate partidele percepute și etichetate ca „extremiste” răspund inclusiv unor frustrări din trecut); avem o Rusie care amenință Europa și care este acuzată că a fost la un pas de a provoca un dezastru la Leipzig pe aeroport, printr-un act despre care oficialii europeni spun că e „terorism de stat”; avem un continent care la atât de mulți ani după începutul agresiunii ruse pare să se fi trezit și începe să se înarmeze într-un ritm accelerat (vezi Polonia, vezi Germania).
Și să ajungem inclusiv la noi. Unde ne-a adus „compromisul”, așa cum l-a interpretat și pus în practică România? „Rotativă” = mai puțină transparență, mai multă corupție, o economie anemică, un deficit de aproape 10%, sifonarea banilor publici, împletirea unor rețele transpartinice, cu interese politice, economice, cu segmente din serviciile secrete amestecate, cu justiție care le iartă pe toate. Apoi, cu alegeri pe liste comune, comasate, anulate - o serie de decizii care au provocat frustrări extraordinare și au adus formațiunile etichetate ca extremiste la 40%.
Ce ar însemna astăzi un compromis, având în vedere cele făcute și spuse între principalele partide din Parlament? După o moțiune în care PSD a dat jos guvernul din care făcea parte; după injuriile și acuzele aduse de miniștrii social democrați la adresa fostului premier; după ce s-au făcut în toate felurile, ce ar însemna compromisul și cum s-ar putea face? Dar mai ales după ratarea atâtor tranșe din PNRR, din cauza încăpățânării partidelor și liderilor?
Ce ar însemna un compromis și cum îl vedeți voi?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.