Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Antrenamentul Mariei pentru viață. „Ce-mi aduc aminte din prima vizită la domnul doctor este că am venit pregătită cu un set de întrebări. A luat o foaie și a început sa deseneze exact ce anume se întâmplă în corpul meu”

„Aveam momente în care, nu știu... mă uitam în fața oglinzii și încercam să mă recunosc (…) Și mă întrebam cine este în această oglindă... Sigur ești tu? Da, ești tu! Continuă să lupți! Așa își amintește, cu ochii în lacrimi, primele luni de după diagnostic.” Maria e o tânără căreia cadrele medicale i-au spus la 34 de ani că are cancer de sân.

De obicei, această afecțiune apare cel mai frecvent la persoanele de peste 50 de ani. Și- credeți sau nu- la fiecare 150 de femei cărora li se confirmă boala, un bărbat primește o astfel de veste. Studiile arată că o femeie din opt poate să se îmbolnăvească de-a lungul vieții de cancer de sân. 

În clipul video postat la începutul acestui articol, realizat în parteneriat cu Centrul de Excelență în patologia sânului Euroclinic din cadrul Rețelei Private de Sănătate Regina Maria, puteți urmări experiența Mariei, o tânără ajutată să navigheze spre viitor de către membrii unei echipe multidisciplinare complexe. 

„Cancerul de sân este poate cea mai frecventă formă de cancer la femeie. Una din 8 femei poate să aibă un cancer de sân, statistic vorbind, la nivel mondial. Și- din păcate- în ultimii ani, în ultimii 20 de ani, s-au făcut numeroase studii care au demonstrat o creștere impresionantă a numărului de cazuri depistate la femeile sub 40 de ani, sau chiar sub 35 de ani”, spune Dr. Isabela Botea, medic specialist Radiologie și Imagistică medicală în cadrul Centrului de Excelență în patologia sânului Euroclinic.

Ceea ce face diferența între supraviețuire și pierderea luptei vine însă, în primul rând, de momentul depistării afecțiunii. Cu cât este descoperită mai devreme, cu atât șansele de a învinge boala sunt mai mari.

„Am avut noroc că acel nodul a devenit vizibil și mi-a tras un semnal de alarmă. La momentul respectiv nu am considerat că poate să fie ceva grav, motiv pentru care am și amânat prima ecografie. Însă mă consider norocoasă pentru că am reușit să depășeșc cu bine și sunt aici, în fața voastră”, povestește Maria.

Diferența o face apoi- după stabilirea diagnosticului- calitatea tratamentului. Este foarte important ca pacientele să fie tratate de echipe multidisciplinare și să se bucure de cele mai bune și noi tratamente.

„Dânsa s-a prezentat cu un nodul la nivelul sânului pe care îl descoperise relativ recent, la momentul respectiv. I-am explicat că trebuie să facem investigații pentru lămurirea naturii acelui nodul”, spune dr. Victor Titirez, medic specialist în Chirurgia Oncologică a Sânului la Centrul de Excelență în patologia sânului Euroclinic, din cadrul rețelei Private de Sănătate Regina Maria.

„Ce-mi aduc aminte din prima vizită la domnul doctor, practic, am venit pregătită cu un set de întrebări (…) Și țin minte că a început... A luat o foaie și a început sa deseneze pe acea foaie exact ce anume se întâmplă în corpul meu... și ce anume aveam de făcut și care sunt pașii de urmat”, își amintește pacienta.

„Tumora masurând peste 2 centimetri, a început tratamentul cu chimioterapie neoadjuvantă, împreună cu imunoterapie. A făcut câteva cicluri de chimioterapie pe parcursul mai multor luni și am urmărit ecografic răspunsul la tratament, iar ecografia ne-a arătat că tratamentul funcționează. A venit momentul operației, am discutat opțiunile terapeutice. Puteam să facem o mastectomie, să îndepărtăm sânul complet, sau să facem numai o rezecție lărgită, să scoatem doar zona bolnavă, sau ce mai rămăsese din ea. Deoarece testele genetice erau negative, doamna a optat pentru tratamentul conservator, adică am scos numai zona bolnavă”, explică dr. Victor Titirez. 

O meserie relativ nouă în spitalele românești, mai ales în cele private, este cea de medic navigator. Aceasta s-a născut din nevoia de a-i ajuta pe pacienți să navigheze prin tratament și proceduri medicale, să li se explice pașii de urmat și să fie ascultați.

„Medicul navigator a apărut pentru că femeile, cel puțin cele cu diagnostic de cancer de sân, aveau nevoie de îndrumare, de un sprijin, de cineva care să le traducă informațiile medicale și care să le sfătuiască pas cu pas”, spune dr. Alexandra Constantin, medic navigator Centrul de Excelență în patologia sânului Euroclinic, din cadrul rețelei Private de Sănătate Regina Maria.

În lupta cu boala, pacienta nu este singură, ci are o întreagă echipă de cadre medicale cu diferite specializări ai cărei membri colaborează între ei pentru a găsi cele mai bune modalități de tratament. 

„Echipa multidisciplinară mie mi se pare o reușită. Sunt medici din toate specialitățile, începând cu chirurg, oncolog, radiologi, anatomopatolog, radioterapeut, genetician, care împreună stabilesc conduita de tratament a pacientei. Chiar e un câștig comisia asta, este extraordinară, pentru că înainte țineam de hotărârea unui medic care avea protocoale proprii.. Noi respectăm protocoalele internaționale, aici nu ne abatem de la ele”, explică Dr. Doina Popa, medic primar Radiologie și Imagistică medicală, Centrul de Excelență în patologia sânului Euroclinic, din cadrul rețelei Private de Sănătate Regina Maria.

„Pentru mine a fost principalul motiv pentru care am decis să merg mai departe cu tratamentul la Euroclinic. Pentru că mi-am dat seama că... într-adevăr, nu doar opinia unui specialist este cea pe care o voi urma, ci a unei întregi echipe. Și am considerat... cumva, că sunt pe jumătate vindecată, pentru că am șansa la cel mai bun tratament și cea mai buna expertiză”, crede Maria. 

Medicii spun că această comunicare dintre medicii din echipa multidisciplinară cresc șansele de reușită. Este foarte importantă colaborarea între radiolog și chirurg. 

„Radiologul, înainte de intervenția chirurgicală, pune un fir metalic în tumoră și apoi el desenează pe sân care este locul tumorii, cât de mare este tumora, practic, chirurgul orientându-se în funcție de toate aceste elemente. Pentru că este foarte important ca el să scoată, mă refer în cazul unei chirurgii limitative, unei chirurgii conservatoare, ceea ce este de preferat mai ales pentru pacientele tinere, el trebuie să scoată exact cât trebuie”, spune Dr. Nicoleta Cuturela, medic primar Radiologie și Imagistică medicală.


„Rolul medicul genetician este de a lua pacientele și de a le explica că- în afară de tratamentul oncologic pe care trebuie să îl urmărească- și faptul că această boală, o anumită mutație poate să ducă la anumite tipuri de cancer și- la fel- că implică familia”, spune Dr. Irina Iordănescu, medic specialist Genetică medicală.

„E important pentru echipa medicală să trateze corect afecțiunea malignă, dar mi se pare la fel de important în cazul pacientelor tinere, să ne asigurăm că nu dezinserăm femeile din viața socială. Viața socială însemnând și întemeierea unei familii și apariția descendenților, dacă aceștia își doresc”, explică Dr. Delia Mateescu, medic primar Oncologie medicală la Centrul de Excelență în patologia sânului Euroclinic, din cadrul rețelei Private de Sănătate Regina Maria.

La puțin peste 30 de ani, atunci când învingi cancerul, iar o luptă ce pare inițial de netrecut se dovedește aproape câștigată, ai curaj și optimism să dorești mai mult. Iar Maria dorește să aibă copii.

„Am discutat de la început cu doamna Mateescu faptul că, într-adevăr, eu nu am până la această vârstă... nu am copii. Însă îmi doresc foarte mult și sper ca- după ce voi încheia tratamentul- să devin mamă. Nu am renunțat la acest vis și chiar vreau să îl îndeplinesc. Iar medicii spun că acest vis poate deveni realitate. Pas cu pas, am reușit cumva- și mulțumită familiei și mulțumită medicilor și tuturor celor care au fost în preajma mea- să trec cu bine peste acest obstacol. Îl consider un obstacol, o luptă, poate chiar un antrenament pentru ceea ce va urma, pentru că se pare că viața este o luptă... Cred că această luptă nu s-a încheiat. Este adevărat când se spune că ceea ce nu te doboară te face mai puternic”, ne destăinuie Maria.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • O LUPTA ESTE VIATA ,
    DECI TE LUPTA , spunea marele filoyof .
    • Like 0


Îți recomandăm

Trump UE SUA / sursa foto: Profimedia

Nimic nu a însufleţit mai puternic oamenii decât promisiunea libertăţii. Dictatorii de pretutindeni şi dintotdeauna i-au pedepsit cel mai crunt pe cei care le vorbeau oamenilor despre această minunată, dar rară, stare a fiinţelor umane. Şi, bineînţeles, au dorit dintotdeauna să zdrobească ţările unde fiecare îşi putea trăi viaţa după cum îşi dorea.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Romani / sursa foto: Profimedia

15 miliarde de lei mai puțin deficit nu este de ici, de colo. În condițiile unui PIB care a stagnat mai degrabă în acest an, este chiar o performanță. Un succes clar, neașteptat și dătător de speranță. Ajustarea structurală începe să se vadă. Este un început bun pentru ce va trebui să urmeze în acest an / sursa foto: Profimedia

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Îmi imaginez uneori un posibil scenariu pentru America viitorului, când copiii sau nepoții mei vor ajunge la maturitate; văd Statele Unite devenind o economie de servicii și informații; îmi imaginez cum aproape toate industriile manufacturiere importante se vor fi mutat în alte țări; văd uriașe forțe tehnologice aflate în mâinile câtorva persoane și cum cei care reprezintă interesul public nu pot nici măcar să înțeleagă problemele reale

Citește mai mult

Alex Livadaru

2026 poate oferi și oportunitatea unor programe de relansare economică sau mai bine spus unor măsuri care să-i încurajeze pe antreprenori să reia energic investițiile și angajările. Altfel, ne uităm la niște date care arată aparent ok pe hârtie, dar asistăm, în fapt, la închideri de întreprinderi și disponibilizări, scăderea investițiilor private și a consumului, toate pe fondul unei inflații încă foarte ridicate- o spirală care erodează nivelul de trai la nivel național și șubrezește inițiativa privată de orice fel.

Citește mai mult