foto: Inquam Photos / George Călin
Eu, unul, m-am săturat ca de mere pădurețe de toate Cassandrele care prevăd prăbușirea economiei și a întregii țări sub povara programului criminal al guvernului Bolojan. Pe unde mă duc, pe unde mă întorc, oriunde, pe multe posturi de tv și pe social media, nu aflu decât de tragedia care ne lovește, pas cu pas, vinovat fiind, evident, primul ministru, care a tăiat, ca un contabil idiot, drepturile câștigate de cei mulți. O cobzăreală de doi bani, din fericire foarte departe de realitate. Cum stau de fapt lucrurile?
De unde a pornit guvernul Bolojan?
Este important să vedem lucrurile în toată amploarea lor: Înainte de venirea guvernului Bolojan, economia României chiar era pe marginea prăpastiei; un deficit de 9,3% din PIB într-un an fără nicio criză, de niciun fel, este doar măsura iresponsabilității guvernului țării, care ne-a adus efectiv în pragul unei prăbușiri totale, la începutul anului trecut. Ce înseamnă asta? Ar fi început cu rating-ul de țară dus la categoria “gunoi”, urmat imediat de închiderea totală a pieței de capital și de o fugă dramatică a investitorilor, inclusiv cei români. Am fi ajuns la o prăbușire adevărată și de lungă durată a economiei.
În acest sens, toți lătrătorii la lună să vadă ce s-a întâmplat în Grecia, o țară din zona euro, susținută masiv de celelalte țări cu aceeași monedă; cu toate acestea, nivelul de trai al locuitorilor Greciei a scăzut de-a lungul a două decenii, adică în perioada 2004-2024! La noi, în aceeași perioadă, a crescut cu 134%!!! Sau, cu alte cuvinte, nu programul de reducere a deficitului adoptat de guvernul Bolojan este rău, ci dezastrul de la care acest guvern a pornit!
În această situație, reducerea imediată a deficitului bugetar era o prioritate absolută și inevitabilă. Un deficit care ar fi ajuns la 10-11% în 2025 era inaceptabil – nu neapărat pentru noi, ci pentru creditorii României. Trăiam cu mult, cu foarte mult peste cât produceam. Iar asta este o realitate dură și indiscutabilă. Să nu ne ascundem după degete: politicienii care critică decizia de strângere a curelei sunt fie complet ignoranți, fie fac jocul unor forţe, posibil externe, destabilizatoare.
Reducerea deficitului asta înseamnă: a strânge cureaua; a consuma mai puțin; a trăi ceva mai puțin bine decât înainte. Aici, desigur, discuțiile pot merge la nesfârșit, mai ales că, dinspre toți cei care au fost nevoiți să strângă cureaua, am auzit strigăte ca din gură de șarpe: de ce ei, de ce nu alții? Cu siguranță, ar fi existat soluții mai puțin dureroase, pregătite cu mai multă grijă. Doar că a existat o constrângere absolută: timpul. Ca în povestea cu Petrică și lupul, după ce guvernul precedent jurase că în 2024 va reduce deficitul de la 7 la 5%, dar de fapt l-a crescut la peste 9%, era cu totul absurd să ne imaginăm că piețele ar fi înghițit alte promisiuni fantasmagorice pentru 2025, iar în fapt pe plan intern balul pe datorie să continue.
Măsurile adoptate: nu perfecte, dar cu siguranță în direcția corectă
În acest context, decizia de a majora imediat taxa pe valoare adăugată (TVA) și acciza la combustibil era singura posibilă, în situația dată, pentru că: (i) a adus în scurt timp bani mai mulți la buget; (ii) a fost ușor de înțeles de creditorii României, care au putut astfel accepta să continue să finanțeze deficitul bugetar; (iii) a avut un efect colateral de atenuare a cererii agregate, prin reducerea moderată a consumului intern. Așa după cum s-a văzut, în pofida tuturor celor care “avertizau” că, gata, începe apocalipsa, sau, alternativ, că nu vor crește veniturile la stat, pentru că, vezi Doamne, va lovi “curba lui Laffer” (de care, de altfel, strigătorii nu cred să fi auzit și nici nu s-ar fi potrivit în situația de la noi) – lucrurile nu au stat deloc așa: nu a fost nicio prăbușire a consumului, nicio scădere a veniturilor statului.
A majora veniturile bugetare înainte de a reduce cheltuielile este, oricât de neplăcut, calea mult mai rapidă de a acționa. Măsurile adoptate în acest sens nu au fost deloc stridente: TVA a crescut cu două puncte procentuale pentru marea majoritate a produselor; acciza pe combustibil a crescut în doi pași, cu câteva zeci de bani pe litru; impozitele pe proprietate și pe mijloace de transport au crescut substanțial în procente, dar nivelul impozitului ramâne, și așa, între cele mai scăzute din UE (media impozitului pe proprietate este de peste 700 euro/anual, față de 93 de euro la noi). După părerea mea, a taxa ceva mai mult proprietățile este cu mult mai puțin dăunător decât a taxa suplimentar munca, așa cum tot aud diverși tovarăși, care nu pot dormi pentru faptul că nu luăm chiar 7 piei de pe cei care câștigă din muncă.
Nu susțin că măsurile aplicate de guvern au fost cele mai corecte. În mod special, reducerea cheltuielilor de funcționare a statului are rezultate foarte firave și nici viitorul apropiat nu va aduce modificări semnificative. Opoziția la măsuri mai drastice a fost prezentă chiar în interiorul guvernului, din motive de un populism pe cât de strident, pe atât de contraproductiv. De aceea, dacă este un motiv să criticăm guvernul și chiar să ieșim în stradă, nu este pentru că au fost majorate impozitele pe proprietăți, cum înțeleg că instigă oameni care nu au toate țiglele pe casă, ci pentru că administrația publică a rămas aproape intactă, iar alte privilegii stridente, cum sunt cele ale magistraților, sunt în continuare neatinse. Guvernul trebuie încurajat să continue cu măsuri de reformă adevărată, nu criticat pentru că impozitul pe mașină a crescut cu 10 lei pe lună.
Cât de aproape este apocalipsa?
Date pentru sfârșitul anului nu sunt încă disponibile, dar cele care există arată că lucrurile se îndreaptă în direcția corectă – oricât se zvârcolesc pe această temă toate Cassandrele, plătite de cine știe cine sau doar idioți utili. Sincer, când văd acribia cu care sunt vânturate pe toate canalele posibile știri despre apocalipsa spre care ne îndreptăm, mă întreb foarte serios: oare toți aceștia sunt veniți de pe altă planetă sau au o agendă ascunsă, urmărind destabilizarea țării? Pentru că distanța între ce urlă ei și realitate este abisală.
Cel mai sintetic indicator este evoluția produsului intern brut (PIB). În 2024 creșterea a fost de doar 0,8%, deși pedala cheltuielilor publice a fost apăsată până la podea. Anul care abia s-a încheiat pare să fi înregistrat o creștere mai mare a PIB, nu o scădere. Nu este deloc exclus ca cifra la care vom ajunge să depășească 1%, deși creșterea TVA și a altor taxe ar fi putut antrena o anumită comprimare a cererii agregate. Dacă cumva ea s-a produs (nu avem încă date concludente), a fost depășită de creșterea investițiilor și a producției agricole, în special. Nu apocalipsa, ci o creștere puțin mai bună decât în 2024!
Deficitul bugetar este mai redus decât în 2024. În 11 luni deficitul a ajuns la 6,4% din PIB anual și se pare că va fi sub nivelul-țintă de 8,4% din PIB la sfârșitul anului, iar asta fără a se ascunde sub preș unele cheltuieli, cum se întâmplase chiar în anul anterior. Încă nu avem date concludente pe capitole de venituri și cheltuieli, dar se pare că încasarea TVA cunoaște un reviriment semnificativ – și îndelung așteptat. Dar colectarea veniturilor statului trebuie să devină cu adevărat o prioritate, nu doar declarative.
Un alt reviriment îndelung așteptat a fost în absorbția fondurilor europene destinate României. Ministrul Dragoș Pîslaru a publicat o sinteză a rezultatelor, din care citez doar o cifră: ritmul de plată a fondurilor europene a crescut de la 86,6 milioane euro lunar în perioada ianuarie 2021-iunie 2025 (54 luni), la 456,2 milioane euro lunar în ultimele 6 luni din 2025. De altfel, atragerea fondurilor europene reprezintă un obiectiv major și este una din explicațiile ameliorării cadrului macroeconomic după instalarea guvernului Bolojan. Dar subiectul este evitat cu grijă de toți cei care așteaptă și par să își dorească apocalipsa, acum.
O veste bună pentru debitorii băncilor este scăderea IRCC de la începutul anului, de la de la 6,06% la 5,68%. Ca urmare, rata medie la un credit imobiliar scade cu circa 50 lei lunar; o scădere suplimentară va avea loc în trimestrul următor.
Nu susțin că situația ar fi foarte bună. Nu este. Avem o certă reducere a veniturilor reale ale populației, care se va accentua în acest an, cand vor fi resimțite atât înghețarea multor venituri, cât și creșterea impozitelor și taxelor, unele abia intrate în vigoare. Dar, așa cum spuneam la început, nu a fost inventată reducerea deficitului enorm, bugetar și de cont curent, în absența unei reduceri a consumului. Această reducere este totuși moderată, iar efectul ei va fi, pe de o parte, scăderea deficitului bugetar și, pe de altă parte, a celui de cont curent. De aceea, producția națională nu va fi afectată semnificativ. Apocalipsa nu vine.
Dar restructurarea reală a sectorului public? Să mai vedem…
Creșterea impozitelor, scăderea veniturilor reale și alte vești foarte neplăcute din ultimul an reprezintă partea din efortul de ajustare macroeconomică suportat de marea masă a cetățenilor. Ceea ce nu s-a întâmplat și nu știm în ce măsură va fi urnită din loc este restructurarea sectorului public. Aici este vorba de administrarea treburilor publice și de eficientizarea industriilor din proprietatea statului. Reducerea numărului de funcționari ai statului s-a gripat înainte de a începe. Scăderea cu un modest 10% a numărului de funcționari din administrația locală nu va avea loc – a fost înlocuită cu reducerea cheltuielilor cu același procent, dar diavolul se ascunde în detalii, iar inventivitatea celor care “apără” banul public s-a dovedit de multe ori mult mai eficace decât bunăvoința declarată la nivel de guvern.
Să mai semnalez că orice discuție despre o viitoare reorganizare administrativ-teritorială pare a fi fost complet îngropată. Piatra de moară reprezentată de 41 de județe și 3200 de unități administrativ-teritoriale va subzista. Partidele care actionează consecvent și eficace pentru a evita modernizarea autentică a României par să aibă, din nou, succes.
O altă piatră de moară o reprezintă întreprinderile zise economice din proprietatea statului. Avem cam 1500 din acestea – fiecare, în felul său, un model de creativitate: cum să angajăm toate neamurile, cum să facem praf toate contractele, cum să consumăm mult și să producem cât mai puțin, că are balta pește. Înțeleg că există planuri pentru a schimba câte ceva pe aici, dar fără a deranja cea mai pernicioasa cauza a situației: proprietatea de stat a acestor întreprinderi. Până acum, cel puțin, nu am auzit nici măcar o șoaptă despre privatizarea lor; proprietatea publică are sens doar în puţine cazuri – pentru motive de securitate naţională, de exemplu; cele mai multe din cele 1500 nu au vreo justificare obiectivă pentru a rămâne “ale întregului popor” – adică, ale nimănui. Dar subiectul pare să fie tabu.
După părerea mea, aici este marea problemă a societății românești. Nu în creșterea cu 4% a prețului carburantului, ci în hemoragia uriașă de resurse pe care o avem dintr-o administrație publică obeză și indiferentă și un sector al întreprinderilor de stat ineficient, mare risipitor de resurse. Dar, în loc să punem degetul pe rană, ne complăcem într-o văicăreală fără noimă, în a produce confuzie si nemulţumire publică. Cui prodest?
articol publicat anterior pe contributors.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Aşa e şi cu sistemul de azi în care bani noi sunt creaţi cu nemiluita pentru cei ce intră în joc şi îi primesc din/prin credite de la „îngrijitor”. Primesc (de multe ori inutil) cei vechi şi osificaţi (unii inhibând progresul) dar ei sunt „utili” pentru sistem şi – dacă reuşesc să nu plătească niciodată creditele luate (şi să nu fie linşaţi) – nu sunt nici „idioți”.
Maimuţele păcălite (ce se îndepărtează de bunăstare cu toate că cifrele arată bine pe hârtie) nu se pot adapta şi sunt gata să linşeze vinovatul ce produce nedreptatea sau – dacă vinovatul e obscur – să găsească vinovaţi ori să dea foc la casă!
P.S.
Problema nedreptăţilor ce apar în urma inundaţiilor cu bani (creaţi din tastatură) e complexă şi globală. Pentru România, un prim pas ce probabil va fi urmat în viitor spre calmarea spiritelor (momentan cele aprinse de discuţiile despre pensii speciale dar vor urma şi supărări pe pensionari care au contribuit grozav dar au reuşit doar fiindcă au fost bine „înfipţi”) ar fi ca pensia maximă plătită de stat să nu fie mai mare decât salariul mediu.
Finalul este apoteotic! Ni se arata “marea problema nu a economiei ci a “societatii” romanesti.
Daca dumneavoastra v-ati saturat de Cassandre- pe care le puteti evita foarte usor daca va dati demisia, de exemplu - si eu m-am saturat de oamenii care la un moment incep cu: “problema nu e asta! Marea problema este….” Si urmeaza descrierea marei probleme descoperita si semnalizata cu aroganta 100% puritate. “Aveti si voi dreptate insa eu…. EU sunt in posesia cheii, frate! Restul, praf!
Intelegeti Domnule? Ca aroganta nu este o calitate?