Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Aproape 150.000 de femei sunt anual victime ale violenței domestice. De ce tace mediul de afaceri, unde este Corporate Social Responsibility?

violenta domestica

Foto: Getty Images

Mediul de afaceri este animat de responsabilitatea socială, celebrul CSR, însă asta nu include, se pare, să iasă public și să ia atitudine cu privire la fenomenele grave din societate. De aceea mediul de afaceri nu a ieșit public pentru a comenta dramele de la Credevia, Ferma Dacilor sau Ibănești, protestele profesorilor și medicilor de familie sau, în ultima vreme, recomandările unor „ïnfluenceri”, ca femeile „să-și ducă crucea”, să fie cuminți și să asculte de partenerii lor, indiferent ce le-ar face aceștia. 

Așadar, este oare cazul ca mediul de afaceri să continue să se uite în altă parte, sperând să dispară de la sine fenomenele grave din societate? Păi să vedem:

1) Atunci când operezi cu noțiunea de „egalitate de șanse” în propria organizație trebuie să fii pregătit să-l susții și în societate – „walk the talk”, cum spune jargonul corporatist - și să amendezi orice afirmații sau apropouri cum că exista categorii de populație de rang inferior, care trebuie „educate” de către celelalte.

2) Statisticile Eurostat arată că România a făcut progrese în ceea ce privește egalitatea de șanse în ocuparea funcțiilor de conducere raportat la celelalte țari ale uniunii. Procentul cel mai mare de femei, ca membri ai colectivelor de conducere din anul 2019, a fost în Letonia de 53%, după care urmează Bulgaria cu 49%, iar locul trei este împărţit între Suedia şi Ungaria, cu câte 42%. România se află la mijlocul plutonului, cu 35%, după Spania şi înaintea Greciei.

Situaţia este alta însă atunci când vorbim despre procentajul de femei printre manageri (directori executivi). Aici România este liderul clasamentului, cu 35%, urmată de Estonia şi Lituania (sursa: businessmicrocredit)

3) Ne spune ministrul Justiției Alina Gorghiu: „Realitatea înfricoșătoare este următoarea: potrivit unui comunicat al Poliției Române din această duminică (23 iunie), în primele 5 luni ale acestui an, polițiștii au intervenit la 49.014 cazuri de violență domestică. În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 4.996 de ordine de protecție. Numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut în 2024 față de anul trecut”.

Dacă extrapolăm datele la nivelul unui an, avem oriunde între 100 și 150 de mii de cazuri pe an de violență domestică, probabil vârful icebergului. În țara în care 35% din funcțiile de conducere din mediul de afaceri sunt ocupate de femei, peste 400 de femei sunt supuse la o formă de abuz în fiecare zi.

În 2024, în România, stat membru al Uniunii Europene, nimic nu este mai mizerabil decât să agresezi fizic sau psihic femei și copii, nimic mai primitiv decât să „încurajezi” direct sau indirect astfel de porniri și nimic mai iresponsabil decât să te uiți în altă parte, închipuindu-ți că va trece de la sine.

Responsabilitatea socială este cel mai puternic instrument pe care mediul de afaceri îl are la dispoziție pentru a moderniza România. Dar nu trebuie să se rezume numai la ajutarea copiilor cu cancer sau boli rare, la ocrotirea seniorilor care au muncit o viață întreagă, la plantarea de pomi pentru a reduce dezastrul ecologic, la sponsorizarea elevilor defavorizați și la protejarea unei femei bătute. Mediul de afaceri va fi cu adevărat o forță în România atunci când va utiliza toate resursele pe care le are la dispoziție pentru a rezolva cauzele de la rădăcina problemelor din societate. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Hai sa fim corecti politic pana la capat. Nimeni nu vorbeste despre barbatii abuzati de partenerele lor. Chiar daca numarul acestora este mult mai mic, asemnea barbati nefericiti exista. In Olanda, 42% dintre plangerile din sfera violentei domestice sunt facute de catre barbati.
    • Like 1
    • @ Vasile Ostaciuc
      Si nimeni nu vorbeste despre cum sinuciderile in randul barbatilor sunt mult, mult peste cele in randul femeilor.
      • Like 1


Îți recomandăm

munca la distanta

Românii sunt astăzi mai mobili decât oricând. Călătoresc, lucrează pentru companii internaționale, studiază în străinătate sau aleg să se stabilească în alte state europene pentru perioade mai lungi sau mai scurte. În paralel, piața muncii s-a schimbat radical: tot mai multe profesii permit munca hibridă sau remote, iar locul din care îți desfășori activitatea nu mai coincide întotdeauna cu țara în care ai domiciliul. foto: Profimedia

Citește mai mult