Asasinatul lui Charlie Kirk și o comparație cu situația complicată din România: unde ne pot duce crimele zilnice „din tastatură”

Foto: Jubilee / YouTube („Charlie Kirk vs. 25 Woke Students”)

Aș vrea să încep acest text spunând că nu a trebuit să dau prea mult scroll pe Facebook până să văd, necenzurat, cum a fost împușcat Charlie Kirk, iar dumneavoastră vă recomand să nu faceți același lucru. 

Cine a fost și ce convingeri a avut Charlie Kirk?

După ce voi prezenta cine a fost acest tânăr de 31 de ani, ucis într-un mod groaznic, și ideile lui, aș vrea să leg ceea ce se întâmplă în SUA de realitățile de la noi, în special de ceea ce se petrece pe rețelele de socializare, despre care s-au scris deja articole care ne avertizează că ne dezumanizează.

Charlie Kirk a înființat, la doar 18 ani, în 2012, o organizație conservatoare de tineret numită Turning Point USA. Scopul acestei organizații este „să identifice, să educe, să organizeze și să mobilizeze studenți pentru a promova principiile libertății, pieței libere și guvernului limitat”. Activitatea principală constă în evenimente în campusurile universitare, conferințe naționale și campanii media online.

Ideologia TPUSA:

•⁠ ⁠Conservatorism american (piață liberă, taxe reduse, stat mic).

•⁠ ⁠Naționalism pro-Trump – radicalizat în jurul mișcării MAGA.

•⁠ ⁠Social: împotriva avortului, LGBTQ+, „îndoctrinarea woke” în școli.

•⁠ ⁠Cultural: promovarea „valorilor tradiționale” și a creștinismului ca fundament al Americii.

Ulterior, Charlie Kirk a renunțat la studiile universitare pentru a se dedica acestei organizații. A devenit un activist de prim-plan pentru aceste idei, fiind urmărit pe mai multe platforme. Există foarte multe reel-uri din dezbaterile pe care le organiza prin campusurile studențești (unde a și fost împușcat), în care oferea răspunsuri la teme politice, sociale sau religioase. Acestea din urmă se bazau pe:

•⁠ ⁠Creștinism evanghelic – se prezenta ca un creștin practicant și considera creștinismul fundamentul culturii și civilizației americane.

•⁠ ⁠Legătura dintre religie și politică – promova ideea că valorile creștine trebuie să rămână baza vieții publice și a legislației.

•⁠ ⁠Anti-secularism – critica tendințele de separare radicală a religiei de spațiul public.

•⁠ ⁠Pro-viață – în plan religios și moral, se opunea avortului pe baza credinței că viața este sacră de la concepție.

•⁠ ⁠Apărarea familiei tradiționale – susținea modelul biblic de familie ca normă socială.

Rețeaua sa cuprindea oameni precum Donald Trump, Donald Trump Jr., Ron DeSantis, Ted Cruz, Tucker Carlson, Candace Owens, Ben Shapiro și pastori evanghelici influenți.

Nu cred că greșesc foarte mult dacă îl asemăn cu Mihail Neamțu de la noi, doar că fără studiile acestuia.

Mă întreb ce gânduri aveți unii dintre dumneavoastră după ce ați citit această caracterizare. Mai sunteți conectați la tragedia despre care vorbim sau v-ați lăsat copleșiți de prejudecăți?

De curând, în ultimul sezon din South Park, creatorii – care surprind foarte bine realitățile societății americane, mai ales în ce privește temele politice și sociale – au introdus un episod în care Eric Cartman se transformă, într-o anumită măsură, în Charlie Kirk, lucru evidențiat prin freza caracteristică a acestuia. Practic, este ironizat stilul lui Kirk de a merge și dezbate cu studenții în campusuri. Cei de la South Park sunt printre puținii care reușesc să evidențieze excesele ambelor „triburi” care nu mai știu să comunice între ele. Rămâne de văzut dacă creatorii serialului vor fi acuzați de opinia publică în viitorul apropiat.

Această crimă oribilă ar putea însă să amplifice și mai mult tensiunile într-o societate tot mai divizată de la începutul campaniei electorale a lui Trump, la sfârșitul anului 2015.

Ura din societatea noastră.

Dar nici societatea noastră nu pare să arate prea bine, nu credeți? Nu ne luptăm noi prin toate colțurile rețelelor de socializare? „Suveraniști” vs. „globaliști/‘soroșiști’”, „troglodiți” vs. „fanii lui Mucușor”, „rusofili” vs. „francofoni”, sau „iubitori de blugi și banane” vs. „analfabeți”. Alte etichete, și mai urâte, le-am lăsat deoparte. Am explicat într-un text publicat aici, pe Republica, faptul că cine are putere asupra acestor etichete – adică cine le definește – are și putere asupra modului în care gândim. Binele și răul ajung să fie diferențiate în funcție de aceste etichete.

Apropo de Republica, aici, unde poate publica oricine știe să scrie argumentat, ne-am strâns destul de mulți – atât cei care scriu, cât și cei care citesc – cărora ni s-au lipit pe frunte etichete de tipul „soroșist”, „globalist”, „neo-marxist” etc. Cred că tragedia aceasta cumplită, petrecută în SUA, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru noi toți. L-am comparat intenționat pe Charlie Kirk cu Mihail Neamțu, dar am putea la fel de bine să inventăm un personaj care face parte dintr-o rețea: este apropiat de George Simion/Călin Georgescu, foarte popular pe TikTok și YouTube, merge la emisiunile Ancăi Alexandrescu, Marius Tucă, Robert Turcescu și îl numește „maestru”, într-un mod neironic, pe Ion Cristoiu.

Când am văzut că un tânăr de 20 de ani a lovit un livrator, i-am lipit multe etichete și l-am jignit în ultimul hal. Nu știu câți dintre noi l-am privit ca pe o victimă; mai degrabă ne-am gândit la pedepse și prea puțin la îndreptare.

Văd zilnic pe Facebook (nu prea folosesc alte rețele) această luptă între etichete, lupte care par a fi alimentate de algoritmi. Oameni care cred că au luat pastila potrivită și au ieșit din Matrix vs. oameni care se consideră mai inteligenți pentru că „au înțeles mai bine” cum stă treaba cu Putin, Trump, alegerile prezidențiale din România sau faptul că nu există nano-cipuri în Pepsi.

Soluția la jigniri, ironii și ură? Mai multe jigniri, ironii și ură...

Aș vrea să mă refer la câteva situații concrete și la modul în care pot fi gestionate:

1.⁠ ⁠Când suntem jigniți și/sau provocați, primul pas este să verificăm dacă e vorba de un troll sau un bot. Nu e prea complicat: majoritatea știm deja cum să facem – ne uităm la nume, la poze, la data creării contului, la numărul de prieteni, la interacțiuni (share-uri/like-uri etc.). Personal, de multe ori am ales să semnalizez că e vorba de un troll/bot și să nu mă las provocat. Putem presupune că singurul scop al acelui cont este să ne irite, iar întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este: „la ce bun să-i răspund?” Dacă o facem, nu facem decât să-l ajutăm.

2.⁠ ⁠Dacă e vorba de un cont real, soluția pe care am folosit-o adesea a fost să pun întrebări, chiar și atunci când am fost jignit (nu foarte brutal, prin ironii sau înjurături „mai soft”). De exemplu: „iar te-a plătit, bă, Bolojan, să-l lauzi?” Răspunsul meu a fost: cum ar putea să mă plătească? Întâi scriu articolul și apoi i-l trimit sau îl scrie el direct și îl semnează cu numele meu? Cum țin legătura cu domnul prim-ministru?

Încerc de obicei să readuc discuția în zona de argumente, deși e adevărat că aceste dialoguri, pe internet, par să funcționeze mai bine prin înjurături scurte.

Ca să fiu explicit: există români care consideră că cei din zona numită, în general, „suveranistă” sunt proști, needucați, analfabeți, spălați pe creier de Putin etc. Și ce fac atunci când interacționează cu astfel de persoane? Le răspund cu aceeași monedă: ironii, jigniri, ură și o lipsă de empatie. În loc să pornim de la ideea că „fiecare are o luptă despre care noi nu știm nimic” – adică să fim suficient de empatici încât să realizăm că există oameni cu probleme nerezolvate, care propagă ura pe internet din motive ce nu țin neapărat de noi și de ego-ul nostru fragil – ajungem să replicăm la fel. Întrebarea corectă ar fi: „cu ce sunt mai bun dacă îi răspund la fel?” Sau, spus altfel: „dacă nu pot să fac bine, măcar să evit să fac rău.”

Când cineva ne jignește și noi îi răspundem cu „du-te, bă, în Rusia, boule!” (am văzut foarte multe mesaje de acest tip), suntem oare mai buni decât cel care ne-a jignit? Este imposibil să vindecăm societatea dacă nu ne hotărâm, cât mai mulți dintre noi, să readucem logica în dialog sau, cel puțin, să nu răspundem urii cu ură.

La momentul la care scriu acest text nu am citit nimic despre criminalul care l-a ucis pe Charlie Kirk și nici nu vreau să fac presupuneri. Au existat destule asasinate și înainte de apariția rețelelor de socializare și nu vreau să afirm că acestea pot conduce direct la crimă. Dar… gândiți-vă câți oameni mai cunoașteți cu care nu mai puteți sta la aceeași masă pentru o discuție normală, de când a început pandemia în 2020.

Dacă suntem convinși că inteligența și logica sunt de partea noastră, de ce nu le folosim atunci când este nevoie? Mai ales că ele sunt, de multe ori, legate de o empatie ridicată și de un ego ținut în limite sănătoase.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp