Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Atentatele de la Paris, prin ochii unei românce stabilite la Londra

Londra. Orașul este împânzit de beculețe, globuri și zăpada artificială în vitrinele magazinelor. Din fericire, de câteva ore a început să fulguiască ușor. The real thing. Din păcate, nimănui nu-i pasă.

Totul este mercantil. Lumea aleargă înnebunită după cadouri și cumpărături la preț redus, ca într-o competiție mută în care câștiga cel care-și golește cardul mai repede pe cât mai multe plase cu motiv de sărbătoare. 

Oxford Street, una dintre cele mai aglomerate străzi din lume și fieful magazinelor de lux, geme de amalgamul de naționalități. Arabi, libanezi, ruși, norvegieni, suedezi. Români. O mulțime eclectică, dar extrem de profitabilă pentru comercianți. Nimeni nu vine la Londra în noiembrie să viziteze. Ultimele două luni din an pe pământ anglofon sunt echivalentul unui Black Friday continuu. Lumea aleargă cu ochelari de cal la ochi, fără să vadă nimic în jur în afară de idei de cadouri. E un soi de dezumanizare ciudată, în care, cu gândul la cei de acasă, uită de cei care sunt la doi pași de ei, ajungând până la urmă să uite de ei înșiși.

Azi am avut un training pentru evacuare în caz de urgență, după atentatele de la Paris. Compania unde lucrez are o încăpere la subsol, unde teoretic (sper că și practic) ne-am putea adăposti în caz de “bate-n lemn”. Asta după ce închidem ușile, stingem luminile și invităm clienții jos, cu noi. Eventual după ce ne facem și-o cafea, ca să ne relaxam mai bine în asemenea momente de restriște.

în ultimele zile, de câteva ori, pe de o parte din empatie sinceră, pe de altă dintr-un cinismo-pragmatism pe care numai experiența că jurnalist ți-l poate da, ca să testez apele, mi-am exprimat părea de rău francezilor pe care i-am întâlnit. Părea atât de deconectați de tot ce se întâmplă “acasa” încât, pentru un moment, am avut impresia că nu sunt la curent cu ce se întâmplă sau, cel puțin, cu magnitudinea și gravitatea situației. Apoi, într-un moment de sinceritate avut cu propria-mi conștiință, mi-am adus aminte că practic am fost exact în locul lor, cu două săptămâni mai devreme, după incendiul din Colectiv. Da, mi-a părut rău, foarte rău. M-a zguduit să aflu că am cunoscuți acolo, care au trecut prin acel calvar. și am rămas efectiv fără reacție când am auzit de starea în care erau doi foști colegi. Apoi am aflat că unul dintre ei nu mai e...

Dar a două zi mă duceam la muncă. și lucrurile și-au reluat mersul cotidian. Rutina, liniștitoarea rutină. Pentru că oricum nu există o altă variantă. în tumultul zilei, mă mai întorceau la realitate doar condoleanțele și părerile de rău pe care mi le prezentau cei cu care veneau în contact. Oameni din toate colțurile lumii, străini pentru mine, a căror privire compătimitoare îmi aducea aminte de ce se întâmplă acasă. De lucrurile și realitatea de care ar fi trebuit să îmi pese.

Anul trecut, pe vremea asta, eram în Mexic. În nu-mai-știu ce colț de lume vremea făcea ravagii. Viscol, drumuri blocate și zăpada cât să bage spaima și în Yeti. Dar când ești în pantaloni scurți, la 37 de grade, oricât ți s-ar părea logic și uman, ți-e greu să empatizezi. Oare asta ne face mai puțini umani?

Suntem atât de prinși în vacarmul zilnic și în pleiada de lucruri cotidiene pe care trebuie să le bifam, încât uneori prioritățile ne sunt date peste cap. Dar cine stabilește până la urmă prioritățile? Dacă un atac terorist sau un incendiu stupid poate fura atâtea vieți, poate noi ar trebui să fim, până la urmă, în topul propriei noastre liste.

Sau, din contră, să ne pese mai mult de cei din jur

Un lucru e cert: inima cuiva care trăiește departe de casă și de plaiurile natale ar trebui să fie programată să se poată împărți în mai multe locuri, fără să știrbească din liniștea sau sănătatea mentală a posesorului. Din păcate, suntem limitați cu toții la două atrii și doi ventriculi. Din fericire, sufletul este mult mai expansibil.

(Foto Guliver Getty Images)

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Felicitari Loredana !
    Un punct de vedere interesant...si mai ales uman !Pentru ca la capitolul umanitate am ramas mult in urma.......
    • Like 1
  • Nu si eu ! ))
    • Like 1


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult