Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.
Asta mi-a plăcut și am vrut să-i cunosc.
Rafael e de 10 ani plecat din țară. Zice că s-ar întoarce dacă oamenii n-ar fi atât de nervoși acasă. “Uitați-vă la oamenii ăștia de pe aici - îmi zice - cât sunt de relaxați. Când mă duc în România, toți mă claxonează în trafic, nimeni nu mai are răbdare”. Îi spun că e normal ca la schi oamenii să fie relaxați, că sunt în vacanță, dar admit că românii par să aibă în ultima vreme fitilul tot mai scurt.
Observația lui Rafael m-a pus pe gânduri. Ce-l face să ezite să revină în țară nu e lipsa oportunităților de a câștiga bine, ci lipsa calității vieții publice. Şi-mi dau seama încă o dată ce mare așteptare e în societate pentru lideri care să dea încredere și care să unească. Probabil că mulți români plecați la muncă în străinătate s-ar întoarce dacă România ar oferi o altfel de poveste despre ea însăși decât apocalipsele cotidiene care ne dezbină și ne otrăvesc viața.
Altfel, Rafael și Nico nu se plâng nici de viață, nici de străinătate, nici de nimic. Au optimismul ăla de care am avea nevoie mai mult și în țară.
- E grea munca aici? o întreb pe Nico.
- Dacă-i musai nici nu e greu, îmi răspunde cu umorul ei de bănățeancă.
Dacă mergeți la Ischgl, îi găsiți la restaurantul Belvedere de la Idalp.

Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp





Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.