Foto: Jeremias Gonzalez / Zuma Press / Profimedia
Este corect ca vaccinarea să fie obligatorie? Este acceptabil ca un guvernant să promoveze teorii antivacciniste? Este corect ca un medic să refuze să consulte persoanele care aleg să nu se vaccineze? Este corect să producem un pașaport de vaccinare care să permită drepturi de călătorie sporite celor vaccinați? Este corect să se ofere 10% reducere la nota de plată în restaurant numai pentru cei vaccinați? Dacă v-ați pus vreuna dintre aceste întrebări, atunci înseamnă că problematica eticii în vaccinare nu vă este indiferentă. În rândurile următoare vom încerca să oferim o cheie de înțelegere a momentului. Nu un răspuns etic definitiv, deoarece acesta, după cum veți vedea, nu există. Dar de la Washington până la Caransebeș cu toții încercăm să dăm un răspuns corect și mai ales unul etic deciziilor luate.
Să pornim. Momentul apariției vaccinului anti COVID-19 pare că ne-a luat pe nepregătite. După șocul carantinei severe din primăvară a urmat relaxarea de vară când părea că ”valul doi” sau ”10.000 de infectări pe zi” nu vor mai apărea niciodată ca titluri de presă, iar dezvoltarea vaccinului va cădea în uitarea chestiunilor de orgoliu științific. Revenirea în toamnă a furtunii pandemiei cu griparea extensivă a sistemului spitalicesc și blocarea aproape totală a secțiilor de ATI a readus sever în discuție problema vaccinului.
Din fericire savanții și-au făcut datoria și au pus pe masă soluții gata de a fi folosite. Dacă pentru problema logistică extrem de complicată și ea (să creezi condițiile pentru a vaccina în mai puțin de un an undeva la 15-16 milioane de oameni) ne străduim destul de onorabil să găsim o soluție, nu același lucru putem să-l spunem despre aspectele morale asociate acestei acțiuni. Și ne aflăm în pericolul de a rata frumusețe de aranjament logistic al vaccinării pentru motive de natură etică. Cum am ajuns aici?
Îngăduiți să ne dăm în spate câțiva pași, pentru a înțelege mai bine contextul reflectând la diferența dintre public și privat, mai precis dintre bunul public și bunul privat. În principiu un bun se poate defini prin tot ceea ce individul dorește să consume: o bere, o cină la un restaurant, un loc la un spectacol de teatru – sunt cele mai simple bunuri. Consumarea acestor bunuri de către un individ este exclusivă și competitivă. Ce înseamnă asta? ”Exclusiv” înseamnă că ele nu pot fi consumate decât de către o singură persoană (posesorul lor): dacă cineva bea această sticlă de bere atunci această sticlă de bere nu va mai fi disponibilă pentru altcineva – nu pot doi indivizi să consume integral aceeași sticlă de bere. La fel: dacă cineva ocupă locul 2 rândul 4 la un spectacol de teatru, atunci acel loc nu va mai putea fi ocupat de altcineva la același spectacol. Termenul ”competitiv” (derivat de la competiție sau rivalitate) se referă la faptul că indivizii pot competiționa între ei pentru a consuma acel bun (ușor de înțeles dacă ne amintim de fraza ”m-am bătut să obțin biletele astea!”). Aceste bunuri care se consumă exclusiv si competitiv sunt, prin urmare, bunuri private.
Diferit de bunul privat există bunul public. Bun care nu este întotdeauna lesne de conturat. De exemplu iluminatul public sau siguranța militară sunt bunuri publice. Dacă ne referim, de exemplu, la ”siguranța militară” vedem că aceasta se obține prin cheltuirea unor fonduri (evident publice, la care contribuim cu toții) fonduri care vor asigura existența la nevoie a unei armate instruite și dotate adecvat astfel încât să se asigure că populația deservită este apărată militar. Chiar dacă nu este tangibilă ca o sticlă de bere, ”siguranța militară” este un bun public. Este un bun pentru că este consumat permanent: România oferă tuturor cetățenilor săi acest bun intangibil, iar aceștia îl consumă construindu-și viețile fără a se preocupa asupra unei posibile agresiuni militare asupra locuinței lor sau a celor dragi. Dacă luăm acum exemplul Siriei, vom vedea că aceasta nu poate oferi actual acest bun public motiv pentru care cetățenii sirieni părăsesc această țară. Siguranța militară este, deci, un bun public. Diferența bunului public față de bunul privat vine din felul în care acesta se consumă: indivizii consumă bunurile publice non-exclusiv – dacă eu consum siguranță militară pentru că trăiesc în România asta nu face ca altcineva care trăiește tot în România să nu mai poată consuma (deci să nu mai poată beneficia de) aceeași siguranță militară. De asemenea consumarea bunului public se face non-competitiv – toți beneficiem de el și nu putem face în așa fel încât să luăm o ”porție” mai mare pentru noi înșine și să lăsăm pe altul cu una mai mică.
În ce măsură intervine societatea în modul de producere și consum al acestor bunuri? Producerea bunurilor private este, de la caz la caz, reglementată: în cazul unei sticle de bere există un cadru legal destul de strict ce reglementează producția alcoolului. Cât privește consumul, deși teoretic asupra bunului privat, al meu, am toate drepturile din lume (iar teoretic societatea nu are nici un cuvânt de spus) totuși lucrurile nu stau chiar așa. O sticlă de bere poate fi a mea în România, în SUA sau într-o țară musulmană. In România pot bea această sticlă de bere fie acasă fie în public fără probleme, în SUA o pot bea acasă dar nu și pe stradă pentru că legea nu-mi permite deși morala locală acceptă acest lucru dacă învelesc sticla într-o pungă și nu mă expun. Intr-o țară musulmană nu o pot bea legal nici acasă și cu atât mai puțin pe stradă – este interzis de lege dar și de morala locală exprimată prin credința religioasă. Observăm că legalitatea și moralitatea consumării acestui bun privat diferă de la o societate la alta; mai mult, nu există o legătură între restricționarea libertății mele de a consuma un bun privat, al meu, și nivelul democratic al societății.
Pentru bunurile publice situația este similară. Siguranța militară este produsă prin efortul societății care folosește resurse umane (militari) și materiale (armament) pentru a o produce. Siguranța militară a unei țări poate fi compromisă, mai mult sau mai puțin, prin acțiunile unui singur individ – de aceea libertățile individuale pot fi restricționate pentru a prezerva acest bun public. Din acest motiv se interzice folosirea de drone în apropierea obiectivelor militare, anumite frecvențe radio rezervate armatei nu pot fi folosite de publicul larg sau este interzis fotografiatul în anumite zone. Iată cum, atât în ceea ce privește bunurile private cât și cele publice există un echilibru între drepturile și libertățile individului, voința societății (exprimată prin prevederile legale) și perceptele morale.
Dar vaccinarea? Vaccinarea ca acțiune va produce două bunuri: un bun privat – siguranța medicală personală (a celui vaccinat) și un bun public – siguranța medicală publică (a societății). Siguranța medicală în cazul vaccinării anti-COVID-19 se referă la protecția față de infecția cu acest virus. Atunci când mă vaccinez obțin acest bun privat (”siguranța medicală”) pentru mine. Acest bun îl folosesc cum doresc: pot, de exemplu, să îmi fac planuri de concediu altfel dacă știu că sunt vaccinat decât dacă știu că nu sunt. Acest bun este numai al meu si îl consum numai eu. Dar, cum spuneam, prin vaccinare apare și un bun public: siguranța medicală publică (a societății, respectiv, protecția societății față de infectarea cu acest virus). La fel ca și siguranța militară, siguranța medicală publică este obținută de către societate cu un anumit cost (costul campaniei de vaccinare) și oferă beneficii tuturor membrilor ei. Calitatea siguranței medicale publice ține de calitatea vaccinării (procentajul indivizilor care se vaccinează) și calitatea vaccinului (cât de bine protejează acest vaccin). Consumul siguranțe medicale publice se face permanent (în orice moment beneficiem de faptul că societatea este mai sigură din punct de vedere medical și riscul de a ne infecta este mai mic) este non-exclusiv (nu există vreun membru al societății care să beneficieze exclusiv de faptul că ceilalți se vaccinează) și non-competitiv (faptul ca un membru al societății este mai în siguranță atunci când ceilalți se vaccinează nu face ca alt membru al societății să nu fie în exact aceeași poziție de siguranță).
În ce măsură mai intervine societatea în modul de producere și consum al acestor bunuri legate de vaccinare? Aici vedem că se concentrează mai toate întrebările menționate la începutul materialului. Deocamdată vedem în special eforturile societății de a produce aceste bunuri – campaniile de vaccinare care, și la noi și în SUA, Franța, China sau în orice altă țară, țintesc producerea acestor bunuri. Peste tot accentul este pus pe bunul public (vaccinarea ca mod de a produce siguranță medicală publică). Acest lucru este de înțeles – societatea este interesată în primul rând de propria supraviețuire. Dar, asemenea siguranței militare, siguranța medicală publică poate fi compromisă prin acțiunile individului (și dacă vorbim de vaccinare atunci este limpede că lipsa vaccinării unui individ scade nivelul siguranței medicale publice, pe măsură ce numărul celor ce aleg să nu se vaccineze crește și siguranța medicală publică va diminua corespunzător).
Avem fiecare dintre noi dreptul moral să promovăm creșterea siguranței medicale publice? Fără îndoială că da: cu toții dorim să trăim într-o societate mai sigură și nu într-una mai puțin sigură. Pe măsură ce acest lucru va fi acceptat de un număr din ce în ce mai mare de indivizi vom putea vorbi despre o decizie a societății de a se implica în această promovare. Poate face societatea această promovare fără a restrânge drepturile și libertățile individului? Din păcate nu poate și, pentru cei ce au urmărit cele expuse mai sus, este clar că în nenumărate cazuri societățile își protejează bunurile publice chiar cu prețul restrângerii unora din drepturile și libertățile indivizilor. Un exemplu și din lumea vaccinărilor. Să privim vaccinarea anti hepatită A și B în SUA. Indivizii au libertatea de a nu se vaccina dar, vaccinarea anti hepatita B este obligatorie pentru cei ce vor să meargă la școală. In 47 de state din SUA. In același timp vaccinarea anti hepatită A este obligatorie numai în 19 din cele 50 de state. Dar sunt permise și excepții de la aceste obligații – excepțiile pot fi religioase (cazul a 47 de state) sau filozofice (în alte 18 state). Această situație mozaicată existentă într-o țară pentru care respectarea principiilor democratice nu poate fi pusă la îndoială și pentru care nu putem presupune o variație amplă a reperelor etice ne arată cât de dificil este de abordat subiectul vaccinării la nivel de societate.
Cum spuneam, acest material nu își propune să indice soluții de necontestat la situația vaccinării. Ci să clarifice întrucâtva modul cum această problemă își poate găsi o rezolvare etică. Deocamdată decizia politică pare să fie în favoarea drepturilor individuale (individul poate refuza vaccinarea) trecând pe locul doi interesul public (asigurarea siguranței medicale publice). In ce măsură acest lucru este acceptabil poate fi judecat prin prisma celor de mai sus deși fiecare dintre noi are propria părere. Au apărut însă, din ce în ce mai abrupt exprimate, poziții de sprijinire a siguranței medicale publice în contextul pandemiei COVID-19 chiar cu prețul reducerii libertăților individului. Am văzut că așa ceva se întâmplă obișnuit chiar și în țări cu democrații consolidate. Este foarte posibil ca și noi să ne aflăm în curând în fața imposibilității de a ignora această tendință a societăți. In acel moment va trebui să fim pregătiți și pentru o altă abordare a libertăților individului față de vaccinare. Iar consecințele acestei abordări se vor extinde și dincolo de situația actuală.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
- facem un plan de la inceput pana la sfarsit cu cine ar trebui sa se vaccineze
- sa aducem suficiente vaccinuri si sa fim in stare sa deschidem centre de vaccinare
- sa vaccinam pe cine trebuie si nu pile-cunostiinte-relatii!!!!!!!!!!
- daca ai avut COVID in ultimele 2-3 luni nu ai nevoie acum de un vaccin (vezi dl. Barna) decat daca nu ai anticorpii, altfel faci vaccinul degeaba
Toata saptamana am incercat sa programez persoane peste 65 de ani cu cancere si alte comorbiditati si bineinteles ca nu sunt locuri decat
la mama dracului la sute de km.
De aceea pana cand vom sta pe munti de vaccinuri care expira, toti pro-vaccinisti va rog sa va pastrati pleodariile pentru voi cand va uitati in oglinda.
2. Care epidemie SARS Cov pe vremea lui Obama? Poate gripa AH1N1 așa zisa gripă porcină. Nu știu exact despre ce vorbiți.
3. "Vaccinul creaza imunitate celui care-l primeste,deci devine “ bun privat”,faci vaccinul pentru propria sanatate si nu pentru altul.In cazul asta,ce te mai intereseaza daca alrul se vaccineaza sau nu?". Păi nu mă interesează. Dar mă interesează ca societății să-i fie bine, că nu trăiesc în pădure. Până acum ne jeluiam că vai, economia, n-o să avem ce mânca, rămânem șomeri, vai școala.Acum brusc nu mai contează. Dacă vrem să mergem cât de cât înainte, ar trebui ca peste 70% să fie imuni, într-un fel sau altul. Am o veste pentru dvs: țara care cică "s-a scos" cu imunitate naturală este Belgia. S-a ajuns la 14% in populația generală și 20% in aglomerările urbane. Până la 70% mai este ceva.
Vaccinat dar șomer ori muritor de foame, asta da perspectivă.
4. O, da. Să dăm piept cu virusul. Ce frumos sună! Sunt curajos și frumos. Cu tactica asta a ajuns Italia în situația în care a ajuns în primăvară, între 23 februarie și 7 martie au zburdat liberi și fericiți până a venit scadența. Dacă dăm toți piept cu virusul ajung spitalele supraaglomerate și mori cu zile din chestii banale. Fiindcă nici o țară nu are atâtea spitale cât să facă față. Spitalele sunt proiectate pentru un anumit număr de oameni care la un moment dat au nevoie. Păi erau bătrâni ori bolnavi. Așa, și? Sunt cetățeni de mâna a doua, n-au aceleași drepturi ca și ceilalți, n-au plătit o viață asigurari? Acum vă plangeți că ați putea fi discriminați. Dar ăia care au murit ca și câinii înainte să poată fi ajutați cum s-or fi simțit? Și asta fiindcă unii n-au văzut pericolul și i-au dat înainte cu "libertatea". Eu m-aș fi simțit trădată de propria țară căreia i-am plătit din greu și acum mă lasă să crap.
5. Poate va fi în felul următor: care-i vaccinat are liber iar ceilalți vor trebui să facă teste una într-una. Mi se pare de bun simț.
Și nu în ultimul rând, dacă tot nu vă pasă de unii care ar muri înainte de vreme de covid, de ce le-ar păsa pro-vaccinistilor și vaccinaților de cei anti? Dacă-i libertate, avem toți dreptul la ea și nu numai unii. Dreptate și libertate să fie, dar numai pentru căței?...
Cu/de covid e o singură problemă: cât mai trăia persoana fără covid. Și probabil mai trăia. Și dacă virusul, agravându-i bolile, îl trimite în groapă, deși fără mai trăia, dvs spuneți "cu" ? Pai atunci să fie și o clasificare: ești 10% bolnav, mori de, la peste 40% cu?... :)))
Păi se pare că știți ceva medicină, poate ne spuneți dvs cum e cu (,) cauza morții și cum se pune diagnosticul.
Conform ultimelor studii imunitatea după vaccin e mai puternică după vaccin.
Nu mă deranjează că unii sunt anti, cu argumente se poate discuta. Mă miră numai cum se cred unii posesorii adevărului absolut și atunci discuția nu prea mai are rost fiindcă argumentele nu funcționează, ei oricum știu totul foarte sigur. :))
Nu sunt pentru vaccinarea obligatorie dar problemele pentru cei ce nu vor vrea sunt inerente și statele/instituțiile vor fi forțate să le rezolve. Cei care se vaccinează își asumă și ei un risc, îmi pare destul de echitabil.
Țin să vă mulțumesc, m-ați ajutat să-mi clarific unele aspecte.
Iarasi nu vad de ce trebuie un doctor sa-si puna viata si familia in pericol pentru tot felul de neghiobi care aleg sa asculte dupa madam Sosoaca ( sau asemenea) . Cred ca ar trebui infiintata o clinica pentru nevaccinisti si cu doctori nevaccinisti sa aiba grija unii de altii , totul in cuantumul numarului de pacienti si proportional cu contributia lor de sanatate. S-ar rezolva problema imediat .