Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Avertisment pentru generația activă: sistemul de pensii „nu va putea rezista” dacă se continuă politica pensiilor speciale votate în Parlament

Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, crede că pentru a avea un sistem de pensii sustenabil, statul român trebuie să renunțe la pensiile speciale. „Dacă politica ar continua în modul în care a fost în Parlament anul acesta, într-adevăr apare un dubiu că sistemul va putea rezista”, a declarat ministrul Muncii pentru Republica.ro

Ce se va întâmpla cu generația activă astăzi? Poate fi sigură că peste 30 de ani își va lua pensia?

Primul mesaj este că Guvernul, în întregul an pe care l-a avut la dispoziție, s-a asigurat că există resurse pentru sistemul de pensii. Sistemul de pensii este robust și rezistă. Este adevărat, în fiecare planificare bugetară care se face de acum încolo, o să avem ceva de genul: resurse colectate din contribuții, două treimi din bugetul de pensii, și o treime care se face prin transfer de la bugetul de stat. Deci suntem cu o treime din bugetul de pensii deficitari. Avem în jur de 18 miliarde de lei deficit la sistemul de pensii.

Cu acest deficit mai rezistă totuși sistemul?

Da. Părerea mea este că la modul în care au fost ținute finanțele publice în acest an, de exemplu, nu există dubii, nu avem o problemă iminentă de prăbușire. Dar ceea ce este foarte clar este că tendința care s-a imprimat în această perioadă și anume de a avea un comportament de tipul segregat, în care fiecare grup social își urmărește propriul interes și își securizează propria pensie într-un mod necontributiv, nu poate să ducă la un sistem sustenabil. Deci dacă în legătură cu demografia încă mai avem o dezbatere, să vedem la ce duce noua politică de indemnizații pentru creșterea copilului, să vedem dacă putem curba cumva natalitatea, să vedem dacă putem atrage înapoi o parte din diaspora, pe partea legată de segregarea sistemului de pensii pe principii non-contributive, aici nu ai opțiuni, trebuie să te întorci înapoi pe partea de sistem contributiv. Pensiile speciale, pensiile de servicii, pensionarea anticipată pentru anumite categorii sunt lucruri care reprezintă derogări de la normă. Dacă politica ar continua în modul în care a fost în Parlament anul acesta, într-adevăr apare un dubiu că sistemul va putea rezista. Din punctul meu de vedere, însă, anul acesta a fost un an special, a fost un an electoral, în anii electorali se dau întotdeauna o grămadă de lucruri, după care așteptarea este că guvernele care vin la începutul mandatelor încearcă să facă lucruri pentru ca sistemul să-și revină.

Sunt voci care vorbesc despre naționalizarea sistemului de pensii.

Dacă îmi cereți opinia, este o mare prostie, mai ales dacă ai face naționalizarea sistemului de pensii pentru a încerca să acoperi găuri create de măsurile acestea discreționare. Nu există niciun fel de justificare, asta este o măsură pe care o iei o dată și atât. Nu ajută mai la nimic. Din punctul meu de vedere, noi ar trebui să mergem în continuare pe sistemul de trei piloni, să vedem cum putem încuraja partea de asigurări pur private și să vedem ce se poate face pe pilonul III. Iar în ceea ce privește pilonul II, nu ar trebui să aruncăm astfel de suspiciuni, pentru că nimeni nu o să mai investească în pilonul II din sectorul privat dacă planează acest tip de incertitudini cu privire la naționalizare. Mie mi se pare extrem de periculos să încerci să consolidezi sistemul de pensii, cu pilonii săi, și, în același timp, să ai astfel de opinii aruncate în spațiul public. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cri check icon
    Dl. Ministru afirma ca "fiecare grup social își urmărește propriul interes și își securizează propria pensie într-un mod necontributiv".
    Insa din cate stiu eu, doar "grupul social" al angajatilor Institutiilor de forta ale Statului a reusit acest lucru, cu complicitatea binevoitoare a Parlamentului si a politicienilor. Mai mult, magistratii se pensioneaza la 50-55 de ani, cu 80% din ultimul salariu, in timp ce bugetarii de rand trebuie sa se multumeasca cu un procent meschin din asa-zisul "punct de pensie".
    Cat timp in sistemul bugetar se vor mentine discriminarile financiare grosolane in favoarea salariillor si pensiilor din Institutiile de forta ale Statului, orice discutie care ocoleste acest lucru dar clameaza insuficienta resurselor, mi se pare ipocrita.
    Poate sa inventeze Statul roman nu doar pilonul 2 si 3 de pensii, ci si pilonul 100 sau alte smecherii financiare de acest tip, dar problema echitatii si corectitudinii pensiilor si salariilor bugetare va ramane tot nesolutionata.
    Cat timp se va mentine discriminarea ticaloasa a bugetarilor "de rand" in favoarea bugetarilor "de lux" ( putini, dar care detin catusa sau arestul sau epoletii ), cetatenii nu vor putea constata care sunt beneficiile unui Stat civil si democratic.
    Avand la dispozitie Institutiile represive ai caror angajati, excelent platiti si privilegiati fata de restul bugetarilor, nu au nicio raspundere personala si penala pentru activitatea lor, Statul roman va continua sa isi abuzeze cetatenii si sa incalce drepturilor omului.
    Atat Parlamentul cat si societatea civila au devenit admiratorii si sustinatorii devotati ai procurorilor; ca o consecinta directa, protectia drepturilor si libertatilor individuale, desi consfintite in Constitutie, nu mai prezinta nicio importanata pentru guvernanti.
    Putinii politicieni care indraznesc sa semnaleze aceste pericole la adresa democratiei sunt considerati "dusmanii luptei anticoruptie" si sunt infierati cu manie proletara de majoritatea presei si a societatii civile.
    Actuala grila bugetara a pensiilor si salariilor nu face decat sa confirme preponderanta Statului atotputernic, birocratic si politienesc in raport cu cetatenii "de rand".
    Sa nu ne facem iluzii: viitoarea Lege a salarizarii bugetarilor va consolida suplimentar existenta un Stat puternic, avand cizma vopsita "democratic'', insa asezata temeinic pe gatul cetateanului obisnuit.
    Privilegiile, salariile si pensiile "bugetarilor de lux " se vor perpetua si vor creste, iar Parlamentul si societatea civila vor aplauda cu entuziasm continuarea in forta ( si excelent platita ) a luptei anti-coruptie.
    • Like 0
  • Problema e mai complicată de atât. Pe lânga faptul că în umătoarele decenii un număr mic de cetățeni activi vor trebui să susțină un număr triplu de pensionari, ceea ce în sine este nesustenabil, situația va fi înrăutățită și de criza locurilor de muncă ce va să vină împreună cu dezvoltarea tehnologiilor bazate pe inteligență artificială.

    Practic întregul sistem socio-politico-economic va trebui regândit din temelii. Din păcate calea nu e chiar clară, dar oricum va fi, va fi cu zdruncinături...
    • Like 0
  • check icon
    Pînă la urmă, problema pensiilor este, implicit, problema sporului natural, deci problema demografică. Ea a fost evitată, în general, din cauza conotațiilor de tip extremist (fascist, nazist, xenofob, rasial etc.), ea devine însă cît se poate de serioasă, mai ales în Europa, multe țări avînd, de fapt, spor natural negativ. În cazul României, se adaugă un număr masiv de emigranți. Știm cauzele, trebuie să căutăm acum rezolvările. Acestea presupun scenarii pe termen mediu și lung, nu tentația îmbogățirii peste noapte a unor șmecheri de cartier. Problema e complexă. Succesul, fie și la limită, pro Brexit și victoria lui Trump, ambele avînd în fundal chestiunea imigranților, a străinilor, a „celor răi care ne corup” arată că problema a devenit serioasă, deși mascată sub lozinci de tip „America great again” or ”UK back to the British”.
    • Like 0
  • Subscriu comentariilor anterioare, nu cateva mii de pensii speciale afecteaza sistemul de pensii, sistemul de pensii este afectat de faptul ca celor care au acum 30 de ani, peste 60 de ani, nu va avea cine fizic sa le plateasca pensia, asta daca nu importam alte populatii tinere care sa faca asta sau daca nu mai creeam o generatie de decretei
    • Like 0
  • Draga Raluca! Sistemul de pensii nu o sa reziste chiar daca nu se mai dau pensii speciale iar motivul este simplu: declinul demografic cu implicatii directe asupra fortei de munca active si exodul catre vest. El nu ar rezista nici azi. E muribund si este sustinut de cresterea datoriei publice si o sa supravietuiasca cat timp ne mai putem imprumuta la nivel de tara. Da o sa ajungem rapid in situatia grecilor, daca dupa alegerile din decembrie si la cele viitoare, nu se schimba nimic de substanta la nivelul clasei politice. Cam asta e!
    • Like 0
  • check icon
    Este o prezentare falsa, trunchiata si tendentioasa. Nesustenabilitatea sistemului public de pensii nu se datoreaza celor cateva sute de beneficiari ai pensiilor speciale ci faptului ca in tara asta sunt cateva milioane de putori care nu muncesc si traiesc din ajutoare si scaderii natalitatii.
    • Like 1
    • @
      Valentin check icon
      Foarte adevărat.
      • Like 0
  • Ionel check icon
    Da, subiectul dvs este la zi. Din pacate nu am auzit niciun partid sa prezinte politica sa in domeniul pensiilor. Ar fi interesant cum este abordata/aplicata aceasta politica din punct de vedere legal in Germania, Franta, Italia...Spania. Ce inseamna pensii speciale ? Sunt pensiile magistratilor sau militarilor speciale !? Care este formula de calcul pentru acestia in tarile enumerate. Adica, sa comparam mere cu mere si pere cu pere. Acum, daca auzi de pensii de 41 000 de lei sau 24 000 de lei a unui magistrat pensionat recent la 51 de ani, sigur ca iti pui mari semne de intrebare. Parerea mea este ca pensii in sistemul public din Romania mai mari de 7 000/8 000 de lei reprezinta o sfidare pentru cei 3,8 milioane care au 900 de lei...si chiar pentru cei 1,2 milioane de salariati din sistemul de stat. Pe contributivitate daca ai 5 puncte lunar timp de 35 de ani, ceea ce este imposibil, ai 5 x 871 lei = 4 335 brut !!! .In sistemul privat nu comentez, contributivitatea nu poate fi pusa la indoiala, asa cum nici Curtea CONSTITUTIONALA nu a aprobat in 2010 scaderea pensiilor contributive cu 15 %. De sistemul CEP-urilor implementat in tari din America de Sud ati auzit ? In acest sistem statul dispare din peisajul pensiilor, exceptie armata si politia (dar sunt pareri ca si ei ar fi mai castigati in acest sistem). Cu alte cuvinte nu mai poate veni niciun partid inainte de alegeri sa spuna ca indexeaza pensiile cu.....Va dat seama ce inseamna o indexare cu 5 % a 41 000 de lei !!???
    • Like 0
    • @ Ionel
      check icon
      Exact. Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale, ci pensii de serviciu. Militarii au numeroase restrictii intreaga viata profesionala, e firesc sa fie beneficiari ai unei formule aparte de calcul a pensiei, asa e pretutindeni.
      Iar pensiile speciale, cele pentru parlamentari, primari si magistrati sunt cateva mii in toata tara, nu din cauza lor sucomba sistemul.
      Da, exista o problema de sustenabilitate, dar ea se datoreaza scaderii natalitatii, imbatranirii populatiei si tolerarii unui numar de milioane de paraziti sociali.
      • Like 0
  • Valentin check icon
    De o Europă îmbătrânită se vorbea încă din anii 70. E o realitate, pensiile speciale nu sunt singura problemă.
    • Like 0
    • @ Valentin
      check icon
      Pensiile speciale sînt și ele o problemă, deoarece sînt recompense NEMERITATE, adesea unor nemernici care nu au avut alt țel decît să distrugă România.
      • Like 1
    • @
      Valentin check icon
      Sunt o problemă morală, mai puţin economică. Necazul e că de multe ori corupţia e scoasă în faţă pentru a masca gafele economice. Ni se spune: "Iată de ce nu merge bine, pentru că ăia fac cutare şi cutare!" E o formă de manipulare. Nu spune că e incorectă, nu spun că cel care o practică n-are dreptate, însă devine o minciună când susţii că aceasta e SINGURA cauză. Nu, pensiile speciale nu sunt SINGURA cauză. Sunt o cauză importantă, dar nu singura.

      • Like 0
    • @ Valentin
      check icon
      De acord, dar problema rămîne și nu este numai morală, este de dreptate socială. Pînă acum, România ar fi trebuit să facă multe reforme, una dintre acestea era reforma sistemului de pensii: statul acordă o pensie minimă sau între niște limite rezonabile, cine vrea mai mult își face asigurare de viață cu pensie, cum mi-am făcut și eu de mult. Mor într-un accident, familia primește o sumă de bani, apuc pensia, iau banii sau aleg pensie suplimentară. E relativ simplu. Același lucru despre asigurările de sănătate. Și acolo, trebuia să se treacă la un sistem paralel de asigurări private: plătești cît ești sănătos și valid, firma de asigurări plătește, dacă e cazul, cînd ești bolnav. De ce nu s-au făcut aceste reforme și altele? Deoarece un sistem incomplet, ambiguu, unde statul administrează sume imense de bani este și loc de șmecherii, subterfugii, corupție... E simplu.
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult