Banca Națională nu poate falsifica ROBOR-ul nici chiar dacă ar vrea

(Foto Guliver/Getty Images)

La începutul săptămânii trecute, în ședința Comisiei Economice a Senatului, ar fi trebuit să fie dezbătut și aprobat prin vot raportul rezultat în urma anchetei privind ROBOR-ul. Cum n-a fost întrunit cvorumul, ședința s-a amânat. Președintele comisiei, senatorul Daniel Zamfir, n-a mai avut însă răbdare și s-a antepronunțat. A acordat un interviu unui site de știri, urmat de o intervenție telefonică la un post TV, prin care și-a făcut publică propria versiune. Și anume, că ROBOR-ul ar fi un indice falsificat.

Un milion de rate umflate prin înșelăciune?

Reținem: timp de aproape nouă ani, din iulie 2010 și până astăzi, lună de lună, un milion de familii cu credite luate de la bănci ar fi plătit, în contul datoriei, mai mult decât ar fi fost corect (și legal) să plătească. Și asta pentru că BNR ar fi trucat ROBOR-ul. Se nasc, de aici, două întrebări ce nu pot fi ocolite. Prima: care ar putea fi, concret, cerința legală încălcată? A doua: în procesul creditării, din 2010 și până azi, au apărut situații, date ori chiar probe în stare să pună în evidență încălcări ale legii? Fără răspunsurile exacte la aceste două întrebări, date cu legea în față și în temeiul unor analize aprofundate, învinuirile aduse Băncii Naționale rămân irelevante. Voi detalia.

1) Din iulie 2010, când a fost adoptată OUG nr. 50, și până în prezent, mai exact până în ziua de 2 mai a.c., când vor intra în vigoare modificările aduse OUG 114/2018, prin OUG 19/2019, dobânzile la credite, cele variabile, sunt calculate prin adunarea ROBOR-ului cu marja băncii. Această formulă a fost, este și va fi, până la 2 mai, cea legală. Fiind stabilită în 2010, prin OUG. Cum formula este restrictivă, fiind aplicată numai creditelor cu dobândă variabilă, este obligatoriu să apelăm la statistici. Direcția de Statistică din BNR adună frecvent informații, Direcția Stabilitate le prelucrează. Și ce vedem? Că din 2010 și până în prezent, creditele imobiliare cu dobândă variabilă (cele a căror formulă de calcul cuprind ROBOR-ul) nu depășesc 425.000. La care se mai adaugă în jur de 70.000 de credite de consum cu opțiuni pentru dobânzi variabile. În total: 500.000. Și atunci, nu un milion, ci numai o jumătate de milion de rate la credite ar putea fi falsificate… dacă ROBOR-ul ar fi trucat. Dar nu este! 

Să analizăm acum, sub aspect literar și logic, articolul 37, lit. a) din OUG 50/2010. Citez: “Dobânda va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referinţă a BNR, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului.” Textul, care este confuz, se cere descifrat. Liniile oblice înlocuiesc conjuncția sau. Așadar, citim: EURIBOR sau ROBOR sau LIBOR sau rata dobânzii de referință a BNR. Ceea ce înseamnă că, pentru creditele în lei, ROBOR-ul este doar o variantă… alternativa fiind rata de politică monetară.

Cine face opțiunea? Legea nu spune. Așa că au ales băncile, de comun acord cu ARB. Decizia a fost: ROBOR-ul și nu dobânda de politică monetară a BNR! Dar care ROBOR? Pentru că sunt opt tipuri de ROBOR, pentru opt scadențe, de la o zi la 12 luni. Alegerea s-a făcut, în acest caz, de către bănci, de comun acord cu consumatorii de credite. În unele contracte opțiunea a fost pentru scadența la o săptămână, în altele pentru o lună, trei sau șase luni. Cele mai multe preferințe fiind pentru scadența la trei luni. Din acest motiv, în comentariul de față, voi folosi pentru exemplificări ROBOR-ul cu scadență la trei luni.

2) Faptul că a fost preferat ROBOR-ul, înaintea dobânzii de politică monetară, exprimă o alegere înțeleaptă. Care a fost argumentul? Privind în trecut, pentru a judeca întâmplări de acum nouă ani, memoria îți poate juca feste. Am găsit însă, între documentele personale, câteva notații din 2010, făcute în pregătirea unei intervenții televizate. Ideea era că alegerea, ce ar fi fost perfect legală, de a se renunța la ROBOR în favoarea dobânzii-cheie a BNR, ar fi fost de-a dreptul dramatică. Fiindcă Banca Națională, când urcă ori coboară dobânda de politică monetară, se uită întâi la cerințele legităților economice obiective. Și, în egală măsură, se uită la ce i se cere în legile țării. Iar legile țării o obligă să judece doar rațional, din perspectiva obiectivului său fundamental – stabilitatea prețurilor. Și a unui obiectiv ce își subsumează toate atribuțiile BNR – stabilitatea financiară. A fost, deci, corectă preferința băncilor, împreună cu ARB, de a alege prima variantă: ROBOR-ul.

Sus ROBOR-ul, jos ROBOR-ul!

Piața noastră monetară, ce își luase avânt pe la jumătatea anilor 1990, avea nevoie de un indice sintetic de performanță: o mărime variabilă, care să surprindă modificările intervenite la un moment dat în împrumuturile între bănci. Mai exact, să ofere date statistice relevante pentru interpretarea corectă a dobânzilor și pentru o mai bună înțelegere a lor. Așa a apărut ROBOR-ul, care a învățat, treptat, să exprime notele distincte ale pieței monetare, schimbătoare în timp, și să măsoare cu un compas de opt scadențe, de la o zi la un an, costul plasamentelor pe piața monetară.

Vreo 15 ani, ROBOR-ul și-a văzut de treaba lui, aceea de indicator al pieței monetare, fără nicio legătură cu creditarea și cu ratele lunare ale populației datoare la bănci. Asta până în 2010, când Guvernul, prin OUG 50, a modificat formula de calcul a împrumuturilor cu dobânzi variabile. Și a introdus ROBOR-ul în calculul dobânzilor variabile. Atunci, în iulie 2010, ROBOR-ul la 3 luni se înscria între cotații de 6,70 și 7,16 la sută. Fiind considerate valori optime. La sfârșitul anului 2018, când cotațiile ROBOR-ului cu scadență la trei luni au plecat de la 3,11 la sută în 3 decembrie și au ajuns la 3,02 la sută cu o zi înaintea Anului Nou, aceste valori au fost socotite sufocante. În cele din urmă, prin OUG 19/2019, prin care a fost modificată OUG 114/2014, legea a stipulat despărțirea ROBOR-ului de credite. ROBOR-ul a redevenit ce a fost: un indicator al pieței monetare și atât.

Cu ce a fost înlocuit? De fapt, cu ce va fi înlocuit de la 2 mai? Găsim răspunsul tot în OUG 50/2010, în art. 37, așa cum a fost modificat prin OUG 19/2019. Litera a) prevede: “Pentru creditele acordate în valută, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/LIBOR la o anumită perioadă, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului;” În plus, a fost introdusă litera1 cu prevederi pentru creditele în lei. Citez: “Dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referinţă pentru credite acordate în lei cu dobândă variabilă se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Băncii Naţionale a României şi reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa interbancară. Indicele de referinţă se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor; 

BNR face doar politică monetară!

ROBOR-ul a ieșit din viața creditelor, își vede acum de ale lui, dar Raportul Comisiei Economice a Senatului îl menține, încă, legat de ratele din contractele cu dobânzi variabile. Din informațiile pe care le-am adunat, cele mai multe publice, am dedus că poate cel mai important moment al anchetei în cauză – cel marcat de prezența în Comisia Economică, timp de trei ore, a membrilor Consiliului de Administrație al BNR – este inexplicabil ignorat. Cel puțin în dezbaterile publice este trecut sub totală tăcere.

Ce era de reținut, cu deosebire, din susținerile membrilor CA al BNR? Că Banca Națională, ori de câte ori intervine în piața valutară sau în piața interbancară, face politică monetară. Face, de fapt, ceea ce LEGEA o obligă să facă: să se interfereze în funcționarea mecanismelor pieței ori de câte ori constată vicii. Cert este că – restrângând analiza la subiectul în discuție – în piața monetară orice cotaţie afișată de o bancă, şi orice depozit atras la o dobândă mai mare decât cea normală, e citită de toți ceilalţi operatori, care văd pe ecran și cotaţiile, și tranzacțiile. În momentul în care, de exemplu, o bancă va cota peste Lombard (rata dobânzii pentru facilitatea de creditare a BNR) ceilalţi operatori văd şi vor presupune că “rebela” are o problemă de lichiditate. În momentul acela banca respectivă ar putea fi atacată speculativ. Așa că Banca Națională intervine ca s-o readucă în realitate. Asta s-a întâmplat și în 2008, moment de la care a plecat investigația din Comisia Economică a Senatului. De asta a intervenit, atunci, supravegherea BNR. Dacă, în ancheta din Comisia Economică, momentul 2008, care nu avea nicio legătură cu raportul ROBOR-credite, a ocupat cam trei sferturi din investigație, motivul a fost unul singur: să probeze că BNR a intervenit atunci și că, deci, e posibilă manipularea ROBOR-ului. Dar BNR, și atunci, și în toți anii ce au urmat a intervenit pentru a coborî ROBOR-ul, nu pentru a-l urca. 

Cine-i dă Băncii Naționale dreptul să intervină? Legea!

Există un articol în OUG 99/2006 (articolul 229, indice 1, litera d) care prevede că, în caz de periclitare a credibilităţii şi/sau a viabilităţii instituţiei de credit, prin administrare necorespunzătoare, BNR trebuie să se implice în vederea îndreptării lucrurilor. De altfel, Banca Națională operează în piața monetară zi de zi, între mecanismele de intervenție un rol important avându-l coridorul cu cele trei niveluri ale dobânzii-cheie.

În centrul coridorului e dobânda de politica monetară, care în mai 2018 a urcat până la 2,50 la sută, în contrapondere la șocurile inflaționiste din octombrie 2017-mai 2018. În partea de jos a coridorului, dobânda pentru facilitatea de depozit, de 1,50 la sută (2,50 minus un punct procentual), este plătită de BNR pentru depozitele deschise de băncile care n-au reușit să-și plaseze la alte bănci din sistem lichiditatea excedentară. În partea de sus, dobânda la facilitatea de creditare (Lombard) se aplică creditelor pe care BNR le acordă băncilor, în regim de urgență. Nivelul acestei dobânzi, de 3,50 la sută, este calculat prin adăugarea unui punct procentual dobânzii-cheie, de 2,50 la sută.

Dacă o bancă, în căutare de bani (lei) nu-i găsește pe piața monetară, cu o dobândă mai mică de 3,50… vine la BNR, garantează cu titluri de stat și ia credit. Această dobândă (acum de 3,50) joacă și rol de prag de sus pentru cotațiile ROBOR! În van va cota o bancă peste 3,50%... pentru că nu-i “va cumpăra” nicio bancă banii scumpi, fiindcă poate să vină la BNR și să împrumute cu 3,50 la sută. Dacă, bineînțeles, banca se înscrie într-un climat de normalitate. Pentru că sunt cazuri în care unele bănci cad în capcană și se împrumută peste 3,50 la sută. Din acest motiv vedeți uneori, în tabloul cotaților, rate de 3,55 sau chiar de 3,60. 

Prețul afișat și prețul efectiv

De ce se împrumută o bancă pentru o zi ori două? Motivul e cursul firesc al activității dintr-o zi bancară obișnuită. Și niciodată o bancă, atunci când se împrumută de pe o zi pe alta, nu are cum să fie victimă sigură a lăcomiei altor bănci, gata s-o taxeze cu o dobândă fixată după bunul ei plac. Și nici a trucajelor făcute de BNR, dacă ar exista așa ceva. Cele mai multe tranzacții se fac la o zi, la două zile ori la o săptămână. De multe ori cuprinzând 90 la sută din totalul tranzacțiilor. Iar cele mai multe bănci se împrumută pe termene foarte scurte nu pentru că ar fi “în criză disperată de lichidități,” ci din multe alte motive. O bancă poate să aibă, într-o zi, trei mii de clienți care fac plăți și numai o mie cinci sute de clienți de la care încasează. Pentru diferență apelează la un împrumut interbancar. Dacă băncile la care apelează vor s-o taxeze, va veni la Banca Națională. Doar costul împrumutului are drept plafon, cum am arătat deja, dobânda Lombard. Dobânda al cărei nivel actual, de 3,50 la sută, reprezintă și un plafon pentru cotațiile ROBOR-ului. Dacă o bancă se împrumută peste această cotă, ceea ce totuși se întâmplă rar, sună Supravegherea BNR și cere explicații.

Este posibil să vedem într-o zi, la ora 11:00, cum ROBOR-ul pe 3 luni a fost cotat “sus”, la 3,10 ori la 3,50 la sută… în timp ce media tuturor tranzacțiilor, efectuate de-a lungul întregii zile, a fost 1,56 la sută. Dar și un ROBOR cotat la 2,90 la sută, pe trei luni bunăoară, în timp ce media tranzacțiilor să fie de 3,30. De aici iluzia că a fost descoperit nu știu ce “aranjament”. Și anume: că băncile s-ar fi prefăcut că se împrumută între ele la o anumită cotație în timp ce făceau tranzacții la altă dobândă.

Dacă, într-o zi, cotația pe trei luni arată o valoare iar rezultatul tranzacției efective o altă valoare, nu înseamnă că a fost trucat ROBOR-ul. În realitate, nici nu e posibilă vreo fraudă, vreun aranjament. Iar valorile înregistrate nu sunt comparabile. Cotația dintr-o zi, la 3 luni, de la ora 11:00, este rezultatul fixing-ului din acea zi. De asta i se spune fixing, fiindcă surprinde tabloul unei secvențe (dintr-un sfert de oră al unei zile bancare) și nu din întreaga zi. Așadar, o cotație fermă, la trei luni, nu poate fi comparată cu media tuturor tranzacțiilor efectuate de-a lungul unei zile întregi, la toate cele opt scadențe. Două mărimi deosebite, cu evoluții deosebite, influențate de factorii determinanți diferiți.

Și, totuși în tot acest timp, ROBOR-ul a fost manipulat! De inflație! Oprindu-mă la rata ROBOR calculată la trei luni, remarc faptul că era de 0,87 la începutul lui iulie 2017 şi, cu puţine excepţii, a îngheţat la acest nivel până la 10 august inclusiv. Din 11 august a început un uşor urcuş, fără să producă însă nelinişti. Fapt ce nu s-a mai repetat în septembrie şi în octombrie. Pentru că între 1 septembrie şi 17 octombrie, în numai treizeci şi trei de zile bancare, rata s-a dublat. De la 0,92 la sută a sărit la 1,84 la sută.

Ce anume s-a întâmplat în toamna lui 2017? Ce împrejurări au împins ROBOR-ul să iasă din prelungita lui tăcere, dând prilej de zgomot şi de scandaluri publice? Detaliile nu sunt lipsite de interes. Pentru că NU mişcările dobânzii ROBOR fost o cauză pentru scumpirea ratelor. Au fost un semnal, lângă altele. Atunci, în toamna lui 2017, ROBOR-ul ne-a dat un avertisment. Atenţionându-ne că, pentru un timp, lumea va avea de-aface cu altfel de dobânzi. În urcare. E de reţinut, totuşi, că deşi dublarea ratei în numai treizeci şi trei de zile întărea valabilitatea comparaţiei cu avionul cu reacţie, la urcare, această dublare s-a făcut de la un nivel nefiresc de jos, de sub 1 la sută, către niveluri care se înscriu în dinamica actualelor împrejurări. Ce a fost mai departe? Inflația a continuat să urce și ROBOR-ul a urmat-o. După ce, din 2010 și până în decembrie 2016, inflația a coborât de la 6-7 la sută la sub unu la sută, ROBOR-ul a urmat-o, de asemenea. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp