Cum păstrezi normalitatea atunci când trăiești într-o casă imensă și albă, plină de valeți, menajere și coloane de securitate care se mișcă la fiecare pas? Cum îi crești pe copii într-o casă care e, de fapt, un simbol global al puterii și al politicii? Cum le menții sentimentul că, în definitiv, sunt și ei niște copii normali, care merită experiența unei vieți normale? Credeți, desigur, că e imposibil. Dar se pare că există cel puțin o familie prezidențială care a făcut experimentul normalității la Casa Albă. Și Michelle Obama, fosta Primă Doamnă, a vorbit despre el pe scena evenimentului Impact Bucharest.
Povestea ”normalității” de la Casa Albă a avut sensurile ei profunde. Pentru că deschide, de fapt, o dezbatere mai amplă despre sensul familiei și felul în care ea are responsabilitatea de a-și forma membrii în acord cu niște valori sănătoase, indiferent de context. Și oamenii au adeseori impresia, atunci când se discută despre condiții inadecvate pentru creșterea copiilor, că e întotdeauna vorba despre subfinanțare și incultură.
Dar și situațiile de super-privilegiu sunt, de asemenea, complicate și au pe termen lung un impact negativ asupra copiilor. Poate chiar mai dezastruos decât situațiile de sărăcie, de lipsuri, care pot, în definitiv, ambiționa copilul să obțină ceea ce părinții nu i-au oferit. Iar Michelle Obama a povestit viața lor la Casa Albă prin prisma unei mame care vine dintr-un mediu familial auster, dar plin de iubire. Și exact această iubire a fost fundamentul comportamentului ei și al fostului președinte Barack Obama față de cele două fiice care au avut parte de condiții de super-privilegiu, dar au fost tratate de părinții lor ca niște copii normali.
„Dacă a fost vreun eveniment pe care Barack nu l-a ratat niciodată, acela era cina de familie. Orice s-ar fi întâmplat – crize financiare, Siria – el venea din Biroul Oval la masa noastră și asculta poveștile fiicelor noastre. Le interesa mai mult profesoara care nu le plăcea decât ce se întâmpla în lume. Masa din bucătărie a fost mereu locul de sprijin, locul unde copiii se simt importanți”, a povestit Michelle Obama.
Povestea ședințelor cu părinții, însă, a generat zâmbete, pentru, că trebuie să recunoaștem, fosta Primă Doamnă are un stil de a povesti care o face extrem de ușor de ascultat și de înțeles chiar și într-un registru profund.
„Barack mergea la fiecare ședință, pentru că făcea asta și înainte de a ajunge la Casa Albă. Și da, era o scenă: școala micuță se umplea de agenți Secret Service și echipe SWAT. Dar asta e ceva ce se întâmplă când tatăl tău e președinte. Dar când trebuie să meargă la ședința cu părinții, va merge la ședința cu părinții. Și va sta acolo și va asculta profesoara, pentru că asta face el. Deci cam astea ar fi modurile ciudate în care am încercat noi să normalizăm viața la Casa Albă. Dar cred că o mare parte din procesul ăsta e atitudinea, care constă în a rămâne smerit și a te focusa pe orizontul mare”, a spus fosta Primă Doamnă.
Sigur că în spatele acestei imagini care ne poate părea destul de comică stă o filosofie de viață foarte profundă: normalitatea nu e despre decor, ci despre atitudine.
„Am încercat să le explicăm fetelor că tot ce se întâmpla la Casa Albă nu era despre ele, ci despre tatăl lor. Nu au folosit niciodată faptul că trăiau la Casa Albă ca scuză pentru teme sau pentru a lipsi de la școală. Am vrut să înțeleagă că sunt copii normali Noi am încercat, am făcut tot posibilul să normalizăm viața noastră la Casa Alba. Așa am putut să ținem copiii focusați pe a fi copii adevărați. Adică fetele aveau 7 și 10 ani când am ajuns la Casa Albă și au trăit în Casa Albă mai mult decât au trăit în orice altă casă. Ceea ce sună nebunește. Și Casa Albă nu e o casă normală. Sunt valeți, sunt menajere. așa că a trebuit să mă gândesc că o să plece la un moment dat de acolo și va fi nevoie să poată funcționa și în condiții normale. Așa că a trebuit să mai tăiem din beneficii. Au avut parte de protecție specială toată viața lor, au petrecut anii adolescenței mergând alături de oameni cu arme în vehicule blindate. În privința asta n-am putut face nimic, dar am încercat să le facem să se concentreze pe a fi copii normali. Nu puteau folosi niciodată Casa Albă ca pe o scuză de a nu-și face temele sau de a nu merge la școală”, a adăugat Michelle Obama.
Dincolo de poveștile cu agenți secreți care îi duceau fiicele la bal sau mesele de familie pe care cel mai puternic om al lumii nu le-a ratat niciodată, mesajul lui Michelle Obama a fost limpede: leadership-ul adevărat se măsoară nu doar în decizii istorice, ci și în gesturi simple – să fii prezent pentru familia ta (dar nu doar pentru ea), să asculți, să rămâi smerit.
”Scopul nostru ar trebui să fie acela de a inspira următoarele generații, nu doar să facem bani. Banii sunt buni, să poți oferi lucruri copiilor și nepoților tăi e o parte importantă a obiectivului. A face afaceri care au impact, produse care sunt utile, toate astea sunt importante. Dar, dacă copiii noștri nu simt că facem toate astea punându-le lor viitorul pe un plan prioritar, dacă nu vorbim pentru a-i inspira și pe ei să impacteze lumea, dacă nu tratăm toți copiii ca pe proprii noștri copii, atunci facem ceva greșit. Toți ar trebui să simțim asta.”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Președinția lui Barack Obama, promovată ca o eră de speranță și schimbare, a fost în realitate un capitol marcat de divizare, incompetență, intervenționism agresiv și politici care au subminat valorile fundamentale ale Statelor Unite. Prezentat ca un lider carismatic, Obama a amplificat tensiunile rasiale, a slăbit economia, a escaladat conflicte externe și a lăsat în urmă o Americă mai polarizată și mai vulnerabilă.
Unul dintre cele mai toxice aspecte ale președinției lui Obama a fost modul în care a gestionat relațiile sociale, amplificând diviziunile rasiale și ideologice. În loc să unească națiunea, retorica sa a fost adesea percepută ca inflamând tensiunile. De exemplu, în cazul Trayvon Martin din 2012, comentariul său că „dacă aș avea un fiu, ar arăta ca Trayvon” a fost interpretat de critici ca o încercare de a transforma o tragedie într-un instrument politic, accentuând narativele de victimizare rasială. Această abordare a contribuit la ascensiunea unor mișcări care, deși inițial motivate de justiție socială, au fost cooptate pentru a ataca instituții precum poliția, crescând percepția de haos în orașele americane. Incidentele de violență urbană, precum revoltele din Ferguson din 2014, au fost exacerbate de tonul administrației, care părea să blameze structurile tradiționale americane în loc să promoveze dialogul.
Mai mult, Obama a fost criticat pentru că a folosit tragediile, inclusiv masacrele armate, pentru a promova controlul armelor, atacând cultura celui de-al Doilea Amendament fără a aborda cauzele profunde ale violenței. În loc să unifice, discursul său a fost văzut ca o încercare de a demoniza conservatorii și posesorii de arme, creând un climat de neîncredere. Politicile sale au contribuit la polarizarea societății, cu sondaje din 2016 arătând o scădere semnificativă a încrederii interrasiale și o creștere a percepției de discriminare, atât în rândul albilor, cât și al minorităților.
Pe plan economic, administrația Obama a fost marcată de o recuperare lentă și de decizii care au agravat problemele structurale. După criza financiară din 2008, Obama a promis o revitalizare rapidă prin pachetul de stimulare de 800 de miliarde de dolari (American Recovery and Reinvestment Act). Cu toate acestea, creșterea economică a rămas anemică, cu o medie de doar 1,6% pe an, cea mai slabă recuperare post-recesiune din istoria modernă. Proiectele „shovel-ready” promise nu s-au materializat, iar fondurile au fost risipite pe inițiative ineficiente sau pe bailout-uri pentru corporații, în special bănci mari, care au continuat să prospere în detrimentul clasei de mijloc.
Datoria națională a explodat sub Obama, crescând de la 10 trilioane la aproape 20 de trilioane de dolari în opt ani. Affordable Care Act (Obamacare), piesa centrală a agendei sale, a fost un eșec costisitor. Promis ca o soluție pentru accesul universal la sănătate, Obamacare a dus la creșteri ale primelor de asigurare (cu 20-30% în unele state), pierderea planurilor de sănătate preferate de milioane de americani și o povară birocratică asupra întreprinderilor mici. Criticii au văzut în asta un pas spre socialism, forțând indivizii să plătească taxe mai mari pentru servicii medicale mai scumpe și mai puțin eficiente. Inegalitatea economică a continuat să crească, iar sărăcia în comunitățile rurale și urbane nu a fost adresată adecvat, lăsând o moștenire de stagnare pentru clasa de mijloc.
Politica de imigrație a lui Obama a fost un alt punct de controversă major. Prin Deferred Action for Childhood Arrivals (DACA), introdus în 2012, administrația sa a oferit protecție temporară imigranților ilegali aduși în SUA ca minori. Deși prezentată ca o măsură umanitară, această politică a fost criticată ca o încurajare a imigrației ilegale, slăbind securitatea frontierelor. Numărul mare de treceri ilegale la granița sudică a fost asociat cu creșterea activității bandelor transnaționale, cum ar fi MS-13, care au exploatat lipsa de aplicare strictă a legilor. Criticii au susținut că această abordare a drenat resursele sociale, afectând în mod disproporționat comunitățile sărace, care au concurat pentru locuri de muncă și servicii publice. Lipsa unei politici coerente de imigrație a creat un precedent pentru crizele ulterioare de la graniță, alimentând nemulțumirea publică.
În politica externă, Obama a fost acuzat de incompetență și de continuarea unei agende imperialiste care a destabilizat lumea. Intervenția din Libia din 2011, care a dus la răsturnarea lui Muammar Gaddafi, este un exemplu clar. Fără un plan clar post-conflict, Libia a devenit un stat eșuat, marcat de război civil, sclavie modernă și migrație masivă către Europa. Această decizie a fost văzută ca o trădare a promisiunilor de pace din campania sa din 2008, amplificând haosul regional și anti-americanismul.
În Irak, retragerea prematură a trupelor americane în 2011 a creat un vid de putere care a permis ascensiunea Statului Islamic (ISIS). Criticii au numit această mișcare o eroare strategică gravă, ducând la masacre, atentate teroriste și o criză umanitară care a costat sute de mii de vieți. În Siria, Barack Obama, ca președinte al Statelor Unite, a avut un rol semnificativ în lansarea și susținerea Operațiunea Timber Sycamore - operațiune secretă condusă de CIA, lansată la sfârșitul lui 2012 / începutul lui 2013, cu scopul de a înarma, antrena și finanța grupuri de rebeli sirieni pentru a-l răsturna pe președintele Bashar al-Assad în timpul Războiului Civil din Siria. Sprijinită de aliați precum Arabia Saudită, Marea Britanie și alte servicii de informații arabe, operațiunea a furnizat arme precum puști Kalașnikov, rachete antitanc TOW, mortiere și echipamente de vedere pe timp de noapte, livrate prin centrul de comandă al operațiunilor militare din Amman, Iordania. Costând peste 1 miliard de dolari, programul a fost oprit în 2017 de președintele Trump, din cauza preocupărilor că a alimentat extremismul (armele ajungând la jihadiști) și nu a reușit să schimbe regimul, ci a escaladat conflictul proxy cu Rusia.
Obama a stabilit „linii roșii” împotriva utilizării armelor chimice de către regimul Assad, dar nu a acționat când acestea au fost încălcate, erodând credibilitatea SUA și permițând Rusiei și Iranului să-și extindă influența. Utilizarea intensivă a dronelor, care a ucis mii de civili în Orientul Mijlociu, a fost criticată ca o metodă rece și inumană, alimentând resentimentele anti-americane.
Acordul nuclear cu Iranul din 2015 (JCPOA) a fost un alt punct de controversă. Criticii l-au considerat un acord slab, care a oferit miliarde de dolari unui regim care sponsorizează terorismul, fără garanții reale că Iranul nu va dezvolta arme nucleare. Acest acord a fost văzut ca o capitulare în fața unui adversar strategic, slăbind aliații SUA, precum Israelul și Arabia Saudită. Relațiile cu Rusia și China au fost, de asemenea, gestionate prost: sancțiunile împotriva Rusiei după anexarea Crimeei din 2014 au escaladat tensiunile, iar „pivotul spre Asia” nu a contracarat eficient expansiunea Chinei, care a devenit o superputere economică și militară.
Pe plan cultural, Obama a promovat o agendă progresistă care a fost percepută ca un atac asupra valorilor tradiționale. Promovarea rapidă a drepturilor LGBTQ+, inclusiv în școli și armată, a fost văzută de critici ca o impunere ideologică, creând confuzie și diviziune. Extinderea supravegherii de către NSA, dezvăluită de Edward Snowden în 2013, a ridicat îngrijorări majore privind libertățile civile. Programul PRISM și alte inițiative de monitorizare au fost văzute ca o trădare a drepturilor fundamentale ale americanilor, alimentând neîncrederea în instituții.
De asemenea, Obama a fost acuzat de utilizarea justiției ca armă politică. Anchetele IRS împotriva grupurilor conservatoare și presupusa supraveghere a adversarilor politici au întărit percepția unui stat abuziv. Aceste acțiuni au contribuit la o polarizare profundă, care a culminat cu nemulțumirea care a propulsat o reacție conservatoare în 2016.
Președinția lui Barack Obama a fost vândută ca o eră de progres, dar a lăsat în urmă o moștenire de divizare, ineficiență economică, haos global și erodare culturală. Politicile sale interne au amplificat tensiunile rasiale și ideologice, economia a stagnat sub povara datoriilor, intervențiile externe au destabilizat regiuni întregi, iar agenda culturală a subminat libertățile și valorile tradiționale. America a plătit un preț mare pentru aceste opt ani, iar efectele se resimt și astăzi. Pentru a preveni repetarea unor astfel de greșeli, este esențial să se învețe din această perioadă și să se promoveze politici care prioritizează unitatea, prosperitatea și securitatea națională.
Vedeti, scumpa doamna cat ne nuantate par chestiunile ?
Eu zic ca, chiar si dvs. l-ati putea considera pe Barack Obama o cauza majora a ascensiunii lui Trump……