Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Binele se face în liniște

Gaza bombardamente

Într-o Europă obosită de propriile certuri, unde indignarea se consumă mai repede decât știrile care o provoacă, România a făcut, în tăcere, un gest pe care îl credeam de mult uitat: a acționat fără să se anunțe. Fără să-și lustruiască uniformele pentru cameră, fără să transforme compasiunea în capital politic.

În timp ce alte guverne ezitau, ridicau din umeri sau își făceau calcule interne, Bucureștiul a pregătit avioane militare și echipe medicale, nu pentru imagine, ci pentru oameni, pentru carnea frântă și respirațiile scurte ale unor răniți scoși din teroarea Gazei.

Din 30 septembrie 2024, România a dus la capăt zece misiuni de evacuare medicală. A adus 108 pacienți și 271 de însoțitori. În total, din iulie încoace, peste 3.000 de persoane au fost evacuate. E ușor să treci pe lângă cifre. Să le vezi ca pe un inventar rece, birocratic. Dar în spatele fiecărui număr există o viață care putea să nu mai fie. O voce stinsă. O familie care a reînceput să respire.

Ironia amară este că, în țara în care instituțiile sunt mai des ținta batjocurii decât a încrederii, statul a funcționat impecabil exact acolo unde alte democrații au eșuat în ezitare. România, cu toate slăbiciunile sale structurale, cu toată neîncrederea ei cronică în sine, a arătat ce înseamnă un stat matur: capacitatea de a face binele fără să țipe că îl face.

Nu a fost triumfalism. Nu a fost spectacol. A fost o încăpățânare tăcută de a salva vieți.

Iar pentru noi, cei obișnuiți să ne privim țara cu scepticism, aproape că devine suspect un asemenea moment de luciditate morală. Suntem atât de obișnuiți să fim dezamăgiți, încât un gest corect ni se pare o anomalie. Un miracol în miezul unei administrații pe care o credem, uneori nedrept, incapabilă de orice efort coerent.

Și totuși, s-a întâmplat. România a ales să nu întoarcă privirea. A ales să întindă o mână acolo unde alții au ridicat un zid. A fost, pentru o clipă, în partea luminoasă a lumii, iar asta nu pentru că a fost împinsă acolo, ci pentru că a decis să ajungă acolo.

Poate că asta ar trebui să ne rămână. Nu spectacolul, nu aplauzele, ci firescul unui bine făcut fără fanfară. România a făcut ceea ce trebuia.

A salvat oameni.

Iar în vremurile în care compasiunea pare o resursă epuizată, asta e, poate, cea mai mare victorie posibilă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult