Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Boarding Pass: Un avion privat deţinut de Google a aterizat la Bucureşti | Marcel Ciolacu, după întrevederea cu oficialii Google: „Expertiza și contribuția Google sunt esențiale pentru a pune în practică servicii publice performante și sigure pentru români”

sigla Google

Foto: Jeff Chiu / AP / Profimedia

Accelerarea transformării digitale a serviciilor publice din România, introducerea inteligenței artificiale și sporirea securității digitale a Guvernului au fost principalele subiecte discutate luni la guvern de premierul Marcel Ciolacu, alături de ministrul digitalizării, Bogdan Ivan, și Thomas Kurian, CEO al Google Cloud.

„A fost o onoare să mă întâlnesc cu Marcel Ciolacu, premierul României, și cu ministrul digitalizării, Bogdan Ivan, pentru a discuta despre accelerarea transformării digitale pentru serviciile publice din România și oportunitățile de implementare a inteligenței artificiale”, a spus Thomas Kurian, CEO al Google Cloud. „Google Cloud este dedicat să contribuie la creșterea adoptării tehnologiilor cloud și la facilitarea serviciilor publice digitale inovatoare, în conformitate cu obiectivele României de transformare digitală și cu țintele Deceniului Digital al Europei pentru 2030”.

Reprezentanții Google au confirmat că vor sprijini creșterea securității cibernetice a structurilor guvernamentale prin schimbul de bune practici, dezvoltarea competențelor digitale și adoptarea tehnologiilor de cloud computing, se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă al guvernului.

„Avansăm în ceea ce privește transformarea digitală a serviciilor publice, suntem în linie dreaptă cu modernizarea sistemului fiscal pentru detectarea fraudelor și creșterea colectării, iar fiecare zi ne arată cât este de importantă creșterea rezilienței cibernetice. De asemenea, ne-am asumat operaționalizarea cloud-ului guvernamental. Expertiza și contribuția Google sunt esențiale pentru a pune în practică servicii publice performante și sigure pentru români", a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

UPDATE: Premierul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu reprezentanții companiei Google, potrivit gov.ro.

Foto: gov.ro

„Am stabilit azi, împreună cu manageri de top ai concernului american Google, liniile strategice ale colaborării care ne va permite să avansăm decisiv în transformarea digitală a serviciilor publice!

Suntem în linie dreaptă cu modernizarea sistemului fiscal pentru detectarea fraudelor și creșterea colectării, iar fiecare zi ne arată că suntem pe drumul cel bun. Expertiza și contribuția Google sunt esențiale pentru a pune în practică servicii publice performante și sigure pentru români.

Am toată încrederea că, împreună, vom reuși să construim o infrastructură digitală care să facă mult mai simplă comunicarea a milioane de contribuabili cu statul în domenii esențiale precum sănătatea, educația, justiția și, mai ales, plata taxelor și obținerea unor avize din partea autorităților publice”, a anunțat pe facebook premierul Marcel Ciolacu.

STIREA INITIALA

Un avion care aparține companiei Google și este folosit deseori de directorul general al Alphabet și Google, Sundar Pichai, precum și de co-fondatorul companiei, Sergey Brin, a aterizat luni dimineața la București, scrie  Boarding Pass, site specializat în știri din domeniul aviației, citat de News.ro.

Avionul a aterizat după un zbor fără escală de 11,5 ore de la San Jose, California (SUA), notează aceeași sursă.

Surse din domeniul aeroportuar au declarat pentru News.ro că o aeronavă de la San Jose a aterizat la 4:58 pe Aeroportul Băneasa, fără însă a putea oferi detalii cu privire la pasageri.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Elena Costache

Magistratul român nu e preocupat de teancul de dosare care crește în sertarele lui. Rareori spre niciodată se gândește probabil că în vreunul dintre ele o fi destinul unui copil sau durerea de neșters a unei mame care și-a pierdut puiul, dar îi caută dreptatea prin toate locurile și căile corecte. Foto: captură Digi 24

Citește mai mult

Foto CTP

În urma unei emisiuni, să o numesc intensă, la România în direct, Cap la Cap cu dl Cătălin Striblea și europenii FM, am desprins o idee în legătură cu ce așteaptă de la subsemnatul mulți dintre cei care mă ascultă sau mă citesc. Ideea e următoarea: „Dom`le, eu o admir pe Oana Gheorghiu, am încredere în ea, îi urăsc pe magistrați și pe Grindeanu, prin urmare nu vreau să aud nicio critică la adresa ei. Că atunci eu mă supăr și dușmanii se bucură. CTP, ai luat-o razna”.

Citește mai mult