Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Am pus Boléro pentru o grupă de studenți la Medicină… și nu l-a recunoscut nimeni. Ce ne spune asta despre generațiile noi

Studenți în amfiteatru

Foto: Profimedia

Recent m-am aflat în fața a zeci de studenți din anul întâi la Medicină generală și, ce să vedeți, mi-am propus să le povestesc despre Maurice Ravel. Ideea era să disecăm împreună cazul lui: cum o demență misterioasă i-a șubrezit mintea și limbajul și cum asta i-a marcat, până la urmă, parcursul artistic și personal. Dar înainte să le explic unele aspecte clinice, am zis: „Hai să ascultăm câteva fragmente din Boléro!”. Am dat play încredințat fiind că pornesc de la un punct comun, un fel de abecedar al culturii noastre.

Și, în amfiteatru? Liniște totală.

I-am întrebat dacă au mai auzit piesa. Am întrebat din nou. Și iar, cu o mică urmă de neîncredere pe care n-am putut s-o ascund.

Niciunul, dar absolut niciunul, n-a recunoscut muzica. Nici de la patinaj, nici din filme, nici din vreo adaptare modernă. Boléro pur și simplu nu exista pe harta lor muzicală.

Momentul acela m-a scos din ritm și m-a făcut să-mi recalibrez perspectiva.

Primul gând care-ți traversează mintea e, na, că tinerii de azi știu mai puțin, că s-a dus pe apa sâmbetei nivelul cultural, că „pe vremea noastră” aveam toți aceleași referințe. Dar explicația reală pare mult mai profundă și, sincer, mult mai interesantă. Studenții de azi nu duc lipsă de cultură; ei pur și simplu trăiesc într-un altfel de univers cultural.

Generațiile noastre, crescute înainte de era platformelor digitale, au avut un spațiu mediatic destul de unitar: radio la grămadă, televizor cu program fix, emoții sportive împărtășite la aceeași oră, de întreaga scară a blocului. Din amestecul acesta se nășteau referințe care deveneau aproape obligatorii. Boléro era pur și simplu în aer, la propriu!

Tinerii de 19-20 de ani, însă, locuiesc într-o cu totul altă arhitectură sonoră. Muzica ajunge la ei prin feed-uri personalizate, playlisturi algoritmice și recomandări croite pe preferințele lor anterioare. Și, culmea ironiei, chiar dacă studenții la medicină nu știau Boléro, ei sunt prinși în niște mecanisme digitale care funcționează exact ca piesa lui Ravel. Articolul pe care îl reciteam recent sugerează că structura hipnotică și repetitivă a Boléro-ului reprezenta un simptom clinic, o formă de perseverare frontală, și nu a fost doar o alegere estetică. Muzica reflecta o obsesie sonoră dictată de boală, un tipar care refuza să se schimbe. Exact așa funcționează și algoritmii de astăzi – prin repetiție hipnotică și o acumulare treptată, ei caută să te țină captiv într-o familiaritate obsesivă, sacrificând diversitatea de dragul retenției.

Rezultatul e un paradox: suntem expuși la o tonă de informații, dar repertoriul nostru comun, ce știm cu toții, se tot îngustează. Le trec prin urechi și prin creieri sumedenie de chestii, dar fiecare aude altceva.

Plus că s-a schimbat și statutul muzicii clasice în public. Televiziunea tradițională și marile evenimente care ne aduceau pe toți laolaltă au cam pierdut teren. Canonul nu mai circulă de la sine. Privind așa lucrurile, surpriza mea din amfiteatru capătă un alt sens. Am putea crede că avem în față o generație mai puțin cultivată. Dar, de fapt, e o lume fărâmițată cultural, unde memoria colectivă s-a diluat în favoarea unor nișe dictate de algoritmi.

Pentru mine și cei din generația mea, Boléro era aproape o certitudine. Pentru tinerii mediciști din amfiteatrul „Panaite Zosin”, e o opțiune.

Pe drumul spre casă, am înțeles că punțile dintre noi nu mai apar de la sine, ca niște fenomene naturale. Astăzi, ele se edifică piesă cu piesă, prin povești spuse cu răbdare și fără îmbufnare. Cultura comună nu ne mai invadează sufrageriile ca un flux de neoprit. A devenit mai degrabă o grădină neștiută, înspre care noi, cei care am locuit-o, avem plăcerea de a le deschide poarta. Uneori, tot ce avem de făcut este să-i invităm înăuntru și să facem, pentru câteva minute, liniște – ca să se poată auzi muzica.

Articol publicat anterior pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Niște postaci, pe cât de ignoranți, pe atât de aroganți, s-au aruncat să afirme că Einstein n-a avut realizări în mecanica cuantică. Au fost, din fericire, puși la punct de cunoscători. Într-adevăr, Einstein a oferit prima aplicație fizică a mecanicii cuantice, în 1905, când nici Planck nu credea în ea – legile efectul fotoelectric, aflate la baza panourilor fotovoltaice care încălzesc case astăzi.

Citește mai mult

Trump Groenlanda / sursa foto: Profimedia

Privită prin lentila unui strateg geopolitic, reluarea obsesivă a temei Groenlandei nu trebuie citită ca un proiect teritorial, ci ca un instrument de arhitectură a atenției. În politica de mare putere, agenda publică este la fel de importantă ca desfășurarea de forțe, iar Donald Trump a demonstrat în repetate rânduri că înțelege acest adevăr mai bine decât mulți dintre criticii săi. Groenlanda este zgomotul. Iranul este fondul.

Citește mai mult

Ayatollah Ali Khamenei Teheran / sursa foto: Profimedia

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis în atacurile coordonate SUA-Israel, de sâmbătă dimineața, de la Teheran. Presa de stat iraniană notează că Ali Khamenei a fost ucis în biroul său, în primele ore ale zilei de sâmbătă, în timp ce „își îndeplinea îndatoririle”. Presa de stat iraniană a anunțat, de asemenea, că fiica, ginerele și nepotul ayatollahului au fost uciși într-un atac.

Citește mai mult

Munca in Bali / sursa foto: Profimedia

M-am întors recent dintr-o călătorie în Bali, Indonezia. Pentru mine, fiecare călătorie nu este doar o vacanță, ci un prilej real de a cunoaște cultura, oamenii și obiceiurile locurilor pe care le vizitez. De fiecare dată, scopul pe care mi-l propun este același: să mă întorc măcar un pic mai evoluată ca om.

Citește mai mult