Brexitul a împărțit Marea Britanie în două, iar efectele nu au întârziat să apară, în ciuda faptului că nu s-a înregistrat niciun demers oficial juridic pentru părăsirea UE. De la manifestările xenofobe explicite, la căderea lirei sterline multe s-au întâmplat deja. De partea „Remain” au fost, într-o majoritate covârșitoare, cei din mediul universitar și acum au de gestionat o situație pe care nu și-au dorit-o.
Învățământul superior britanic este recunoscut ca având standardele cele mai înalte din Europa. Și nu doar prin universitățile cu vechime de cinci – șase sute de ani, cu emblematicele Oxford și Cambridge, ci prin rețeaua academică de pe tot teritoriul Regatului.
Sistemul și capacitățile de învățământ s-au dezvoltat foarte mult în ultimii 20 de ani și prin atragerea de studenți plătitori de taxe din spațiul UE, cărora guvernul le-a oferit aceleași facilități precum britanicilor: taxe similare de școlarizare și acces la împrumuturi guvernamentale.
O ieșire din UE ar însemna o gaură în finanțarea universităților, întrucât europenii ar trece în regim de studenți internaționali, cu taxe de trei-patru ori mai mari și cu banii jos. Or, la acest nivel, de 30-40 de mii de lire pe an universitar și fără posibilitatea unui împrumut, s-ar subția foarte mult afluxul de tineri veniți din Europa. Politica de a atrage mulți din „middle class” nu ar mai fi viabilă și ar rămâne doar cei puțini din „high class”. Așa se întâmplă cu asiaticii care vin în Marea Britanie, doar că în acest caz boom-ul Chinei relevă un număr copleșitor mai mare de îmbogățiți ai economiei emergente, față de Europa conservatoare care nu produce atâția potentați.
O altă problemă a mediului academic britanic după acest Brexit este faptul că în ultimele decenii a dezvoltat foarte mult componentele de învățământ pe științe politice europene, au centre de excelență pentru politici UE, pregătesc cei mai mulți funcționari pentru instituțiile UE. Apetența aceasta academică și de construcție de think-tank-uri pe chestiuni comunitare este aproape invers proporțională cu politica generală a Marii Britanii de implicare în Uniunea Europeană. Guvernul a fost mereu cu piciorul pe frână, pe când universitățile britanice erau mereu în avangarda conceptelor dezvoltate la Bruxelles. Asta înseamnă centre, personal didactic, biblioteci care rămân fără obiectul muncii. Și se taie și finanțarea comunitară a proiectelor.
Toate aceste îngrijorări i-au cuprins nu numai pe diriguitorii universităților, ci și pe studenți. Avem și noi în jur de 10.000 de studenți în Insulă care își pun întrebări despre viitorul lor pe acolo. După șocul votului, s-a instalat un oarecare calm văzând că politicienii vorbesc de doi-trei ani pentru implementarea Brexitului, poate suficienți pentru cei deja aflați în Marea Britanie să-și încheie studiile. Dar și universitățile au început să comunice în acest sens. Studenții au primit scrisori în care vorbesc despre „șocul votului referendumului” și despre „tulburarea gravă” suferită de mediul academic. Rectoratele universităților țin însă să dea și câteva asigurări. Iată un exemplu: „Universitatea noastră este mândră de profilul său internațional, de reputația sa și de legăturile sale puternice cu Europa și vom face tot ce putem pentru a sprijini personalul nostru, actualii și viitorii studenți și partenerii europeni în această perioadă dificilă”. Universitățile reamintesc despre posibilitatea accesării împrumuturilor pentru studii, de anul acesta și pentru master, și confirmă că taxele de școlarizare nu vor suferi modificări până când guvernul de la Londra nu va decide altfel. Universitățile își mai securizează astfel cei doi-trei ani până când chiar se va întâmpla o ieșire din UE.
Dacă este un câștigător în toată povestea, acesta este Scoția. Ea asigură același nivel înalt de pregătire a studenților, iar taxele pentru studenții din UE erau zero și înainte de Brexit. Acum, cu atitudinea anti-părăsire a Uniunii, Scoția va atrage probabil masiv afluxul de studenți care poposeau în Anglia. Drumul mai lung și vremea oribilă din Nord nu vor mai fi obstacole așa mari în fața perspectivei de a plăti 40 de mii de lire pe an. Vin tare din urmă și țările scandinave, tot cu taxe zero și învățământ din ce în ce mai performant, apropiat de cel britanic.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
avantloanson@gmail.com