București, manichiuristă care face unghiile - programare cu minimum 3 săptămâni în avans - 12.000 de lei pe lună la negru/ Constanța, croitoreasă - n-a dat niciodată bon, dar și-a luat un SUV cu banii jos. O coborâre fără ocolișuri în România la negru

Foto: Profimedia

Conformarea și luarea în evidență a tuturor cetățenilor ar trebui rescrise de la zero de noul guvern. E foarte greu de evaluat cât înseamnă „România la negru”, dar nu e imposibil. Și nu e misiune de nerealizat aducerea acesteia în zona „albă”.

Ca să înțelegem cam cât de departe este „elita politică” de la București, cât de deasupra plutesc social-democrații peste cei pe care-i plâng zi de zi, iată câteva informații care pe mine m-au lăsat fără cuvinte (datele sunt de la persoane 100% credibile, apoi verificate la mai multe surse unde am putut, la zilieri, de exemplu). E important de știut că unele dintre aceste relatări se întâmplau înainte de anunțarea oficială a probabilității creșterii taxelor:

1. Vâlcea, final de aprilie 2025: o cunoștință avea nevoie de gard nou la casă de la țară (upgrade consistent, ceva ce presupune stâlpi, bucăți zidite etc). În comună, la o strigare, găsește cu greu câțiva muncitori zilieri (organizați în echipă) cu următoarea propunere de business- „take it or leave it” (oricum, „suntem suprasolicitați”):

- 350 lei / zi/ muncitor (net) la negru;

- 2 mese pe zi;

- 8 ore de muncă din care câteva pauze;

(calcul: 5 zile/ săptămână x 350 lei/ zi x 4 săptămâni = 7.000 lei net/ lună, la negru).

2. București, manichiuristă care face unghiile - programare cu minimum 3 săptămâni în avans. Vine la client acasă, o sesiune de tratament pentru unghii- „clasic” - 150 lei, „semi-permanentă”- 200 lei. Face în fiecare zi minimum 4 astfel de cliente - nu oferă bon, factură, nu depune declarații (venit zilnic între 600 și 800 de lei, în week-end aplică pentru „nuntașe” extra-taxă);

(calcul: 5 zile/ săptămână x 600 lei= 3.000 lei/ săptămână x 4 săptămâni- 12.000 lei la negru/ lună);

3. Botoșani, zona rurală (una dintre cele mai sărace zone ale Uniunii Europene conform tuturor statisticilor)- zilier care să cosească și să strângă deșeurile vegetale de pe o suprafață mai mare de teren (programare în avans cu o săptămână, „oricum nu fac față”)

- 300 lei/ zi/ zilier (net) la negru;

- 2 mese pe zi;

- 8 ore de muncă, pauze, apă, cafea, 1-2 pahare de alcool;

Omul recunoaște că la asistența socială figurează ca având venituri zero, deci beneficiază de ajutor + face parte din programul de la Uniunea Europeană cu alimentele de bază. Dorește să beneficieze de cardul pentru plata facturii la energie electrică.

(calcul: 5 zile/ săptămână x 300 lei x 4 săptămâni = 6.000 lei net/ lună, la negru).

4. Croitoreasă Constanța - nu a fiscalizată niciodată niciun leu din cei câștigați (are în proprietate o casă într-o stațiune din apropiere cu o suprafață generoasă și un autoturism SUV cumpărat fără rate).

5. București- experiență personală: echipă de 2 tineri care igienizează aparate de aer condiționat (300 lei / aparat)- la negru. Când am cerut bon fiscal, a durat până s-au dus la mașină, a costat 400 de lei/ aparat.

6. Mamaia Nord, week-end-ul trecut, restaurant cu specific oriental, notă de plată- reprezentanții au refuzat să elibereze bon fiscal. Clientul a căutat cum ar putea să-l reclame la ANAF, dar singura informație pe care a găsit-o pe moment a fost că poate refuza să achite dacă nu primește documente- factură/ bon. Atitudinea reprezentanților restaurantului a fost suficient de intimidantă încât să-l determine pe client să nu facă pe cetățeanul responsabil și să nu facă treaba instituțiilor statului. Înțeleg, din diverse relatări, că pe litoral ne emiterea bonului fiscal este o practică pentru foarte mulți comercianți (ăstora puțin le pasă că au TVA de 9, 11, 19, 21- că oricum bagă banii direct în buzunar).

7. Service auto, București- un prețul cu factură e unul, prețul dacă „ne înțelegem” este cu 25% mai mic.

8. Iași, Palas Mall, săptămâna trecută- toți chelnerii de la localurile din incintă refuză încasarea bacșișului pe bon, sub diferite motive. Cu alte cuvinte, veniturile lor nu sunt fiscalizate, iar când le spui că nu ai numerar deloc la tine, îți indică chiar și bancomate în zonă, cu tupeu, ușor agresivi.

Veți spune că sunt chestiuni mărunte, incidente izolate. Unii chiar vor pactiza cu „micii comercianți” sau „prestatori de servicii”, asemănându-i cu „săraca bunică, de vinde leuștean și pătrunjel pe trotuar”, care e luată pe sus de organele de control.

E, așa cum spuneam, extraordinar de greu să calculezi această economie la negru și trebuie făcut un efort național pentru a-i face pe toți să se înscrie voluntar sau forțați în evidențele Fiscului și să achite partea lor de obligații, cu atât mai mult cu cât în multe cazuri nu vorbim despre venituri de subzistență. Vorbim despre venituri consistente la unele persoane.

Societatea nu mai poate fi împărțită astfel:

- șmecherii care nu plătesc deși figurează pe liste ca mari datornici (protejați de ANAF și de structuri);

- șmecherii care iau cu patru mâini tot ce prind sub formă de pensii speciale, salarii, bonusuri de pensionare, indemnizații de ședințe (nomenclatura, sinecuriștii, îmbuibații zilelor noastre din Justiție, servicii și instituții de forță ieșiți din câmpul muncii la 48-50 de ani);

- șmecherii care s-au pensionat anticipat „pe caz de boală”- România ar trebui să-și numere la modul cel mai serios și corect toți cetățenii cu dizabilități și „inapți” de muncă;

- șmecherii care NU figurează pe nicăieri drept contribuabili cu venit dar fac bani grei (nu depun niciodată declarații de venit, însă afișează averi greu de imaginat);

- șmecherii care iau la negru 90% din venituri și fac evaziune de când se știu ei;

- proștii care plătesc totul la centimă- impozit pe venit, impozit pe proprietăți în primele luni din an, CAS, CASS, TVA, antreprenorii care achită salarii, taxele și impozitele pentru salarii, impozit pe profit și așa mai departe.

O spuneam cu alte ocazii. ANAF nu trebuie să facă eforturi supraomenești pentru a detecta frauda, evaziunea și a aduce banii la buget. Trebuie să se digitalizeze și să iasă pe stradă.

Acolo unde bogăția este afișată ostentativ, acolo unde un cetățean român are mașină la care europenii doar visează, există probabilitate mare să fie și fraudă.

Lupta împotriva fraudei și evaziunii fiscale ar trebui să înceapă pe stradă- se întâmplă și în alte țări. Iar cei care au din venituri licite, cei care și-au declarat veniturile, care sunt cu taxele la zi și-și permit un trai peste medie, nu au niciun motiv să nu-și dorească un stat puternic, sănătos, cu spitale și școli bune.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp