Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Bucureștiul meu

Bucureștiul meu 1

Am copilărit într-un triunghi al Bermudelor bucureștean. Genul de cartier despre care n-a cântat nicio trupă de rap. Paraziții aveau Colentina, La Familia era în Sălăjan, RACLA pe la Gara de Nord. Despre Calea Moșilor nu cânta nimeni. Nici n-aveai ce să zici. Cel mai entuziasmant lucru de pe strada noastră era când se închidea un amanet și se deschidea o farmacie. Nu e poezie în a vărui un butic de 2x2. Singurul lucru la care puteai visa în locul unde nu se întâmpla niciodată nimic era cum să evadezi.

Acum 13 ani, când îmi făceam eu majoratul, Bucureștiul arăta altfel. N-aveam hipsteri pe-atunci, dar, dacă am fi avut, ar fi petrecut cu noi în B52 sau Expirat. Bodegi în subsoluri, unde intrai după ce un musculos te măsura din priviri și îți evalua vârsta. Am scos buletinul din buzunar până pe la 21 de ani, mai spre final deja cu mândrie și ceva fițe. Nici nu-ți poți aminti prea multe dintr-un club unde tăiai prin fumul de țigară pentru a prinde un loc la bar. Tinerețea făcea atunci valuri într-un cocktail de spirtoase. Aveam ficatul tanar, duceam Long Islanduri cu care stingeam Kamikaze-uri. V-am zis că prin fum? Fumul era prietenul și dușmanul tău. Te făcea mai puțin vizibil în ochii gagicilor categoric mai drăguțe cu care încercai să negociezi un dans și poate un sărut. Fumul te ducea până acasă și dormea cu tine până în zori. Nu te lăsa nici dupa primul duș. Trebuia să insiști. Iți lăsai hainele pe balcon noaptea, nici n-aveai curaj să le arunci în mașina de spălat până când nu ieșea din ele primul strat de miros. 

În aer liber, mai rar. Nici n-aveai atâtea opțiuni. Printre ruinele de la ... Ruine sau pe terasa la Motoare. Numărai pe degete locurile decente unde puteai să bei. Doar nu era să-ți petreci timpul cu drojdierii de pe terasa de vizavi de Club A. Nici nu mai știu dacă erau drojdieri oamenii, poate erau civilizați și dezbăteau esența vieții. Până la urmă însă, legenda urbană e mai puternică decât adevarul.

Bucureștiul meu s-a schimbat. Îl simț de pe terasă de la Linea, unde mai am un pic și îmi fac abonament vara asta. Bucureștiul meu e mai rebel ca Berlinul. Poartă aroma unui vin bun, își flutură gulerul cămășii albe și visează la lucruri imposibile. 

Bucureștiul meu e obsedat de burgeri, de bere nefiltrată și de grădini mari. Din Dorobanți până în Floreasca și înapoi în Eden, Capitala respiră. Printre clădiri vechi au apărut terase noi. Mici, aranjate, cu meniuri pline de avocado și quinoa. Uneori chiar burgeri cu quinoa și avocado. Iar Expiratul unde cădea curentul în mijlocul concertelor are acum terasă și bonuri de ordine la intrare. 


Bucureștiul meu e ambiția unor oameni de a-ți da un ecler mai bun ca la Paris. E pasiunea din cafeaua adusă direct de la cei specializați în a o prăji. Nici nu îmi imaginam că există așa ceva în copilărie când pluteam ca-n desene după mirosul de boabe măcinate ce ieșeau dintr-un magazin al cărui nume nu mi-l pot aminti. Era ceva cu A. Parcă.

Oamenii au schimbat Bucureștiul. Nu primăria, nu statul, ăștia i-au încurcat mai mult. Dar orașul se schimbă și se civilizează cu fiecare spectacol de teatru, cu fiecare galerie de artă, cu fiecare terasă unde corporatistii își desfac nasturii cămășilor cu căluț în colț și se întreabă despre ce e viața de fapt. 

Mie mi-au trebuit 31 de ani că să ajung să iubesc orașul în care m-am născut. Nu-i fac ode, le las ocazia asta celor mai talentați. Dar mă bucur de el și de cei care pun umărul la schimbarea lui. Trăim vara grădinilor în Capitală. E vara celor care au înghețat în ianuarie în piața Victoriei. Ne încărcăm acum ca să putem #rezista când va fi nevoie. În aer încă plutește ceva, de ceva vreme. Schimbarea va veni, dar nu cu Dragoni cum am văzut noi pe HBO, ci cu răbdare. Țara asta va fi a noastră într-un final, dacă vom reuși să ne păstrăm optimismul. Chiar și dimineața, la 9, când prinzi bariera în Pipera. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere

  • Hai ca m-ai inspirat să scriu și eu pe scurt despre Bucureștiul meu - căci suntem aceași generație dar din păcate nici eu nu împărtășesc optimismul tău (care altfel îmi place!)


    Oameni, șmecheri și câini


    Îmi amintesc un alt București decât cel al lui Mihai Brașoveanu. Bucureștiul meu era plin de incertitudini, mirare, praf, beton și câini vagabonzi.
    Si eu îmi făceam majoratul tot acum 13 ani. Suntem din aceeași generație, aia care trebuie in curând să schimbe România dar a cărei formare se petrecea într-o perioadă de tranziție crâncenă. Îmi amintesc bine fumul de țigara din cluburi. De fapt cam asta îmi amintesc de la majoratul meu din Fire. O mare de fum, cheliosul-dulap de la intrare, bere proastă, multă lume – cam așa era de fiecare dată. Și parcă așa e și acum. Apropo, știați că în Club A încă se fumează? De fapt, când mai vreau sa îmi retrăiesc adolescenta, încă mai pot. Club A, Fire, Expirat, Underworld – nu s-au schimbat prea mult. La fel parcă si fetele. Sunt numai mai prietenoase. Ciudat cum la 30 de ani ești mai atractiv ca la 18. Pentru fetele de 18, caci cele de vârsta ta mănâncă într-adevăr, cum zice Mihai Brașoveanu, burgheri cu avocado si quinoa. Dar ce-mi pasă mie de rooftop-baruri si grădini de vara hipstărești, când am berea la 6 lei, bețivii de altădată si atmosferă autentică în Argentin? Iar ciudat, când eram cu adevărat bețiv, la 18 ani, refuzam să mă duc în locul bețivilor, în Argentin. Iar acum când beau ocazional îmi place acolo.
    Dar un vreau sa par nostalgic, caci nu sunt deloc. Bucureștiul meu era ăla printre blocuri pur, cu găști de cartier, violență, petarde și câini vagabonzi. Am copilărit si încă mai copilăresc din când în când în Titan, unde nu m-am simțit niciodată în triunghiul bermudelor ba dimpotrivă, chiar în centru vieții de cartier, aia autentică din versurile BUG Mafia. În amintirile mele cartierul e mai prezent ca centrul. Prin centru ajungeam rar, doar la ocazii și doar sa agățăm și să ne îmbătăm. In cartier se petreceau lucrurile de substanță. Acolo mă băteam, eram bătut, alergam după minge, eram alergat de câinii vagabonzi. Mașinile erau rare, deci trebuia să fugi ceva ca să te sui pe una să scapi de câinii vagabonzi. Dar și mai răi decât câinii erau șmecherii de cartier. Erau ăia chemați de alții sa se răzbune pe tine. Trăiam permanent cu amenințarea lor și când ne întâlneam fie primeam ceva – un pumn, un picior, un cap in gura, fie dădeam ceva – un sandviș, un fruct, un leu. Singurul moment când deveneau folositori era în decembrie când vindeau petarde la negru. Dar și asta se întorcea pana la urma împotriva ta când îți punea unii petarde în glugă sau în ghiozdan.
    Am avut prieteni muscați de câini, bătuți rău, uneori chiar în scoală, alteori de părinți, arși de petarde, care nu terminau nici măcar 8 clase, care ajungeau pe stradă. Îmi amintesc des de toate astea dar cu detalii din ce in ce mai vagi. Realizez însă sigur ca nimic bun nu putea sa iasă din Bucureștiul meu.
               Ciudat însă ca nimeni nu prea pleca din cartier. Era peste tot un fel de acceptare mioritică a sorții pe care încă nu pot să mi-o explic. Și cei mai buni, și cei mai slabi, toți am făcut și liceul în cartier. Doar facultatea am făcut-o mai departe căci din fericire în Titan nu există facultăți. Cred ca de aia am și plecat de tot până la urmă. Dar nu au fost mulți ca mine.
    Cartierul s-a schimbat mult acum însă Bucureștiul nu prea. Mă uit cu mirare la traficul de coșmar, la oamenii in permanenta criză de nervi, la praful și aerul irespirabil, la cafenelele de fițe, la eclere cu unt franțuzesc si burgeri cu avocado. Daca n-aș știi ca noi am amestecat dintotdeauna de toate si am făcut un ghiveci din tot n-aș înțelege nimic. Mă bucur că totuși sunt oameni ca Mihai Brașoveanu care au ajuns să se bucure de toate astea. Eu sunt bucuros acum când îmi revăd orașul însă doar pentru că știu că mereu, peste puțin timp, voi zice la revedere, București!
    • Like 1
    • @ Cosmin Minea
      Si eu ma bucur ca exista oameni ca Mihai, care se bucura de Bucuresti.
      Sunt mai mult de acord cu realitatea ca in afara de avocado si quinoa si vin pe roof-top, viața e foarte afectată intr-un Bucuresti irespirabil, înconjurați de oameni mereu încruntați care se cearta din orice, frustrarea e mare si din păcate, Întâlnirile cu prietenii sau ieșirile la cocktail nu rezolva problemele unei vieți obosite de Bucuresti din cauza condițiilor.
      Cand ai copii, începi sa vezi cate limite exista in acest oraș!
      • Like 0
  • Alishor se numea magazinul :).
    • Like 0
  • check icon
    Da, când eşti tânăr, fără obligații mari, nervii încă nu sunt pe moațe, poți fi optimist şi să te faci că nu vezi gunoaiele ce te sufocă (de orice fel), umane sau fizice. Şi eu am iubit Bucureştiul când eram tânăr, fiind băştinaş de mai multe generații. Bagatelizam înjurând norii de praf sau valurile de noroi de la şantierele comuniste prost organizate, gropile din străzi şi bulevarde reparate doar dacă trecea Ceaşcă cu suita pe acolo, mersul pe scara autobuzelor ITB cu uşile deschise într-o aglomerație eternă (noțiunea de aer condiționat nu exista decât în filmele americane),lipsa cofetăriilor, teraselor, în nr suficient etc. Singurele chestii bune şi care azi sun DISTRUSE CONSTANT, erau parcurile şi ştrandurile de pe lacurile Bucureştiului, loc de mişcare în natură măcar, chiar dacă şi acolo terasele şi cârciumile erau varză. Acum am ajuns să urăsc din suflet acest oraş mizer la toate capitolele, unde părțile bune sunt atât de rare şi sporadice încât trec neobservate în ansamblu şi am trecut de vârsta în care să mă fac că nu văd rahatul în care calc zilnic. Sincer dacă vârsta mi-ar fi permis să-mi câştig traiul rezonabil în altă comunitate mai normală, aş pleca instant fără să întorc capul. Bucureştiul, ca multe alte capitale, ce sunt centrele economice cele mai importante, atrag prea mulți oameni din diferite culturi ce nu reuşesc să se adapteze la viața trepidantă şi regulilor de bunsimț, scoțând ce este mai prost din ei şi asta la toate palierele societății iar asta se vede.
    • Like 0
  • Bucurestiul traieste prin ochii si actiunile celor 300 de mii din piata victoriei din februarie. Restul asteapta pomeni. Si despre Calea Mosilor, iti spun eu ca aveai ce sa scrii, doar ca nu a exista o trupa rap. Hai sa ne amintim ce se intampla mai in spate, pe Fainari, prin anii 2000 sau mai devreme... Cu o vesnica bariera pusa de autoritatile locale si de cei care voteaza ordonat pomenile (sunt 70000 de asistati sociali la nivel de capitala, din aia care primesc bani de la stat si masa calda la cantinele pentru saraci dar o arunca pe jos , exista un reportaj pe youtube), orasul nu poate la nesfarsit sa tina oamenii care chiar isi doresc o capitala europeana. Bariera aia de la Pipera, o suporti pentru ca te duci la munca si ai rate de platit, altfel ai fugi de acolo ca ars. Stiu ce vorbesc, am lucrat 2 ani jumate in Aurel Vlaicu- Hub-ul IT al Capitalei, intr-o cladire verde, nou nouta, dar care nu a fost conditionata de planul urban (primarie) sa faca 2 etaje subterane de parcare ci doar unul, care era pentru executivi. Si astia au facut unul, pentru ca sunt scandinavi, daca erau italieni sau romani nu faceau nicio parcare. Metroul de la Aurel Vlaicu (renuntasem sa vin cu masina, era imposibil de stat in trafic la ora 18), era ticsit daca nu plecai din birou la 17:45 ,ca sa ajung la 17:55 la metrou. Daca ajungeai dupa 18, trebuia sa astepti 2-3 trenuri ca sa ai loc. Ca-n Japonia. Toate lucrurile astea nu se pot schimba cu salate cu quinoa, terasele pe rooftop, concerte si spectacole de teatru, ci cu activuni civice, implicare, petitii, raportari pe social media despre derapajele institutionale, intr-un cuvant , sa arati ca-ti pasa. Avem nevoie de metrou la aeroport, avem nevoie de o centura functionala, avem nevoie de spitale unde directorii nu se iau la bataie cu politia, avem nevoie de mai multa verdeata si mai putin fum de esapament, avem nevoie de tramvaie cu A/C si benzi de autobuz facute cu cap. Lista ar putea continua, dar ma opresc aici, pentru ca stim cu totii de ce avem nevoie in orasul asta.
    • Like 1
  • Rezumat: E frumos aici, da' nu prea!
    • Like 0
  • Stie cineva cum se numeste terasa din prima fotografie? In rest...sa auzim numai de bine si sa fim in viata sa "prindem" si noi schimbarea :).
    • Like 0
  • Bucurestiul tau cu oamenii aia care au ales-o pe Firea .:)) Cine a schimbat orasul? si ce pretentii sa ai de la unii care au primar pe Firea?
    • Like 0
  • Optimist, imi place articolul. Sa nu uitam, insa, ca speranta = ce dorim noi, fara just temei, sa se intample. E supraevaluata speranta asta, si incurca rau oamenii.
    Si eu iubesc Bucurestiul si schimbarea lui imi e evidenta, mai ales ca il vad cam de doua ori pe an.
    Dar pe langa infuzia de suflet, de frumos, de viu, Bucurestiul mai are inca taximetristi, parcagii, blocaje zilnice in trafic.
    • Like 3


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult