Bucureștiul meu

Hai ca m-ai inspirat să scriu și eu pe scurt despre Bucureștiul meu - căci suntem aceași generație dar din păcate nici eu nu împărtășesc optimismul tău (care altfel îmi place!)


Oameni, șmecheri și câini


Îmi amintesc un alt București decât cel al lui Mihai Brașoveanu. Bucureștiul meu era plin de incertitudini, mirare, praf, beton și câini vagabonzi.
Si eu îmi făceam majoratul tot acum 13 ani. Suntem din aceeași generație, aia care trebuie in curând să schimbe România dar a cărei formare se petrecea într-o perioadă de tranziție crâncenă. Îmi amintesc bine fumul de țigara din cluburi. De fapt cam asta îmi amintesc de la majoratul meu din Fire. O mare de fum, cheliosul-dulap de la intrare, bere proastă, multă lume – cam așa era de fiecare dată. Și parcă așa e și acum. Apropo, știați că în Club A încă se fumează? De fapt, când mai vreau sa îmi retrăiesc adolescenta, încă mai pot. Club A, Fire, Expirat, Underworld – nu s-au schimbat prea mult. La fel parcă si fetele. Sunt numai mai prietenoase. Ciudat cum la 30 de ani ești mai atractiv ca la 18. Pentru fetele de 18, caci cele de vârsta ta mănâncă într-adevăr, cum zice Mihai Brașoveanu, burgheri cu avocado si quinoa. Dar ce-mi pasă mie de rooftop-baruri si grădini de vara hipstărești, când am berea la 6 lei, bețivii de altădată si atmosferă autentică în Argentin? Iar ciudat, când eram cu adevărat bețiv, la 18 ani, refuzam să mă duc în locul bețivilor, în Argentin. Iar acum când beau ocazional îmi place acolo.
Dar un vreau sa par nostalgic, caci nu sunt deloc. Bucureștiul meu era ăla printre blocuri pur, cu găști de cartier, violență, petarde și câini vagabonzi. Am copilărit si încă mai copilăresc din când în când în Titan, unde nu m-am simțit niciodată în triunghiul bermudelor ba dimpotrivă, chiar în centru vieții de cartier, aia autentică din versurile BUG Mafia. În amintirile mele cartierul e mai prezent ca centrul. Prin centru ajungeam rar, doar la ocazii și doar sa agățăm și să ne îmbătăm. In cartier se petreceau lucrurile de substanță. Acolo mă băteam, eram bătut, alergam după minge, eram alergat de câinii vagabonzi. Mașinile erau rare, deci trebuia să fugi ceva ca să te sui pe una să scapi de câinii vagabonzi. Dar și mai răi decât câinii erau șmecherii de cartier. Erau ăia chemați de alții sa se răzbune pe tine. Trăiam permanent cu amenințarea lor și când ne întâlneam fie primeam ceva – un pumn, un picior, un cap in gura, fie dădeam ceva – un sandviș, un fruct, un leu. Singurul moment când deveneau folositori era în decembrie când vindeau petarde la negru. Dar și asta se întorcea pana la urma împotriva ta când îți punea unii petarde în glugă sau în ghiozdan.
Am avut prieteni muscați de câini, bătuți rău, uneori chiar în scoală, alteori de părinți, arși de petarde, care nu terminau nici măcar 8 clase, care ajungeau pe stradă. Îmi amintesc des de toate astea dar cu detalii din ce in ce mai vagi. Realizez însă sigur ca nimic bun nu putea sa iasă din Bucureștiul meu.
           Ciudat însă ca nimeni nu prea pleca din cartier. Era peste tot un fel de acceptare mioritică a sorții pe care încă nu pot să mi-o explic. Și cei mai buni, și cei mai slabi, toți am făcut și liceul în cartier. Doar facultatea am făcut-o mai departe căci din fericire în Titan nu există facultăți. Cred ca de aia am și plecat de tot până la urmă. Dar nu au fost mulți ca mine.
Cartierul s-a schimbat mult acum însă Bucureștiul nu prea. Mă uit cu mirare la traficul de coșmar, la oamenii in permanenta criză de nervi, la praful și aerul irespirabil, la cafenelele de fițe, la eclere cu unt franțuzesc si burgeri cu avocado. Daca n-aș știi ca noi am amestecat dintotdeauna de toate si am făcut un ghiveci din tot n-aș înțelege nimic. Mă bucur că totuși sunt oameni ca Mihai Brașoveanu care au ajuns să se bucure de toate astea. Eu sunt bucuros acum când îmi revăd orașul însă doar pentru că știu că mereu, peste puțin timp, voi zice la revedere, București!

Alishor se numea magazinul :).

Da, când eşti tânăr, fără obligații mari, nervii încă nu sunt pe moațe, poți fi optimist şi să te faci că nu vezi gunoaiele ce te sufocă (de orice fel), umane sau fizice. Şi eu am iubit Bucureştiul când eram tânăr, fiind băştinaş de mai multe generații. Bagatelizam înjurând norii de praf sau valurile de noroi de la şantierele comuniste prost organizate, gropile din străzi şi bulevarde reparate doar dacă trecea Ceaşcă cu suita pe acolo, mersul pe scara autobuzelor ITB cu uşile deschise într-o aglomerație eternă (noțiunea de aer condiționat nu exista decât în filmele americane),lipsa cofetăriilor, teraselor, în nr suficient etc. Singurele chestii bune şi care azi sun DISTRUSE CONSTANT, erau parcurile şi ştrandurile de pe lacurile Bucureştiului, loc de mişcare în natură măcar, chiar dacă şi acolo terasele şi cârciumile erau varză. Acum am ajuns să urăsc din suflet acest oraş mizer la toate capitolele, unde părțile bune sunt atât de rare şi sporadice încât trec neobservate în ansamblu şi am trecut de vârsta în care să mă fac că nu văd rahatul în care calc zilnic. Sincer dacă vârsta mi-ar fi permis să-mi câştig traiul rezonabil în altă comunitate mai normală, aş pleca instant fără să întorc capul. Bucureştiul, ca multe alte capitale, ce sunt centrele economice cele mai importante, atrag prea mulți oameni din diferite culturi ce nu reuşesc să se adapteze la viața trepidantă şi regulilor de bunsimț, scoțând ce este mai prost din ei şi asta la toate palierele societății iar asta se vede.

Bucurestiul traieste prin ochii si actiunile celor 300 de mii din piata victoriei din februarie. Restul asteapta pomeni. Si despre Calea Mosilor, iti spun eu ca aveai ce sa scrii, doar ca nu a exista o trupa rap. Hai sa ne amintim ce se intampla mai in spate, pe Fainari, prin anii 2000 sau mai devreme... Cu o vesnica bariera pusa de autoritatile locale si de cei care voteaza ordonat pomenile (sunt 70000 de asistati sociali la nivel de capitala, din aia care primesc bani de la stat si masa calda la cantinele pentru saraci dar o arunca pe jos , exista un reportaj pe youtube), orasul nu poate la nesfarsit sa tina oamenii care chiar isi doresc o capitala europeana. Bariera aia de la Pipera, o suporti pentru ca te duci la munca si ai rate de platit, altfel ai fugi de acolo ca ars. Stiu ce vorbesc, am lucrat 2 ani jumate in Aurel Vlaicu- Hub-ul IT al Capitalei, intr-o cladire verde, nou nouta, dar care nu a fost conditionata de planul urban (primarie) sa faca 2 etaje subterane de parcare ci doar unul, care era pentru executivi. Si astia au facut unul, pentru ca sunt scandinavi, daca erau italieni sau romani nu faceau nicio parcare. Metroul de la Aurel Vlaicu (renuntasem sa vin cu masina, era imposibil de stat in trafic la ora 18), era ticsit daca nu plecai din birou la 17:45 ,ca sa ajung la 17:55 la metrou. Daca ajungeai dupa 18, trebuia sa astepti 2-3 trenuri ca sa ai loc. Ca-n Japonia. Toate lucrurile astea nu se pot schimba cu salate cu quinoa, terasele pe rooftop, concerte si spectacole de teatru, ci cu activuni civice, implicare, petitii, raportari pe social media despre derapajele institutionale, intr-un cuvant , sa arati ca-ti pasa. Avem nevoie de metrou la aeroport, avem nevoie de o centura functionala, avem nevoie de spitale unde directorii nu se iau la bataie cu politia, avem nevoie de mai multa verdeata si mai putin fum de esapament, avem nevoie de tramvaie cu A/C si benzi de autobuz facute cu cap. Lista ar putea continua, dar ma opresc aici, pentru ca stim cu totii de ce avem nevoie in orasul asta.

Rezumat: E frumos aici, da' nu prea!

Stie cineva cum se numeste terasa din prima fotografie? In rest...sa auzim numai de bine si sa fim in viata sa "prindem" si noi schimbarea :).

Bucurestiul tau cu oamenii aia care au ales-o pe Firea .:)) Cine a schimbat orasul? si ce pretentii sa ai de la unii care au primar pe Firea?

Optimist, imi place articolul. Sa nu uitam, insa, ca speranta = ce dorim noi, fara just temei, sa se intample. E supraevaluata speranta asta, si incurca rau oamenii.
Si eu iubesc Bucurestiul si schimbarea lui imi e evidenta, mai ales ca il vad cam de doua ori pe an.
Dar pe langa infuzia de suflet, de frumos, de viu, Bucurestiul mai are inca taximetristi, parcagii, blocaje zilnice in trafic.