Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Bun venit în Republica!

Bine ați venit! Republica este un loc al jurnalismului de calitate. Este spațiul în care dezbatem, în care ideile și argumentele contează, iar oamenii de valoare sunt cei aduși în față.

Este un proiect independent gândit și pus online în doar câteva luni. Mă uit în jur, în timp ce eu scriu aceste rânduri de bun venit, Cristian Tudor Popescu este cu pixul în mână gândindu-și prima opinie, Alex si Florin la fel, Raluca și Loredana editează și ordonează comentariile și analizele, programatorii testează și rezolvă. Această platformă este în egală măsură a mea, cum e și a lui CTP, Florin Negruțiu sau Alex Livadaru. 

Noi suntem cei care o deținem. Voi, însă, cei care citiți, comentați, sau cei care veți fi și publicați, sunteți sufletul ei. Pentru că în forța ideilor voastre stă viitorul acestui spațiu.

Ați intrat pe o platformă construită de la zero, totul este făcut de români, chiar dacă am avut ca puncte de plecare surse de inspirație cunoscute, cu siguranță, multora dintre voi. Doar două exemple - medium.com și qz.com

Cine suntem 

În primul rând, suntem noi șase, patru autori fondatori și doi editori, Raluca Ion și Loredana Voiculescu, doi dintre cei mai buni jurnaliști alături de care am avut ocazia să lucrez.

Au venit alături de noi personalități ale vieții publice românești. Oameni de mare valoare, pe care i-am invitat să scrie și care au acceptat să facă parte din acest proiect. De curiozitate, încercați butonul pe care scrie "cine suntem" din meniu. Acolo îi veți vedea pe o parte dintre ei, sunt și alte nume care urmează să apară. Fiecare are, desigur, în spate si o pagină de profil pe care o puteți citi.

Mai este o categorie care urmează să apară. Și anume cea a „contributorilor comentatori” (nu am găsit momentan un nume mai potrivit, dar așteptăm sugestii). Aici se vor regăsi aceia dintre voi care în articole veți comenta bine și argumentat (prin asta nu înțelegem argumente care să laude textul inițial al autorului, așteptăm, chiar ne dorim, comentarii critice). Pe scurt, scrieți și vom publica opiniile voastre. 

Subiectele noastre

Este cel de-al doilea buton din meniu, care deschide o pagină în care vedeți cele mai interesante subiecte de pe platformă, în timp real.

Pe măsură ce numărul opiniilor și analizelor publicate va crește, algoritmul complex din spatele acestei pagini va reuși să scoată rezultate mult mai relevante.

Sistemul de Login și comentariile

Aici a fost, cu siguranță, cea mai grea parte a programării și implementării.

Am pornit de la premisa că ne asumăm ce avem de spus, că vom avea un spațiu decent în care să dezbatem, asa am ajuns la concluzia că trebuie să construim un sistem de logare. În care poți să îți faci un cont, ca cititor al acestei platforme, pe baza unei adrese de email reale sau a contului de facebook.

Apoi, când comentați, sistemul este setat să nu publice automat ce ați avut de spus. Primele două comentarii au nevoie de aprobarea unui moderator. Poate fi deranjant pentru oricine are intenții bune și vrea să-și spună părerea, dar o facem pentru a asigura o decență a dezbaterii.

După cel de-al doilea comentariu, orice ai de spus se va publica automat. Atenție însă, există sub fiecare comentariu un buton de „raportează” pentru cazul în care considerați că cineva a abuzat.

Publicitate

Este necesară pentru întreținerea infrastructurii acestei platforme. Am încercat însă, și, spre bucuria noastră am găsit partenerii care au înțeles, să găsim formate prin care atât cititorul, cât și cel care vrea să transmită mesajul, să aibă de câștigat. O expunere inovativă, alături de o experiență perfectă de vizionare a site-ului.

Platforma pe mobil

Platforma este construită pentru a ca tu să poți citi și comenta în primul rând pe mobil. Smartphone-ul nu mai este un viitor, ci o prezență. Încercați să descoperiți site-ul de pe telefon, sper că îmi veți da dreptate.

Ce urmează

Aici, eu si colegii mei, am putea să vă mai ținem jumătate de oră, numai ca să citiți, scris cu liniuță, ce ne-am imaginat. Dar sperăm să vă ținem mult mai mult pe platformă, să ne dați sugestii, să ne spuneți cum și ce v-ar plăcea să vedeți. Jurnalismul nu mai este cum a fost, vă propun să decidem împreună cum trebuie să fie. 

Adresa mea de email este claudiu@republica.ro. Tratați-ne cu blândețe, reparăm greșelile și rezolvăm problemele pe care le veți avea pe site. Aștept să ne citiți, dar mai ales, aștept să vă citesc.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cum e sa te intalnesti in sufragerie cu Romania ascunsa in debara?

    Am fost la Sibiu. Un oras minunat, toata lumea stie asta. Am facut o mica excursie de primavara, nimic extravagant. M-am minunat de tot ceea ce era de vizitat, am urcat in Turn, am mancat la restaurante, m-am plimbat pe stradute, m-am bucurat de caldura unei pensiuni cochete. Am observat oamenii: copii frumosi si ingrijiti plecati cu parintii sau rudele, adolescenți imbracati si frezati cu personalitate, puberi pe biciclete sau pe placi de skateboard, tineri „hippioti”, tineri normali, oameni adulti si batrani discutand diverse probleme in lumina blanda a soarelui de primavara pe superbele stradute pietruite din oras.
    Priveam la imaginea aceea si totul parea normal, acel normal in sensul ca oamenii pareau a avea o viata destul de multumita, ca se aflau in locul dorit in societate, ca ajunsesera ceea ce si-au dorit când au fost mici. Aveam o stare de bine, ma gandeam ca se pot realiza lucruri frumoase si in tara noastra, ca am evoluat, ca lucrurile merg bine, aveam acel sentiment de „ok”, mai mult, era un „ok european”.
    Apoi, intorcand capul dintr-o parte in alta, am zarit-o pe ea... dintr-odata! Am tresarit... era si aici, nu disparuse ca printr-o minune din acest cadru mirific... pare-se ca am iesit de sub cupola protectoare si n-am bagat de seama.. Da, era ea, era in piata agro-alimentara pe langa care, am ajuns la un moment dat cu plimbarile mele. Avea in jur de 10 ani, calare pe o bicicleta fara ruda, inalta pentru un copil, stil vechi, asemanatoare cu a bunicului meu. Cara in spate pe bicicleta o lada alba si murdara de plastic legata cu sarma de portbagaj sa nu cada. Avea vreo 10 ani, purta niste haine ponosite si cara ceva din piata. M-am uitat indelung pana a disparut din orizontul urban ... am devenit dintr-odata trista, ca trezita dintr-un somn de frumusete. M-am intalnit cu Romania. Da, era si ea aici. Realizam ca ma uitam dupa un punct care apartinea celei mai mari bucati din graficele cu placinte procentuale ale Romaniei. Tocmai ma uitam dupa un subiect din studiile care spun ca aproape sau mai mult de jumatate dintre elevii romani sunt analfabeti functionali. Ma uitam dupa unul dintre acei copii saraci ai tarii, care traiesc in conditii rudimentare de igiena. Acei copii pe care ii masori din cap pana in picioare in cateva secunde si ai rapid tendinta sa-i ocolesti pe trotuar pentru ca ar putea sa-ti murdareasca psihologic tinuta. Aceia pe care unii profesori ii trateaza ca pe niste rebuturi pentru ca "stiu" ca nu vor ajunge nimic. Acei copii care au lumea lor proprie, undeva, ferita de cercurile noastre. Da, erau si aici, departe de fascinantele alei pietruite, traindu-si viata lor rudimentara paralela cu cea a cadrului european... De unde stiu ca era un copil al statisticilor negative din Romania? Avea in jur de 10 ani si cara o lada alimentara murdara pe o bicicleta veche. Cu siguranta daca ar fi avut resursele „copiilor turisti”, ar fi discutat despre ultimul model de skateboard sau s-ar fi aflat si el pe una din bancile din fata Colegiului National discutand altceva decat despre ceea ce avea sa care mai departe pe drumurile vietii lui in lada lui de plastic, legata cu sarma de portbagaj.
    Am stat asa, incremenita in mijlocul trotuarului, pret de cateva minute, prinsa intre doua lumi, care, desi sunt fizic imbinate prin strazi, cladiri institutii, socio-cultural au intre ele un ocean. Mi-am continuat apoi drumul, cu un entuziasm mai temperat si cu gandul la o imensa punte oceanica... pe care numai educatia ar putea-o construi... da, educatia, acea educatie adresata grupurilor dezavantajate, care, din motive misterioase, este atat de greu de faurit in tara noastra, cea din debara.


    • Like 0
  • 2006
    Totul a început cu acel telefon pe care l-am dat la compania de recrutări din București și după câteva zile am plecat, 17 oct 2006, voi ține minte data aceasta mult timp. Câteodată aș vrea să uit și să încep viața de la capăt nu pentru că aș regret ceva doar pentru că aș face poate mult mai bine și mai multe, dar nu se poate și mașina timpului înca nu se cunoaște pe aici, așa că continui să ‘’lupt’’ și să încerc să fac ceva pe planeta asta, ceva de care să pot spune că sunt mândru, să las ceva în urma, nu mă simt și nici nu cred că sunt un personaj marcant iar ce pictez sau sculptez nu este prea grozav dar încerc să fac ceva, am voința și dârzenia să încerc ceva cât de mic, cât de putin, să las ceva în urmă.
    Nu mă consider scriitor și nici nu cred că am talent cu carul, chiar dacă am scris câte ceva la cenaclul literar SF Clepsidra, dar încerc doar să mă pun la adăpost, dacă aș fi suprimat ca pe atâția alții sau mi s-ar înscena ceva, pentru că și uni și alții m-ar elimina fără să le pese de mine după ce m-au folosit sau au obținut ceva, singura mea apărare ar fi faptul ca am ceva scris pe undeva și pot publica. Sau să știe și alții și să învețe, mie mi-ar fi folosit aceste informații, nu le-am avut și a fost nevoie să învăț din evenimentele prin care am trecut.
    Încep cu ce consider că a fost începutul aventurii mele în această poveste.
    Pe 17 octombrie 2006 am plecat la București, l-am cunoscut pe Nelu, cel care a fost asistentul medical la TQ, All Taqadumm Iraq, în fabricuța noastră, excală la Atena unde am stat 9 ore, am văzut Panteonul și orășelul vechii cu străduțe înguste și casuțe cu etaj în stil mediteranean care îmi plac, am ceva caracteristic zonei, am mâncat și am băut un pahar cu vin roșu sec grecesc, fără buchet. În stația de metroul Larissa o angajata nea zâmbit, frumușică, crezând ca suntem americani sau englezi și asta era în 2006 și Grecia o ducea bine și mulți străinii munceau acolo.
    Am ajuns în Kuweit, am așteptat două zile la centrul lor să plecăm, am trecut prin Ali All Salem, baza militară din Kuweit, pază strictă, defensivă, am văzut sute de autocare și Humveuri. Noi am plecat cu un Hercules până în Bagdad, aeroportul militar. Am dormit două zile în zona de așteptare la aeroportul militar cu capul pe masa, eram șase români, Gabi din Ploiești și el tot chimist, Victor la pază, un tip de la compania italiană care vânduse mașina de făcut bidoane, Nelu asistentul medical, Corin managerul roman, un mecanic și eu.
    Cu câteva zile înainte de a sosii noi în Bagdad a fost doborât un elicopter militar, un irakian a stat o săptămână într-o groapă și a așteptat momentul oportun să îl doboare, a fost doborât și el. De atunci s-a schimbat tactica, primul elicopter zbura mai sus și al doilea în spate observa zona de sub primul.
    Nu era nici un avion spre All Taqadum, ne mai duceam câte unul, două zile și două nopți am așteptat, se mai dădea câte o alarmă, acolo se adunau și trupele care plecau în misiune, noi dormeam cu capul pe mese, mâncam rații la pachet, gust de chimicale. A mai trecut un tip de la compania noastră din Bagdad să ne ducă la DFac, Diening Facilities, adică cantină, militarii ne-au percheziționat, era o zonă unde făceau grătar, un butoi avea găuri date cu gloanțe pentru tiraj, dar nu aveau nici ei timp de noi. După două zile ne-am dus toți șase la biroul de transport, era tipul care fusese prima dată, a fost mirat că mai suntem acolo și în primul avion am fost îmbarcați.
    Am ajuns pe la 2330, până dimineață un mustăcios a stat cu noi, se uita direct la noi, noi ne-am culcat pe bănci, era și furtună de nisip, dimineață un militar ne-a dus cu o mașină la fabrica noastră. Începea aventura.
    Eram așa de obosiți că abia așteptam să mănânc ceva și să dorm, aveam șefă o australiancă, era așa de pricepută, fusese technician veterinar, că m-a întrebat ce este clorul, a fost mirată și a spus că nu știu eu când i-am spus că este gaz, uni spuneau că obținuse postul că era iubita unui șef, se face la mulți. a plecat după două săptămâni, drum bun, apoi a fost dată afară și a plecat în Irlanda, success.
    Am făcut ore suplimentare la greu, ne culcam pe la 23-24, la 5 deșteptarea, eram obosiți, așa de obosiți că pe 24 octombrie pe la 2-3 dimineata nu am putut să mă ridic din pat. A fost un atac direct cu mortiere asupra noastră, au lansat 4-5 lovituri, nu a fost atinsă nici o parte din fabrică, după câteva zeci de secunde au sosit elicopterele, două Black Houck și au lansat rachete, nu am avut puterea să ies să mă ascund sub conex, dar au ratat. Doar am auzit dar nu am realizat ce sa intamplat, mi-a spus Victor dimineață ce a fost. Am avut noroc, ori a fost expirat explozivul ori dispozitivul de ochire dereglat.
    În acea perioadă nu am putut ține un jurnal electronic, nu aveam voie să avem aparatură electronică, telefon, laptop, HDD, nimic, deci scriu doar din amintiri, mai uit câte ceva, mai scriu ce consider că este important. Sunt fără dată exactă.
    Manager general era un australian, John Call, un mincinos, când a plecat în R&R, Relaxare și Refacere, a venit alt australian, a descoperit o mulțime de nereguli și a fost dat afară, până atunci am suportat ideile lui, și intrigile lui Dragoș, un tip care spunea cu mândrie că este ucrainean la origini, apoi, după ce ăștia doi au plecat a fost bine, fiecare și le știa pe ale lui.
    Dragos era yoghin, de la MISA, intrigant care credea le știa pe toate. L-am cunoscut personal pe Grig, am stat la masa cu el când a fost prima conferință națională de yoga din România la Bacău în 1990, dar nu am căzut în plasa lui. Eram unul din cei mai buni, am fost singurul care a recepționat mesajul telepatic a lui Grig, Greorian Bivolaru, când a fost în Danemarca la deschiderea cursurilor de acolo de către Narcis Tancău. Narcis a fost după un timp în India să facă adevărata yoga, de acolo s-a întors alt om, s-a îmbrăcat în haina portocalie a yoghnilor asiatici, s-a spus de el că a trădat cauza, a cui cauză? A lui Grig? Acum este pe undeva prin Tailanda, face ce trebuie, adică bine. Cursul pe care îl predă Grig acum este furat de la Andre van Lysebeth, care a refuzat să colaboreze cu ei. Meditație la greu în acea perioadă, atunci am reușit să încep deschiderea celui de al treilea ochii, am avut rezultate spectaculoase atunci. Ceea ce m-a făcut să renunț a fost că practică tantra de mâna stângă, implicarea sexului, când aveam nevoie mergeam la cursuri și plecam cu cineva. Ei spun că sexul normal îți coboară energiile cel oral le ridică, așa o fi? Erau câteva persoane care mi-au spus adevărul despre Grig, este nebun, se crede Mesia, de asta Securitatea la băgat la balamuc nu la pușcărie. Eugen Mârtz a spus într-un cadru restrâns că se ocupă de magie, când lucrează nimeni nu intră în camera aceea nici măcar Viorel, deci magie neagră neconformă cu practica yoga. Acum câțiva ani am stat într-o cameră unde a fost o adeptă MISA, noaptea se manifestau spirite destrupate chemate în dimensiunea asta și netrimise înapoi, erau în mobilă, se vedea schimbat desenul mobilei. Am continuat meditația după mult timp, pentru că Eugen crease un string cu mine și mă ataca, a trebuit să fac curățirea și tăierea stringurlor ca să scap de el și am reușit după câțiva ani. Dar practica yoga ma ajutat mai târziu să văd atacurile extrasenzorialilor și să mă pot apăra eficient. Meditația creștină mai ales, rugăciunea inimii este cea care face minuni dar cu încercări cumplite.
    Dar să revin la narațiunea noastră.
    Manager pe toate bazele era tot un australian, Nelson, figură de aborigen, firma All Morrel era din SUA, Salt Lake City, mormoni.
    În una din primele zile a fost autorizată fabrica, erau 6 în tot Irakul, noi am fost singuri care am luat toate inspecțiile, autorizările, am fost singuri care am luat și bonusuri în cazul ăsta, români au creat cariere la mulți australieni și americani. A venit o echipă de militari americani, a fost o ședință în laborator, eram pe acolo, au fost câteva întrebări, una interesantă
    -aveți autorizație să luați apă din lac?
    Lacul Habinia, era pe cursul fluviului Eufrat, venea din Turcia, deshideau ecluzele când vroiau ei, Gus mi-a spus că se ia legătura cu ei când nivelul lacului scade.
    -toți iau apă, și armata ia,
    a venit răspunsul tipului din familia Morrell, erau toți nouă din familie în conducerea firmei, militari nu au mai spus nimic, au dorit să rămână singuri și pentru că eu eram pe acolo m-au întrebat
    -vorbești engleza?
    -da domnule,
    am răspuns eu și au vrut să le traduc actele medicale ale angajaților, au mai întrebat și altceva, inteligenți.
    În primele două săptămână au fost doi tipi de la o altă fabrică să ne învețe, dar unul, Mefa, era cu gândul acasă la soție și ce face și se tot lăuda că este frumoasă și ce fidelă este, celălalt, Adrian era din Brașov, numai la altele se gândea, își vedea de treaba lui cu seriozitate și atât, era să piardă apatamentul pentru că iubita vroia să-l vândă. Mefa chiar mi-a modificat ce scrisesem eu în hârtiile cu analize ca să pară că am greșit, deștept omul. Mecanicii care au ajutat la construirea fabricii au plecat fără bani pe zilele suplimentare, Dragoș ia spus lui John Call că nu muncesc, de ce a făcuto? Nu a fost prima dată dar mai ales nici ultima.
    Am fost în zona în care era pompa cu care alimentam bladerele, sacii de 50 metri cubi, am văzut egrete roz, frumoase, grațioase, o experiență care îmi îmbogățește imaginea despre planeta noastră.
    La capătul digului, pe mal, era un palmier, cu trei cruci lângă, baza fusese englezească, am auzit un cimpoi, când m-am uitat un tip în uniformă militară cânta lângă cruci, erau britanici, m-am înclinat și eu, respect pentru cei care și-au dat viața pentru un imperiu în care soarele nu apunea niciodată.
    În prima lună a fost tip ciudat, Bundache, când se întâmpla câte ceva el scria, a făcut și un film cu linia de producție, cum de avea cameră video cu toate că erau interzise toate aparatele electronice, cum a trecuto cu tot controlul militar? Nu știa să facă nimic, mătura după ce alți curățau praful, nu se spăla de puțea după el de nu putea sta nimeni cu el în cameră, se certa cu Paul zilnic, dacă îi spuneai ceva îți răspunde cu un zâmbet ironic
    -așa se face în Moldova?
    Când la întrebat Corin, managerul pe fabrică, un moldovean din Iași, de ce spune asta, a dato cotită
    -a nu că este mai din centrul Moldovei
    ciudat tipul, ciudat tare, răspunsul l-am aflat mai târziu. A plecat ca un nebun, a spus că a fost bătut de Nelu, sa aruncat sub un conex și a dat cu noroi pe față când a venit poliția militară, așa că i-au dat drumu să se ducă acasă. La scurt timp a apărut la Tv într-un interviu cu Ion Cristoiu, a scris o serie de articole la un ziar central, sub pseudonimul Horia, el era din Constanța. Cui folosea asta? Cine avea interes să nu muncească acolo români? Asta ar fi trebuit să întrebe Cristoiu, dar nu a văzut întrebarea, doar spectacularul acțiunii.
    Manager la laborator era Gustavo Perrea, Gus, a venit după vreo două luni, american de origine mexicană, fusese laborant la Coca Cola, simpatic în felul lui, a stat puțin apoi am rămas fără manager, oricum nu aveam nevoie, știam ce trebuia să fac.
    Pe tura mea la ROWPU, Rever Osmosis Water Purification Unit era un inginer bucureștean, Sorin, ne-am înțeles bine, el sa certat cu Gabi eu cu Dragos, așa ca să fie fiecare cu ale lui. Când a plecat Sorin în R&R, nu s-a mai întors, au fost niște chestii care nu i-au plăcut, vroia să fie singur în cameră, pe anumiți oameni îi considera inculți, poate că așa era dar eram acolo să muncim, să fac bani nu prieteni, cu toate că eu am făcut și prieteni. La scurt timp și Dragoș a plecat, avea probleme cu fica cea mare, karma. Au fost multe cazuri de accidente, sinucideri în cercul de yoghini, eu cred că instructorii, Grig dau din reacțiunea karmei, ei fac păcate ceilați o trag, dar la judecata divină cum v-a fi? așa am simțit și în meditația în spirală care o fac, cei de pe ultimele linii pierd din energie care se duce la cel din mijloc, cine este acolo? Grig sau altul care o duce unde vrea el.
    În decembrie 2006 am văzut mai mulți de la o altă firmă KBR, nu erau numai americani așa că m-am logat și am aplicat ca technician apă pe siteul lor, experiență, studii aveam așa că am sperat și nu degeaba, m-au căutat, prin vara lui 2007.
    În 2007 de Sfântul Paște pe o ploaie torențială am fost la capelă. Plouă și în deșert și când plouă nisipul devine clei, se lipește de bocanci, de nici cu jetul de apă nu îi cureți, dar nu m-am lăsat. Venise un preot ortodox, american, să țină slujbă religioasă ortodoxă, am fost singurul care a venit la slujbă, am stat de vorbă, sperând să mai vină cineva. Cu câțiva ani înainte a fost în România, s-a întâlnit cu părintele Daniel când era episop la Iași, a fost o întâlnire a preoților ortodocși din toată lumea. Era simpatic preotul, căsătorit, militar, am vorbit noi doi un timp, dar trebuia să țină și slujba, a început numai cu mine, doar o singură persoană, singurul chemat singurul venit aș spune eu. Pe la jumătate a venit și Sorin, colegul meu. La final m-a întrebat dacă mai sunt români, când a auzit că sunt peste douăzeci a vrut să vină să țină o slujbă la fabrică, a venit a doua zi, s-a întrerupt producția pentru două ore, români erau la toate mașinile și doar așa se putea ține slujba, au mai asistat și doi filipinezi curioși de slujba ortodoxă. A fost fericit că a putut avea oameni mai mulți și ne-a lăsat să spunem noi Crezul în limba română, am tipărit eu douăzeci de exemplare să fie pentru toți. O pată de lumină în viața noastră de acolo. Am fost satisfăcut că am fost la slujbă și poate datorită mie a venit să țină slujba la fabrică și pentru alți oameni, L-am adus pe Dumnezeu acolo.
    În primăvara lui 2007 ia fost furata geanta fostei soții, din mașină care era încuiată, de langa blocul unde locuia tata, la 20 de metri de Prefectură, și aruncată în celalalt capăt al orașului, dacă cineva ar fi abandonato ar fi facuto imediat nu dupa o oră și tocmai unde? Faci atâta drum ca să arunci o geanta (erau atâtea pubele de gunoi până acolo), îți dai seama imediat ca nu este un laptop în ea (încă de când o iei in mână pentru că nu era grea: două cărți și câteva foi de hârtie, cât puteau să cântărească?) și nu o mai furi, deci părerea mea e că a fost o amenințare clară: vezi ce putem face? de ce cred asta? Mai încolo.
    Și de ce nu au spus nimic despre cel care a sunat să spună că este o bombă, cine a informat? de la ce număr de telefon și dacă a fost cu nume sau de la ce telefon public și dacă s-a folosit o cartelă ce numere s-au mai format de pe ea, daca nu e cam curios și trezeste semne de întrebare. Dacă cel care a abandonato a fost văzut de locatarii blocului din zonă cum arăta? Nici tipul de la poliție nici cel de la SRI nu au spus nimic, cel de la SRI a fost cică amabil, să fi stiut ceva mai mult? Cred ca da.
    Si in alte cazuri similare care sau petrecut în țară și chiar în București nu s-a facut asta ci sa ridicat cu o prajina și atâta și cine a venit la cercetari? Unul din politie si unul din SRI care a lasato in pace.
    În vara lui 2007, după ce Sorin nu s-a mai întors din R&R, m-am mutat în camera cu Luis Pontes, un indian din Goa, eu de noapte el de zi, era șeful pe zona de conexuri unde dormeam, ne-am înțeles bine, păzea zona să pot dormi nederanjat.
    Într-o zi m-am trezit, m-am uitat spre ușă, mi sa părut că văd ceva, mi-am spus că nu se poate, că visez, m-am culcat la loc, am sărit din pat, văzusem un scorpion, a intrat în tocul de la ușă, am vrut să verific dacă am văzut bine, am stropit cu alcool tehnic, îl foloseam pentru sterilizare în cameră, și amețit scorpionul a ieșit. Uimit, l-am prins cu un bidon de apă golit și tăiat la jumate, se repezea la mine și prin pereții bidonului, vroia să mă înțepe, era mic și verde, o specie care este considerată cea mai agresivă și periculoasă. Am băgat alcool peste el și după cinci minute, când nu s-a mai mișcat, l-am luat cu o pensetă să îl pun într-un borcănel, l-am scăpat pe masă și a început să se miște vioi, trebuia să îl termin rapid, așa că l-am pus direct în borcan și am turnat alcool peste, îl am și acum, mai am unul negru care l-am prins în curte, i-am pus în borcane și am pus folie de aluminiu să pară deo spray la scanarea bagajelor.
    După câteva zile dormeam peste pătură, am simțit cum se plimbă ceva pe picior, am sărit speriat, am spart ușa, de afară m-am uitat, nu era nici un scorpion, era o muscă, urmarea evenimentului cu scorpionul din tocul uși. Cineva m-a învățat să țin o temperatură cât mai scăzută în cameră, insectele sunt active la temperaturi ridicate.
    Altă dată au prins filipinezi un șarpe mic, un pui de 6-7 centimetri și l-au băgat într-un bidon cu un scorpion negru, erau amândoi așa de speriați că au făcut abstracție unul de altul și se zbăteau să iasă, le-am dat eu drumu în curte, intrau pentru că era furtună de nisip și se adăposteau. Altă dată au pus un scorpion și un gândac, s-a băgat sub burta scorpionului, se mișca acesta se mișca și gândacul, acolo era ferit de ac și clești, au imaginație de stăpâni de gladiatori filipinezii ăștia.
    În iunie 2007 am fost în R&R în țară, a fost ultima dată când l-am văzut pe tata, era vioi și rațional, logic și plin de viață, a fost ultima dată și așa îl voi ține minte cât voi trăii. Am primit un e-mail de la Bath Laxton, senior recruiter manager KBR, dacă sunt interesat de un loc de muncă la ei, am răspuns imediat dar deabia când am ajuns înapoi în TQ a răspuns și ea.
    În primăvara aceea, în stufărișul de lângă lac și-au făcut adăpost o familie de coioți, au făcut patru pui, noaptea îi scotea la plimbare, unul a dat cu capul de gard, era din sârmă, descopereau lumea. Era și o hienă mare în zonă, a descoperit coioți și unul din părinți a fugit, celălalt păzea puii, hiena s-a luat după cel care fugea, apoi s-a oprit încercând să atace pui, s-a întors și coiotul atacându-l, era de câteva ori mai mic dar își apăra puii, la tot atacat până l-a alungat de lângă pui.
    Când m-am întors din R&R a apărut o figură nouă, Silviu
    Când m-am întors, colegul meu de cameră, Luis Pontes, era speriat, ziua în amiaza mare a dat peste o cobră, trecea liniștită pe alee, când l-a văzut nu s-a speriat, nu s-a grăbit, s-a uitat la el și a trecut mai departe, atitudinea ei l-a speriat, și doar este indian și ei au o cultură și sunt obișnuiți cu șerpii. Se trezea speriat, striga, am vorbit cu el, în timp și-a revenit. După două luni a plecat acasă în R&R, nu mai fusese de patru ani, s-a căsătorit, i-au găsit părinți o soție, Alice, era alt om când s-a întors.
    Sub un container am văzut o viperă, a mușcat un șoarec apoi la lăsat, acesta a sărit speriat dar avea venin injectat și a murit, vipera la mâncat. Paul a văzut unul după ce a terminat de reparat ceva, era lângă mâna lui, asta la costat viața, pe scorpion. Ne obișnuiserăm cu prezenta șerpilor, a scorpionilor, a păianjenilor, erau din familie
    Ramadan, sezonul atacurilor, erau frecvente și așa dar atunci zilnice. Zona din jurul bazei era cu zone de siguranță, cum intra o mașină acolo era detectată și se știa ce este cu ea, asta a spus un militar care ne-a auzit vorbind la DFac, auzisem multe bubuituri și explozii depărtate cu o zi înainte. Erau mașini pline de exploziv care intrau în zona de siguranță și pentru că nu opreau la semnele STOP era lovite, cu tunul, țintirea se făcea din aer, ca la un joc pe computer, punea cursorul pe ea și apăsa clic stânga.
    Managerul român, Corin, era din Iași, după ce a plecat în R&R, a fost lucrat, de Dragoș, prin Gus, și a fost dat afară, a recunoscut Gus lui Victor după câteva luni. Mulți oameni care se cred deștepți dacă sunt intriganți, ’’deschide-ți inima nu mintea’’ a spus cineva, am uitat cine, poate vă aduceți voi aminte.
    Se mai întâmplau și accidente, mecanicul nostru a vrut să rupă o bucată de plastic de la un palet în mișcare dar i-a tăiat degetul inelar stâng,
    -o să te insori curând, i-am spus eu
    așa a și fost după câteva luni, era din Constanța, fusese la Jandarmi, fusese și marinar, simpatic tipul, așa că medici i-au salvat degetul și eu îl mai pansam când aveam timp.
    După ce Sorin a plecat mi-au dat pe tură la ROWPU un filipinez mic cu figură de fată, colegii filipinezi spuneau că este …’’simpatică’’, nu pentru mine. Într-o noapte s-a dus să pornească pompa de la lac și l-a văzut o hienă cu un pește mare în gură, furat de la cherhanaua de la sud de noi, a lăsat peștele și sa luat după filipinez, era mai mare ca peștele, mai multă mâncare. A scăpat cu fuga dar de atunci m-am dus eu cu el când trebuia să pornească pompa.
    A fost un coleg care efectiv a înnebunit, era un tip care trimitea toți bani unei femei, după câteva luni tipa a pus camera web și ia arătat cum îi făcea ceva unui bărbat, oral. A înnebunit de a trebuit să îl trimită cu Victor în țară, a vrut să sară pe geam în Kuweit, la București la luat fratele lui în primire.
    În vară, din ce în mai mulți angajați români nu mai veneau din R&R așa că conducerea a luat hotărârea să nu mai dea bani înainte de R&R ci la întoarcere, a fost un scandal chiar în biroul managerului, acesta a chemat poliția militară, a fost de moment, oameni tot erau nemulțumiți de salar, de conducere, de condiții, uni, alții știau să muncească.
    În zona în care era sorbul pompei era stuf, am observant o barcă a unui pescar irakian, a umblat prin stuf, mia fost frică să nu fi deversat vreo otravă sau material radioactiv așa că, fără acordul managerului, am făcut teste suplimentare de cianuri, cianide și metale grele în acea noapte, dimineață l-am informat și am scris în raport.
    -acum ești liniștit? m-a întrebat el.
    Puteau pune orice și noi umpleam bidoanele cu apă, chiar nu realiza? Faza asta s-a repetat până au raportat la poliția militară și au venit, au controlat și ei iar la scurt timp le-au interzis pescarilor să mai vină în zona noastră, deci a fost ceva.
    În zona noastră era o firmă PPI, avea angajați indieni și medic român, mai mergeam pe la ei, ne întâlneam la DFac. Când am mers o dată pe drumul spre ei am găsit un șarpe arlechin, nu prea mare, vreo 60 centimetri, făcea pe mortul, mi-a fost frică dar tot l-am atins cu vârful bocancului, bine că nu a sărit să mă muște, în câteva minute murea la câte aveam eu în cap.
    Tatăl meu a murit pe 17 august 2007, după ce am venit eu în R&R și-a pierdut dorința de a trăii și în scurt timp a murit.
    Pe 16 octombrie am plecat din TQ Irak, terminasem contractul, am zborat cu un C 5 Galaxi, a accelerat, când a decolat, așa de tare că nu am putut să ridic mâna să mă prind de scaunul din față, prea mulți G. Zbura în cerc până la 10 000 metri altitudine deasupra bazei apoi pleca pe direcția dorită, să nu fie lovit de arme antiaeriene din afara bazei.
    Urma un nou capitol din viața mea.
    După R&R ul din vară, când KBR senior recruiter manager m-a contactat, am acceptat oferta lor, ofereau un salar de 5 000 USD pe lună, față de 1 500 USD cât dădeau cei de la All Morrell. Am avut un interviu telefonic, fica fostei soții m-a văzut că vorbesc cu o femei, când nu am răspuns mamei ei i-a spus
    -vorbește cu o femeie la telefon
    -ce femeie? a întrebat mama ei.
    -nu știu dar vorbește în engleză.
    -atunci este bine,
    normal că este bine să vorbești în engleză. Deci am completat actele, am scos cazierul și la drum.
    Am plecat pe 29 noiembrie din țară, pe 30 am ajuns la Huston, am așteptat două ore pe cineva de la firmă, erau la alt terminal, D, eu la Salinas, noroc de o femeie care avea numărul de telefon a celor de la KBR Travel, așa am ajuns la Green Zone, unde aveau centrul de instruire.
    Din prima seară am făcut cunoștiință cu borfașii lor. Am luat o cartelă de internet de la recepționerul motelului și am deschis mailul, aproape imediat a apărut un negru mare cât ușa, încăperea nu avea geam.
    -cum merge internetul? a întrebat el.
    -încet și prost, am răspuns
    a mai apărut unul, tot la fel de mare, eu am zâmbit în numele prieteniei româno-americane, ei nu, de ce oare? au plecat.
    -cine este ăsta? Un exmilitar? aveam o șapcă cu inscripția Navy, recepționerul i-a răspuns ceva dar nu am înțeles ce anume, imediat o mașină a plecat în trombă, eu la fel, în cameră.
    Instruirea era la sediul firmei, se mânca tot acolo, era destul de bună și curată, o dată am fost cu un coleg la Wallmart, și am pierdut masa, așa că l-am invitat la Cici’s Pizza, 5 dolari pizza cât vrei, de șase ori am umplut farfuria, de atunci pizza nu mai este o necesitate pentru mine. Am fost să îmi cumpăr o loțiune după bărbierit,
    -poate aveți una mai ieftină pentru mine
    -asta la 24, dar l-a sunat pe șef și
    -dar vă pot da o reducere de 4 și este 20 dolari
    mi-a zis că este bine pentru că era bună calitativ, am scos cinci hârtii de 100 dolari, când a văzut tipa cred că în gândul ei m-a înjurat, îștia erua singurii mei bani pentru următoarele câteva luni.
    Două săptămâni a durat instruirea, a fost interesantă, unele chesti de supraviețuire le văzusem pe Discovery, altele acolo. Am reținut ceva care m-a făcut să văd altfel Protecția muncii, în 2006 în SUA au fost accidente de circulație în valoare de peste 200 miliarde, numai pagube materiale, foarte mult, deci am văzut și am acționat cu atenție în ce am făcut de atunci încolo, asta este și politica firmelor americane.
    Am întâlnit doi români acolo, Cătălin și Mihai, i-am văzut rar după ce am plecat din Huston, rar apoi deloc, fiecare cu viața lui.
    Am plecat înainte de Crăciunul 2007, în Dubai o tipă de la o firmă a ajutat să trecem mai repede la Vamă, mi-a văzut pașaportul
    -și suntem român?
    a întrebat ea în română, era de 4 ani acolo și nu mai vroia să vină acasă. M-a îmbrățișat la plecare, atât s-a putut acolo.
    Când am aterizat pe aeroportul din Bagdad doi tipi înalți la costum negru, cămăși albe și cravate megre
    -pentru un rahat de nimic a făcut un asemenea tărboi,
    a spus cel mai tânăr în română, am vrut să-i spun că ordinul se execută nu se discută sau măcar mucles sacanaua dar i-am lăsat în pace, fiecare cu ale lui, de ce să le stric ziua, au și așa destule pe cap, săracii.
    Am fost să văd un fost coleg, Iulian, el mai lucra încă pentru All Morrell la Bagdad, la poartă un chinez, ma întrebat din ce țară sunt, ce fac acolo, am refuzat șă-i spun
    -ești spion de întrebi atâtea?
    A zâmbit misterios și nu a mai întrebat nimic, peste tot sunt spioni?
    Am serbat Crăciunul prin muncă, altă instruire, acum ROWPU, Revers Osmosis Water Purification Unit, mașina de produs apă, de fapt nu am lucrat niciodată pe ea, am făcut altele, verificarea apei din bază, sau altă Unitate de filtrare. Am fost o săptămână în All Assad, Orientation Training, izolată în mijlocul deșertului, pe o rază de zeci de kilometri pustiu, ușor de păzit. Acolo am văzut cea mai mare flotilla de Ospray, am și zburat cu unul, fuseseră folosite încă din timpul războiului din Vietnam, bătrâne și bune. Am dormit într-un cort, am văzut zăpadă diminețile, noaptea erau minus 4 grade ziua la prânz erau 25 grade Celsius, diferență mare. Într-o noapte am fost la wecinu, am găsit un tip mare care spunea că nu mai vede, am chemat medical, oamenii se ajută între ei, a doua zi
    -mulțumesc amice, thank you dude, a spus el,
    ha ha ha, foarte bine, asta fac eu, ajut oamenii.
    Știam că voi fi în Falujah, eram destul de speriat de zvonul că acolo au fost folosite bombe chimice cu clor, cine nu ar fi? Dar am plecat.
    Am ajuns în ianuarie 2008, înainte de a ajunge acolo doi colegi din KBR au fost omorâți de un lunetist, mergeau de la Falujah la Baharia, un drum pe care și eu l-am făcut de multe ori nopțile. Cineva m-a învățat cum să fac să evit să fiu împușcat de un lunetist, la fiecare 2-3 secunde acceleram apoi frânam, schimbam direcția continuu, stânga dreapta, nu avea timp să mă ia în colimator, am scăpat dar au fost alte evenimente.
    M-a luat șeful în primire, Richard Morin, era supervaizer. Încă din primele minute a arătat cum este. Când am ajuns în acea noapte ma luat tipul de la Travel, un Kosovar, a uitat să anunțe și nu am fost controlat de tipul de la firma de pază, dimineață și-a adus aminte și a spus să îl aștept, i-am spus lui Richard când a venit dar el a spus să mergem, era cu Lee în mașină, când ne-am întâlnit cu kosovarul a spus să aștept în mașină, deci i-a spus altceva, asta am aflato mai târziu.
    Foreman de noapte era Mario Mendoza, ne-am înțeles bine, nepalezi munceau la ROWPU noi vorbeam, fumam, mă dăduse pe tura de noapte pentru că după o lună mi-au dat legitimație, Badge, deci trebuia să fiu excortat de un american peste tot.
    M-am înțeles bine cu Mario, mi-a povestit viața lui, era fost traficant de droguri, făcuse pușcărie pe la 20 de ani, fusese într-o gașcă latino de cartier, avea doi copii, născut în SUA din părinți care trecuseră ilegal granița cu Mexicul, stăteam la povești nopțile, când nu se juca pe laptop.
    • Like 1
  • Buna ziua, am un articol pe care as dori sa-l public la dumneavoastra. Cum trebuie procedat? Multumesc.
    • Like 0
  • Despre mita; un subiect care ii afectează deopotriva pe cei care dau ori iau dar și pe cei care nu o fac nici unul dintre aceste lucruri... ce sa mai, un subiect tare deranjant.

    Ce-i nene cu mita asta, păi nu-i așa complicat:

    s.f. MÍ•TĂ, mite - Din limba slavă (veche), mito.

    Mita este una dintre cele mai abjecte și subversive forme de represiune și auto-represiune morală. Mita este instituția care te scoate instantaneu în afara legii și care te transformă într-un individ inert și neputincios, mai ales față de propria persoana.

    Mita, prin natura ei, nu se constituie într-o garanție pentru rezolvarea problemei pentru care este oferită; în schimb ea reprezintă o trambulină, o scurtătură ireversibila care te aruncă spre umilire, nesiguranța, șantaj, către corupție. Datorită mijlocului prin care se propagă - banii - mita este un instrument extrem de accesibil pentru cei corupți și pentru cei coruptibili, pentru cei care vor sa corupă și pentru cei cărora le folosesc venalii. La fundația instituției mitei se afla dorința puternică și intimă a omului, aceea de progres și dezvoltare; de aceea mita este atât de des întâlnita iar efectele ei major-negative dar percepute ca secundare, atât de mult ignorate.
    Micșorarea incidenței mitei se poate face prin educație. Nu dați (luați) mită, mita face rău la ficat.

    https://www.facebook.com/menocchisme/photos/a.1077504345682982.1073741830.331848783581879/1077504805682936/?type=3&theater
    • Like 0
  • Despre mita; un subiect care ii afectează deopotriva pe cei care dau ori iau dar și pe cei care nu o fac nici unul dintre aceste lucruri... ce sa mai, un subiect tare deranjant.

    Ce-i nene cu mita asta, păi nu-i așa complicat:

    s.f. MÍ•TĂ, mite - Din limba slavă (veche), mito.

    Mita este una dintre cele mai abjecte și subversive forme de represiune și auto-represiune morală. Mita este instituția care te scoate instantaneu în afara legii și care te transformă într-un individ inert și neputincios, mai ales față de propria persoana.

    Mita, prin natura ei, nu se constituie într-o garanție pentru rezolvarea problemei pentru care este oferită; în schimb ea reprezintă o trambulină, o scurtătură ireversibila care te aruncă spre umilire, nesiguranța, șantaj, către corupție. Datorită mijlocului prin care se propagă - banii - mita este un instrument extrem de accesibil pentru cei corupți și pentru cei coruptibili, pentru cei care vor sa corupă și pentru cei cărora le folosesc venalii. La fundația instituției mitei se afla dorința puternică și intimă a omului, aceea de progres și dezvoltare; de aceea mita este atât de des întâlnita iar efectele ei major-negative dar percepute ca secundare, atât de mult ignorate.
    Micșorarea incidenței mitei se poate face prin educație. Nu dați (luați) mită, mita face rău la ficat.

    https://www.facebook.com/menocchisme/photos/a.1077504345682982.1073741830.331848783581879/1077504805682936/?type=3&theater
    • Like 0
  • Buna ziua. Am un articol pe care as vrea sa vi-l trimit spre publicare. Cum trebuie sa procedez?
    • Like 0
  • Felicitari pentru initiativa!
    • Like 0
  • Foarte frumos
    • Like 1
    • @ sirghe george
      check icon
      Astept sa te citesc, George.
      • Like 0
  • Daniela check icon
    Test
    • Like 1
    • @ Daniela
      check icon
      ce am avut de spus, am spus.
      • Like 1
    • @
      Daniela check icon
      ?
      • Like 1
    • @
      Daniela check icon
      ?
      • Like 0
    • @ Daniela
      check icon
      ?!
      • Like 0
  • Interdictie de a posta 5 secunde dupa ce ai postat primul mesaj pentru a preveni double posting sau confirmare cand postezi.
    • Like 0


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult