Foto: Inquam Photos/ George Călin
Nu mă voi opri de data asta la cum transformă aceste examen de evaluare națională viața de școlar a copiilor din clasele a VII-a și a VIII- a, la greutatea cu care apasă acest examen pe umerii copiilor - el le va marca cumva viitorul. De fapt, orele de limba și literatura română s-au transformat în niște ore în care copiii nu învață decât strategii de rezolvare a testelor. Copii și părinți își organizează viața în jurul acestor probe. Las la o parte și miile de ore de meditații și de pregătire suplimentară.
Mă opresc la cerințele de la simularea din 5 februarie 2024 și la cum sunt ele formulate. Lectura textelor acoperă vreo 10 minute doar în cazul în care copilul citește fără probleme. Rămân 110 minute pentru rezolvare.
Cred sau sunt convinsă, mai degrabă, că doamnele sau domnii care au ales, în ultimii ani, formula pentru examen nu au legătură cu vreo clasă de elevi sau dacă au vreo legătură acei elevi sunt foarte, foarte bine pregătiți.
Am impresia, când văd subiectele de literatură / comunicare? că acești copii sunt toți scriitori în devenire sau se pregătesc pentru această meserie. Pare că ne găsim la probe de scriere creativă. Aceste probe trebuie să aibă un grad de dificultate mediu, nu sunt probe de olimpiadă. Pentru mulți copii, să creeze 4 răspunsuri mai dezvoltate în legătură cu textele date în 2 ore devine complicat. Copiii din mediile defavorizate vor scrie foarte puțin și vor părăsi sala de examen / simulare. Mărturisesc că nici mie nu mi-ar fi ușor să aleg despre ce să scriu. Și nici timpul nu este de partea lor.
1. De ce limita textului este indicată în număr de cuvinte? De ce nu putem spune 5 rânduri, 10 rânduri și trebuie să spunem 30, 50, 100 de cuvinte? Am văzut copii care pierd timpul tot numărând cuvintele ca să fie suficiente, pentru că ei, de fapt, nu se aruncă să scrie mai mult, mult mai mult. Și atunci tot numără ca să le iasă numărul minim de cuvinte. Poate să fie și o modalitate de a evita să treacă la textul următor.
2. După care logică avem un Subiect I cu cerințe atât de diferite și un Subiect II cu o singură cerință legată de textul 1 care se afle sub Subiectul I?
De data asta au fost alese texte recente, cu cuvinte pe înțelesul copiilor, cu prieteni animale etc.
Mă întreb cât de adecvat este al doilea text (un text fain, de altfel) în care se vorbește despre lectură, relectură, tipuri de lectură, manuscrise, tomuri, opuri și prejudecăți. Nu toți copiii ca și mulți dintre adulți își pun probleme existențiale când trebuie să găsească soluții de supraviețuire.
De ce copiii trebuie să creeze 4 texte?
apasă pe imagine, pentru a o vedea la dimensiune mai mare
Cred că suntem cu toții de acord că un copil normal, fără chemare spre genialitate, în care nu s-au băgat ore și ore de meditații și care e mult mai lent decât un adult în a face alegeri nu poate face față cu ușurință creării a 4 texte destul de diferite și care presupun și asocieri de tip diferit într-un interval mai mic de 2 ore. Și pentru că este complicat, se ajunge la rețeta magică: formulări învățate pe de rost care vin de la profesori, meditatori sau din diverse culegeri.
Legat de cerința 6, ne întrebăm ce sens are să fie dat un citat din care copilul să extragă niște caracteristici ale personajului și apoi să fie pus să redea/să scrie SECVENȚA din secvență?
Oare cum își imaginează descifrarea lumii un copil care crește într-o familie săracă, cu probleme, un copil care nu prea are acces la informație? Mulți dintre copii nu au idee ce înseamnă să descifreze lumea în care trăiesc, mai ales că lumea lor este destul de limitată. Mi-ar plăcea să avem acces la acest al lor exercițiu de imaginație.
Cerințele de sub B de la Subiectul I sunt de limbă / gramatică.
Felul în care sunt formulate subiectele mă face să cred că autorii lor au un sentiment de dulce perversitate în satisfacția de a-i prinde pe copii cu greșeli (de data asta mai puțin ca în alte ocazii, dar tot au rămas ceva urme). Evaluatorii nu urmăresc să afle ce știu copiii, ci ceea ce nu știu.
B1. Pare că s-a inventat un nou tip de încurcătură: numărătoarea diftongilor și hiaturilor dintr-un enunț cu 2 predicate și nu doar o identificare în cuvinte.
Doar întreb: de câte ori când construim mesaje ne propunem să vedem câte astfel de grupări de sunete există în mesajul nostru?
Da, ne interesează aceste grupări de sunete pentru pronunție, pentru scriere, pentru despărțirea în silabe, dar cunoașterea lor nu este fundamentală în construcția mesajului. Nu recunoașterea unui hiat sau a unui diftong face ca mesajul să fie clar și corect exprimat. Și ,cum bine știm, cei mai mulți dintre copii nu vor deveni studenți la LITERE și nici viitori specialiști în lingvistica românească.
B6.
- Pentru B61 cerința este ca pronumele demonstrativ de apropiere aceasta să fie subiect.
Utilizarea demonstrativelor în enunțuri presupune un referent deja menționat într-un discurs. (M-a sunat o colegă din clasă. Aceasta alege mereu ore nepotrivite ca să mă sune. Am adunat mai multe flori. Aceasta albastră are un parfum special.)
„Aceasta sosește curând. ”este indicația din barem. Cine sau ce o fi aceasta? Ne cam trebuie contextul în care s-ar putea folosi aceasta. Altfel e doar o jucărică încuietoare… Nu îl folosim pe aceasta sau pe aceea într-un singur enunț izolat. De ce? Pentru că nu știm la ce se referă. Iar noi vorbim ca să transmitem mesaje care să poată fi decodificate.
- A doua cerință B62 este folosirea lui bine la superlativ absolut. Putea fi realizabil fără răsuciri mintale într-un enunț ca Elevul a citit foarte bine.
Dar, ca să fie un enunț imperativ, ni se cam întortochează gândurile. De câte ori spunem: „Scrie foarte bine!” „Lucrează extraordinar de bine!” „Citește foarte bine!”?
În cam toate aceste situații, folosim mai degrabă adverbul la gradul pozitiv - bine: Hai, scrie bine! Citește bine!
Care este diferența dintre citește bine! și citește foarte bine! ? Cum pot dicta sau impune cuiva să facă ceva foarte bine?
Cine zice Citește, copile, foarte bine textul! Cred că mai bine ar merge în „să citești de data asta foarte bine textul, da?”, deși tot pare o construcție forțată. Dar de ce nu ajungea să li se ceară un enunț asertiv sau un enunț de orice fel ar fi în care să îl pună pe bine la superlativ absolut.
B7. Legat de acest subiect: „cum pudrez eu plăcintele” să fie completivă directă și atributivă, cred că „a pudra plăcintele” nu este un tip de acțiune practicată de copii și, prin urmare, e cam greu să construiască enunțuri. Dacă pentru a avea rol de completivă directă e mai simplu, cum se vede și din barem:
Știi cum pudrez eu plăcintele./Vreau să știi cum pudrez eu plăcintele. …!!!
legat de atributivă, lucrurile devin mai complicate pentru că nu cred că cineva preferă să spună modul cum pudrez plăcintele, ci modul în care pudrez plăcintele… Preferăm structurile cu pronumele relativ. Curg mai bine în limba română.
Spunem mai degrabă nu îmi place felul / modul în care mi-ai vorbit în loc de nu îmi place felul / modul cum mi-ai vorbit. Sunt preferințe impuse de uzul limbii, de vorbire.
Ca și în alte multe cerințe din teste anterioare, se forțează la formarea unui enunț care servește doar ca exercițiu de rezolvat într-un test. Noi trebuie să avem ca scop să îi ajutăm pe acești copii să alcătuiască enunțuri pe care să le și folosească, enunțuri firești și proprii limbii române.
Cred că este foarte important ca prin orele de limba română și prin testele care trebuie rezolvate să nu se adâncească în fața acestor copii prăpastia între ceea ce înseamnă gramatica și exercițiile de limbă română la școală și felul în care ei vorbesc.
Care e rolul principal al orelor de română? În primul rând, acela de a-i învăța să citească și să înțeleagă un text, să poată expune ce au citit, să construiască mesaje corecte, clare în diferite situații discursive. Nicidecum chichițe gramaticale pe care uneori nici studenții la Litere nu le pot descurca.
Nu trebuie să creăm în paralel cu limba română pe care o vorbim o limbă română pentru testele de la evaluare sau de la examenele de limba română.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Am văzut și eu subiectele. Sunt rezonabile. Mă intrigă cum autoarea articolului nu știe de ce se cere un anumit număr de cuvinte și nu un număr de rânduri. În plus, copiii știu cu aproximație câte rânduri vor umple cu 50 de cuvinte sau câte li se solicită. Și care e problema cu diftongii?
Indiferent ce subiecte se vor propune, mulți copii vor învăța tipare ca să nu riște nimic. Soluția ar fi să nu se mai dea aceeași structură de subiecte 20 de ani la rând. Ai o programă școlară. Dacă știi să faci ce este scris acolo, știi să rezolvi orice tip de subiect. Și nu mai ai ce învăța pe de rost.
"Niciecum chichițe gramaticale pe care uneori nici studenții la Litere nu le pot descurca" - dacă doamna profesoară cunoaște un asemenea student, să-l lase repetent, că nu are nicio treabă cu literele. Este inacceptabil ca un student la litere să aibă vreo ezitare la subiectele de la Evaluarea națională.
In rest, nu stiu ce propuneți sau cereți.
Avem texte de tipul scriere creativă (text argumentativ, asociere de text etc) pentru ca societatea si presiunea media au zis ca nu ne mai trebuie text cunoscut de analizat, ca sa nu se încurajeze memorarea de comentarii. Iar la aceste texte chiar nu exista retete sau tipare schematizate. Ce tipar sa ai pentru subiectele 8 sau 9? Nu înțeleg, nici asa nu ne convine?
Ca gramatica e mai grea, cu chichițe... Vedeti dvs, problema este tocmai ca nu e suficient de grea. Când gramatica nu este suficient de grea, atunci departajarea elevilor se face prin literatură, deci prin talent literar - si abia asta devine cam nedrept. Dar spuneti si dvs: ce s-ar putea face intr-un oras de, sa zicem 3 mii de elevi de a opta, unde exista doar doua licee bune, adica doar 300 de locuri intr-o unitate de învățământ decentă? Toți cei 3 mii vor sa prinda un liceu bun. Dumneavoastră cum i-ati selecta, astfel încât sa fie echitabil si moral? Ca bănuiesc ca nu vreti sa faceti tragere la sorți (asa cum este in unele provincii din Canada). Ca atare, trebuie sa inventați un sistem de evaluare care să nu devină nedrept. Cei mai buni sa fie selectați. Dacă se dă prea ușor, asa cum am avut ani si ani la rând, atunci plouă cu contestatii. Copiii se duc acasa si spun:nu am greșit nimic. Si apoi se trezesc cu nota 8 sau 9. De ce? Nu au gresit nimic la gramatică, dar la literatură corectura e subiectiva si se transforma in judecată de gust. Si atunci sa vezi lacrimi, frustrare, contestatii! Dar când gramatica e mai grea, atunci copilul își acceota mai usor nota, înțelege ca a gresit, iar departajarea intre elevi se face fără acest sentiment de nedreptățire. Sau când la literatură sunt subiecte de teorie literară sau analiză de text.