Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos
Ultima amintire cu bunicul meu o am de la turul doi al alegerilor prezidențiale din 2014. La 87 de ani și grav bolnav, a ținut neapărat să meargă să voteze cu „sibianul lui", iar eu l-am condus. În acea perioadă, lucram în presă și toată ziua l-am ținut la curent cu ultimele estimări, care prevesteau o victorie pe cât de neașteptată, pe atât de clară a lui Klaus Iohannis. Seara, pe drumul de acasă la secția de votare, mi-a spus că nu crede în „sondajele astea", dar simțeam amândoi emulația creată și ne mândream să facem parte din ea. Odată ajunși, am văzut privirile ușor ciudate ale celor din secție și, după depunerea voturilor în urnă, am făcut cu voce tare o remarcă legată de candidatul pe care am pus amândoi ștampila. Pur și simplu, voiam ca oamenii de acolo să știe că bunicul meu nu votează cu PSD-ul.
Însă acest text nu este despre faptul că există și bătrâni care votează „altfel", ci despre faptul că nici noi, tinerii, nu votăm cu toții „la fel". Mânate de rezultatele ultimelor scrutine, unde prezența lor masivă a făcut diferența, generațiile „sub 45" din țară și din străinătate vor ieși din nou, probabil, în număr mare la vot. În ultimii ani, ștampila a fost arma noastră cu care am impus oameni noi, însă nu trebuie să cădem în capcana de a face o schimbare doar de dragul schimbării.
La vot, se merge de obicei cu emoție, însă cred că de data aceasta trebuie să fim mai mult cerebrali. Înainte să ne grăbim să punem ștampila pe „omul nou", ar trebui să ne întrebăm de ce vrem cu adevărat să îl schimbăm pe cel în funcție. Până la urmă, și-a îndeplinit în limitele constituționale principalele două prerogative: cea de apărător al democrației și cea de reprezentant al țării.
În opinia mea, prin deciziile și mesajele sale, Klaus Iohannis s-a opus unor potențiale abuzuri ale PSD mai mult decât toate partidele de opoziție la un loc. De fapt, pe lângă el, cei mai vocali contestatari ai puterii s-au dovedit a fi tocmai "dezertorii" din partidul de guvernământ, care însă nu se pun, tocmai din cauza trecutului lor. Cât despre imaginea sa peste granițe, aceasta este imaculată atât în Europa, cât și în SUA, unde trebuie să înțelegem că s-a întâlnit nu cu omul Trump, ci cu funcția sa, cea de președinte al Americii. Iar întrevederea cu cel mai puternic om politic din lume a venit la nici trei luni după ce l-a primit în România pe, probabil, cel mai influent lider religios de pe Pământ.
Sigur, îi putem reproșa lui Klaus Iohannis unele reacții tardive, însă cred că acestea țin mai mult de caracterul omului decât de funcție. Și, oricum, după zece ani de „președinte jucător", oricine i-ar fi succedat în funcție ar fi părut mai puțin reactiv.
Scorul foarte mare obținut de Alianța 2020 USR Plus la alegerile europarlamentare din luna mai, coroborat cu dezastrul din PSD, a pus formațiunea într-o situație ingrată: aceea de a fi nevoită să își desemneze propriul candidat la alegerile prezidențiale, iar el să pornească în cursă cu șanse reale. De altfel, ciudățenia a fost probată chiar de candidatul Alianței, care a anunțat că va vota pentru Klaus Iohannis dacă el însuși nu intră în turul 2. Vorbim despre o gafă de începător pentru un politician, în condițiile în care până și partidele de 5% își prezintă propunerile drept „viitorul președinte al României". De altfel, însăși denumirea Alianței 2020 arată că scopul înființării acesteia este obținerea majorității parlamentare, la alegerile de anul viitor, nu neapărat câștigarea președinției României, în acest an.
Multă lume se plânge că anumite scrutine sunt organizate degeaba, cum ar fi referendumurile consultative, pentru că oricum rezultatul acestora nu schimbă nimic. Totuși, în cazul alegerilor prezidențiale din luna noiembrie, poate ar fi bine să ne gândim de două ori înainte să ieșim cu gândul de a schimba neapărat ceva. În democrație, populația nu deține puterea pentru a se răzbuna pe orice conducător actual, ci tocmai pentru că, prin dimensiunile sale, poate lua întotdeauna decizia cea mai bună și mai reprezentativă. Și poate nu este nevoie să ne întrebăm cum ar arăta lucrurile „dacă ar fi fost altcineva președinte", pentru că oricum niciun eveniment nu mai poate fi schimbat retroactiv, ci doar prevenit pe viitor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
1. o formațiune politică ce își propune să crească, să îșî sporească notorietatea și să își afirme identitate trebuie să aibă candidat propriu, pentru a-și transmite doctrina și pentru a-și mobiliza alegătorii
2. exista o cantitate semnificativă de alegători din România care sunt nemulțumiți atât de guvernarea PSD cât și de prestația președintelui Iohannis, acești alegători, printre care mă număr și eu, au nevoie de cineva cu care să voteze.
Ar mai fi si punctul 3, ala ca presedintele Iohannis este exponentul PNL, care este un pardit profund nereformat si ca este cu totul legitim ca unii alegatori sa vrea sa dea un vot de blam PNL.
2. Nu cred ca un alegator poate fi la fel de nemultumit si de PSD, si de Iohannis. Balanta cu siguranta inclina intr-una dintre cele doua parti si votul ar trebui dat in consecinta, ca sa conteze. In plus, cum am spus si in articol, nu stiu ce il recomanda pe Dan Barna in detrimentul lui Klaus Iohannis, doar faptul ca e nou si nu a apucat inca sa se erodeze prea mult?
3. Nu mi se pare ca la alegerile europarlamentare PNL ar fi primit un vot de blam, ba chiar le-a castigat
Am sesizat și eu un fel de capcana pt alegătorul roman.
Sper sa nu fie mulți cei care uită prea repede ca dușmanul este PSD care nu este învins.
Sa votăm Barna doar pt ca este omul nou, ca asa este moda???
Poate după dispariția psd......