Lucrarea de mai jos este a sculptorului italian Francesco Queirolo.
Este fără doar și poate o culme a lucrării în piatră și se cheamă „Eliberarea din iluzie (deșertăciune)”. Nu, acea plasă de pescuit nu e aruncată pe trupul de marmură, ci e chiar din marmură lucrată cu migală de artistul care s-a întrecut pe sine, când a descătușat acest poem din piatră. Nu știu de ce, privind marmura, gândul îmi fuge la poezia lui Eminescu „Memento Mori” sau la muzica lui Paganini.
Dar ce are special această lucrare, pe care îmi doresc să o priviți măcar o clipă!? Ce mi-a spus mie artistul și îmi doresc să vă spună și vouă!? E o lucrare alegorică. Un înger înaripat eliberează un pescar prins într-o plasă de pescuit. Dar nu e o plasă de prins pește, ci e o plasă a vieții, ce ține sufletul orb și încătușat. Felul în care deschide îngerul plasa, o ferește pentru a ieși omul închis în ea pare o naștere. Îngerul îl ajută pe om să se elibereze de patimile lumești, de deșertăciuni, îi eliberează sufletul din plasa complicată a celor lumești și mărunte și îl cheamă spre altă lume. Îngerul are o flacără pe frunte. La picioare are globul pământesc, pe care îl indică cu mâna. Gesturile lui par a spune: Te eliberez de tot ceea ce e pământesc și îți promit cerul, dacă tu vrei să îl vezi! Ai venit pe pământ să înveți să trăiești în trup, dar a învăța viața pe pământ e o artă de a te descurca cu cele materiale, fără a-ți pierde sufletul pentru ele!
Pe glob este o carte deschisă. E Biblia. Pe piedestalul lucrării e redată povestea cu Iisus redând vedere orbilor.
Doamne, câtă alegorie, câte lecții și câtă înțelepciune într-o singură lucrare!
...
Nu o să vină niciun înger să ne elibereze din deșertăciuni în Săptămâna Mare. Nu o să ne scoată nimeni din plasa de pescuit a vieții. Nu o să fie o mână din afară care să taie plasa de iluzii, în care ne-am ascuns. Nu o să ne ajute nimeni să ne naștem încă o dată. Dar, dacă vrem, dacă simțim, dacă putem, fiecare din noi o putem face măcar puțin... Ne eliberăm singuri din deșertăciuni, când vom descoperi ceea ce este deșertăciune în viața noastră... Ucidem iluziile ce ne țin în lanțuri, când nu vom mai iubi lanțurile. Și, după aceea, ne vom naște iar măcar puțin ca pescarul din sculptură, ce pare a spune: Orb am fost și acum văd! Înainte vedeam cu ochii și vedeam puțin. Acum, dezbrăcat de deșertăciune, văd cu sufletul...
El ajutat de înger, noi ajutați de îngerul din noi!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.