N-am mai avut timp să discutăm până la capăt povestea biblică a nunții fiului de împărat în emisiunea Cap Limpede de aseară. Chiar și așa însă, am primit astăzi pe net tot felul de „predici”, în care mi se explică faptul că nu cunosc tălmăcirea metaforică, alegorică, parabolică a zisei narațiuni.
„Invitația la nuntă este Evanghelia mântuirii, oferită de Dumnezeu”. „Îmbrăcămintea de nuntă reprezintă povara păcatului purtată de fiecare dintre noi”. „Pe vremea aceea era așa: cei care soseau la nuntă automat erau îmbrăcați cu o îmbrăcăminte specială, iar acea persoană a intrat pe ascuns...”. „Dumnezeu iubește și pe cei răi și pe cei buni, dar El dorește să vadă că și cei răi se schimbă în bine – haina de nuntă” ș.a.m.d.
Aceste „decodificări” sunt felurite și n-au legătură faptică cu fragmentul ad litteram din Matei, 22. Sunt teologice, nu și logice.
Eu propun o analiză a chiar propozițiilor din Scriptură, a cuvintelor sfinte ce alcătuiesc povestea, pe care nu le înlocuiesc cu „istorii ieroglifice”, după placul meu sau al nu știu cărui teolog.
Iată textul:
„Și răspunzând Iisus le-a vorbit iarăși în parabole, zicând: «Asemănatu-s`a împărăția cerurilor omului împărat care i-a făcut nuntă fiului său. Și și-a trimis slujitori să-i cheme la nuntă pe cei poftiți, dar ei n`au vrut să vină. Din nou a trimis alți slujitori, zicând: Spuneți-le celor chemați: Iată, mi-am pregătit ospățul: juncii mei și cele îngrășate s`au înjunghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă! Dar ei, fără să țină seama, s`au dus, unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui; iar ceilalți, punând mâna pe slujitorii săi, i-au batjocorit și i-au omorât. Și auzind împăratul acela, s`a mâniat; și trimițându-și oștile, i-au nimicit pe ucigașii aceia, și cetății lor i-au pus foc. Atunci a zis către slujitorii săi: Nunta este gata, dar cei poftiți n`au fost vrednici. Mergeți dar la răspântiile drumurilor și pe câți îi veți găsi, chemați-i la nuntă. Și ieșind slujitorii aceia la răspântii, i-au chemat pe toți câți i-au găsit, și răi, și buni, și s`a umplut casa nunții cu oaspeți. Iar împăratul, intrând să-și vadă oaspeții, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haine de nuntă. Și i-a zis: Prietene, cum de ai intrat aici fără să ai haină de nuntă? El însă a tăcut.
Atunci împăratul a zis către slujitori: Legați-l de picioare și de mâini, luați-l de aici și aruncați-l în întunericul cel mai din afară! Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Că mulți sunt chemați, dar puțini aleși»”.
E vorba, deci, de nunta fiului unui om foarte puternic, un împărat. Să aibă invitați pricopsiți și mulți la eveniment este obligatoriu pentru împărat, altfel va suferi daune de imagine, se face de râs. Însă „baronii” chemați îl refuză in corpore. Nu știm de ce, dar aveau dreptul s-o facă. Invitația, și în Biblie, și în afara ei, nu e un ordin, poate fi acceptată sau nu. Lovit în vanitatea sa, cârmuitorul supralicitează penibil: am mâncare bună și toate sunt gata, veniți. Unii și-au văzut de treburi netulburați, alții, ofensați de insistența culinară a împăratului, i-au batjocorit și omorât trimișii: gest imoral, nejustificabil, crimă. La care potentatul răspunde nu doar omorându-i pe refuznicii nupțiali cu armata, dar și arzându-le orașul din temelii. Gest imoral, disproporționat, crimă în masă.
Pentru că e de neconceput ca nunta să se desfășoare într-un cadru restrâns, doar cu cei apropiați, sunt trimiși slujitorii să aducă la eveniment inși adunați de pe stradă. Aceștia vin fie de frică, fie de foame. Un om demn, netemător, cu o anumită poziție socială, nu acceptă să fie „invitat” la nuntă, fie și împărătească, luat de pe stradă, la grămadă, pe nepusă masă – se consideră jignit.
Omul adus de pe stradă nu purta haine de nuntă, purta ce avea, poate singurele straie. Dacă împăratul ținea la fast, n-avea decât să poruncească să i se dea, cui n-avea dintre prăpădiți, haine festive de lux. Deci, întrebarea: de ce n-ai haină de nuntă? însoțită de apelativul aberant și catifelat amenințător, „prietene”, în stil de șef interlop, n-are nicio justificare. Omul nu răspunde. Nu e obraznic, sfidător, lipsit de respect. Pur și simplu nu răspunde. Nu se ia în considerare nicio clipă că ar putea să tacă din teamă, timiditate în fața supremului lider sau pentru că e surdo-mut. Ca în orice dictatură, tăcerea înseamnă vinovăție. E destul ca omul să fie torturat și executat. Gest imoral, nedrept, o crimă comisă de cel puternic pentru că poate.
„Mulți chemați, puțini aleși”, ni se spune în concluzie. Păi, cum?, căci e exact pe dos: mulții, adică toată adunătura „convocată”, sunt cei aleși, puținul, adică unul, omul cel tăcut, e nu doar respins, ci și aruncat în iad.
Pe această țesătură narativă, pe cât de absurdă, pe atât de crudă, eu, unul, nu pot să brodez răstălmăciri „de bine” despre câștigarea împărăției cerurilor.
În schimb, pot să văd în ea războiul de lângă noi. Putin a vrut nuntă cu „frumoasa” lui, cu Ucraina. Nuntă cu japca, aidoma împăratului novotestamentar. Ucraina l-a tratat cu un refuz. Atunci, Putin a pus să fie lichidați conducătorii „drogați și naziști” ai țării, care se așezau între el și simplii cetățeni, împiedicându-i pe aceștia să-i mărturisească dragostea. Dar nici civilii de pe stradă n-au vrut nunta-viol a lui Putin cu Ucraina. Prin urmare, împăratul Putin îi toacă acum pe toți cu rachete sau le ia gâtul prin beciuri, ca mieilor de Paște. Pentru că putinciosul Putin poate.
Cu ce e mai puțin adevărată și îndreptățită, sau neadevărată și neîndreptățită, această interpretare, stimați credincioși, decât cele bisericești despre chemați și aleși?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
