Enunțuri precum: Ca coleg, nu are ce să îi reproșeze, N-a observat că căţelul nu mai poate alerga, Era o femeie puternică, care nu se temea de nimic nu păcătuiesc prin greşeli de ordin gramatical sau lexical, ci prin asocieri de natură trivială negândite de autor. De efectul dezagreabil este responsabil, de fapt, mai ales receptorul (Honi soit qui mal y pense! – „Să-i fie rușine celui ce se gândește la rele!”).
Conform definiției ştiinţifice (vezi, de exemplu, Dicționarul de științe ale limbii, 2001), cacofonia reprezintă un „efect acustic dezagreabil, rezultat din repetarea sau combinarea sunetelor/silabelor în cuvânt sau în frază; opus eufoniei”.
În această categorie sunt încadrate atât construcţiile menţionate mai sus, cât şi grupări de tipul: la Lavinia, groapă pătrată, ce cere, șansa sa etc., unde repetarea unei silabe în imediată vecinătate nu are totuși un efect la fel de supărător.
Vorbitorii sunt sensibili la repetiţiile de sunete/grupări de sunete – de tipul celor din exemplele date la începutul articolului – din pricina asocierilor cu termeni din zona exprimării triviale.
Fără a fi greşeli, cacofoniile de tipul celor de la care am plecat trebuie evitate într-o exprimare îngrijită, dar această cerință nu trebuie să se transforme în obsesie.
Efectul neeufonic (cacofonia) se poate preveni în general prin utilizarea unui sinonim (ca tovarăş în loc de ca camarad, Vrea să spună că… în loc de Vrea să zică că…), prin intercalarea unui cuvânt adecvat în context (ca bun/vechi coleg în loc de ca coleg, Spune că mai caută în loc de Spune că caută în continuare), prin schimbarea topicii (Spune că în continuare caută în loc de Spune că caută în continuare, A aflat că va fi promovată Carmen în loc de A aflat că Carmen va fi promovată). În comunicarea orală, efectul neeufonic poate fi diminuat uneori prin separarea componentelor îmbinării cacofonice printr-o pauză (notată în scris prin virgulă), subliniată şi intonaţional (Avea o casă mică, care abia se zărea printre pomi).
Fără a fi greşeli, cacofoniile de tipul celor de la care am plecat trebuie evitate într-o exprimare îngrijită, dar această cerință nu trebuie să se transforme în obsesie. Unii sunt mai atenţi la evitarea unor asemenea grupări cacofonice decât la exprimarea exactă a ideii pe care încearcă s-o comunice. Teama de a nu produce o cacofonie explică apariția unor greșeli, a unor stângăcii în exprimare sau chiar a unor distorsionări ale sensului pe care vorbitorul doreşte să-l redea.
Adăugarea lui şi între ca şi cuvântul care urmează (ca și coleg, ca și caracteristică) anulează efectul cacofonic, dar generează construcţii condamnate de lucrările normative actuale. Altă modalitate de a elimina cacofonia, dar nerecomandată, este utilizarea „virgulei spuse” (ca în: o mică virgulă cantitate, ca virgulă copil).
Se acceptă însă o serie de asocieri cacofonice, cum sunt anumite nume sau structuri fixate, care nu pot fi evitate: Ion Luca Caragiale, Biserica Catolică, banca comercială etc. Cacofonii inevitabile sunt şi cele din structura unor cuvinte precum cacao sau … cacofonie.
Sensibilitatea la asocieri dezagreabile s-a dezvoltat mult în ultima vreme. În trecut, marii scriitori și oameni de cultură nu manifestau o preocupare specială pentru ocolirea efectelor neeufonice, așa cum o dovedesc și exemplele următoare din secolul al XIX-lea: „El îndrăzni în public a se arăta ca candidat la tron” (Nicolae Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul), „se fățărnici ca cum n-ar ști nimic din cele urmate puțin înainte” (Nicolae Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul), „se uita către Zoe ca când ar fi cerut aprobarea sau dezaprobarea ei” (Dimitrie Bolintineanu, Elena), „ideea etică care a dominat poporul nostru” (Mihai Eminescu, Ecuilibrul). Totuși, în exprimarea literară actuală s-au impus structurile ca și cum, ca și când.
În fața sentimentului actual de exacerbare a sensibilității la fenomenul cacofoniei, multe personalități au reacționat, atrăgând atenția asupra consecințelor negative pe care le are tocmai grija exagerată de a nu produce o cacofonie (vezi folosirea greșită, extrem de răspândită, a grupării ca și în locul lui ca).
Nu pledez pentru acceptarea cacofoniei, dar consider că ar trebui să fim mai puţin crispaţi și să nu facem din evitarea situaţiilor de acest fel o preocupare primordială. Mai important este să transmitem cât mai fidel (şi corect) ce vrem să spunem.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
http://www.contributors.ro/cultura/reflexii-pe-marginea-fenomenului-%E2%80%9Eca-si%E2%80%9D-mic-studiu-de-sociologie-a-conformismului/
Probabil că Academia Română ar trebui să se manifeste mai vizibil în spațiul public și să încerce impunerea unor norme (măcar cele de bun simț) în loc să accepte drept corecte („ca corecte” dacă preferați) orice elucubrații lingvistico - modernisto - corporatiste!
Mulțumesc pentru articol.