Românii cu „ca și” la gură

Utilizarea lui şi după ca se supune unor condiţii semantico-sintactice, iar nerespectarea lor are ca efect – nu ca şi efect! – o exprimare incorectă. Ne referim la anumite situaţii în care pot apărea greşeli cauzate de necunoaşterea condiţiilor de folosire a lui şi după ca.

Într-o structură comparativă de egalitate precum „Andrei lucrează la fel ca și Mircea”, asocierea la fel ca și este pleonastică. În exemplul dat, semiadverbul și (care accentuează identitatea) este redundant din punct de vedere semantic, de aceea corectă este structura fără și: „Andrei lucrează la fel ca Mircea”. Prezenţa lui şi după ca este posibilă, dar nu obligatorie, într-o exprimare corectă, când lipsește gruparea la fel din imediata vecinătate a lui ca: „Andrei lucrează ca (și) Mircea”. Corecte sunt și formulările următoare, care includ un adverb sau un adjectiv, unde și este facultativ: „Andrei lucrează la fel de bine ca (și) Mircea”; „Ioana este la fel de inteligentă ca (și) mama ei”. În schimb, într-o structură comparativă de inegalitate precum „Andrei este mai bun ca și Mircea”, și nu este corect. De notat că o construcție precum „Andrei este mai bun ca Mircea” este acceptată, dar, în locul acesteia, se preferă construcția cu decât: „Andrei este mai bun decât Mircea”. 

Altă greșeală, extrem de frecventă în limba actuală, constă în utilizarea lui şi după ca în construcții precum ca și coordonator, ca și coleg, ca și cadou, ca și compliment, atunci când ca introduce o calitate sau o proprietate. În astfel de construcții, și este superfluu: nu are nici rol gramatical (legătura cu alt component al enunțului se face prin prepoziția ca), nici rol semantic (este lipsit de sens, spre deosebire de și care urmează după ca în structura comparativă). Mulți vorbitori folosesc și-ul „parazitar” pentru a evita cacofonia, artificiu care generează greșeala discutată. În funcție de context, de sensul substantivului, de alegerea vorbitorului, cacofonia se poate evita altfel decât prin inserarea greşită a lui și: „În calitate de coordonator al lucrării, profesorul are o mare responsabilitate” (nu „Ca și coordonator al lucrării, profesorul are o mare responsabilitate”); „Fiindu-i coleg, îl ajut la nevoie” sau „Ca bun coleg, îl ajut la nevoie” (nu „Ca și coleg, îl ajut la nevoie”); „O carte e oricând potrivită pentru un cadou” (nu „O carte e oricând potrivită ca și cadou”); „A luat remarca lui drept compliment” (nu „A luat remarca lui ca și compliment”). Evitarea efectului neeufonic prin introducerea lui şi după ca alterează o structură gramaticală, scoţând construcţiile cu ca şi (ca și candidat, ca şi coleg, ca şi cadou, ca și caracter etc.) din categoria generală din care fac parte, reprezentată prin ca profesor, ca bărbat, ca dar, ca trăsătură etc. Plecând de la contextele în care și s-a inserat pentru a elimina cacofonia, procedeul s-a extins însă chiar și în contexte unde întâlnirea dintre ca şi începutul cuvântului următor nu are efect neeufonic: ca și profesor, ca și prieten, ca și bărbat, ca și român, ca și dar.

Uneori, gruparea ca și apare în contexte care se pot construi fără prepoziție: „L-au propus ca şi candidat pentru funcția de primar”, în loc de „L-au propus candidat pentru funcția de primar”; „A fost numit ca și copreședinte al partidului”, în loc de „A fost numit copreședinte al partidului”; „L-au considerat ca și cap de serie”, în loc de „L-au considerat cap de serie”; „I-am dat ca și cadou o carte”, în loc de „I-am dat cadou o carte”.

Utilizarea în limba actuală a asocierii ca şi pentru a introduce o calitate, particularitate regională, întâlnită în vorbirea ardelenilor şi a bănăţenilor (vezi Mioara Avram, Aspecte ale folosirii lui ca, 1979), se explică prin grija exagerată de a nu produce o cacofonie prin repetarea în imediata apropiere a consoanei c. Dar, cum bine se ştie, există cacofonii inevitabile – de exemplu, Ion Luca Caragiale, Biserica Catolică, banca comercială –, acceptate de lucrările normative de foarte multă vreme. Astăzi, fenomenul a depășit această zonă, apărând cu o frecvență uimitoare în toate regiunile, chiar în vorbirea multor persoane cultivate, deşi lucrările normative (de pildă, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 2005) precizează că folosirea grupării ca şi în locul lui ca este incorectă. Altfel spus: ca și este considerat greșeală, nu ca și greșeală.

Dacă prezenţa lui și după prepoziția „calității” ca este o greșeală, în schimb, în antepunere, și este corect, exprimând ideea de cumul: în enunțul „Și ca profesor Mircea a avut rezultate bune”, utilizarea lui şi este justificată de presupoziția că există cel puțin o altă calitate pentru care Mircea a avut rezultate bune.

Dar când este corect ca și?

Pentru a utiliza corect cele două elemente – ca, şi –, trebuie să se țină seama de faptul că au valori diferite, în contexte diferite. Astfel, se disting ca pentru marcarea comparaţiei („Gândește ca un copil”), ca pentru exprimarea calităţii („Ca profesor, este apreciat de toți elevii”) și ca grupat cu să ca element conjuncţional („E bine ca părinții să fie prieteni cu copiii”). De asemenea, şi este foarte frecvent conjuncţie („A cumpărat cărţi şi caiete”, „E bun şi frumos”), dar şi semiadverb („A venit şi azi”, „Ştie şi el”, „A scris şi poezii”). Probleme pot apărea când, din dorinţa de a evita cacofonia, se inserează un şi „parazitar”, inutil sub aspect sintactic și semantic.

Având în vedere distincțiile menționate, indicăm contextele în care asocierea ca și se folosește corect.

(i) Ca și este corect, așa cum am arătat, când introduce al doilea termen al unei comparații de egalitate (și nefiind obligatoriu): „El lucrează ca (și) prietenul său/Andrei”; „Profesorul pare la fel de tânăr ca (și) studenții/ei”. În astfel de structuri, ca (și) este urmat de un substantiv articulat sau propriu ori de un pronume, spre deosebire de ca din structurile în care introduce o calitate: ca președinte, ca profesor („Ca președinte, are multe responsabilități”).

(ii) Într-o construcție aparent comparativă, prin care se redă un tip de aproximare, precum în exemplele următoare, ca și este, de asemenea, corect: „Un lucru început e ca și terminat” (ca şi terminat = „aproape terminat”); „Un lucru bine gândit îl poţi considera ca şi realizat” (ca şi realizat = „aproape realizat”); „Contribuția sa e ca și inexistentă” (ca și inexistentă = „aproape inexistentă”).

(iii) Ca și este corect și când este sinonim cu locuțiunea conjuncțională precum și: „Observațiile, ca și sugestiile l-au ajutat să îmbunătățească lucrarea”.

(iv) Ca și nu reprezintă o greșeală când cele două elemente sunt disociate din punct de vedere sintactic și semantic – elementul ca face parte din gruparea conjuncțională ca … să, iar și este un semiadverb având rol de insistență pe lângă cuvântul pe care îl precedă: „Ar fi bine ca și colegii să îl ajute”.

În toate cele patru situații date mai sus, gruparea ca și, corect utilizată, nu este echivalentă cu prepoziția ca (pe lângă care se adaugă greșit și) din construcția cu un substantiv exprimând o calitate.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp