Sari la continut

M-am măritat cu un britanic, iar soacră-mea a venit la nunta din România cu o declarație de război: „Cu mâncarea pe care ai servit-o tu salvam de la foame un sat din Africa”

Cu riscul de a divorţa, vă voi dezvălui câteva secrete de familie, poate vor fi de ajutor domnişoarelor și domnişorilor care navighează pe site-uri matrimoniale englezeşti. În Marea Britanie este posibilă căsătoria între oameni, indiferent de pe ce parte vâslesc spre fericire. 

Dacă aşteptaţi o recomandare, mă grăbesc să o fac, un soţ englez poate fi considerat o reuşită pentru că e un gelos moderat, nu-ţi citeşte corespondenţa, nu pune întrebări despre contul tău de Facebook şi nu-ţi cotrobăie prin geantă sau telefon. Bea la fel de entuziast ca unul român, trece şi el prin corvoada mai multor legături şi căsătorii, într-o viaţă, în speranţa că va găsi una, care deşi sare la bătaie odată cu el, să nu-l dovedească. 

Nu aşteptaţi de la un englez efuziuni de trăiri la vedere, digeră greu epitete precum: superb, splendid, excepţional, extraordinar. Lumea lui se rezumă la a te linişti cu binevoitorul „ok”. De-aia când m-a cerut unul de-al lor de nevastă, nu am ştiut cum să gestionez cuvintele. Pe vremea aceea se călătorea în Regat cu viză, unul din motivele care a atârnat greu în balanţă. Şansele mele să primesc una erau mici, nu aveam proprietăţi, alt soţ sau datorii la bancă.

Hotărâm data nunţii, îmi impun valorile naţionale: o facem aici, în România, fără dar (o eleganţă pe care subit mi-o permit), cu rudele şi prietenii. Care vin încărcaţi cu cadouri. O nuntă cu adevărat tradiţională, căci spre dimineaţă acestea au dispărut. 

Unul dintre invitaţi mai fuma câte o ţigară, în linişte, în încăperea care ne fusese oferită de restaurant pentru cadouri şI alte bagaje. Omul amestecase vodca cu whisky-ul şi la un moment dat i s-a părut că ies din ce în ce mai puţine la numărătoare. Când a adus-o pe nevastă să verifice, doamna a dat alarma. Mare parte din cadouri făcuseră picioare şi o luaseră la sănătoasa, pentru că nu voiau să emigreze.

Intră în scenă soacra mea

Invitata de onoare a fost soacră-mea, o doamnă minionă, spre 80 de ani, dar la fel de severă precum regina. Toată lumea s-a dat peste cap s-o facă să se simtă bine şi spre dimineaţă am conchis cu toţii că am reuşit. Pentru că şi atunci când merg în vacanţă, englezii caută tot fish'n chips-ul de acasă, îi cerusem anterior, printr-o scrisoare, o reţetă care, adăugată meniului de nuntă, să o facă să se simtă ca acasă.

Viitorul soţ mă anunţă că el va coace torturile, trebuie doar să găsesc pe cineva care să le decoreze. Torturile englezeşti de nuntă sunt nişte checuri bogate în fructe uscate, îmbibate cu brandy, care pleacă pe furiş când e supus caznelor cuptorului. Soacră-mea trimite ­o reţetă de pui cu marmeladă, bucătăreasa îşi dă silinţa, noroc că invitaţii combinaseră deja băuturile. Torturile sunt trei, etajate pe un suport special, cel mai mic se păstrează pentru botezul primului copil. Pe al meu l-au mâncat moliile. Nu ştiu unde s-a greşit. Dintr-o precauţie, care nu mă caracterizează, adaug meniului şi tort de îngheţată. În rest de-ale românilor: sarmale, aperitive reci şi calde nemofturoase, fructe pentru copii cu dietă sănătoasă.

E declaraţia de război. Al civilizaţiilor, al lumilor, al Rozelor. Lancasterienii şi yorkşerienii îşi ascut deja suliţele. Perfizii, aşa am pierdut Basarabia! Caut casă. Soacră-mea e de părere că nu am nevoie decât de un bilet de avion.

Soacră-mea mănâncă tot încântată, stau totuşi cu ochii pe ea să nu i se facă rău. Toată Europa se plânge că românii mănâncă „gras”. 

UK, noua casă

Când ajung, în sfârşit, la ceea ce urma să fie noua mea reşedinţă rămân cu gura căscată. Soacră-mea „trona” peste un castel de cărămidă cu două etaje, intrare ca de parc orăşenesc, grădina din spate cu cireşi japonezi şi veveriţe americane, grizonate. Îmi revin după primele douăsprezece ploi. Hidratare excesivă. 

Pregăteşte o masă festivă în cinstea mea. Vedeta - miel cu sos cu mentă. Primul fel - supă de morcovi. La prima gustare am crezut că e gem de caise îndoit cu apă. Mănânc din ce în ce mai precaut, de parcă aş căuta oase prin gură. Ca orice român crescut printre fustele bunicii, laud mâncarea şi gospodina. Soacră-mea nu se lasă păcălită: Cu mâncarea pe care am servit-o eu la nuntă, salva de la foamete un sat din Africa. Ce risipă! Cumnata mea încearcă să mute conversaţia spre spaţii mai verzi, adică să dreagă busuiocul. Îi răspund la fel de calmă că şi borcănaşele ei franţuzeşti cu pate de gâscă şi pastă de somon din frigider, în număr de doar trei, vândute, puteau acoperi cel puţin micul dejun, în acelaşi sat.

E declaraţia de război. Al civilizaţiilor, al lumilor, al Rozelor. Lancasterienii şi yorkşerienii îşi ascut deja suliţele. Perfizii, aşa am pierdut Basarabia! Caut casă. Soacră-mea e de părere că nu am nevoie decât de un bilet de avion. Dacă în România lucrurile se mişcă mai repede, cu o atenţie, un plic, o cunoştinţă, poate şi pentru că speranţa de viaţă e mai scăzută şi economisim timp, în Marea Britanie aştepţi cuminte, acasă, scrisorile cu veşti. Nu pisezi oamenii la cap inutil. Ni se propun nişte case, cele mai multe păstrează pânze de păianjen din romanele lui Dickens. Peste tot mochetă, tapet şi robinete separate pentru apă caldă şi rece. Deprimă mai rău ca ploaia. 

Ne oprim la două, dintre care una peste drum de o firmă de pompe funebre. Bunică-mii i-ar fi plăcut, nu ar mai fi fost nevoie să cumpere ziarul pentru ferpar, dimineaţa, la cafeluţă ar fi văzut cui i s-a mai săpat o groapă. Mie mi-e frică de morţi. 

Nu îndrăznesc să mă gândesc cu ce se ocupă cei autohtoni de Halloween. O alegem pe cealaltă, soacră-mea, de ciudă că rămân, îşi anunţă intenţia de a pleca în misionariat în Africa, cu nişte prietene de la o fundaţie unde era voluntar. ÎI aduc la cunoştinţă că acolo toaleta e o groapă între păpuşoi, dacă nu le-a pus soarele la pământ vrejurile.

Britanicii, poate pentru că şi ei au împărăţit pe acolo, direcţionează cei mai mulţi bani în sprijinul Africii. Unele programe de strângere de fonduri sunt chiar atrăgătoare. De pildă adoptarea unui copil la distanţă şI sponsorizare lui pentru a merge la şcoală. Spre ruşinea mea, am aşteptat să aud despre un astfel de program și din România. Dacă există, îI rog să iasă la lumină, cred că ar interesa diaspora. Dacă nu există, sper să-i pună bazele cineva, dar cineva care are destul şi nu vrea să-şi bazeze o viitoare carieră politică pe cărţile şi stilourile copiilor săraci. Poate că în loc să facem paradă de bolizi de ultimă generaţie şi vile care ar adăposti cinci familii, am putea investi în viitorul României, al cărei prezent încă ne dă motive să plângem. 

De ce să plece şi ei pe undeva, de unde să se plângă că mai degrabă ar fi rămas acasă...

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Interesante povesti de viata ,insa ne mai trebuie mult pana sa ne gândim cu adevarat la cei multi si săraci ..
    • Like 0
    • I have news for you dear lady contributor, the good news, I read the article, or at least I tried to.......but, I fell asleep. The bad news, try something else, time is a precious thing. Parerea mea.
      • Like 0
      • Simpăticuț textul, ca stil.
        Dar nu reușește să capete o identitate clară: e o fabulă din care am putea învăța ceva despre noi, ca români, sau doar o experiență personală din care am putea învăța ceva despre alții (recte, britanici)?
        Eu cred că în ambele cazuri, ținta a fost ratată. Părerea mea.

        Cât despre copiii din Africa, eu zic să-i rezolvăm mai întâi pe cei din România, și apoi mai vedem. Desigur, britanicii pot face ce vor cu banii lor, mai ales când simt nevoia să exorcizeze, fie și inconștient, amintirea doctrinei "white man's burden". Care doctrină a avut o contribuție semnificativă la starea proastă în care se află, astăzi, unele părți din Africa.
        • Like 1
        • @ Petrica L.
          E haotica. Si eu as scrie la fel de haotic de m-ar pune cineva.
          • Like 0
        • @ Levy Levytroussers
          Incearca ...chiar daca zici ca tu ai scri la fel de haotic !? din conținut poate invata cineva ceva ..
          • Like 0
      • "Soacră-mea nu se lasă păcălită: Cu mâncarea pe care am servit-o eu la nuntă, salva de la foamete un sat din Africa. Ce risipă!" Ar fi interesat sa aflu cum a garit acesta perla, in limba ei, soacra, si apoi asi mai vrea sa aflu daca ea (the old mother in law) a pasit vreodata prin vreun "sat" din Africa.
        • Like 0
        • uite Liliana pentru Africa http://impreunapentruafrica.com/
          si pentru Romania incearca (scuza kkfonia) "Casa Share "pe Facebook..
          • Like 1
          • radu
            Ca și data trecută îmi place umorul ușor ironic cu sfârșit „ușor„ amar.În alt registru, nu m-a atras niciodată UK exact din motivele principale de umor---clima ciudată, mâncarea imposibilă,casele(apartamentele) mai mici și mai urâte ca cele din Ferentari, femeile(autohtone) deosebit de urâte,alcoolice,îngălate și primitive(poate de aceea și mulți poponauți), oamenii(exclusiv autohtonii), mărginiți,leneși, inculți(pro laburiști evident) ca și la noi, inclusiv gunoaiele de pe străzi și spațiile verzi nepăzite, mai puțin o bună parte din emigranți, care asigură o pată de culoare, dinamism eficient și muncile cele mai importante de jos în sus. Dacă tot este să trăiești într-un mediu rece,cu mâncare proastă,femei urâte și bărbați mărginiți, măcar să o faci în țările muult mai civilizate și la fel de înstărite din nord.
            • Like 2
            • @ radu
              Agape
              Nu va e jena sa scrieti asa ceva?!
              • Like 2
            • @ radu
              Criticati barbatii marginiti dar va exprimati cu termeni precum 'poponaut'...
              Mesajul dvs. m-a facut inca o data sa imi fie rusine de unii oameni care populeaza tara in care am avut ghinionul de a ma naste...
              • Like 3
            • @ radu
              Mie mi-a placut textul, dovedeste o cunoastere peste nivelul virtual a vietii din UK.

              Legat de comentariu, iti voi raspunde pe intelesul tau:
              - coaie, tu ai fost vreodata in UK? Sau stii de vreme, laburosti, femei si poponauti doar din auzite? Plm.

              Sper sa ma scuze ceilalti cititori.
              • Like 0
            • @ Ganymede
              aiurea. adevarul ramane oricum circumscris intre randurile lu radu. cu "poponaut" sau fara. LACOMIA este adanc scrijelita in sufletele englezilor. Ceva ce nici 1000 de Widocks nu poa sa stearga. Asta nu diminueaza cu vreo ceva importanta culturii britanice si indeosebi statura monumentala a exponentilor acesteia. Dar...atat ? britanicii de azi nu se simt...din cale afara "de urati" ?nimic nimic ? Doar o Widocks ametita is all what we've got ?
              • Like 0
          • Felicitări autoarei pentru talentul prezentării cu umor a ciocnirii mentalității românești cu cea britanică.
            • Like 3
            • @ aurora oncescu
              care "ciocnire" ca mai mult aduce cu asimilarea romana :)))
              • Like 0
            • Deci în Marea Britanie la o nuntă se servesc nișet grisine, niscai fish and chips, cîteva prăjiturele și 2-3 fructe. Gata, acasă... Fără risipă ca pe meleagurile carpato-danubiano-pontice, ci așa, ferm, sobru, britanic.
              • Like 1
              • Nu inteleg rostul acestui articol dar dupa cum te lamentezi depre experianta si casele din UK probabil ca trebuia sa te mariti cu un consatean de-al tau. Asa aveai casa ta, cu buda-n curte dar macar te-ai fi simtit in largul tau, cu iz mioritic. Era mai potrivit. :)))
                • Like 3
                • @ Adrian Bertea-Toth
                  Dix'n
                  Ai fost "pus", chiar, pe fapte maretze, azi! Pe care nu le prea poti vedea, de ochelari, doar mirosi! Ca prea bine cunosti cum e sa ai o "casa (a) ta, cu buda-n curte"! Doar o minte bolnava ar asocia, simtirii "in largul tau, cu iz mioritic", o imagine cu un miros pe care doar tu il poti inhala astazi, ieri si in alte dati de acum incolo! O inhalare mare!
                  • Like 1
                • @ Adrian Bertea-Toth
                  După ceea ce comentați, e clar că nu puteți înțelege rostul acestui articol.
                  • Like 2
                • @ aurora oncescu
                  Luminati-ne si pe noi daca dv il intelegeti!
                  • Like 0


              Îți recomandăm

              Grătare în pădure

              Am zis să stăm, nu aveam unde merge mai departe. Ne-am ridicat cortul, am pregătit o cină uşoară şi ne-am ospătat cu conserve şi pâine. Oricum, toată mâncare noastră avea iz de mici. Nu ştiam sigur dacă mâncam chiftele, sandvişuri cu brânză sau budincă de vanilie. (Foto: fitness-nutritie.ro)

              Citește mai mult