Foto: Getty Images
Voi spune de la bun început adevărul. Un adevăr dureros, dar la care merită să ne uităm și să îl examinăm, ca să îi mai scoatem din colțurile tăioase. Este foarte greu să fii singur – iar aici mă refer doar la aspectul de a nu fi într-o relație de cuplu al conceptului de „singur”, fiindcă mai sunt și alte sensuri. Este greu să fii singur la modul general, dar în luna februarie este de-a dreptul chinuitor. Fiindcă peste tot pe unde umbli, on și offline, ți se fluștură în față luna iubirii, luna îndrăgostiților, cadouri, surprize, dovezi de iubire exprimate vizibil. Și dacă ar fi până pe 14 februarie, ar mai fi cum ar mai fi. Dar apoi, ca și cum ne-am fi trezit și noi, românii, după ani de somnolență, mai celebrăm dovezile de iubire, de „te vreau și te prețuiesc” până pe 24 februarie, fiindcă avem și noi ceva al nostru – Dragobetele!! Deci, clar. Pentru cei singuri, februarie este luna chinurilor iadului.
Pe lângă ei, mai e categoria celor care sunt în relație de cuplu, dar nu le e bine. Ei, să zicem, ar avea o mângâiere față de cei de mai sus: „Dom’le, măcar nu mă vede lumea că sunt singur în relația mea”. Să nu luăm în râs această mângâiere, fiindcă rușinea de a fi văzut singur de ceilalți este o emoție foarte greu de dus.
Fac o paranteză, înainte de a merge mai departe cu gândurile mele. Le cer iertare celor care sunt împliniți în relația de cuplu – vreau însă să îmi exprim admirația și prețuirea pentru timpul, pentru toată munca și devotamentul pe care le-ați investit pentru a ajunge la această împlinire. Știți voi că nu merge nimic de la sine. Vă invit și pe voi să citiți acest articol, fiindcă am sentimentul că vă veți regăsi în anumite părți.
Este o tortură monumentală, care merită să fie pedepsită legal, aceea de a vedea atât de ostentativ ca în luna februarie, cum altă femeie și alt bărbat își manifestă iubirea pentru celălalt în mod plenar: te ador, te vreau, te caut, te iubesc, te surprind cu dovezile că ești unic/ă, special/ă și de neînlocuit. Știți de ce e tortură? Nu pentru că e ceva în neregulă cu noi și vrem și noi astfel de exprimări ale dragostei, sau pentru că suntem răsfățați și vrem atenție și căldură corporală. Ci pentru că aceste nevoi de a primi iubirea în felul acesta clar și vădit sunt esențiale pentru copil și pentru adult. Fără ele, persoana nu se dezvoltă, nu crește pe interior, dar nici pe exterior.
Acum că am exprimat năduful la adresa lunii îndrăgostiților, cu drag de persoanele care sunt/ se simt singure, aș vrea să vă povestesc un pic despre sentimentul profund de rușine pe care îl trăiesc oamenii singuri – care fac sau nu parte din cuplu. E ok, da, să spun că și partenerii cuplurilor nefericite se simt tot singuri? Hai să zicem și asta o dată pentru totdeauna. Rușinea este acel sentiment care te deconectează de cei dragi și de cei din jur. Fiindcă atunci când îl simți, convingerea pe care o ai despre tine este că ești nedemn de iubire. Din diverse motive – că ești urât, că ești lipsit de talente, că nu știi chestii. Iar noi, cei care ne-am străduit toată copilăria să captăm atenția și dragostea părinților încercând să fim cât se poate de speciali, de interesanți, de posesori de abilități-uri nemaipomenite, știm că oricât de multe diplome am avea, oricât de mulți munți am traversa, oricât de grozavi și minunați am fi, toate aceste lucruri muncite de noi și adunate de-a lungul timpului tot nu ne iau durerea, rușinea de a nu ne simți iubiți. Vedeți că zic și de rușine, nu doar de sentimentele de tristețe, frică sau durere care apar atunci când nu suntem iubiți. Este o rușine în a nu fi iubit, fiindcă atunci când percepi ne-iubirea, tendința este să te întrebi ce e în neregulă cu tine. Și când ceva nu e bine la tine, nu-ți vine să ieși în lume așa, neiubibil, fiindcă ești expus în neînsemnătatea ta, iar asta duce la excludere și, în final, la depersonalizarea și pierzania ta ca ființă umană (de aici, toate strategiile noastre de supraviețuire pentru a acoperi neiubibilitatea noastră și a putea ieși în lume, unde avem nevoie să fim).
Ce e de făcut atunci cu Sf. Valentin și Dragobetele? În Mexic, de 14 februarie, celebrarea iubirii se extinde și la prietenie. Și la noi am mai văzut acest lucru pe ici-pe colo, din fericire, că se sărbătoresc și celalalte relații semnificative din viața noastră. Eu vă propun, știți, nu numai celor singuri, ci și fericiților din relațiile solide de cuplu, să extindem celebrarea iubirii și să o oferim persoanei care are cea mai mare nevoie din ea din univers – părții (părților) din noi care se simte neiubibilă. Observați, nu neiubită, ci neiubibilă. Nedemnă de atenție. Să îi oferim această dragoste, această căldură, curiozitate, compasiune părții noastre de copil care se simte rușinată de însăși esența ei, despre care crede că e cauza lipsei de iubire. Să îi arătăm, cumva, că nu e așa. Că e un copil frumos cu totul. Nu e nevoie să îi zicem ceva, ci doar să stăm cu ea, că nu mai are nevoie de cuvinte, după atâția ani de durere. Să îi oferim mângâiere și alinare. Și prezența noastră bună și caldă.
Ș încă ceva: să accesăm partea noastră care știe că e demnă de iubire... Ce frumoasă, ce bună, ce plină de viață e! Și asta e în noi. Scoateți-o mai des afară, să crească și să vă populeze corpul și sufletul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.