Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Când îi cumperi copilului orice își dorește, vei avea un copil care se va plictisi de orice

Pentru că suntem în „luna cadourilor“, v-aș propune să reflectăm puțin asupra lor, a cadourilor. Sau a psihologiei darului și a satisfacției. Suntem bombardați cu mesaje de marketing bine calibrate care ne spun despre daruri, „bucuria de a oferi“, „bucuria de a primi“, etc. 

Ne gândim că e firesc să oferim copiilor ce-și doresc, să le oferim rudelor ceva semnificativ, etc. Pentru asta ni se apasă butonul culpabilității („de Crăciun stai mai mult cu familia“ – cu mesajul subversiv că „în restul timpului nu prea se întâmplă“, etc.; știu, sunt malițioasă, dar nu mă pot abține.)

Darurile sunt o formă de schimb social prezentă în cele mai vechi organizări umane. Ele semnalizează comportamentul pașnic, de alianță, de apropiere, de submisiune, de omagiu, de cumpărare a unor servicii (mita), etc. Sunt forma noastră materială de a comunica afecțiunea. 

Nici măcar nu e ceva exclusiv uman. În comportamentul de curtare al unor specii de păsări, insecte ori mamifere se întâlnește frecvent. Sfrânciocul bărbătuș îi aduce mândrei sale câte un șoarece vânat, iar masculul muștei Drosofila regurgitează mâncarea pentru a convinge femela să se împerecheze. Cimpanzeii masculi împart vânatul o lungă perioadă de timp cu o femelă, pentru a o convinge că reprezintă niște „bărbați bine“, generoși, furnizori de resurse vitale. Mă rog, scopul final era de a se împerechea cu respectiva…

Potlach

Trecând la oameni, știm despre potlach. Ce e potlach? Subiectul unor dizertații studențești la Antropologie. Wikipedia îl descrie ca pe un obicei ce constă într-o risipă de daruri practicată de indigenii din pacificul de NW, ținut cu ocazia marilor evenimente de viață (căsătorie, naștere, moarte). Cel care oferă provoacă pe cineva să-l întreacă în generozitate. Doar cei de rang înalt pot susține un potlach. Generozitatea constă în a oferi și distruge bunuri (mesajul este: „sunt atât de bogat că pot să distrug bunuri, sau să le ofer fără să le socotesc.“) Dacă cel provocat nu întoarce darul cu asupra de măsură, cu și mai multe cadouri oferite și risipite, și mai mare abundență și generozitate, acesta din urmă pierde din putere iar poporul său, pe care îl reprezintă, va fi rușinat, degradat. Rezultă că Potlach este un comportament care semnalizează și reglementează statutul social înalt.

Așadar „fără număr, fără număr“, cum ar comenta clasicul Florin Salam. Căutând pe net, ca să-mi confirm paternitatea refrenului celebru, am dat peste informația că există și o aplicație de Android cu acest nume, de mare succes, care …aruncă cu bani. Nu râdeți. E fascinantă dorința oamenilor de a vedea resurse risipite, bani aruncați, abundență „fără număr, fără număr.“

În acest Potlach postmodern ce se reiterează în fiecare decembrie, vă invit să meditați la câteva idei. Psihologii care studiază emoțiile umane și în particular satisfacția, s-au oprit și asupra „bucuriei de a primi“. Ei bine, ei au descoperit că este mult sub așteptări. De ce? Pentru că avem în cap o „morișcă hedonică“ (hedonic mill – cum îi zice Sonia Lyubomirsky, profesoară de psihologie la Universitatea din California care se ocupă de studiul fericirii). Această morișcă hedonică ne face să ne adaptăm la orice. Și la o pereche de pantofi noi superbi, și la o mașină formidabilă primită plocon, și la o casă nouă și luxoasă. Cu alte cuvinte degradează satisfacția asociată noutății lucrurilor... La asta vă învit să vă gândiți câteva momente.

În acest Potlach postmodern ce se reiterează în fiecare decembrie, vă invit să meditați la câteva idei. Psihologii care studiază emoțiile umane și în particular satisfacția, s-au oprit și asupra „bucuriei de a primi“. Ei bine, ei au descoperit că este mult sub așteptări.

Economiștii au descoperit mai devreme această morișcă și i-au spus „descreșterea utilității marginale“. Primul consum al unui bun sau serviciu oferă mai multă utilitate marginală decât al doilea sau al cincilea. Și descreșterea continuă. Cu alte cuvinte, prima dată când primesc un ou de ciocolată, voi sări în sus de bucurie. A doua oară știu despre ce e vorba, deci mai puțin. A treia oară sunt puțin dezamăgită. A patra oară când primesc oul de ciocolată îmi e indiferent. A cincea oară sunt de-a dreptul enervată de lipsa de imaginație a celui care îmi oferă previzibilul ou de ciocolată. De aici și necesitatea înnoirii produselor (o altă surpriză în ou, poate?). La fel cu noua pereche de pantofi, cu noua mașină, cu noua casă. Pentru că mintea umană se plictisește repede. Dacă cele de mai sus nu reprezintă un salt în bunăstarea cuiva (să zicem că o familie nevoiașă a primit o casă - sigur că satisfacția e foarte mare pe moment, dar și ea se va stinge treptat.)

Din fericire, dacă știm cât de cât cum funcționează mintea noastră, și mai citim cât de cât despre psihologia satisfacției, aflăm că nu este totul pierdut. Aflăm deci că e mai util și mai eficace să dăruim experiențe, nu lucruri (un balet pe care soția voia de mult să-l vadă? Un curs de dans, de echitație pentru fiica ta? O călătorie de unul singur după o perioadă plină? Un voiaj inedit? De ce nu, o călătorie spirituală undeva departe, pe unde mai trăiesc ultimii maeștri, etc? Ați prins ideea. 

Foto Guliver Getty Images

Experiențele sunt mai vrednice de ținut minte și se „degradează“ mai greu. Lasă amintiri mai durabile. Permit concentrarea atenției asupra lor (când înveți să dansezi ești cu totul acolo, atent) și mai ales cer atenție continuă. Le valorizăm mai mult, pentru că am participat la ele, ne-au modelat, am depus efort (sau, dacă rezultatul e slab, măcar te distrezi). Morala: oferiți experiențe, nu obiecte (sau nu doar obiecte).

Scriu asta gândindu-mă la o prietenă care simte nevoia să-i cumpere copilului ei orice dorește (câți părinți nu vor asta?). Dar aș vrea să-i spun astfel, fără să o fac să se simtă prost, că nu face bine. Că va crește un copil care se va plictisi de orice, care nu va avea satisfacția propriului efort, nu va învăța să amâne satisfacția (și unul din cei mai buni predictori ai succesului în viață este capacitatea de a amâna satisfacerea unei nevoi de moment – celebrul experiment cu copiii și „marshmallow“ - google it). Că de Crăciun te poți bucura și altfel decât consumând, consumând, consumând... cum? Nu vă rămâne decât să vă imaginați ce puteți face cu ce aveți și sunteți deja.  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Știu cît de adevărat este
    • Like 0
  • Sunt consilier in adictii, adica lucrez cu persoane care se lupta cu o dependenta sau alta. Si, foarte pe scurt, pot sa spun ca o foarte buna parte dintre tinerii si foarte tinerii cu dependente multiple (alcool, droguri, jocuri de noroc, sex si pornografie, mancare...) sunt tineri carora nu li s.au refuzat f multe pana acum. Care nu au avut limite clare, care nu stiu sa spuna si sa asculte de "nu, asta nu se poate sau nu iti face bine!". Acum, nu vreau sa para o explicatie simplista - departe de mine intentia de a sustine ca doar rasfatatii dezvolta probleme. Polul opus al abuzului, saraciei si supravietuirii aduce si el probleme. Insa, sunt de acord cu concluzia articolului- experientapozitiva,a partea spirituala a faptului ca ii pasa cujva de noi va acoperi muuult mai eficient nevoia de satisfactie si valoare.
    • Like 3
    • @ Nicoleta Amariei
      iti spun eu motivul pt care esti DOAR consilier, pt ca nu stii nici macar simplul fapt ca o persoana isi formeaza o structura dependenta in intervalul 0-2 ani , adica cand e un bebelus , adica nu are nici o legatura cu faptul ca i s-a refuzat sau nu ceva. ti-am desenat putin ca sa fiu sigur ca pricepi.
      • Like 0
  • Casargoz check icon
    Un demers care duce la ceea ce alti antropologi duce la economia experientei. Tot un demers consumerism la urma urmei, pentru ca experienta se reduce la fenomenul Disney. :)
    • Like 0
  • Si de ce sa nu-i daruiesti copilului tau tot ce-si doreste , daca poti sa-i indeplinesti o dorinta de care-si va aminti cu placere mai tarziu cand va creste ? Altfel, va creste un frustrat si va dori acel ceva, cautand sa umple mereu golul de care avea nevoie atunci . Nu te mai intalnesti cu anii copilariei si cu dorintele ei . Sa le oferim celor dragi daruri indiferent de valoarea lor, oricum , bucuria de a darui pe de o parte si de a primi pe cealalta parte , ramane peste timp.
    • Like 3
    • @ Claudia Belecciu
      check icon
      Claudia Belecciu,aici este vorba de exagerări de anularea unor complexe provincialiste ale parinților revărsate asupra copiilor.Nu e normal să-i oferi TOT ce-și își dorește(poate vrea un pistol adevărat),căci va epuiza rapid toate posibilitățile,plafonându-se(valabil și la adulți).Ex. cel mai des întâlnit la unele fam bogate unde plozii suprasaturați de mici cu cadouri,nu mai apreciază gestul de a face/primi cadou,devin blazați și fițoși și implicit caută lucrurile nepermise,droguri,arme aventuri periculoase,etc.În viață tot ce faci trebuie făcut cu măsură,cu cap,nu emoțional ca provincialii primitivi.
      • Like 1
    • @
      Nu mi se pare prea mult sa fii darnic fata de cei dragi tie, ca exista si exceptii este altceva, vorbind in limitele unor familii normale mai mult sau mai putin "provincialiste".Daca stii cum sa educi un copil nu-ti va cere niciodata ceva de care sa-ti fie rusine sau teama.Nu cunosc "provinciali primitivi" ci oameni onesti, sinceri si cu suflet mare , indiferent in ce zona a tarii ar fi ei.
      • Like 0
    • @ Claudia Belecciu
      check icon
      @Claudia Belecciu ,ai noroc că nu cunoști și nu ai întâlnit moștenitorii lui „Dinu Păturică„ ce au umplut nu numai parlamentul ci și toate marile orașe până la refuz,care au adus manelele,prostul gust,ignoranța,incultura, din căminele școlare, „merțane„ albe și în cluburile de fițe, până în birourile multinaționalelor și care-și cresc copii sub aceiași sintagmă -oferă copilului TOT ce vrea el,dacă eu nu am avut lasă să aibă el și pe gură și pe nas- efectele,numai negative, sunt mai mult decât vizibile.Probabil ai găsit un colț de rai pe pământ unde găsești doar oameni onești și cu suflet mare(aș spune eu și educați obligatoriu),te invidiez sincer,deși nu-mi stă în caracter ,eu fiind în București nu am cum să nu mă izbesc non-stop de aceste specimene și mai ales de efectele „activității„ și mentalității lor.
      • Like 0
  • otheh check icon
    Chestia cu ,,amanarea satisfactiei,, suna aproape freudian! Bunica-mea si-a amanat satisfactia timp 50 de ani si cand era aproape sa se bucure si ea de viata a murit. Adevarul este ca in Romania cam toti ne lafaim in vile, piscine, ambarcatiuni de lux. Eu ii stiu pe unii care isi amana satisfactia de a-si cumpara un frigider de vreo 3 ani - probabil ca au citit studiile economistilor si nu vor sa le descreasca ,, utilitatea marginala,,. Dar, in schimb, vad ca politicienilor nu prea le descreste utilitatea asta marginala, ca baga in ei pana le sar ochii din cap si tot nu se plictisesc. Or fi o specie aparte?!...Si, in final: De Craciun, luati-le copiilor cadourile pe care si le doresc pentru ca numai pe ei ii avem! Si freud poate sa se duca sa se impuste!
    • Like 4
  • check icon
    Da e veche filozofia„lasă copilul(și adultul) să-și dorească tot timpul ceva,nu-l satura,cu cadouri,atenți,chiar și sentimente,etc., căci omul se plictisește repede de orice,nu numai de obiecte,ci și de bine,de ex. ,se pare că este una din „genele„ evoluției .Din păcate mulți părinți,mai ales cei fără educație și cultură serioasă, aplică teoria stupidă și greșită,de a oferi orice vrea plodul ,(să aibă ce n-a avut el ca părinte),până la saturație, mirându-se apoi de „nerecunoștința „ acestuia pt, efortul financiar și emoțional depus.Bietul copchil n-are nici o vină,doar că s-a plictisit și de aici hachițele,mofturile,etc.Orice lucru sau situație plăcută la care îi duci dorul va fi mult mai apreciat și savurat,un ex. ar fi și ce a declarat o studentă din SUA -am redescoperit gustul extraordinar de bun al căpșunilor în România,nu numai fiindcă căpșuna e cultivată încă relativ natural, ci și fiindcă aici, ea este un produs sezonier,așteptând un an ca să apară pe piață,primăvara,-.
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult