(Foto: Guliver/Getty Images)
Am eu grijă să nu te cunoască nimeni!
De când am început să scriu pentru Republica, prieteni, amici, cunoscuți își pun viața pe masă și îmi împărtășesc cele mai diverse povești, cu speranța că voi „ataca” problemele care îi macină și le voi exorciza prin scris întâmplările care le-au marcat oarecum existența. Când cuvintele se reunesc într-un text pe o platformă serioasă și curată primesc din greutatea lor primordială – și a fost seară și a fost dimineață și povestea a devenit cunoscută. Și oamenii au văzut ce e bine și ce e rău.
De obicei, din poveștile lor rămân mai ales cu replici care înalță sau distrug, reafirmând puterea cuvântului, atât de neglijată în vorbăria noastră agitată și nechibzuită.
Replicile diverșilor șefi, mai mari sau mici, sunt unele dintre preferatele mele. Am un amic care la sfârșitul agendei își notează conștiincios toate invectivele, perlele și textele motivaționale ale șefilor.
„Aveți rahat simplu în loc de creier!”
„Nimic nu se face fără mine în cc!”
„Șefii voștri sunt grădinarii voștri!”
La pensie, poate le va găsi amuzante. Astăzi, își găsește mai greu umorul.
Ce validează un șef, dincolo de semnătură și de cartea de vizită?
A fi lider, oricâte cărți ai citi despre acest subiect, este un simț, cum este și cel pedagogic. Un simț al măsurii, al valorii, al oamenilor. Acel „simț enorm, strategic și văz binele echipei mele” din care se hrănesc idei și oameni cu adevărat mari.
Criza de lideri a României se reflectă inclusiv în multe dintre companiile noastre. Tot mai mult, angajații vor manageri cu strategii care să-i inspire, să-i motiveze și să-i transforme în complicii unor viziuni inovatoare. Dar în multe cazuri, companiile gem de varii șefuți, învestiți în funcții de două rânduri, care se ocupă cu urzeli pentru a-și păstra tronul sau pentru a cuceri o nouă promovare, valorificând munca unor oameni dedicați, dar anonimi pentru companie. Primii joacă aventura supraviețuirii cu zâmbetul pe buze și conștiința liniștită de ratele și de gurile pe care le au de hrănit – ultimii, joacă „munca-oarba” pe nervii, sănătatea și timpul lor.
- Ce feedback avem pe prezentarea mea?, a întrebat într-o zi un angajat de bună-credință.
- Prezentarea echipei! Am eu grijă să nu te cunoască nimeni!, a răspuns șeful cu un aer mustrător.
De ce să afle managementul că sub el există oameni foarte bine pregătiți, când doar el știe cum a promovat din departament în departament? Problema este că odată ce un mediocru este validat într-o funcție mare, farsa se va perpetua, iar traseul lui va rămâne, de cele mai multe ori, ascendent. Va crește în aroganță și importanță și se va îndoi dreapta-stânga, în funcție de context, pentru că singurul accesoriu pe care nu-l are este coloana vertebrală. Următoarea companie îl va prelua “de bun” pentru că așa stă scris în semnătura lui. Once a manager, always a manager, cu orice preț!
Frica de oamenii valoroși pe care-i ai în echipă oglindește multe neputințe, incompetențe și frustrări. Ea naște șefii cu esență de nuc, la umbra cărora nu crește nimic.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ori majoritatea celor care ajung șefi se văd (cred) lideri, deși nu au calitățile necesare...
Este un subiect ce poate fi îndelung dezbătut, însă mi-e greu să cred în schimbare...