Un primar tânăr dintr-un sat a reușit să facă o mică minune, pentru care a cheltuit doar contravaloarea unui salariu minim pe economie

Foto: Getty Images

Se ia o localitate mică pe o colină. Un sat pierdut între priveliști spectaculoase în care mai trăiesc poate o sută de persoane, iar media de vârstă sare de 60 de ani. De doi ani și ceva satul acela nu vede picior de turist și nimic nu se mișcă în afara perdelelor de la stradă de după care privesc localnicii în nevoie să mai vadă vreo față nouă, ceva care să le aducă puțină viață. Agricultură nu se face, că nu mai are nimeni putere.

În sat însă găsim un primar tânăr, un om convins că treabă se poate face oriunde dacă ai voință, imaginație și îți pasă. Nu are bani la primărie, dar nu vrea ca satul lui să dispară. A trecut cu greu pandemia printre morți și fricile tuturor. Îi știe pe toți cu toate neamurile și bolile lor și acum se bucură că ei, cei rămași, pot reîncepe un fel de viață.

Fără resurse însă ce să facă? Zona e cunoscută pentru creșterea animalelor și producția de brânzeturi și lactate, așa că se gândește să invite producătorii la un târg de o zi în mijlocul orașului. Asta nu produce nicio cheltuială. Dar cine să vină să cumpere produsele? Fiul primarului în clasa a opta știe cum să facă publicitate pe rețelele sociale, așa că dă drumul la o mică campanie pentru țârg. Asta costă cam cât ai pune 5 l de benzină la pompă. Primarul vorbește personal cu 10 mici producători din zonă care confirmă participarea.

Dar cine să cumpere brânza în afara localnicilor septuagenari? Primarul știe că în orașul vecin este o asociație care face trasee de „mers nordic” - adică mers pe jos cu bețe. Lucrează cu ei de dinaintea pandemiei și au amenajat împreună niște trasee de 5, 7 și 15 km în zonele minunate de pe lângă sat - au fost cu toții voluntari. Așa că îi sună și îi invită să facă un traseu care să pornească din satul lui și să se termine acolo chiar în ziua târgului. Se pun de acord și asociația face publicitate evenimentului pe propriile ei rețele de socializare. Face chiar mai mult - vorbește cu producătorii ca să accepte niște cupoane de valoare mică. Cupoanele sunt distribuite celor care vin să participe la traseul de „mers nordic” de 7 km al asociației și pot fi cheltuiți la terminarea cursei la oricare din standurile producătorilor din piața centrală a satului. Asta e cea mai mare cheltuială a primăriei, cam un salariu minim pe economie.

Primarul de dinaintea lui a legat satul de unul din altă țară, așa că îi sună și îi invită pe “frați” să participe la târg și să aducă berea și cârnațul tradițional de acolo pe care să le vândă la târg. Aranjamentul este că cei care vizitează plătesc drumul, cazarea o asigură gazda la una din familiile din sat și încasările acoperă cheltuielile “fraților”. Deci nicio cheltuială pentru primărie la tura asta.

În dimineața târgului, toată lumea e prezentă, entuziastă și foarte bucuroasă de revedere, după aproape trei ani. Pentru „mersul nordic” s-au adunat cam 30 de persoane care se înscriu și primesc cuponul.

Două cuvinte și despre mersul nordic. Este un mod sănătos de a face mișcare în natură, implică mersul pe jos cu o postură controlată și cu niște bețe ajutătoare. Bețele au funcțiunea de a te împinge înainte. Este o mișcare care face bine inimii, circulației sângelui, întărește musculatura brațelor și a spatelui, îmbunătățește postura și tonifică abdomenul. Făcut corect arde cam 45% mai multe calorii ca mersul pe jos normal, pune în mișcare cam 90% din mușchi și crește capacitatea aerobică. În plus, crește flexibilitatea și mobilitatea articulațiilor și a coloanei vertebrale, îmbunătățește metabolismul discurilor intervertebrale și deci ajută la reducerea durerilor de spate.

După două ore și 8 km de mers nordic, grupul se întoarce în piață, se cumpără brânză cu cupoanele dăruite, se bea bere, se mănâncă cârnați de la “frați”, toată suflarea satului e afară la soare și în sfârșit se bucură. Primarul tânăr într-un colț se bucură și el - a creat un cerc virtuos și a făcut multă lume fericită, mulțumită sau cel puțin bucuroasă, iar satul lui a reintrat în atenția celor care călătoresc și fac sport. Asta înseamnă venituri pentru cei care găzduiesc turiști, pentru cei care vând produse, pentru cei care gătesc sau curăță, pentru ghizi sau chiar pentru frumosul mic muzeu rar vizitat.

În care sat din România se întâmplă asta? Să mergem și noi! Aud în timp ce scriu această întrebare, fiindcă nu ai cum să nu vrei să fii acolo.

Povestea de mai sus este reală. Dar nu se petrece în România. Ci în Italia. S-ar putea petrece în Romania? Cu siguranță. Trebuie doar să găsim un primar tânăr și un salariu mediu pe economie de cheltuit pentru binele unei comunități. În rest avem de toate. Chiar și mers nordic.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp