Foto: Delil Souleiman/ AFP/ Profimedia
Pe 20 martie se împlinesc 5 ani de la încheierea Pactului UE-Turcia.
Înțelegerea prevedea stoparea fluxurilor migratorii îndreptate spre Europa, ce se simțea copleșită sub "povara" celor aproape 1 milion de refugiați (de fapt 700.000) sirieni. Așadar, liderii lumii "civilizate" au decis să se spele pe mâini și să lase Turcia să se ocupe de chestiune, în calitate de vecin musulman (criteriu care nu contează la capitolul integrare, căci limba și cultura celor 2 țări nu coincid), dând în același timp președintelui Erdoğan o armă utilă într-un eventual "șantaj" contra UE. Așa cum s-a și întâmplat în ianuarie 2020, când Ankara, supărată că nu a primit sprijinul european în chestiunea militarilor turci uciși în bombardamentele Rusiei, dar și pe motiv că nu primise o tranșă a celor 6,6 miliarde de euro promise, a deschis granițele cu Grecia și i-a "îndemnat" pe sutele de sirieni transportați în autocare din Istanbul să "invadeze" teritoriul UE.
Cum arată situația la momentul actual? Turcia găzduiește 3,7 milioane de refugiați sirieni (statul cu cel mai mare număr de refugiați, în Iordania aflându-se 1,3 milioane, iar în Liban 1,5). Fondurile UE au intrat în infrastructură, oferte educaționale, servicii medicale, fiind gestionate și de numeroasele ONG-uri și organizații umanitare internaționale din Istanbul, Izmir și Gaziantep. În aceste 3 orașe, dar și în zona Adana și Mersin trăiesc cei mai mulți sirieni, care au doar un statut de protecție temporară. Statul turc, sau mai bine spus organizația Kızılay (Red Crescent) nu susține financiar decât familiile, iar suma lunară nu depășește 120 TL (în jur de 12 €). Toți ceilalți sunt nevoiți să-și găsească de lucru - la negru sau nu, fiind mereu plătiți mult mai puțin decât cetățenii turci, pentru că în lipsa cetățeniei nu există obligația angajatorului de a plăti salariul minim pe economie (~2700 TL). În zonele cu cea mai mare concentrație de sirieni, deci în cele de graniță, populația locală este ceva mai tolerantă, dar în general sirienii sunt adesea victime ale discriminării, fiind priviți ca cetățeni de "clasă inferioară".
În ciuda criticilor internaționale, Turcia a gestionat acceptabil situația de criză, mai ales în contextul în care propria situație economica este una dificilă, în special în Anatolia. Închiderea taberelor de refugiați în 2018-2019 pe motiv de costuri și intenție de integrare a avut totuși repercusiuni pozitive, mi-au mărturisit sirienii pe care i-am intervievat la Izmir: "cel puțin s-au dărâmat zidurile fizice între noi și turci". Între timp, mulți și-au deschis mici afaceri și magazine în Gaziantep și Mersin (o provincie cu o populație siriacă de 12%), iar în ultima vreme chiar și UE a început să investească în infrastructură sau în fabricile sau cooperativele din zona de sud-est, cu scopul de a-i ajuta pe cei și cele ce încearcă să-și clădească o nouă viață, căci ideea de a reveni în Siria este pentru mulți utopică.
Este însă nevoie de mai mult din partea UE, sunt de părere reprezentanții organizațiilor internaționale active la fața locului (Welthungerhilfe, Relief International, UNHCR).
Astfel, în data de 17 martie, Turcia a solicitat o revizuire a pactului din 2016: sunt necesare fonduri suplimentare atât pentru sirienii ce doresc să rămână în Turcia, cât și pentru cei ce doresc repatrierea.
Ministerul de Externe afirmă faptul că în acești 5 ani gestionarea situației refugiaților a costat peste 40 de miliarde, iar UE a virat doar 4,1, restul fiind programat pentru următorii 2 ani.
Cât despre sirienii ce vor fi repatriați, destinația ar fi nord-vestul Siriei, teritoriu ocupat de 3 ani de zile de Turcia, care a ajuns în zonă in timpul invaziei din Afrin (ianuarie-martie 2018), prin operațiunea numită "Ramură de măslin", sub pretextul de a anihila amenințarea PKK-ului kurd.
Iar actualmente, în mod paradoxal, Turcia este singurul factor de stabilitate din zonă, afirmă sirienii din zona Idlib, "transformată" deja în teritoriu "neo-otoman".
Prin revizuirea pactului Turcia solicită și menținerea promisiunii făcută de UE acum 5 ani, și anume eliminarea obligativității vizei pentru călătorii turci în spațiul UE, ca și modernizarea uniunii vamale și perspectivele statului de a intra în comunitatea europeană. Tratativele au fost întrerupte în urma măsurilor draconice ale lui Erdoğan împotriva criticilor/opozanților post-tentativa de puci din 2016 și legile antitero ale guvernului AKP.
Cu toate acestea, atât Borell cât și Merkel s-au arătat deschiși renegocierii pactului, în ciuda incursiunilor turcești din Mediterana (conform doctrinei Mavi Vatan) sau criticilor venite din partea organizațiilor neguvernamentale, ce se referă la inumanele tabere de refugiați din insulele grecești ca parte a politicii de externalizare a granițelor UE.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.