Carmen Uscatu, cofondatoarea asociației Dăruiește Viață: „În curând România va trebui să își trateze pacienții diagnosticați cu cancer fără medici”

„Când un copil are cancer în România părinții lui aleargă după medicamente prin străinătate, când părintele tău primește această veste, tu îți cauți toți prietenii care au emigrat și le ceri să îți transporte citostatice. Devenim ba disperați, ba resemnați și înțelegem rapid că în România cancerul vine la pachet cu multă umilință”, spune Carmen Uscatu, cea care, împreună cu Oana Gheorghiu a fondat asociația „Dăruiește Viață”. Aceasta vorbește, într-un interviu pentru Republica.ro, despre situația pacienților bolnavi de cancer din România.

În 3 iulie ați lansat două rapoarte-investigație de către Observatorul Român de Sănătate (ORS), pentru identificarea cauzelor principale ale dispariției medicamentelor oncologice de pe piața din România. Cine v-a auzit, cine a luat vreo măsură?

3 iulie 2018 e ziua pe care o așteptăm de peste 8 ani. 8 ani în care ne-am zbătut, să găsim soluția la lipsa medicamentelor oncologice din România. Opt ani de când, fiecărui pacient care ne cere câte un medicament, noi îi cerem să ni se alăture pentru a da Ministerul Sănătății în judecată, 8 ani de când batem la ușile caselor de avocatură, 8 ani de când tot căutăm soluții la o problemă de care nicio autoritate nu e interesată. De 8 ani Ministerul Sănătății schimbă miniștrii. Niciunul însă nu vine cu misiunea de a crea un sistem în care pacientul să fie în centru.

Când un copil are cancer în România părinții lui aleargă după medicamente prin străinătate, când părintele tău primește această veste, tu îți cauți toți prietenii care au emigrat și le ceri să îți transporte citostatice. Devenim ba disperați, ba resemnați și înțelegem rapid că în România cancerul vine la pachet cu multă umilință.

Clasa politică a devenit imună la orice poveste tristă a unui om care adună în jurul lui o comunitate ca să facă față încercării grele prin care trece. Ea, clasa politică, știe că e deasupra acestor probleme „mărunte” cu care se confruntă „muritorii” (a se citi votanții).

Așa că lansarea rapoartelor de investigație, care aduce la lumină cauzele necercetate până acum de vreo autoritate a lipsei medicamentelor, a fost trecută cu vederea de Ministerul Sănătății ocupat cu „admirarea” (doar nu rezolvarea) permanentelor crize ale sistemului medical.

Cum a reacționat ministrul Sănătății? S-a arătat dispusă doamna Sorina Pintea să utilizeze informațiile pe care le aveți la dispoziție pentru a corecta problemele din sistem?

Pe 23 iulie scriam un email, în atenția doamnei ministru, Sorina Pintea:

“…asigurarea continuă a accesului la tratament pentru pacientul bolnav de cancer nu reprezintă pentru doamna ministru Pintea o oportunitate de a face ceva bun pe timpul mandatului său, ci o obligație profesională și morală de la care nu se poate sustrage.“

Am scris acest e-mail cu speranța că doamna ministru își dorește și chiar poate să acționeze, pe timpul acestui mandat de ministru, pentru stoparea crizei citostaticelor, una dintre cele mai grave probleme cu care România se confruntă astăzi.

Pentru că noi, Asociația Dăruiește Viață, împreună cu Observatorul Român de Sănătate ne dorim să încheiem un parteneriat cu Ministerul Sănătății.

La întâlnirea din 31 iulie 2018 nu am încheiat un parteneriat, însă am obținut răspunsul ferm al doamnei Pintea:

Începând cu luna septembrie, se va crea la nivelul Ministerului Sănătății un post tehnic cu sarcina de a coordona toate instituțiile care se ocupă de asigurarea accesului pacienților la medicamente (ANMDM, Unifarm, structuri din minister, comisii de specialitate, spitale) și perfecționarea mecanismului de monitorizare a stocurilor, astfel încât ministerul să poată preveni potențiale crize. De asemenea, în această toamnă se va realiza corecția prețurilor medicamentelor, conform legii.

Suntem în august. Până în septembrie mai e puțin.

Care sunt așteptările voastre cu privire la modul în care trebuie să reacționeze autoritățile?

Este pentru prima dată când, în România, este realizat un studiu care să identifice cauzele complexe ale lipsei de medicamente și care vine la pachet și cu soluțiile. Așteptările noastre sunt îndreptate spre autorități pentru implementarea soluțiilor găsite și respectarea legislației în vigoare. Pentru că, la acest moment, Ministerul Sănătății nu respectă legea: nu face monitorizarea stocurilor pentru a preveni dispariția unui medicament, nu face corecția anuală de prețuri, nu sancționează producătorii care își retrag medicamente de pe piață fără a-și respecta contractul, nu asigură tratament gratuit pacientului cu cancer. 

Descrieți pe scurt platforma lansată. Cum funcționează, cui se adresează (bolnavilor, ministerului etc- dați, eventual, exemplul unui pacient care a ajuns la voi și care datorită acestei platforme are acces mai repede la informație (și în cele din urmă la tratament). De unde culegeți datele, cât de des sunt actualizate?

Platforma a fost creată pentru a folosi drept instrument prin care autoritățile să poată analiza în dinamică, după ce o leagă de bazele lor de date, situația oricărui medicament. Cea mai importantă cauză a riscului de dispariție a medicamentelor pentru cancer este exportul paralel, urmată de interesul comercial al producătorului şi politica de prețuri a statului român.​ E foarte ușor când ai centralizate datele să poți face o analiză și apoi lua decizii. Sperăm ca după 1 septembrie Ministerul Sănătății să facă acest lucru.

Pacientul poate de asemenea să caute cu ajutorul butonului de “search” situația unui medicament. Află acolo despre situația medicamentului, află posibile cauze ale riscului de dispariție. Dar cel mai important lucru pentru pacient e să raporteze lipsa pe www.medicamentelipsa.ro - o platformă a MS la care MS trebuie să ofere un răspuns.

La acest moment, platforma oferă o radiografie a situației medicamentelor valabilă înainte de 3 iulie 2018, data lansării. De actualizarea acestei situații ar trebui să se ocupe Ministerul. Noi am făcut o radiografie care să ofere bazele unei acțiuni din partea MS.

Top 5 probleme ale sistemului oncologic din România.

În România cancerul vine la pachet cu multă UMILINȚĂ. Vedem asta zi de zi prin ochii pacienților care ni se adresează și pe care încercăm să îi ghidăm prin labirintul întunecat al sistemului NE-sănătos de sănătate.

Un sistem sănătos de sănătate are în centru pacientul. În România pacientul e cel care contează cel mai puțin în sistem.

1. COMUNICARE – nota zero.

“Copilul Tău Are Cancer.” Când un părinte aude aceste cuvinte se prăbușește. Sub orice formă i-ai spune unui om aceste cuvinte ele rămân devastatoare. Însă ce contează este ca omului să-I dai un punct de sprijin, să nu-l lași singur cu boala. În cadrul Facultății de medicină și apoi pe parcursul rezidențiatului niciun medic nu învață cum să comunice cu pacientul. De ce? Pentru că oamenilor din sistem nu le pasă de pacient. Ei nu înțeleg că tratează oameni. Ei sunt preocupați doar de diagnostic, medicație. Ce simte pacientul, care sunt cele mai mari frici ale lui, care îi sunt dorințele, cum ar vrea el să trăiască în continuare, care îi va fi calitatea vieții, sunt concepte pe care eu le descopăr în cărțile pe care le citesc, scrise de autori străini, din America, din Anglia, nu în spitalele românești, nu pe buzele marilor profesori.

2. MEDICAMENTE ESENȚIALE – nota 4

Organizația Mondială a Sănătății are o listă cu medicamente esențiale, medicamente ieftine, pe care fiecare țară ar trebui să le aibă pentru a-și trata pacienții. Anul trecut Ministerul Sănătății a renunțat la această listă. Oficialii nu vor să aibă de-a face cu știința. Medicii oncologi, în România, trebuie să trateze cancerul fără medicamente. Cum e să auzi că dorința unui copil bolnav de cancer e să aibă medicamente? Unde îi sunt visurile, unde îi sunt speranțele? Ce simți ca părinte când preocuparea ta de bază, atunci când copilul ți se îmbolnăvește e să îți pui rotițele în mișcare ca să găsești prieteni, oameni, care să îți dea bani, cu care tu apoi să îți cauți medicamente în străinătate, să organizezi transportul lor, etc. cum e să fii părinte și să știi că viața copilului tău depinde de cât de bine știi tu “să te descurci”. Cum e?

3. Infrastructură în SPITALE – nota 3

Am dat nota trei pentru că din cele trei clinici de oncologie pediatrică dintr-un spital de copii una singură e renovată, e construită la standarde europene. De cine? De Asociația Dăruiește Viață. Vorbesc de Clinica de Hemato-Oncologie din cadrul Spitalului Clinic De Urgență pentru Copii Louis Țurcanu din Timișoara. Cu fonduri exclusive private, cu o sumă ce se ridică la 2.500.000 euro, noi am construit și dotat la Timișoara: trei camere sterile, un laborator de diagnosticare în profunzime a cancerului și am recompartimentat și amenajat întreaga secție, distribuită pe trei etaje, creând toalete în fiecare salon și saloane cu două sau trei paturi.

În afara celor trei secții de oncologie pediatrică ce există în spitalele de copii la București, Timișoara și Iași, există secții de oncologie pediatrică în spitale de adulți. Acestea însă nu au de ce să existe acolo. Au fost create în jurul unor medici și nicidecum în jurul interesului pacientului. În acele secții copiii beneficiază doar de chimioterapie și/sau radioterapie, orice intervenție chirurgicală, orice intervenție în caz de urgență, se face transportând pacientul la un spital de copii. Acest lucru duce la întârzieri în aplicarea unui tratament de care poate avea nevoie sau în situații mai grave chiar la deces.

4. MEDICI – nenotat

Avem studenți la medicină care învață după manual vechi de treizeci de ani.

Avem medici oncologi puțini.

Avem medici care nu se pot supraspecializa.

Avem medici care lucrează în spitale fără medicamente, fără aparatură, în spitale cu toalete la comun și cu infecții nozocomiale neraportate.

Avem medici care ne pleacă.

Nu avem medici radioterapeuți de copii.

Pentru că în România copiii sub zece ani nu pot face radioterapie. Pentru că în România nu există niciun spital în care copiilor să li se poată face anestezie pe parcursul radioterapiei (pur și simplu niciun spital nu s-a organizat ca să poată oferi acest serviciu).

Copiii peste 10 ani care înțeleg că pe parcursul procedurii care durează 1-3 minute trebuie să stea nemișcați fac radioterapie în spitale de adulți, sunt deci tratați de radioterapeuți specializați pe adulți. Ceea ce e incompatibil cu standardele medicale. Un copil este tratat diferit de un adult, pentru că la un copil trebuie să ții cont că el se află în proces de creștere. Dacă planul de tratament nu ia în calcul acest aspect, lui îi pot fi afectate ireversibil cartilajele de creștere pe parcursul radioterapiei, și copilul poate rămâne cu handicap sever pe viață. Niciun copil, niciun părinte nu este întrebat dacă își dorește așa ceva.

În curând România va trebui să își trateze pacienții diagnosticați cu cancer fără medici. Pentru că ei fie pleacă, fie ies la pensie. Și puțini mai aleg această specialitate.

5. PROCEDURI – nota ZERO

Plan Național de Cancer? – nu

Registrul Național de Cancer? – nu

Controlul durerii în fază terminală ? - NUUU

Și mai simplu: ce faci când ai aflat că ai cancer? Păi nu există un răspuns. Plătim impozite, plătim contribuții la sănătate? Plătim. Și când afli că ai cancer primești din partea sistemului un MARE NIMIC. Sau primești din primul moment UMILINȚĂ. Ești trimis dintr-un spital în altul pentru diverse analize de diagnosticare. Pe care le plătești, pentru că, ce să vezi, s-au terminat fondurile. Dacă ai noroc să primești un diagnostic corect, în timp util, începi un tratament. Alegi tu unde. După ce criterii? N-ai. Pe parcursul tratamentului sigur afli că în spital lipsesc diverse medicamente. Faci rost de bani și le procuri. Apoi afli că poate ai nevoie de o intervenție chirurgicală. Unde? Unde vrei. Ești liber să alegi. Pe ce criterii? N-ai. Ai vrea să știi mai multe despre boala ta, ai vrea să știi de ce ți-e rău când ți-e rău, ai vrea să știi cum evoluezi, ai vrea să știi ce șanse ai. N-am timp! Afli asta de la medic. Un medic ce se luptă cu neputința lui de a te privi în ochi și de a-ți spune lucruri greu de comunicat, greu de primit. Pentru că nu știe cum. Pentru că nimeni nu l-a învățat cum. Alergi după el pe holuri. Te umilești. Orice numai să fie bine. Uneori nu e bine. Că așa e boala asta. Ești trimis acasă. și ce să vezi: fiindcă n-ai mai murit până atunci de cancer te trezești într-o zi că ai dureri îngrozitoare. și ziua asta se nimerește să fie vineri. Și medicul oncolog e în concediu. Și tu nu ai opioide. Și ambulanța vine și te duce la cel mai apropiat spital. Acolo se află un medic care îți ia tensiunea și glicemia. Și cheamă altă ambulanță cu care ești transferat la un spital mai mare. Și acolo intervine cineva și vorbește cu medicii de la urgențe și îi roagă să îți dea calmante. Că tu ai dureri îngrozitoare căci ești în fază terminală. Dar nici acolo nu poți rămâne și vine ambulanța și te duce la un alt spital. Unde mori. Departe de familie. Departe de sentimentul că ești om. În România consumul de morfină este unul dintre cele mai scăzute din Europa. În România oamenii mor în chinuri insuportabile deși există soluția de a muri demn. Cui îi pasă? Oncologul te trimite acasă, în fază terminală, fără o scrisoare medicală în baza căreia medicul de familie să îți dea rețetă galbenă pentru calmante de tip morfină. Doar în România Morfina are un consum de 20 de ori mai mic decât media europeană. Doar în România MORFINA nu este un medicament, ca multe altele, care are beneficii clare și efecte adverse bine determinate. Se știe totuși, sau ar trebui să se știe, că administrarea științifică, bazată pe experiența medicală internațională, ne permite controlul durerii cronice, mai ales în cancer, plasând morfina ca preparat de elecție în controlul durerii.

Top 5 soluții la problemele sistemului oncologic din România.

Programul Național de Control al Cancerului făcut cu responsabilitate și profesionalism, în baza unui audit al sistemului medical oncologic, ar putea furniza un tablou al situației existente și identifica soluțiile pentru a trata, nu la nivel European, ci la nivelul la care ne permitem acum, cancerul în România.

Avem acest vis de a întocmi, cu consultanți externi acest PROGRAM. Care să furnizeze toate cele 5 soluții la cele 5 probleme descrise mai sus. Pentru că, din păcate, din cauză că se fură mult, din cauza lipsei de profesionalism, din cauza lipsei de viziune și strategie în România, din cauza incompetenței, nu avem programe coerente de prevenție, de screening în cancer, nu avem Registrul de cancer, nu avem o strategie după care aprobăm medicamente pentru tratarea cancerului, ceea ce permite alocarea discreționară a fondurilor, nu avem echipe interdisciplinare pentru tratarea pacientului oncologic, motiv pentru care bâjbâim mult și pacientul moare, nu avem spitale interdisciplinare și-l plimbăm pe pacientul oncologic de la un spital la altul. NU AVEM. Dar nici măcar nu e greu. Pentru că alții au inventat roata. Pentru că a fost întocmit de Uniunea Europeană inclusiv un ghid care să ajute la întocmirea unui Program Național de control al Cancerului pentru statele membre.

Cine sunt cei mai mari „exportatori paraleli” de medicamente din România? Spune-ne câteva vorbe despre acest sistem legal, dar imoral în urma căruia oamenii rămân fără medicamente extrem de ieftine. Ce soluții existp pentru a combate aceste efecte ale exportului paralel?

Înainte de a vorbi despre un top ar trebui să menționez că exportul paralel este o activitate legală care se desfășoară pe teritoriul Uniunii Europene și este protejată de principiul liberei circulații a mărfurilor în UE și de legislația europeană în domeniul competiției.

Un alt aspect extrem de important este că beneficiile financiare ale exportului paralel revin distribuitorului. Niciodată pacientului. Practic, exportul paralel este o activitate legală, dar imorală.

Aș mai menționa și că medicamentele pot fi exportate paralel pe teritoriul UE fără aprobarea producătorului sau a entității care deține patentul sau drepturile de comercializare ale produsului respectiv. E așadar posibil ca distribuitorul să nu cunoască nimic din activitatea partenerului său, distribuitorul.

Nu există cifre oficiale care să cuantifice cu exactitate amploarea exportului paralel în România, dar cele mai multe estimări consideră că valoarea pieței exportului paralel în România se ridică la aproape o cincime din valoarea totală a pieței locale.

În prezent, există baza legală şi un sistem software prin care autoritățile publice pot urmări în timp real mișcările medicamentelor de-a lungul întregului lanț de distribuție. Acest lucru permite totodată și urmărirea exporturilor paralele realizate de distribuitori și cunoașterea cantităților exportate.

Trei sunt instituțiile care, conform legii, dețin aceste informații: Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale şi Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), care găzduiește platforma electronică în care se fac aceste raportări.

39 din cele 113 medicamente incluse în Programul Național de Oncologie au fost exportate din România către state membre UE cel puțin o dată între martie şi decembrie 2017.

Este evidentă necesitatea stabilirii unui prag de alarmă a exportului paralel la atingerea căruia autoritățile naționale să poată interveni în controlarea fenomenului și evitarea situației în care fie și un singur pacient rămâne fără tratament din cauza acestui fenomen comercial. Următoarele concluzii referitoare la exportul paralel de medicamente oncologice din România sunt solid susținute de datele existente:

1. 6 medicamente din Programul Național de Oncologie pentru care a fost sesizată lipsa de către pacienți în 2016-2017 au fost și exportate paralel în aceeași perioadă. Este vorba despre: Leuprorelinum, Topotecamum, Dasatinibum, Vinorelbinum, Temozolomidum și Bortezomidum.

2. În cazul a 4 din aceste medicamente, impactul lipsei lor asupra pacienților este considerabil sau semnificativ. Este vorba despre: Leuprorelinum, Topotecamum, Dasatinibum și Vinorelbinum.

3. Din cele 9 medicamente din Programul Național de Oncologie aflate în topul celor mai exportate oncologice în 2017, patru sunt evaluate ca având risc crescut de dispariție la momentul mai 2018. Este vorba despre: Filgrastimum, Goserelinum, Leuprorelinum și Pegfilgrastimum.

4. Medicamentele din Programul Național de Oncologie identificate ca având risc crescut de dispariție cu impact considerabil/semnificativ asupra pacienților sunt: Filgrastimum, Goserelinum, Leuprorelinum, Topotecamum, Dasatinibum și Pegfilgrastimum.

Cei mai importanţi din punct de vedere cantitativ distribuitori care efectuează export paralel în România îi puteți găsi aici, la pag 19:

Însă această listă trebuie citită din perspectiva în care privim cantitativ. Calitativ, adică cât de mult a afectat activitatea lor pacientul nu am putut stabili cu valoare de adevăr 100% din cauza lipsei unor date (de ex. am considerat că pacientului i-a lipsit un medicament doar dacă acel pacient a raportat lipsa lui pe www.medicamentelipsa.ro. Dar dacă pacientul nu a raportat?)

Recomandările noastre sunt:

1. Întărirea rolului de semnal al portalului oficial www.medicamentelipsa.ms.ro , prin popularizarea acestuia de către autorități. Portalul și-a dovedit utilitatea de-a lungul anului 2017, fiind locul unde a fost prima oară semnalată criza imunoglobulinelor, cu mai bine de 4 luni înainte de difuzarea primei știri pe acest subiect.

2. Crearea în cadrul Ministerului Sănătății a unei poziții tehnice cu responsabilități exclusiv în prevenirea, identificarea și soluționarea crizelor de medicamente. Istoria anului 2017 și a ultimilor ani ne demonstrează că atât secretarul de stat cu atribuții specifice, cât și personalul tehnic din Ministerul Sănătății, nu pot administra eficient crizele repetate ale medicamentelor în condițiile existenței altor sarcini de serviciu.

3. Creșterea severității sancțiunilor aplicate companiilor care nu respectă obligația de a anunța efectuarea unui export paralel, nu raportează în sistemul electronic stocurile de medicamente și nu respectă obligația de serviciu public conform legii în vigoare

4. Formarea unui grup special de inspecție în cadrul Agenției Naționale a Medicamentului sau a Ministerului Sănătății care să poată verifica periodic corectitudinea raportărilor și respectarea prevederilor legale din domeniul de monitorizare a exporturilor paralele.

5. Intrarea Ministerului Sănătății în legalitate prin publicarea listei temporare de medicamente aflate sub interdicție la export paralel.

6. Amendarea legislației pentru a introduce obligativitatea autorităților de a anunța trimestrial că nu există medicamente aflate sub interdicție la export paralel atunci când aceasta este situația.

7. Îmbunătățirea ordinelor ministeriale în vigoare, în special prin clarificarea formulei de calcul a rulajului lunar și rulajului mediu lunar.

De ce de atâția ani problema aprovizionării cu medicamente și tratamente nu-și găsește soluții? Care este cheia și cât de repede ar putea fi, cu adevărat, rezolvată această veșnică problemă a crizei de medicamente?

La Ministerul Sănătății vorbim de Miniștri, mulți miniștri, cam unul la 6 luni, în medie, pe care i-a caracterizat Nepăsarea, Neasumarea, Neimplicarea dar și multă Incompetență.

În spital avem

• Un manager desemnat politic, care conduce fără a fi evaluat pe criterii de competență, de eficiență. Fiindcă nu există transparență și spitalele nu sunt obligate să își publice rezultatele cu care își tratează pacienții managerii nu sunt preocupați ca un pacient să fie bine tratat ci să fie ieftin tratat, spitalul să nu cheltuie bani mulți cu el.
  
• Medici care, din păcate, nu sunt întotdeauna alături de pacienț. Ei vor să-și păstreze jobul și mai vor și o viață ușoară, să nu-l supere pe manager. O parte dintre ei sunt lipsiți de empatie și pacientul doar îi deranjează. Sunt și câțiva medici care ar vrea să facă mai mult pentru pacient dar de multe ori nu găsesc instrumentele să o facă.
  

Pe de altă parte avem pacientul. Mereu umil. Temător. Se teme să nu îl supere pe domnul doctor. Încearcă să se descurce el cumva. Și nu e niciodată de acord să dea statul în judecată. Nici pentru el și nici pentru ceilalți. Sau cel puțin aceasta e experiența trăită de noi cu mulți pacienți.

Acesta e contextul în care această lipsă a citostaticelor s-a perpetuat și s-a adâncit de la an la an. Cheia constă în propunerea noastră, a Asociației Dăruiește Viață și a Observatorului Român de Sănătate, agreată cu doamna minstru Sorina Pintea la întâlnirea din data de 31 iulie 2018. Am agreat ca începând cu 1 septembrie 2018, să se creeze la nivelul Ministerului Sănătății un post tehnic cu sarcina de a coordona toate instituțiile care se ocupă de asigurarea accesului pacienților la medicamente: Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Unifarm, structurile responsabile din Ministerul Sănătății, comisiile de specialitate și spitale. Acest rol tehnic va avea drept sarcină și perfecționarea mecanismului de monitorizare a stocurilor astfel încât Ministerul Sănătății să poată preveni potențialele crize de medicamente.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp